Ioan se sfâşie în pustie

Unde eşti, Elohim?
Lumea din mânile tale-a zburat
ca porumbul lui Noe.
Tu poate şi astăzi o mai aştepţi.
Unde eşti, Elohim?
Umblăm turburaţi şi fără de voie,
printre stihiile nopţii te iscodim,
sărutăm în pulbere steaua de subt călcâie
şi-ntrebăm de tine - Elohim!
Vântul fără de somn îl oprim
şi te-ncercăm cu nările,
Elohim!
Animale străine prin spaţii oprim
şi le-ntrebăm de tine, Elohim!
Până în cele din urmă margini privim,
noi sfinţii, noi apele,
noi tâlharii, noi pietrele,
drumul întoarcerii nu-1 mai ştim,
Elohim, Elohim!

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elohim (Psalm)

Te-am căutat Elohim,
pipăind şovăielnic
clepsidra prăfuită a timpului.
Şi-am tot întrebat:
Eşti bătrân, Doamne?
Tare bătrân?
Te chem, Dumnezeul meu...!
Încerc să Te iscodesc,
dar mi-e teamă
că nu voi putea cuprinde
în orizontul privirii mele piezişe,
atâta Minune...

Elohim, nu-mi mai găsesc Emausul...
Pietrele smulse din suflet
mi-au sfărâmat toate stelele,
palizi licurici clipocind lipicios,
pe urmele paşilor mei
din prundul mâlos.
Dumnezeul meu,
cerul mi-e plumb strivitor,
şi e... jos!

De unde vii,
şi unde pleci, Elohim?
Când Tu începi orice -'Nceput
şi sfârşesti cu bucurie Sfârşitul.
Spre care din urma Cale Lactee
ar trebui să privesc?
Măcar Umbra Ta s-o zăresc...
Elohim, tot Necuprinsul Tău
mă cheamă!
Îmi plec fruntea-n ţărână,
şi implor: Unde eşti?
Spune-mi azi,
măcar Azi,
unde eşti?

rugăciune de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (noiembrie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua nopţii – adaptare

Ne-ncredinţăm că suntem
Când iubim!
-Zicea poetu’n versul său-
Şi’oricât de-adânc în noapte-am fi
Suntem în zi.
Dar de se-ntâmplă să-ncurcăm
Faţeta urii şi-a iubirii,
Cu ochi stâncoşi ne poticnim
Şi chiar de eşti Tu pretutindeni
Noi nu te-ajunge.
Sălaş în Tine nu avem
Sfânt Elohim.
Când Tu vorbeşti
Străină vorba-ţi auzim.
Când noi grăim, străin ne eşti.
Bujorii mari au înflorit
Şi roşul lor se scurge pe tulpini
Cu nori în ochi privim lumina lor,
Şi n-o vedem.
Parfumul mângâie întregul câmp
Iar noi călcăm bujorii mari de ne-nţeles.
Tânjim să ne iubească cineva
Când Tu ne-ai dăruit şi flori şi câmp
Şi gândul Tău şi vorba Ta.
Şi noaptea mare în care să-ncercăm să te găsim.
Şi chiar de eşuăm, noi să iubim
Şi chiar de nu vedem- vedem.
Şi chiar de nu simţim- simţim.
Şi-aşa cum şi poetul şi Ioan spunea:
Oricât de-adâncă noapte-ar fi,
Atuncea când iubim, e zi!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ophelia, bff

Când te-am luat de mână în taxi
am simţit degetele tale ca o prelungire a sinelui,
un adevăr cast şi fragil, o victorie a mea să te pierd

şi înainte, când vorbeam la masa rotundă, degetele
strânse în jurul dozei de bere irizau mici flame
care mă făceau să tresar şi să dau răspunsuri tâmpite

despre renaştere, că drumul în sus şi în jos e acelaşi, probabil
ca mângâierea, că numai prin persuasiune Adam s-a lăsat părăsit de Elohim

cu toate că singurul lucru care mă interesa era traseul flamei
în jurul gâtului unde o venă pulsa în sus şi în jos
şi m-am temut pentru tine, ani în şir te-am jelit,

dar acum ştiu că ea se apropie, ca o poetă de moarte,
şi încerc, lovind cu degetele pe volan,
să-mi amintesc melodia ce sfâşia noaptea în care am plătit cursa.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profetul Ilie

Profetul Ilie, în acte Elias,
s-a înălţat la cer, fericitul,
dar el ştie ce este moartea şi Învierea,
Boje hrani, pravoslavni, Ehad Elohim,
De Iuda fu nevoie sfântă, altfel cum?
Cine pe cine trăda? De Pilat era nevoie,
Cine pe cine comanda? Dar noi, păcătoşii
Ce am căutat noi acolo? Acum tot mai căutăm.
Un om închise ochii. Cineva îi acoperi faţa.
S-au făcut formele, a fost îngropat.
Unde e viaţa de apoi, întreabă păcătosul.
Sst, şuieră paracliserul. Între paradis şi iad
Ne petrecem viaţa ca un roman.
Pe ultima filă scrie "The end", de nu s-a rupt fila.
De aici începe Marele Conciliu al Supoziţiilor.
Eu, de obicei, încep un poem,
De obicei, zic, pentru că în fiece seară
Mor niţel. În somn mă mai şi rog.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barzachk

Sunt eu foc mistuitor să te topesc complet cu o rază?
Căzând dincolo de-o neaflată gază, perpendicular spre ochiul unui atent privitor,
Sunt eu foc mistuitor ce veşnic oriunde, calea-ţi luminează?
E numele meu Elohim Elai Ihova pentru idoli un decor?
Atunci cum să mă nasc ca voi în chip trupesc, dintr-un urmaş evreu?
Când pe Sinai nici lealul Musa de-l iubesc mai mult decât îngerul ceresc ce cântă-n cor,
Nu mi-a aflat numaidecât înfăţişarea, mereu ascunsă-n spatele unui voal întunecat de nor..

poezie de David Trăistaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub fraze, sub frunze

"Frate, frazele-ajung, uite, frunzele-ajung
răsuflu sub ele ca vânatul în crâng!"

cuvintele noastre - alese grăbit
cu intenţii-pretenţii de infinit.
nu vrem unde suntem ci unde ne vrem
în viaţa pornită spre vale ca ghem.

vocali noi ne spargem, prin cioburi trăim,
uităm să-nţelegem deşi auzim;
doar trestii amare cu limbă de ceas
doar dune alungate-n pustiul din glas.

oraşul e-ntreg - doar claxoane şi-oţel
dar nimeni nu ştie să-asculte în el.
urcăm printre vorbe şi vorbe suntem;
din cuştile-sunet ne facem totem.

sub frunze de zgomot, mereu tot mai goi;
tentacule naştem din gurile sloi,
inflaţii de verbe cu măşti de surâs
ne mistuie iute dar nu-îndeajuns.

rămâne-n adânc cel ce e de-ajutor
acela din noi care nu-i vânător.
sub zeii fantomă pe care-i rostim
sub sunetul surlei, e-acel Elohim

rămâne-acel înger firav şi tot mut
de-a cărui suflare prea mult ne-am temut,
el, sâmbure tainic, tăcerea-izvor
absent la parada ce vrut-a onor.

când vine sfârşitul doar vorbele dor

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas în paradis

Vino să şedem subt pom.
Deasupra-i încă veac ceresc.
În vântul adevărului,
în marea umbr-a mărului,
vreau părul să ţi-l despletesc
să fluture ca-n vis
către hotarul pământesc.

Ce grai în sânge am închis?
Vino să şedem subt pom,
unde ceasul fără vină
cu şarpele se joacă-n doi.
Tu eşti om, eu sunt om.
Ce grea e pentru noi
osânda de a sta-n lumină!

poezie celebră de Lucian Blaga din volumul: Cântecul focului (1945 - 1957)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas în paradis

Vino să şedem subt pom.
Deasupra-i încă veac ceresc.
În vântul adevărului,
în marea umbr-a mărului,
vreau părul să ţi-l despletesc
să fluture ca-n vis
către hotarul pământesc.

Ce grai în sânge am închis?
Vino să şedem subt pom,
unde ceasul fără vină
cu şarpele se joacă-n doi.
Tu eşti om, eu sunt om.
Ce grea e pentru noi
osânda de a sta-n lumină!

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări către o stea

Stea care subt carul cel mare abia licăreşti
nedumerită-ntre şapte lumini, a cui stea eşti?

Eşti steaua lui Verde-mpărat – duhul nemântuit?
Ce sărbătoare scuteşti? Ce ceas împlinit?

Aperi un mare mormânt, sau vreo apă vindecătoare?
Păzeşti un norod, o cetate, sau numai o floare?

Peste ce suflet, peste ce sfinte recolte
veghezi mistuită subt vinete bolte?

De eşti a mea, păzindu-mi anul şi vatra,
n-aruncă nimenea după tine cu piatra?

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe multe drumuri

Pe multe drumuri, pe multe, se-ncearcă
gândul spre tine. O, sfârşitul acela de zi,
peste care căzură grabnice brume!
În grădina mea florile
spre alte foarte înalte poieni tânjind
mai invocă şi-acum
lumina ta fără de nume.
Unde dormi astăzi - nu ştiu. Nici un cântec
nu te găseşte. Astăzi
tu eşti unde eşti. Iar eu aci. Depărtarea
a pus între noi carul cel mare pe cer,
apele-n văi, focul în noapte pe dealuri,
şi pe pământ a pus anemone şi patimi
cărora ziua nu le prieşte.
Ca o poartă s-a-nchis. Nici un semn nu străbate
vămile, vămile.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, Tu eşti totul...

Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orişiunde-aş merge Tu eşti Domnul meu
Mă-nfior şi tremur când Te simt în mine
Unde eşti Tu, Doamne, vreau să fiu şi eu.
Nu mai pot departe să Te ştiu, mi-e teamă -
Viaţa fără Tine-i ca şi cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu eşti ceru-n care iar le vei zidi.

Ce eşti, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri şi-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceaţă, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.

Şi mă sui pe-o rază gingaşă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aştepţi în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e şi frică, Doamne, cât îmi eşti de drag.

Doamne, Tu eşti totul până peste moarte
Ai crescut în mine veşnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin şi-o să mă poarte
Şi cu Tine-n slavă am să fiu şi eu...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Unde eşti astăzi nu ştiu.
Vulturi treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-aşa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ
privirile tale erau albastre şi-nalte de tot.
Zvon legendar se ridica din brazi.
Ochi atot înţelegător era iezerul sfânt.
În mine se mai vorbeşte şi astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se preling.
Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristeţe mă-ncing.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, suntem, în sfârşit, prieteni? Cel puţin prieteni?
Lia: Da, Luci, eu aşa am spus; suntem... Prieteni, desigur... Ţi-am acceptat prietenia, nu-i aşa?! Dar ai trişat cu toastul tău; tu l-ai acceptat pe al meu, deci, logic, nici eu nu te puteam refuza. Oricum, Luci, ştiai deja, doar ţi-am spus data trecută că nu te amăgesc, nu-ţi dau speranţe false, deci, trebuia să te aştepţi că te voi accepta, în cele din urmă. Însă de atunci până acum, nu mi-ai mai propus, deşi ţi-am zis clar că nu mă joc cu tine, că eşti pe drumul cel bun şi că ai şansa ta, la care nu vei fi nevoit să renunţi.
Lucian: Da, ştiu... Nu ţi-am mai propus până acum, pentru că mă temeam că mă vei refuza din nou.
Lia: Să te refuz, din nou?! Nu după ce ţi-am spus că n-am să te amăgesc. Luci, n-am glumit, ţi-am vorbit serios; acum ai dovada, nu mă joc deloc cu sentimentele tale, nici cu tine! Deci, da, te-am acceptat... Eşti prietenul meu, în cele din urmă.
Lucian: Aşa-i. Şi nu contează cum; mă bucur că am obţinut prietenia ta, chiar dacă aş fi trişat cu toastul meu.
Lia: Da, ai obţinut-o, în cele din urmă. Sper că eşti mulţumit. Şi... Să nu mă faci să regret vreodată această decizie.
Lucian: Bineînţeles. Sunt mai mult decât mulţumit. Şi niciodată n-o să te fac să regreţi!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie de dragoste

Doamne

Tu
eşti
drumul
meu

Fără
Tine
nu
mai
pot
să
merg

Doamne

Tu
eşti
sănătatea
mea

Fără
Tine
toate
lucrurile
mă
îmbolnăvesc

Doamne

Tu
eşti
viaţa
mea

Fără
Tine
şi
dragostea

mă
ucide

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani, pribegie şi somn

Anii se vor lungi
încet, încet, cu tot mai mari paşi
de la oraş la oraş.
Mă opresc cu ochii în huma săracă,
mi se pare că anii aceştia
de osteniri fără zare,
de rătăciri şi aureole amare,
vor ţine până la urmă,
ca un vânt ce mă-mbracă
şi-mi zvântă fiinţa.

Acestui cutreier nu-i chip să-i dărui
temeiul promis
şi mersul de-un mal să-1 anin,
subt călcâie
nu se iveşte ţărâna şi piatra
ce mi se cuvin.
Cum steaua nu are deasupra mea
nici un nume,
n-o pot ruga
nici să se stingă, nici să rămâie.

Pân' la cercul de miazănoapte,
unde auzi scârţâind în viforniţă
osia bolţii, umblat-am prin feluri de locuri.
Subt semn capricornic
răzbii printre pinii cu umbra zgârcită.
Seminţii, pretutindenea altele,
aprind alte focuri,
şi soarele-mpinge alt orruc.
Fâlfâind ca din steaguri cu
zariştea-ntreagă,
soarta îşi face cu mine jocul potrivnic.
Un negru noroc prin văzduhuri străine
îmi ţine de strajă,
nu mă dezleagă.

Văd anii crescând şi paşii lungind
peste toate văile, muchile, iernile, verile,
peste toate clopotele şi toate tăcerile.
Podişul m-alungă, şesul mă cere, tot altul.
Singură vatra nu mi-e-ngăduită,
şi cum aş slăvi scânteia-mpământenită,
cenuşa şi pravila, fumul - înaltul!

Stau acu iarăşi cu faţa spre ţară.
Întoarcerea va să rămână un vis,
să nu calc o nespusă poruncă
sau poate fiindcă făpturii aşa-i este scris.
Numai noaptea, în fiece noapte,
somnul mai vine,
sosindu-mi din depărtatele plaiuri
mi-aduce un pic de-ntuneric,
ca un pumn de ţărână din patria mumelor,
din cimitire de raiuri.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Unde nu-i libertate
tu eşti libertatea
Unde nu-i cinste
tu eşti cinstea
Unde nu-i căldură
apropiere de la om la om
tu eşti apropierea şi căldura
inimă a lumii fără inimă

Buzele tale şi limba ta
sunt întrebare şi răspuns
în braţele tale şi-n poala ta
e ceva ca liniştea
fiecare plecare de lângă tine
se-ndreaptă spre revenire
Tu eşti un început de viitor
inimă a lumii fără inimă

Nu eşti articol al credinţei
şi nici filosofie
nu eşti regulă şi nici posesie
de care să mă ţin
Tu eşti om viu
tu eşti o femeie
şi poţi să greşeşti să te îndoieşti şi să fii bună
inimă a lumii fără inimă

poezie de Erich Fried
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?!

Pe unde eşti când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde eşti când ceru-i plin de stele,
Când ţi-as zidi din ele-n cer castele?!

Pe unde eşti în nopţi cu lună plină,
Când mă îmbrăţişai ca o glicină?!
Pe unde eşti când rupt de oboseală,
Mi-aş pune capul lin în a ta poală?!

Pe unde eşti când mor de dor şi jale
Şi leac mi-ar fi să-ţi strâng coapsele tale?!
Pe unde eşti când gândul mi-e la tine
Şi-s bântuit de îndoieli haine?!

Pe unde eşti când sufletul mi-e frânt
Şi-alerg ca un nebun şi mă frământ?!
Pe unde eşti când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!

Pe unde eşti, c-aş bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde eşti când viaţa mea-i o luptă
Şi timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim de ce

Nu şti de ce ne treci adesea
prin fier şi oţet şi fier,
dar ştim că tot ce nu ştim astăzi
vom şti odat-acolo-n cer.
Nu ştim de ce suntem adesea
prea slabi, prea reci şi prea săraci,
dar ştim că Tu vrei mai datornici
şi mai puternici să ne faci.

Nu ştim de ce ne dai adesea
dureri şi lacrimi şi amar,
dar ştim că-n toate de-orice dată
se-ascunde-un nou şi dulce har.

Nu ştim de ce ne ceri adesea
slujiri şi jertfe şi poveri,
dar ştim c-o binecuvîntare
ne dai prin tot ce Tu ne ceri.

Nu ştim de ce ne duci adesea
în loc de chin ori de noroi,
dar ştim că-n orice loc e-o slujbă
pe care Tu o ceri de la noi.

Nu ştim de ce ne-opreşti adesea
să nu ne ducem unde vrem,
dar ştim că drumul fără Tine
ajunge cel mai greu blestem.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amalgam

Mie mi-e vânt şi ţie ti-e pustiu,
Mulţumesc Doamne, că mai pot să scriu!
Tu – fir de peruzea şi colţ de rai,
Eu – biet ciulin, izvor de of şi vai!

În lumea dreaptă-n care te găsesc,
Nu-i loc de NOI, nu-i loc de TE IUBESC;
Unde iubirea noastră-ar găsi loc,
E plin de venin şi de nenoroc!

Între tine şi tine te aleg,
Pân-ajung pe mine, să mă reneg;
Cu tine trăiesc o poveste tristă,
Dar fără tine, viaţa nu există!

Şi n-am... şi nu pot... şi nu mai respir,
Un carusel mă-nvârte în delir:
Şi eşti... şi nu eşti... te am... nu te am,
O biată frunză sunt... şi tu mi-eşti ram.

Un amalgam de DA şi NU-mpleteşti,
Ba mă iubeşti, ba nu mă mai iubeşti;
Dar nu mă las, din dinţi şi din pumni strâng,
Cât eşti aici, n-am voie să mă plâng!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă mai aştepţi

Să nu mă mai aştepţi, că n-am să vin,
M-am săturat a risipi cuvinte,
Scăldându-mă în lacrimi şi-n suspin,
Până de mine... îţi aduci aminte.

Să nu mă mai aştepţi, e inutil,
A fost de-ajuns cât te-ai jucat cu mine,
Îţi voi lăsa figurile... de stil,
În poarta casei unde ţi-este bine.

Să nu mă mai aştepţi de azi-nainte,
Un drum există pentru fiecare
Şi ne vom rătăci printre cuvinte,
Tot alergând prin lumea asta mare.

Să nu mă mai aştepţi... păcat de vise,
De mine n-aş putea să mă dezic
Şi nici să tremur lânga uşi închise,
Până se fierbe ceaiul, în ibric.

Să nu mă mai aştepţi, rămâi cu bine,
Prin timp ti-e drumul, călător mereu,
De astăzi nimeni nu te mai reţine
Şi sunt convins că nu îţi va fi greu.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!