Fluier de os

fluier de os
axă a Lumii
fior al golului făcut să sune
pe trunchiul tău pământul se
învârte
şi stelele pocnind în noapte

la baza ta
trântiţi în iarbă
şi-n inimile lor înfipt
mocanii mioritici tot te mai aud
şi dacă vârful tău
deasupra
se termină undeva
de bună seamă zeii au lăcaş
acolo

şi sorii cum te-nconjoară
din toate părţile deodată
eşti
tu singur ţie însuţi umbră
timp concentrat pe verticală
până la refuz

astru polar în curgere-mpietrită
măduvă aeriană
fântână dezgolită până la izvor
brâu suprapus de sfere
din care numai cercurile au rămas
înalţă-te-n continuarea gurii melc
şi lasă-mă prin tine să respir
şi dincolo de mine-n univers
mi-e dor de puritatea ta
leu mie însumi
mic însumi să rezist topit
cu carnea de prisos de cântece
înnebunind pulverizată
sunet cu sunet să se-audă pe năluca
aceluiaşi prelung şi fraged
fluier alb de os

poezie clasică de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp concentrat

o coasă
dă târcoale
odăii unde scriu
iarba grasă
cade
fulgerată
de sus în jos
clipele mele
de jos în sus
până rămâne
ungă pajiştea aspră
numai
un fraged cap gânditor

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă cu tine (pentru iubitul meu soţ)

Iubitule
ia-mă cu tine şi
du-mă la capătul lumii
dar... lasă-mă acolo...!
Lasă-mă să mă dezintegrez
fiindcă, la prânz
ţi-am azvârlit iubirea,
cu tipsie cu tot...;
să mă asfixiez, căci, la cină,
am vărsat cupa cu ozon,
părtinită de tine...;
să mă topesc de dor, pentru că,
deunăzi te-am părăsit o clipă...!
Du-mă dincolo de apă,
de lumină, de viaţă şi,
fiindcă ieri am scăpat stropul de rouă
de pe buzele tale,
astâmpără-mi setea cu pelin...
cu absint...
sau cu... lacrimile
din ochii tăi limpezi...
şi, fiindcă te-am împins
în singurătate,
lasă-mă câte puţin pestetot...
oriunde... sau... nicăieri!
Du-mă dincolo de iubire,
şi uită-mă acolo
să mă dizolv încet,
în inerţia eternităţii...
ori lasă-mă doar cu florile
pe care mi le trimiţi în fiecare zi
până reînvăţ de la ele
credincioşia...!
Şi totuşi, fiindcă ierţi
până dincolo de iertare,
fiindcă mă iubeşti
până dincolo de iubire,
ia-mă în tine şi lasă-mă,
acolo, întreg în întreg,
până la sfârşitul sfârşitului...
Iubite, dincolo de infinit,
la capătul lumii,
du-mă cu tine!

poezie de Iulia Mirancea (12 februarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Fluier
Şi nai
Şi cântec
Pe-o gură de rai.

Ascult şi mi-e rană
Si mi-e lumea
Povară,

Făr' de lumină
Fără pricină
Mă-ndoi
Şi oftez

Doar noaptea veghez
Şi ascult
Şi mi-e vină
Şi nu e iarna
Şi nu-i toamna
De vină.

Sunet de nai
Lin
Aproape pelin
Şi fluier ascult

Sunt scâncet,
Pe cruce-s căzut
Dar nu sunt
O stea -
Nu sunt mormânt.

poezie de Alin Cătălin Ion Duţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă în tine, iubire

Iubire,
dintre toate comorile
de pe Pământ
şi visurile
şi cuvintele,
eu te-am ales pe tine,
fiindcă eşti frumoasă
şi fiindcă eşti
mai bună decât mine!
Dar, fiindcă ştiu că
o lacrimă, din cine ştie ce
apă tulbure,
picurată pe fragilu-mi lut
l-ar putea dezintegra,
tu, Iubire,
pune-mă în prima literă
a numelui tău
şi închide-mă acolo,
să nu mai pot ieşi
niciodată!
Sau pune-mă
în bucata de pâine
pe care o dai sărmanilor;
şi în sărut
şi în îmbrăţişare;
în liliac,
şi în tril de ciocârlie!
Şi lasă-mă să te iubesc
până la desăvârşirea iubirii
şi până dincolo de iubire!

Iubire, lasă-mă în tine!

poezie de Iulia Mirancea (25 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume, lume

De la mine pân' la tine
Numai fluturi şi albine,
De la tine pân' la mine,
Numai rău şi nici un bine.

De la mine pân' la ea,
Numai lanţ şi numai za,
Unde-i ea şi unde-s eu,
Numai piese de muzeu.

De la noi până la lume,
Numai fiare fără nume,
De la lume pân' acasă,
Numai vreme friguroasă.

De la mine pân' la ei,
Numai lupte şi scântei,
Ei acolo, eu aici,
Şi-ntre noi e-un fel de bici.

De la voi la oarecine,
Numai guşteri şi ruine,
Din neanţ la dumneavoastră,
Numai gratii la fereastră.

De la noi până la noi,
Numai ei, din doi în doi,
Invers, de la noi la noi,
Numai stare de război.

De la toate pân' la toate,
Numai tu, singurătate,
Numai tu şi eu şi plânsu-mi,
De la eu până la însumi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Luceafăr ce cutreieri prin lumea mea de vers,
Eu am făcut din tine un vis, un Univers...
Cu flori de tei, din lacrimi, tu singur ţi-ai clădit,
Prin literă şi lege, alt timp în infinit.

Pe lac, o diademă de lebede se-arată...
Eşti cânt şi nemurire, eşti lumea noastră toată!
Eşti viers! Şi-n măiestria-ţi, virtute şi lumină.
Tu ai rămas de-a pururi a lumii rădăcină.

Cad flori de tei... şi lacrimi... şi litere-lumină.
Ai devenit un astru, ţi-am plâns la rădăcină.
Te-ai înălţat Luceafăr. cât stele vom avea,
Cărarea vieţii noastre, mereu vei lumina...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năluca

Lovită de fulgere e,
Ca iarba de-o rea secere
Adusă de ielele maştere,
Această-nfricoşată noapte
Cu stelele crucificate
În chiar inimile noastre
Toate.

Şi ziua încă-i departe,
Mult dincolo
De tot şi de toate,
Mai departe,
Unde ochii pădurii mai cată,
O dată şi încă o dată,
Năluca fetei
Cea mai întristată.

poezie clasică de Florin Bratu din Ora fantastică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când toate drumurile se vor sfârşi,
Eu însumi voi deveni drum
Pe care trec caii somnului
De la răsărit la apus.

Când toate podurile se vor dărâma,
Eu însumi voi deveni pod
Peste care trec stelele
Apele somnului.

Când viaţa şi moartea vor fi totuna,
Eu voi rămâne singur,
Să zidesc în cuvinte
Muntele sfânt.

Când ziua şi noaptea vor disparea
Cu perechi de luceferi din univers,
Vă voi chema pe toţi cu daruri
Să prelungim timpul.

Când nimic nu va mai fi de făcut
Şi va veni potopul
Eu voi construi arca,
O voi umple cu ce-i viu şi se îneacă.

Voi o să râdeţi şi mă veţi batjocori,
N-am timp muntele sfânt aşteaptă.
Când apele se vor retrage
Nu veţi mai fi,
Lumea se va înmulţi ca mai înainte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai noaptea ştiu de tine

Ce nemernică eşti, noapte,
Cu fir galben prins în lună
Şi cu limba mătrăgună
Între buzele răscoapte.

Mai subţire ca o liră
Şi mai unsă ca un zeu.
Cine? Tu! Doar n-oi fi eu,
Uite luna cum respiră!

Galopează căpriorii
Până dincolo de şuier
Şi mă-nchizi adânc în fluier.
Cine? Tu! N-or fi cocorii!

Noapte, vine-o babă veche,
Pare-se că-i zâna bună.
Cine? Eu! Doar eu sunt lună
Când mă spânzuri de ureche.

Mare lină şi docilă
Mi se-aşterne-mpăturit.
Noapte, sincer te-am iubit
Ca pe-o crâncenă pastilă.

Şi s-au dus o iarnă, trei,
Poate nouă ni se pare,
Noaptea sare şi răsare.
Ce nemernici dumnezei!

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai ştiu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îţi mai văd odată chipul
În nopţile când sunt atât de trist
Şi doar din amintirea-ţi mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerţi
Pe urmă, cu blândeţe, să mă ierţi
O zi de aş putea să îţi vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încreţită,
Atige-o cu iubirea-ţi infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reuşit să-ţi spun cât te-am iubit.

Acolo unde eşti, mai poţi să mă priveşti?
Îmi este dor de tine şi ştiu că mă iubeşti
Tu mi-ai rămas în inimă şi-n gânduri
Şi păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ţi-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aş vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samadhi

Întunericul şi lumina s-au stins amândouă,
Aripile întristării s-au evaporat,
Bucuriile efemere au fugit ca nişte corăbii rapide,
Mirajul simţurilor nu mai există acum pentru mine.
Boală sau sănătate, ură, iubire sau moarte,
Umbre deşarte pe ecranul dualităţii – toate acestea nu mai sunt.
Sarcasmul, hohotele de râs, melancolia sumbră,
S-au topit într-un singur ocean preafericit.
Meditaţia sa, această baghetă magică,
A liniştit furtuna iluziei.
Trecutul, prezentul şi viitorul, nu sunt pentru mine
Decât un etern prezent: Sinele omniscient.
Planetele, stelele, galaxiile sau Pământul,
Mii de cratere în flăcări, cataclisme seismice
Creuzete gigantice ale creaţiei!
Gheţari de raze cosmice, fluxuri incandescente de electroni.
Gânduri ale tuturor oamenilor – trecute, prezente sau viitoare –
Fiece fir de iarbă, eu – însumi sau întreaga omenire –
Cea mai mică părticică de pulbere cosmică,
Toate acestea se revarsă etern prin Eu-l meu nou-născut,
Imens ocean – sânge al Fiinţei mele infinit dilatate!
O bucurie extatică, născută din meditaţie,
Îmi orbeşte ochii înecaţi în lacrimi.
Flacăra ta nemuritoare, beatitudine, străfulgeră
Consumându-mi lacrimile, ţesuturile, toată fiinţa!
Tu eşti eu, eu sunt Tu!
Cunoaşterea, Cunoscătorul, Cunoscutul nu sunt decât un Unic Tot!
Beţie indescriptibilă şi senină, calmă, neîncetat renăscând; viaţă eternă;
Samadhi; beatitudine dincolo de orice expresie!
Tu nu eşti o stare inconştientă,
Palid produs al unui cloroform mental;
Tu mi-ai lărgit, o Samadhi, câmpul conştiinţei
Dincolo de limitele corpului meu muritor,
Până la ultimele frontiere ale Eternului!
Acolo eu sunt oceanul cosmic,
Contemplu micul ego plutind în Mine.
Aud murmurul ultimilor atomi,
Pământul întunecat, munţii, valurile – toate devin fluide.
Duhul Sfânt suflă deasupra aburilor îndepărtându-le vălurile;
Oceanul se reduce la milioane de picături de electroni.
Şi, deodată, profund ca infinitul, sunetul tobei cosmice
Transmută razele mai puţin subtile în Lumina necreată,
Aceea a beatitudinii care pătrunde totul.
M-am născut din bucurie; trăiesc în bucurie; mă dizolv în ea
Ocean spiritual, eu beau fluviile creaţiei.
Patru văluri: solidul, lichidul, vaporii, lumina,
Se ridică.
Eu însumi sunt una cu Marele Eu.
Adio, efemere umbre ale amintirii muritoare.
Cerul, spiritului meu este imaculat,
Fie deasupra, dedesubtul sau înaintea mea.
Nu mai formez decât o singură rază cu eternitatea.
Bucuria mea, uşoară ca un balon, a străpuns norii,
Iată-mă devenit Oceanul bucuriei prin excelenţă!

poezie clasică de Paramahansa Yogananda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa fie lumina...

Acum pot să respir cu ambele inimi deodată
o luasem pe a ta zălog pentru durerile mele
ştiai că e dispusă să te mângâie noaptea?
nu, nu sunt stigmată încă
mi-au ajuns piroanele până la suflet
mai e până la mâini
acolo îşi vor găsi odihna
acolo ştiu să sfredelească viaţa
să o guste în bătaia aripilor de îngeri
şi sunet de toacă târzie
dacă va curge sânge
sigur va avea gustul tău şi al meu
amestecat cu a celor care ne-au călcat obrazul
şi pragul casei,
nimic nou sub soare, ai să spui
eu îţi zic acum, aici,
că nici o piatră nu a lovit în zadar
trupul şi umbra cu care ne-am dus fiecare pe drumul lui
mai e vreme să ne cuminecăm cuminţi, sfioşi
până apune soarele pe strada noastră
când vom coborî în ţărână
va fi miezul unui anotimp inventat atunci pentru noi
le voi spune
îngerilor să aprindă lumina,

miros de tămâie

undeva trag clopote sa anunţe ca intrăm în cealaltă lume..

Ţi-e teamă de veşnicie, Pavele?

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântână săpată-n fântână-cântec

anii
nu mi se mai supun
şi clipele
săpate în piatră
mă pun în cântece
până pe marginea umbrei
pe care cu sete o ţin ca un izvor
ce nu vreau să-mi scape din mâini

cumpănă
azvârlită pe ape
fântână
săpată-n fântână
cu munţi de priviri
până în stele
mâini
şi surâs

de clipă legată
e clipa în floare
pe marginea clipei cernută în rouă

munţi
de cuvinte
până sub
nuca săpată în jar
pe muchia umbrei
dor şi vis
deschis
perlă
spre paradis

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glorificarea lui Buddha

Al miezurilor miez, inima inimilor,
migdală ce te-nchizi şi te-ndulceşti –
acestea toate, până la capătul lumilor
sublime, e carnea rodului ce tu eşti.

Nimic de tine, simţi, nu se mai ţine;
cinste ţie: coaja ta e în Nesfârşit.
Acolo, straşnica-ţi sevă zace şi-ntreţine
ajutată de-o strălucire dinafară, din Zenit.

Căci în înalt de nalturi, sorii tăi,
nemaivăzut sunt toţi deplin rotiţi şi orbitor.
Ci înlăuntrul tău a şi început
ce stă deasupra sorilor.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit la tine

M-am gândit la tine şi la tot ce-a fost frumos şi ai iubit,
Plimbându-mă singură de-a lungul plajei cu nisipuri moi;
Am ascultat talazurile care băteau ca şi atunci, egal, în maluri,
Cu-acelaşi sunet ştiut şi îndrăgit cândva de amândoi.

În jurul meu ecoul lovea-n dunele înalte, dincolo de mine ardea
Argintul sclipitor şi-înfrigurat al mării sub razele de lună.
Noi doi vom trece prin nenumărate morţi şi mii de vieţi
Până când vom mai asculta din nou acelaşi sunet împreună.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un bătrân c-un fluier;
Un şarpe i-a intrat cu şuier
În cizmă, dar noapte şi zi
El cântă – şarpele fugi
Evitându-l pe-acel om cu fluier.

limerick de Edward Lear din A Book of Nonsense
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, dintre toate comorile de pe Pământ, eu pe tine te-am ales, pentru că eşti frumoasă, deşteaptă şi bună! Aura ta mă-nvăluie ca o cupolă cu două acoperământuri: lumină previzibilă şi culoare enigmatică! Adesea, eu nu sunt vrednică de aura ta! De aceea, te rog, Iubire, pune-mă într-o silabă a ta, sau, măcar în litera I! Închide-mă într-un ungher neştiut de nimeni, ca să nu mai pot ieşi de acolo niciodată! Pe urmă, lasă-mă să mă insinuez, printr-o revărsare de gând, în darurile pe care le oferi permanent: în colţişorul de pâine, pe care-l dai copiilor sărmani şi în visurile lor întru izbândire; în ţelurile curate ale oamenilor; în cuvinte; în căutări; în crezuri; în mireasma salcâmului şi în cântul privighetorii; în toate răsăriturile şi în toate asfinţiturile acestui Pământ! Şi, pentru că Dumnezeu m-a făcut din tine, Iubire, lasă-mă să te iubesc la infinit şi până dincolo de infinit!

Iulia Mirancea în Du-mă cu tine la capătul lumii (10 decembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsuri

Sunt plantă gingaşă de câmp
Un toporaş micuţ şi plâng,
Sunt deşteptarea tuturor culorilor
Un curcubeu finit al florilor,
Sunt zeu şi semizeu şi Dumnezeu,
Un astru muritor sunt eu,
Sunt rază de polen pe frunză
Un paradis ascuns în umbră.

Eşti soare peste aşteptarea mea
Un suflet care-ndură viaţa grea,
Eşti domn de ţară paşnică
Un vânt lăsat să pască,
Eşti tot ce aş putea vedea
Un Univers ce se crea,
Eşti tot ce aş putea simţi
Un sunet de coarde fierbinţi.

E căntecul tăcerii mele
Un imn de pulbere de stele,
E sunet propagat în vid
Un dor ce s-a lovit de-un zid,
E fierul din umbrele nopţii
Un netopit metal al frunţii,
E nesperata mântuire de apoi
Un dans în calde ploi.

poezie de Adriana Monica Stan
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie

Aripile morţii plutesc deasupra mea,
De-acum numai Dumnezeu ştie ce-o vrea.
Privesc în urma la anii ce-au trecut,
Cu faptele bune şi rele pe care le-am făcut,
Şi-l rog pe stăpânul a toate cele
Să pastreze pe cele bune, nu şi pe cele rele.
Îngerii cânta un cântec cântat în doi:
"Te aşteptam bătrâne, te aşteptam la noi"
Şi de-odată mă trece-un fior:
Mi-e dor de tine, mi-e tare dor,
Trec care de foc şi lumini albastre,
Unde s-au pierdut visele noastre?
Şi iară mă trece-un fior:
Mi-e dor de tine, mi-e tare dor.

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!