Povestea codrului

Împărat slăvit e codrul,
Neamuri mii îi cresc sub poale,
Toate înflorind din mila Codrului,
Măriei-Sale.

Lună, Soare şi Luceferi
El le poartă-n a lui herb,
Împrejuru-i are dame
Şi curteni din neamul Cerb.

Crainici, iepurii cei repezi
Purtători îi sunt de veşti,
Filomele-i ţin orchestrul
Şi izvoare spun poveşti.

Peste flori, ce cresc în umbră,
Lângă ape pe potici,
Vezi bejănii de albine,
Armii grele de furnici...

Hai şi noi la craiul, dragă,
Şi să fim din nou copii,
Ca norocul şi iubirea
Să ne pară jucării.

Mi-a părea cum că natura
Toată mintea ei şi-a pus,
Decât orişice păpuşă
Să te facă mai presus;

Amândoi vom merge-n lume
Rătăciţi şi singurei,
Ne-om culca lângă izvorul
Ce răsare sub un tei;

Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea-i peste noi,
Şi prin somn auzi-vom bucium
De la stânele de oi.

Mai aproape, mai aproape
Noi ne-om strânge piept la piept...
O, auzi cum cheam-acuma
Craiul sfatu-i înţelept!

Peste albele izvoare
Luna bate printre ramuri,
Împrejuru-ne s-adună
Ale Curţii mândre neamuri:

Caii mării, albi ca spuma,
Bouri nalţi cu steme-n frunte,
Cerbi cu coarne rămuroase
Ciute sprintene de munte —

Şi pe teiul nostru-ntreabă:
Cine suntem, stau la sfaturi,
Iară gazda noastră zice,
Dându-şi ramurile-n laturi:

— O, priviţi-i cum visează
Visul codrului de fagi!
Amândoi ca-ntr-o poveste
Ei îşi sunt aşa de dragi!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragedia codrului

Cu gândul la slăvitul Eminescu...

Împărat gândeam că-i codrul,
Neamuri mii creştea sub poale -
Toate-au sucombat odată
Cu pieirea Dumisale...

C-a permis ocârmuirea
Oricărui brigand de şef
Să despădurească munţii
Oricât are dânsul chef!!

Taie codrii de aramă
Moşteniţi de la părinţi,
Noii-mbogăţiţi şi-i schimbă
În purcoaie de arginţi...

Lux, Bănet, Înavuţire -
Ăsta-i noul nostru herb,
Codrii vechi dispar din ţară
Şi se stinge neamul CERB!

Pier mistreţii, pier şoldanii,
Sprinteni purtători de veşti...
Toţi rămân doar amintire -
Poze-n cartea cu poveşti!

Pier şi păsări cântătoare
Care cuibăreau aici,
Înălţând spre ceruri slavă
Într-un cor de glasuri mici...

Iar stejarii, fagii mândri,
Ridicând spre-azur coroana
Murmurau din frunze DOINA
Preschimbând în Rai poiana!

Plâng izvoarele sprinţare,
Limpezi, peste stânci sihastre,
Ce purtau chiar pân-la mare
Oda bucuriei noastre...

Azi, e doar pustiu şi jale -
Plaiuri, culmi despădurite,
Buturugi ce plâng la soare
Ca simboluri ciopârţite...

Dorm colinele tăcute
Sub a lunii grea privire,
Duc în spate, până-n zare,
Nesfârşite cimitire...

Ţi se pare că Natura
Zace ca un urs răpus,
Resemnându-se că omul
Hulpav, este mai presus!

Dar când norii grei s-adună
Ploi vărsând cu vrăjmăşie,
Munţii cei bătrâni se mişcă
Şi stârnesc prăpăd, urgie...

Sub puhoaiele de apă
Sate-ntregi pornesc la vale,
C-au pierdut oblăduirea
CODRULUI, Măriei sale!

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamat de codru

Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi ascult de la răcoare
Pitpalacul.

Din izvoare şi din gârle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.

Cucul cântă, mierle, presuri -
Cine ştie să le-asculte?
Ale păsărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Şi vorbesc cu-atât de multe
Înţelesuri.

Cucu-ntreabă: - Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă şi iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară
Tuturora.

Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Ramul tânăr vânt să-şi deie
Şi de braţe-n sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dânsa.

Se întreabă trist izvorul:
- Unde mi-i crăiasa oare?
Părul moale despletindu-şi,
Faţa-n apa mea privindu-şi
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul?

Am răspuns: - Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, rămâneţi
De visaţi la ochii vineţi,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă.

Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovarăş!
O poveste încântată
Care azi e-ntunecată...
De-unde eşti revino iarăşi,
Să fim singuri!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1 octombrie 1879)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa din poveşti

Neguri albe, strălucite
Naşte luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în şezătoare
De păinjen tort să rumpă,
Şi anină-n haina nopţii
Boabe mari de piatră scumpă.

Lângă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mişcări de valuri
Ca de bulgări de lumină,

Dându-şi trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roşii
Peste unda fermecată.

Ca să vad-un chip, se uită
Cum aleargă apa-n cercuri,
Căci vrăjit de mult e lacul
De-un cuvânt al Sfintei Miercuri;

Ca să iasă chipu-n faţă,
Trandafiri aruncă tineri,
Căci vrăjiţi sunt trandafirii
De-un cuvânt al Sfintei Vineri.

Ea se uită... Păru-i galben,
Faţa ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei albaştri
Toate basmele s-adună.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1876)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul liniştit al iubiţilor

Stai lângă mine şi-o să vezi
Că mintea ne-om citi
Iară când inima-ţi va bate
Şi-a mea va tresări.
Căci timpul s-a oprit în loc
Dorinţele-s aprinse
Când noi pe plajă acuma stăm
Purtaţi de-a noastre vise.
Umăr la umăr ascultăm
Cum valurile aleargă
Fiindcă iubirea a intrat
Prin uşa noastră largă...

poezie de Cole Banner, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Plânge teiul secular,
Plânge codrul de stejar,
Plânge lacul liniştit,
Plânge izvorul părăsit.

Păsările ce sunt staruri
Stau pitite între ramuri,
Cucul numai cântă-n codru
Umblă peste tot în lotru.

Râul care curge-n vale
Purtându-şsi apele sale,
Ce lovesc mereu în maluri
Ieşind plânsete din valuri.

Soarele roşu ca focul
Pârjoleşte-n cale totul,
Iar în codru pe coline
Nu mai sunt flori şi albine.

Seara apare după deal,
Vine noaptea cu-al ei voal,
Luna pare cam palidă
Cu globul ei de oglindă.

Stelele sus strălucesc,
Între ele se primesc
Şi cum sunt aşa departe,
Toate par că-s supărate.

Tu, Luceafărul meu sfânt
Ai adus pe acest pământ,
Limba dulce românească
În veci să te pomenească.

Ai cântat natura-ntreagă,
Ţara care ţi-a fost dragă,
Iar cu iubirea în vers
Te-ai dus sus în Univers.

Ca un prooroc ce-ai fost
Ne-ai spus totul pe de rost.
Dând speranţa, bucuria,
Pentru noi rămâi Mesia!

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar când voi fi pământ

Iar când voi fi pământ,
În liniştea serii,
Săpaţi-mi un mormânt
La marginea mării.

Nu voi sicriu bogat,
Podoabe şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din veştede ramuri.

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Să am un cer senin
Pe-adâncile ape.

S-aud cum blânde cad
Izvoarele-ntruna,
Pe vârfuri lungi de brad
Alunece luna.

S-aud pe valuri vânt,
Din munte talanga,
Deasupra-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.

Şi cum n-oi suferi
De-atuncea-nainte,
Cu flori m-or troieni
Aduceri aminte.

Şi cum va înceta
Al inimii zbucium,
Ce dulce-mi va suna
Cântarea de bucium!

Vor arde-n preajma mea
Luminile-n dealuri,
Izbind s-or frământa
Eternele valuri

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Ci codrul vânt să dea
Frunzişului veşted.

Luceferii de foc
Privi-vor din cetini
Mormânt făr' de noroc
Şi fără prieteni.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-oi adormi...

De-oi adormi curînd
În noaptea uitării,
Să mă duceţi tăcînd
La marginea mării.

Nu voiu sicriu bogat,
Făclie şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Luceasc-un cer senin
Pe-adîncile ape,

Care-n dureri adînci
Se nalţă la maluri,
S-ar atîrna de stînci
Cu braţe de valuri,

Se nalţă, dar recad
Şi murmură-ntr-una,
Cînd pe păduri de brad
Alunecă luna.

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plîngă la creştet,
Doar moartea glas să dea
Frunzişului veşted.

Să treacă lin prin vînt
Atotştiutoarea,
Deasupră-mi teiul sfînt
Să-şi scuture floarea.

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte,

Ce n-or şti că privesc
O lume de patemi,
Pe cînd liane cresc
Pe singurătate-mi.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1881)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii aceştia botezaţi cu emfază "ai mei"

sunt mai liberi decât orice închipuire
oricâte potcoave le-aş bate
urmele lor rămân invizibile pe cer
doar o adiere de primăvară stă mărturie tuturor iernilor
şi e atât alb în fiecare petală
şi e atât alb în fiecare fulg
perfect lângă perfect
şi doar o moarte tuturor viilor
........................................
la urma urmelor
cadavrul de mareşal pute la fel ca leşul soldatului
descompunerea este destul de egală
aproape democratică
.........................................
în loc de aripi sau mai ştiu eu ce aberaţii de poet
pe caii mei cresc flori de măr pentru fluturi albi
sub copitele lor se răsfrânge iarba
precum o răstignire de curcubeu printr-o lacrimă
aproape mai verde decât toate încercările mele idioate
de a colora nisipul deşertului cu un bob de rouă
cât toate piramidele la un loc
.........................................
doar criogenia vine ca o alternativă la mumificare
pentru ca în viitoarele piramide îngheţate
faraonii să visează la veşnicie
precum omuleţul meu de zăpadă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori...

Peste tot dai doar de flori...
Peste dealuri şi câmpii,
În buchete la copii,
În ghiveci, pe rămurele
Dar şi-n locuri strâmturele;
Mai găseşti flori şi pe piept
Şi pe cap când eşti deştept,
Flori poţi prinde la stomac,
Sunt şi-acelea cu caimac;
Flori se scot şi prin viu grai,
Sunt şi flori de mucigai,
Nu mai zic, les fleurs du mal
Recitate gutural....
Iar primordiala floare
Cea trimisă de la soare...

poezie de Vasile Zamolxeanu (11 mai 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul tăcerii

Orologiu trezeşte iarba potecilor,
Pline de spice de pini, neumblate
E dimineaţă în toate, în lumină.
Gândul doreşte a naşte alt orizont
Lângă izvor se naşte spicul de grâu
Prin adormire pe cer o linie albă
Tot creşte în formă de pasăre
Vântul îşi ţese o poveste
Stau lângă tine - teiul tăcerii,
Umbra cu lumina alături
În hore dansează glasul mierlelor argintii
Nu doarme nimeni!
Razele lunii trec prin geamul geamiei
Luna aurie se apleacă peste valurile mării
Vise se pierd în bucuria vieţii.
Într-un poem al eternităţii.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Mării Japoneze

Smaraldul mării răpitoare
E jocul vecinic de colori
În verdea flacără de soare
De lângă ţărmii ninşi de flori.

Liliachii, se duc izvoare
Sub pomi, plăpânzi ca nişte zori,
Smaraldul mării răpitoare
E jocul vecinic de colori.

Copii, de griji neştiutori,
Sunt japonezii-ntre popoare,
Ş-orice dureri le sunt uşoare.
Căci poartă-n suflet, zâmbitori,
Smaraldul mării răpitoare.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa

Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet vălul,
Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.

Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci...

Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vom c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blânda batere de vânt;

Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

Undeva, cândva

Poate undeva, într-un loc sub soare,
Într-un infinit, printre lumi stelare,
Gândurile poate s-or întrepătrunde
S-or ciocni în spaţiu, or vibra ca unde.

Poate într-un loc, poate undeva,
Într-o altă lume, poate-i cineva,
Poate-i printre îngeri, poate-n univers
Iar de ne-om găsi, ne-om iubi intens.

Poate-n locu-acela, unde-i cineva,
Emiţând iubire, ni s-o releva,
Că prin alte lumi, chiar de-s paralele,
Gândurile sale, vin spre ale mele.

Poate pe acolo, chiar de-i altceva,
El venind spre mine, undeva, cândva,
Unde nu-i durere, unde nu vom plânge
Noi ne-om bucura când la piept ne-om strânge.

Iar de-atunci încolo, de va fi ceva,
Vom clădi o lume, poate, undeva,
Ne-om iubi cu patos, ne-om hrăni din seva
Ce ne-o dă iubirea, mie şi... cuiva...

poezie de Florentina Mitrică (5 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viaţa noastră-i grea.
Ploi la fruntea ţării cad
Şi furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alţii cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniţi îşi reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n ţară au rămas,
Cei ce cred în ţara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-şi mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori şi flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Ţară scumpă, ţărişoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viaţa noastră-i grea
Tu înduri. Şi din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munţi cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea ţării cad,
Ploi de stele, ploi de şoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometaţi de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine româneşti de jele.

Şi furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea ţării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roşu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi şi pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la ţară.
Din cenuşă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire şi-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace îşi doresc,
Nu au linişte, nici frică...
Ţara şi-o vor apăra –
Cărămidă strămoşească,
Pruncii îşi vor învăţa
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Şi furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea ţării cad...
Chiar de viaţa noastră-i grea,
Toţi copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra mormântului...

In memoriam Mihai Eminescu

Pe statuia învechită
Teiul crengile îşi apleacă,
Spiritul lui Eminescu
Veşnic viu, vine şi pleacă.

Atât de fragedă-i chemarea,
La steaua care o urmăreşte,
Căci zeci de ani vor trece în timp,
Dar, alt Luceafăr greu va creşte.

Luna îi sărută ochii reci,
Teiul îi mângâie obrazul,
Spiritul lui Eminescu
Cântă versuri printre ramuri.

Flori şi lumânări aprinse
Îi împodobesc plecarea
Visând codrii de argint
Spiritul lui Eminescu
Îşi astâmpără chemarea.

Sus în ceruri printre stele
Luceafărul se învârte roată,
Iubirile îi deşteaptă...
Poate se va întoarce o dată,
În alt lan de poezii
Şi iubire mult visată.

poezie de Valeria Mahok (8 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Vino-n noapte lângă mine,
Să-ţi aud sufletul plângănd,
Să stau sub lună cu tine...
Să-ţi aud inima săltând.

Să privim cum blânda lună,
Mângăie stelele-ntristate,
Eu să-ţi mângâi a ta mână,
Apoi să fugim în noapte.

Să fugim în lumi de vise
Între ceruri să pătrundem
S-atingem stelele încinse,
Şi sub nori să ne ascundem.

Iar pe norii de iluzie,
Ne vom zice lungi poeme,
Şi vom scri-o poezie,
Şi cu rime şi refrene.

Iară noi în miez de noapte,
Ne-om lăsa purtaţi de vănt.
Asculta-vom mii de şoapte
Şi al stelelor dulce-cânt.

Vom zbura în depărtare,
Sub lumina caldei lune,
Ne-om uita cu disperare
Cum a nopţii zână-apune.

Fi-vom noi treziţi de soare,
Iarăşi visul se termină...
Unde eşti, frumoasă boare,
Care sufletu-mi alină!

Tu te-ai dus precum şi luna
Între munţi ca să te culci,
Unde esti iubită-acuma?
Să-ţi sărut buzele-ţi dulci.

Visul nostru se termină,
Eu nu am nimic de spus,
Aştept luna ca să vină,
Să răsară luna sus.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Eminescu

Despre Eminescu vine vorbă de departe
Cum că n-a trecut hotarul de la Cernăuţi spre moarte
Despre Eminescu cel din lume tras pe roată
Mai găsiţi bucăţi şi astăzi prin ţărâna îngheţată

Despre ce-ar fi vrut acestei vremi să-i fie
Că trecându-vă printr-însa poate-un strop de bucurie
I-aţi aduce dinspre caii ce gonesc intrând în soare
Să-ncercaţi ca Eminescu să vă treceţi fiecare

Despre Eminescu din adâncă simplitate
Nu-i mai căutaţi cusururi e iubire peste toate
Două ţări şi două umbre într-un gest rănit de toamnă
Peste El şi peste Ceilalţi roi de flori să se aştearnă

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-om revedea...

ne-om revedea şi tu şi eu,
ne-om revedea bătrâni şi goi,
ne-om revedea la apogeu,
ne-om revedea fără de noi

ne-om revedea la rugăciune
sub clopote ce bat strident,
sub fumul alb dintr-un tăciune,
sub fum de lumânări fluent

ne-om revedea lângă o strană
eu doar bătrân, tu, chip mâhnit,
nu vom privi şi doar o rană
va sângera şi-ntr-un clipit

te vei ruga în deznădejde,
la sfinţii obosiţi de pe pereţi,
la Dumnezeul ce păşeşte,
în cugete şi-atunci mă ierţi

te voi ierta, iertam pre alţii,
cum am citit printre scripturi,
aci vom fi cum ne sunt fraţii
legaţi cu rugăciuni pe guri

ne-om revedea poate în ceruri,
ne-om revedea, nu vom fi noi,
vom fi doar multele ecouri
fără de trupuri, goi, doar goi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planeta albastră

Mă-ntrebam şi eu, ce este
O planetă! E poveste!
Am să îţi explic şi ţie.
Din Mica Enciclopedie
Am citit şi am aflat
Că pământul nu e lat.
E rotund, o bilă mare,
Se încălzeşte de la soare.
Peste tot trăiesc copii
Veseli şi spun poezii.
Una am învăţat şi eu
Şi nu este deloc greu:
"Dragi copii, şi mici şi mari
Haideţi să fim gospodari!
Să-ngrijim şi pom şi floare
S-ocrotim păsări, izvoare,
Munţi şi mare şi pădure
Tot ce e frumos în lume.
Să iubim planeta noastră,
Minunata floare albastră!"

poezie de Ilinca Neacşu
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sara pe deal

Sara-i pe deal, zbuciumu-n piept se prăvale,
De la păscut se-ntoarce cireada agale,
Susură pârâul un lied toată valea;
Iubito, lâng-un alun, aţine-mi cărarea.

Carele pe cer, astral, încep promenadă
Frământările tale n-au ochi să le vadă,
Peste întuneric abitir plouă cu stele
Dar gându-ţi – fir întins – numai la rele

Trezite, fantomele tatonează terenul,
Prin defileu a triumf şuieră trenul.
Spasmodic, ţipă la club discoteca,
Şi i se pare dorinţei îngustă poteca.

De clacă trudiţi, pe prispă ţăranii
La toacă ascultă. Le numără anii,
A veste, clopotul bate, agasant bate,
De moarte, de viaţă, sunt tare departe.

Ah! De-abia aştept satul s-adoarmă.
Ah! De-abia aştept să n-aud nici o larmă;
Sub alun, oricât ar fi noaptea de scurtă
Ne-om stinge vulcane de ardere multă.

Şi-n clipocit suav, la vad de pârâu
Îmbraţişaţi adormi-vom într-un târziu
Lângă alun. – Pe Sara asta posedată
Cine, pe ea, n-ar fi dat vlaga lui toată?

parodie de Constantin Ardeleanu, după Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!