Panteism

Vom merge spre fierbintea, frenetica viaţă,
Spre sânul ei puternic, cioplit în dur bazalt,
Uitat să fie visul şi zborul lui înalt,
Uitată plăsmuirea cu aripe de ceaţă!

Vom coborî spre calda, impudica Cybelă,
Pe care flori de fildeş ori umed putregai
Îşi înfrăţesc de-a valma teluricul lor trai,
Şi-i vom cuprinde coapsa fecundă, de femelă.

Smulgându-ne din cercul puterilor latente,
Vieţii universale, adânci, ne vom reda;
Iar nervii noştri, hidră cu mii de guri, vor bea
Interioara-i mare de flăcări violente.

Şi peste tot, în trupuri, în roci fierbinţi – orgie
De ritmuri vii, de lavă, de freamăt infinit,
Cutremurând vertebre de silex ori granit,
Va hohoti, imensă, Vitala Histerie...

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne smulgem de la sânul

puternic cioplit în uitarea de ceaţă
nervii noştri au prins rădăcini
de-a valma peste tot în vertebre
de oţel-inox şi roci călduţe cu mii
de guri vor hohoti pe flori de lotus
peste mări interioare adânci redate

ne smulgem şi ne aruncăm în hău
unde vom fi prinşi de flăcări vii
care ne păcălesc în ritmuri de salsa
visul zboară purtat în pânze negre

ţinem în gură sânul de greu bazalt
spălat în lacrimi surprinse pe buze

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Pe aripi străvezii de zbor
Spre-nalt tu te ridici uşor
Mai sus, mai sus s-atingi un nor
Iar de banal să nu simţi dor.

Arunci privirea-ncet în jos
Şi vezi tot ce-ai lăsat în urmă,
Iar peste-o mare de-amintiri
Se-aşterne acum un strat de brumă.

În zborul tău înalt spre cer
Pe ochi îti cade-un văl de ceaţă,
Iar amintirile îţi pier
Lăsându-ţi trupul fără viaţă.

Dar uite ai zburat prea sus,
Mai sus de-atât nu se mai poate
Oare acuma n-ai ajuns
Mult prea aproape chiar de moarte?

E mult prea greu să rămâi sus,
Când viaţa-ntreagă ţi-e departe
Te afli între poli opuşi
Păşeşti spre viaţă sau spre moarte?

poezie de Teodora Todea (aprilie 2009)
Adăugat de Teodora Todea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latenţele ce mor

În fiecare zi,
acelaşi ritm impus,
preexistent,
aceleaşi gări în care nu mai ajunge niciun tren,
când neştiute latenţe palpită pretutindeni:
întrebări latente tremură în ochi şi pe buze,
cântări latente înoată în ape tulburi,
drumuri latente aşteaptă răbdătoare,
ascunse după ceaţa sau după întunericul privirii.

Cum fiecare fir de nisip ascunde-n el o perlă,
dar nu găseşte drumul spre scoică
şi zboară în vânt steril,
făcând doar dune,
nisipuri mişcătoare
sau castele de nisip,
aşa şi viaţa noastră merge pe-un drum bătătorit,
cu frici, cu mari nelinişti
ce cresc în noi şi cresc,
fără s-audă, să simtă, să ştie
latenţele ce mor.

Te-ntrebi
ce sevă să alegi din toate sevele latente?
Spre care răsărit să deschizi ochii
din toate răsăriturile latente?
Ce viaţă să trăieşti din vieţile latente
tăcute, răbdătoare,
sau pline de dorinţa de-a exista sub soare?

Răspunsul e în tine,
în inima care aşteaptă cuminte
să-ţi crească perla
din firul de nisip rătăcitor ce eşti.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez ca un copil

Să dormi ca un copilaş înfrigurat după ce a colindat iubirea
Cu capul în palmele mele, vei putea?
Să te dezmierd cu mângâieri peste ochii limpezi cu care mă priveşti?
Să te cuprind cu braţele peste inima ce bate tare, parcă ar dori să zboare?
În ochii tăi mă văd copilul de-altădată cu flori în mână,
Cu zâmbetul larg, primitor,
Cu braţele întinse te aştept, cu visele în palme
Mă desprind de cei din jurul meu,
Şi răsăritului îi spun, că am visat la nesfârşit
Să zbor spre necunoscut, în drum spre DUMNEZEU.
Spre taine ce pot deschide orizontul închis,
Spre misterele dezlegate de spicul de grâu,
Spre limitele conştiinţei albastre, spre visul imaginaţiei de copil,
Spre tainele noastre,
Spre cerul de dragoste plin.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre tine

Se poate încheia ceva vreodată?
Nici când renunţi nu are cum
pentru că altul se-nalţă
şi cade la fel, uitând cine eşti.
- Nec plus ultra -
Câtă iubire purtăm în noi!
Cu ea am scris pe cer, pe ape,
pe stânci, pe trepte,
în slove, în trupuri şi-n inimi.

Acum şi aici suntem
doar noi şi cerul albastru!
Vocea ta a rămas ascunsă undeva
în cele mai adânci cute
ale sufletului meu.
- Zborul tău pe buzele mele!
Simţi sărutul meu cum se plimbă
peste tot trupul, îl cuprind,
m-ameţeşte şi mă smulge,
aşezându-mă-n tine pentru totdeauna?

Păstrează un singur adevăr:
prin mine-ai găsit calea spre tine!
Acolo, o stea îţi spunea:
fiecare clipă
trebuie trăită cu intensitatea ei.
O altă voce îţi şoptea:
se naşte un schimb delicat, limpede,
ce-adie peste tot trupul
cu fiecare atingere de matase,
cu fiecare vibraţie, respiraţie şi freamăt,
cu fiecare revărsare de har,
aşa vom fi mereu:
mai fascinaţi de tot ce suntem,
contopiţi cu absolutul.

Ne-am cunoscut
în acea atingere a infinitului,
ne căutam de atâtea vieţi,
prin noi
curge zborul vieţii
acolo unde universul s-a aprins.

Irina Lucia Mihalca

poezie de Irina Lucia Mihalca (18 decembrie 2014)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este, de asemenea, ocupată cu transportul şi răsturnarea solurilor pământului, pietrelor şi mineralelor. Algele marine kelp de câţiva kilometri lungime care plutesc de-a lungul coastelor noastre pot să transporte sute de tone de roci vulcanice deţinute în rădăcinile lor. Am urmărit aceste râuri de viaţă pe o distanţă de peste 300 km şi le-am văzut naufragiate pe plaje de granit, aruncând rocile lor sus pe un morman de 9000 de ani vechime de bazalt, toate acele sute de tone au fost cărate acolo de algele kelp.

citat din Bill Mollison
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecările, plecările...

plecările, plecările,
spre toate depărtările,
lăsând pustii şi gările
cu toate aşteptările,
spre marginile gândului,
la marginea pământului...

odată cu plecările
îmi zboară-n veci şi dorurile
şi nevisate visurile
spre negrele abisurile,

dorurile care nu adorm
şi nu mă lasă-n veci să dorm,
dorurile, patimi adânci,
aş vrea să le târăsc pe brânci
şi peste munţi şi peste stânci...

aş vrea s-o iau aşa năuc
şi nu ştiu încotro s-apuc...
prin lumea largă rătăcit,
ca să mă pierd în infinit.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un loc se afla o potecă îngustă, căptuşită cu muşchi, care se împreuna cu drumul, spre a tăia apoi câmpul. Pe dreapta era un dâmb plin de pietre, unde fusese altădată exploatată o carieră de granit. Povârnişul din faţă era cioplit ca un perete; printre crăpăturile stâncilor creşteau ferigi şi mărăcini. În depărtare, o dâră de fum se ridica perpendicular spre cer.

Arthur Conan Doyle în Câinele din Baskerville
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am locuit apoi ani mulţi şi buni în oraşul Constanţa. Aproape fiecare zi, la un ceas al ei, mă purta spre port, spre dig şi far, spre mare, ca spre un minunat oficiu... cerul căpăta o ceaţă violetă de o nuanţă unică, vapoarele calme, sigure pe destinul lor, intrau şi ieşeau din radă.

Hortensia Papadat-Bengescu în ziarul România liberă (4 mai 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie de primăvară

s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendenţă
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viaţă,
nu în viaţa asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,

s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
şi nopţile de mai,

speranţa,
ca o primăvară,
ca o mireasă
îmbrăcată conspirativ
în flori de cais.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din noaptea albă

Eu sunt visul ce se-aşterne
peste gând, în noaptea albă,
risipindu-l printre perne
în secvenţe puse-n salbă;

Unele strălucitoare,
care-mi plac, le iau cu mine,
sau modeste la culoare,
ce spre negru par să-ncline.

Vin cu cele luminoase
şi le-arunc pe celelalte,
intru-n gândul ce jurase
că se va feri de halte

În iubiri târzii pierdute
în tăcerea dintre şoapte
spuse-n serile plăcute
sau împrăştiate-n noapte,

Şi îl fac să îşi revină,
îl aduc, din nou, în scena
peste care-a tras cortină
dragostei ce i-a dus trena.

Iar în somnul ce cuprinde
tot ce-ating spre dimineaţă,
şi iubirile murinde
vor avea o nouă viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până ieri...

Eu sunt amarul vieţii ce ţipă-n pustiu
Eu sunt.. copilul uitat undeva chinuit
De jugul iubirii eternei şi dulcei iubiri
Ce tainic te aştepta ca să vii
Eu sunt imaginea incompletei tristeţi
Ce trimite spre inimă mii de săgeţi.
Eu sunt melodia ce tace uitată
Şi repornită în viaţa furată.
Eu sunt un fulg ce topit e prin timp
În palma iubirii ce plânge-n amurg.
Eu sunt femeia ce plânge tăcută
Şi a cărei inimi de tine-i rănită,
Eu sunt povestea neterminatei poveşti,
Eu sunt spre tine pod peste timp
Tu mă urăşti. Tu deja m-ai uitat.

poezie de Ana Pleşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ntoarce, tu, făptură!

Un fluture se pierde încet spre 'naltul cer,
Păşind timid pe urme de nevăzute fire,
Ce toate-ntrepătrunse ţes slavei împletire,
Ca un năvod pe luciul bătrânului eter.

Nu am în piept puterea să-i strig ce rău mă tem,
Că viaţa lui plăpândă se numără în clipe,
Iar zborul lui spre ceruri în zbateri de aripe,
O să îi împlinească al vieţii lui blestem.

Te-ntoarce, tu, făptură, de unde ţi-ai luat zborul!
Sau poate la-nălţime vrei visele să-ţi stâmperi,
Să faci întoarsă calea până nu-i tras zăvorul

Şi-n timp, ireversibil, să n-ai cum să răscumperi
Al vieţii fir, ce stingher, se-agaţă în fuiorul
De vise nemplinite, ce-oriunde poţi să-ţi cumperi.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioplire

Am cioplit cu dalta în privirea mată,
Ne-a-nţepat durerea, suflete nătâng...
Ne vorbesc străinii de artişti şi artă,
Dar artiştii noştri suferă şi plâng...

Suntem cruci străine în furtuni de versuri,
Ne pictează timpul curcubeu de vis,
A rămas o urmă sângerie-n gesturi,
Flacăra iubirii de curând s-a stins.

S-a oprit lumina la hotar de clipe,
Încrustată-n noapte, agonia cere,
Zborul spre înalturi... I s-a frânt aripa.
Nu există doctoi, n-are mângâiere.

Am uitat o umbră - cumpăna fântânii -
Aplecarea fiinţei către infinit,
Ne-aşteptăm în lacrimi, ne-aşteptăm românii,
Ce în altă ţară, străini, au fugit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre dincolo de viaţă

Aici, în sanctuarul acestei suferinţe,
Încarcerat de lacrimi, cu veşnicia-n gând,
Te-ai avântat, tu, înger cu aripe de ceară
Şi te-ai topit în iadul în flăcări, din mormânt.

Cu ochii-n lacrimi încă, privindu-ne cu sete,
Aşa, ca orice mamă, purtând în suflet dor,
De dincolo de viaţă, încinsă-n sacre bete,
Te-ai dus să stingi în moarte lumina tuturor.

Te-ai dus, lăsând în urmă şi lacrimă şi taină,
Mamă şi soră, fiică, doamnă şi înger, stea...
Ca un quasar în lume, te-ai dus spre nemurire,
Te-ai dus ca o lumină! Te-ai dus din viaţa mea...

Te-ai dus precum o umbră, spre dincolo de viaţă
Şi clopotul durerii în suflet se prelinge,
Sub pleoapa cenuşie, alene, lacrimi pică...
Cu înc-o picătură, durerea mea se stinge!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspirăm mereu spre perfecţiune şi nu ştim dacă o vom atinge vreodată. Ea este asemenea zborului pescăruşului alb ce se înalţă peste strălucirea mării nesfârşite. Perfecţiunea rămâne zborul nostru spre absolut, un zbor spre adevăruri eterne, spre frumuseţi ideale, spre vise intangibile. Orice fiinţă care poartă în ea vise măreţe, speră că ele vor fi realizate, deşi drumul este anevoios, căci acea fiinţă este dirijată chiar de energia ce o dau visele.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions (2006)
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru Basarabia

Copil, mă uimea peste Prut o biserică

în care intra o căruţă cu cai,

grămada de grâu - o cocoaşă himerică -

vărsa un miros de făină de rai.

Nici cruce spre nori, nici odăjdii pe-afară,

doar saci şi-armăsari şi lumină de roţi

şi îngerii puberi zburând să nu moară

spre mine, prin valuri, prin flori în saboţi.

O rugă-am şoptit, un descântec de clipe

spre malul de ceaţă cu-armonici plângând,

şi îngerii zvelţi şi-mpuşcaţi în aripe

în mine primeau adăpost mai curând.

Să nu mă mai mir niciodată găsindu-mi

în fiece os câte-un sfânt prea curat

că-n trupu-mi cu ceaiuri umplut şi cu gându-mi

respiră-o biserică veche de sat.

Biserică-a mea ce-ai venit pe-o corabie

ca Noe în funii de spaimă încins.

Lumină de îngeri salvaţi, Basarabie,

altarul din inima mea neînvins.

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Gazeta de Botoşani, Podul de flori de la Prut/Pro Basarabia (iunie 1991)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de toamnă

Cocoşii cântă vestind o nouă zi,
E liniştea adâncă şi pufoasă,
În care stelele puţin vor mai luci-
Pe bolta zugrăvită cu melasă!

Luna coboară, uşor, spre asfinţit,
Ducând cu ea misterul strâns în raze,
Prin care câte-un vis s-a rătăcit-
Cătând un ascunziş, printre miraje!

Peste pământ pluteşte-un strat de ceaţă,
Din ploaia ce-a căzut ieri, peste sat,
Care acum, cu mulţumiri se-nalţă-
Spre cerul dimineţii înseninat!

Spre răsărit şi cerul pare-o ceaţă,
Mai cântă un cocoş ce-a răguşit,
Curând va fi o nouă dimineaţa-
În care Soarele va râde negreşit!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu din Lumină târzie
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbări

Calendarul timpului
s-a pierdut în negura
anotimpurilor,
ce trec de-a valma.
Câtă suspiciune există
şi-n rânduiala
ce se face
în cronologia anilor.
Huzuresc fiori de gheaţă
ce-şi îndreaptă ascuţişul
spre sufletele goale
din trupuri firave.
Vântul uitării
rostogoleşte minţile
care au luat-o razna
şi le tot duce...

poezie de Ion Răduţ din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbări

Calendarul timpului
s-a pierdut în negura
anotimpurilor,
ce trec de-a valma.
Câtă suspiciune există
şi-n rânduiala
ce se face
în cronologia anilor.
Huzuresc fiori de gheaţă
ce-şi îndreaptă ascuţişul
spre sufletele goale
din trupuri firave.
Vântul uitării
rostogoleşte minţile
care au luat-o razna
şi le tot duce...

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!