Samadhi

Întunericul şi lumina s-au stins amândouă,
Aripile întristării s-au evaporat,
Bucuriile efemere au fugit ca nişte corăbii rapide,
Mirajul simţurilor nu mai există acum pentru mine.
Boală sau sănătate, ură, iubire sau moarte,
Umbre deşarte pe ecranul dualităţii – toate acestea nu mai sunt.
Sarcasmul, hohotele de râs, melancolia sumbră,
S-au topit într-un singur ocean preafericit.
Meditaţia sa, această baghetă magică,
A liniştit furtuna iluziei.
Trecutul, prezentul şi viitorul, nu sunt pentru mine
Decât un etern prezent: Sinele omniscient.
Planetele, stelele, galaxiile sau Pământul,
Mii de cratere în flăcări, cataclisme seismice
Creuzete gigantice ale creaţiei!
Gheţari de raze cosmice, fluxuri incandescente de electroni.
Gânduri ale tuturor oamenilor – trecute, prezente sau viitoare –
Fiece fir de iarbă, eu – însumi sau întreaga omenire –
Cea mai mică părticică de pulbere cosmică,
Toate acestea se revarsă etern prin Eu-l meu nou-născut,
Imens ocean – sânge al Fiinţei mele infinit dilatate!
O bucurie extatică, născută din meditaţie,
Îmi orbeşte ochii înecaţi în lacrimi.
Flacăra ta nemuritoare, beatitudine, străfulgeră
Consumându-mi lacrimile, ţesuturile, toată fiinţa!
Tu eşti eu, eu sunt Tu!
Cunoaşterea, Cunoscătorul, Cunoscutul nu sunt decât un Unic Tot!
Beţie indescriptibilă şi senină, calmă, neîncetat renăscând; viaţă eternă;
Samadhi; beatitudine dincolo de orice expresie!
Tu nu eşti o stare inconştientă,
Palid produs al unui cloroform mental;
Tu mi-ai lărgit, o Samadhi, câmpul conştiinţei
Dincolo de limitele corpului meu muritor,
Până la ultimele frontiere ale Eternului!
Acolo eu sunt oceanul cosmic,
Contemplu micul ego plutind în Mine.
Aud murmurul ultimilor atomi,
Pământul întunecat, munţii, valurile – toate devin fluide.
Duhul Sfânt suflă deasupra aburilor îndepărtându-le vălurile;
Oceanul se reduce la milioane de picături de electroni.
Şi, deodată, profund ca infinitul, sunetul tobei cosmice
Transmută razele mai puţin subtile în Lumina necreată,
Aceea a beatitudinii care pătrunde totul.
M-am născut din bucurie; trăiesc în bucurie; mă dizolv în ea
Ocean spiritual, eu beau fluviile creaţiei.
Patru văluri: solidul, lichidul, vaporii, lumina,
Se ridică.
Eu însumi sunt una cu Marele Eu.
Adio, efemere umbre ale amintirii muritoare.
Cerul, spiritului meu este imaculat,
Fie deasupra, dedesubtul sau înaintea mea.
Nu mai formez decât o singură rază cu eternitatea.
Bucuria mea, uşoară ca un balon, a străpuns norii,
Iată-mă devenit Oceanul bucuriei prin excelenţă!

poezie clasică de Paramahansa Yogananda
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!