Năluca

Lovită de fulgere e,
Ca iarba de-o rea secere
Adusă de ielele maştere,
Această-nfricoşată noapte
Cu stelele crucificate
În chiar inimile noastre
Toate.

Şi ziua încă-i departe,
Mult dincolo
De tot şi de toate,
Mai departe,
Unde ochii pădurii mai cată,
O dată şi încă o dată,
Năluca fetei
Cea mai întristată.

poezie clasică de Florin Bratu din Ora fantastică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

mâinile mele
două călugăriţe albe
leagănă aerul

în inima nopţii
mă dor toate rănile
de piatră

sunt prea departe
de somnul tău

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul începuse ca un joc, dar acum ştia coridoarele şi bolţile şi locul unde-şi pierduse braţele şi putea spune sunetul fiecărui arbust mângâiat de vântul şerpuitor şi simţea distincţia subtilă dintre sărut şi roşeaţă, deşi nu era nimeni şi nimic de simţit. În acelaşi fel, iubirea era iubire şi n-avea niciun obiect şi toate acestea erau Zeiţa, care-o lua tot mai departe şi mai departe dincolo de frontiera de smarald. Şi, cu toate că nu exista nici în afară şi nici înăuntru, uneori ieşea din lumea de smarald şi de fiecare dată Zeiţa venea cu ea. Puteam simţi toate astea, nu conta dacă ochii-mi erau închişi ori deschişi. Era atât de frumoasă şi de proaspătă, iar de fiecare dată umbra unui iepure negru traversa încăperea, sau se auzea un glas de delfin. Totul a început ca un joc. S-a terminat ca un lucru familiar, jucătorul însuşi făcând parte din jocul de smarald.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

Ascunsă în noapte,
Departe de lume,
In verdele crud
De ferigă
Greierii cântă

Felinare aprind licuricii
Departe..... departe....
Ascunsă în noapte
Poiana m-aşteaptă
Cu braţe de şoapte

Departe
Cat mai departe.
Ascunsă în noapte.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu aşteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc şi mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorinţelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarăşii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopţi de-a rândul în singurătate

încă nu ştiu ce sunt stelele, dar ştiu că toţi oamenii frumoşi
ne privesc din adâncul nopţilor şi ne veghează

poate, cândva, voi fi şi eu o stea...
poate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, tot mai departe

Ştiu
sau cred că ştiu,
tu
însă
o ştii.

Departe,
tot mai departe
pe câmpul nemărginit,
tu singur,
prea singur.

Toate te-aşteaptă,
toate înfloresc doar pentru tine,
cât timp exişti,
cât timp eşti tu,
cel ce respiri viaţa.

Departe,
tot mai departe,
priveşti
macii răsăriţi
în rădăcina inimii.

În faţa oglinzii o altă oglindă,
în ea o alta
şi
tot aşa,
din singurătate
în singurătate,
spre eternitate...

Dincolo de noi
e şoapta din adâncuri
auzită în trecere.

La o margine a vieţii,
treci prin încercarea
de a nu pleca
prin umbră
- celălalt chip al luminii -,
asculţi ploaia
şi descântecul ei.

Grea sarcină e temperarea
în nemărginitele întinderi
ale gândului!

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Eu... sau ce pot spune despre mine,
Câte vieţi am rătăcit să te întâlnesc,
Câte vise, câte nopţi te-am aşteptat,
Cât nu am putut să mor pentru tine?

Nici nu mai ştiu cine sunt... uneori,
Nici ce flori ţi-am dăruit în acea zi,
Parcă erau... trandafiri de ziua Ta,
Cu ce fiori ţi le-am mai oferit atunci!

Parcă era ieri, doar un alt anotimp,
Un simbol în Tot ce Eu am tot iubit,
Părea un răsărit în acea dimineaţă,
Ce chip de fată, ce zâmbet, ce...!

Ce zi de neuitat, mă urmăreşte chiar...
Chiar şi acum îmi răscoleşte toate...
Toate gândurile mele-s toate ale tale,
Toate visele se sting doar cu tine!

Mă voi stinge într-o zi fără de... tine
Şi poate chiar Tu mă vei reaprinde
Dincolo..., dincolo de Tot, de infinit
Dincolo de moartea încă neavenită!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai spune-mi încă o dată - ai să iubeşti şi tu

Soarele iubirii ne-a apus
Visurile toate mi s-au dus
Azi doar amintirea mi-a rămas
Ea mă însoţeşte pas cu pas
Chipul tău ce în inimă îl port
Îmi evocă tot trecutul mort
Vino tu, vreau glasul să-ţi ascult
Spune-mi iarăşi ce-mi spuneai demult

Mai spune-mi încă o dată
Cuvinte îmbătătoare
Nimicuri arzătoare
Cu car' tu m-ai lovit
Speraţa înfrigurată
Strecoară-mă în şoapte
Lumina-n neagră noapte
Din sufletul rănit
Aşterne alinare
Pe-al sufletului rai
Căci inima-mi sărmana
Cerşeşte mângâieri
Mai spune-mi încă o dată
Cuvinte îmbătătoare
Poemul ce mă doare
Vreau iarăşi să-l trăiesc.

Un băiat de-o fată s-a îndrăgit, cândva
Şi de-atunci visa, doar iubire
Dar ea n-asculta amorul lui de fel
Şi râdea de el, la întâlnire
Dragostea-i o glumă
Ea îi spunea mereu
Şi în gluma asta nu voi crede eu
Iar el cu durere, bietul o privea
Şi încetişor îi fredona

Ai să iubeşti o dată, şi tu tu tu
Nu spune niciodată, nu nu nu
Dragostea vine, când nu gândeşti
Şi într-o seară, simţi că iubeşti.
Ai să iubeşti o dată, şi tu, şi tu.

cântec interpretat de Loredana Groza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare capul. O să mă duc la familia Arăpaş, să-mi găsesc culcuş moale în iarba înaltă a grădinii. Odată culcat, o să număr un timp stelele. O să număr stelele până o să ostenesc. O dată ostenit, o să adorm. O dată adormit, o să dorm somn fără vise. Mâine dimineaţă mă voi trezi cumintea limpede.

Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsări ca iarba...

Aş răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te ştiu,
Dar încă am zăpadă pe umeri şi mă doare,
Că nu ştiu de-i devreme, sau poate, prea târziu

Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine şi n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.

Curg sevele prin mine şi răscolesc nocturne,
Ameţitoare patimi şi nu mai ştiu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Şi clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.

Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Şi-aş răsări ca iarba, de verde să asud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am strivit tăcerile mele
de ziua de mâine
geamătul a rămas suspendat pe obraz
ochii priveau mai departe
pe cer desenasem zbor de cocori
când fugeam după sălbaticii mei cai
prin colburi de ani
am vrut să te chem, tu dansai goală în ploaie
nu mai ştiu când, atunci, poate
apoi adormeam între ape
în noapte, departe
dincolo de tăceri
marea se aduna neliniştită între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sosit trenul mult aşteptat

Îmbrăţişează-mă
pentru fiecare îmbrăţişare ce nu ne-am dat!
Sărută-mă
pentru toate sărutările pierdute!
Priveşte în ochii mei şi vezi-mi viaţa de acum.
Atinge-mi pielea
pentru fiecare dată când am fi vrut să o facem,
neputând din cauza desenelor ce nu erau ale noastre.
Simte respiraţia-mi ce compune melodii cu a ta,
pentru toate nopţile trecute separaţi.
Accelerează-ţi suflarea pentru a lăsa liber
zborul dorinţei de a iubi,
ce mereu l-am înfrânat
dar niciodată nu l-am abandonat,
aşteptând momentul just ca un veritabil acrobat.
Strânge-mi mâinile să simt sub piele
toate dăţile când aş fi vrut să te ating,
măcar o atingere uşoară precum dansul de iele,
unindu-ne-n visare îvăluiţi de feeling.
Caută-mi trupul cum eu îl caut pe-al tău,
inimile noastre deja se cunosc,
nu mai avem temă de-a ne prăbuşi în hău,
sufletele noastre sunt unite,
ale nostre lacrimi pregătite
de a coborâ pe-acelaş obraz împreună,
a iubirii noastre arvună.
Acum, calea noastră ferată e una,
a sosit trenul mult aşteptat.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem de azi, de ieri, de mâine

Încă o dată să trec
prin anotimpul
epidemiilor, al copacilor înfloriţi
seceraţi de ninsoare la sfâşit de aprilie,
al atacurilor de panică
de la sfârşitul zilelor, al momentelor
când
ştiu dinainte ce gest o să faci, ce replică o să-mi dai
pentru că sunt ale mele, ale tale,
ale noastre, amestecate-ntr-o
confuzie
psihedelica,

încă un knock-ut, încă
o dată puterea de a ierta
ce nu credeam că voi ierta,
eu, care-s o necredincioasă,
totuşi tânjesc
la un fel de iluminare spirituală, la zen-ul suprem,
ca yoghinii, pielea deja palidă,
lipită de os, doar lipsa
unui canal de comunicare, lipsa unei surse
la care să mă pot conecta fără să mă pufnească râsul,
când în cele din urmă toate par infantilităţi,
felul nostru stupid
de a ne lăsa drenaţi
de vampiri energetici,
din start, fără să ne dăm nicio şansă,

încă o dată
să merg
prin iarba care îi părea neconceput de verde soră-mii
prin lentila ochelarilor,
după ani şi ani de miopie,
să-mi alint pielea
cu câteva băi de soare,
aici, între dealurile acoperite
de km de viţă-de-vie,
unde aş putea să mă prăbuşesc oricând
şi să nu mai ştie
nimeni de mine.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua bună

Chiar de ninge, chiar de plouă,
Chiar de fulgeră sau tună,
Chiar de-i ger de crapă piatra,
Când te văd, ziua mi-i bună.

Chiar de mor stelele toate
În sistemul meu solar,
Chiar de sufletul mă doare,
De zâmbeşti ziua-i ca dar.

Chiar de frunzele în toamnă
Nechează în frâu de joc,
Tu îmi faci ziua senină
Dacă mă săruţi cu foc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşire

Nu toate au un sfârşit,
lumina caută pretutindeni lumina,
un om trăieşte încă în gândul altui om,
planeta se-nvârte pe umerii lor
mai departe.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept o replică în noapte...

Mă hrănesc cu acele cuvinete siropoase ale tale...
Şi sper ca nu voi deveni năluca din fereastra inimii tale
O misiune aproape imposibilă când tu eşti prins într-un covor, pictat cu clipe de pe o canapea
Gustă din dulceaţa micilor gropiţe
Ca-n fiecare seară pierdută-n luna de altă dată
Nu te mai pot ademeni sub mrejele mele
Căci ai plecat în noapte, risipind ale noastre speranţe
Acele cuvinte au ramas doar scrise, în cărţi fără emoţia de altă dată
Eşti regele cu slujitori fideli,
Eu am rămas blocată în oglinda din camera ta.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am urechile mici, neobişnuit de mici şi aproape lipite de cap. Ochii mei nu sunt mai mari decât ochii altor oameni şi nici mai adânci. Totuşi, cu urechile mele, aşa cum sunt, aud nu numai sunetele din jurul meu, aud şi departe, în amintire, uneori chiar foarte departe, în amintirile altora. Totuşi, cu ochii mei, aşa cum sunt - uneori verzui, alteori albaştri, alteori spălăciţi - văd nu numai până unde văd ceilalţi oameni. Văd departe, în amintire, ba chiar foarte departe, în amintirile altora

citat celebru din Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

mă uit afară cum ninge
cum albul inundă o lume imundă
că numai ştii până unde
acum se întinde
frigul - ce-mi intră până la oase -
chiar timpul pare să fi oprit
în ceasul ce nu mai bate
iar clipele zac neputincioase
e totul încremenit
nici noaptea nu mai e noapte
doar geamul de la fereastră-a-nflorit
a în-flo-rit
şi tu eşti departe...
departe...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdută în noapte

Niciodată-n răsărit
N-o să-mi vezi ochii zâmbind
Fericirea de sub gene
Şi părul făcut inele

Sunt departe şi mi-e bine!
Şterge-mă din amintire
Cum apusurile toate
Ard, se sting şi pier în noapte.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

dacă voi plânge femeie în noapte
să ştii, să ştii
că am plecat departe
departe de lume, de toate
pe punţi de ape, păşesc mai departe, în noapte
punţi de tăcere, de lacrimi, durere
plânge cerul
e lacrimă toată
iubirea pierdută, uitată, ratată
femeie, cu buze de mure
uscate de gânduri
sărutul absent
trupul plânge în gene de sânge
s-a ofilit, nu s-a mai frânt în aprigă îmbrăţişare
pe cearceafuri fierbinţi
pe cărările sufletului curg azi amintiri
femeie, unde eşti
e noapte târzie
atât de neagră, opacă şi goală
doar umbre mai trec pe alei
pe cărările gândului şi lacrima dorului
azi pescăruşii au fugit
de tristeţe şi dor
plecând departe, pe mare
ducând cu ei
lacrima, iubirea, visarea
pe mare, valurile plâng
aşteaptă o femeie în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mine

adunând două linii paralele
într-o lume pustie, ireală
am ajuns dincolo de ele
în lumina percepţiei nespuse
am pus pe un taler destinul
pe celălalt nu a rămas nimic
rătăcind la limita cunoaşterii am ajuns în neant
acolo am găsit lumea, debusolată de propria inexistenţă
lumina se sfâşia alegoric în tăceri chinuite
pe zidurile murdare ale cetăţii
îngândurat şi trist am plecat printre aşchiile timpului
de doi bani speranţă
mai departe, cât mai departe
dincolo de lume, de toate
acolo, unde nu este nici întristare, nici durere
decât un etern suspin

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!