Crocant

Crocant, crow, crow and nevermore,
Crocant şi arogant, vai, no,
Umil, abil, trotil. Să fii copil.
Nu cred în sfaturi, zbaturi, caturi
şi nici în cugetări pe ţări şi mări.
O lampă se aprinde, tu eşti a mea lampă,
O crampă, o stambă, ce naiba scrii, poete?
Aşa scria Ovidiu? Care?
Intram în camera iernii, arii, arpegii şi renii.
Ne iubim wireless, când ne iubim wireless,
Nu mai ştim stresul, mă simt tânăr şi curat
de la majorat, acum, iubito, eşti colonel,
mă arestezi sau îmi dai un căţel,
ai scris Odiseea, eşti Nausicaa,
eu sunt poetul orb ca şi floarea,
pot să iubesc şi în planul virtual,
wireless şi homeless pe-un prag de coral.
*************************************

Laba câinelui mort zăcea pe caldarâm,
Capul câinelui mort plutea în înălţimi,
Marele bolid sfărâmase, a doua civilizaţie,
Iubita mea, Hanâm, ştia totul.
De când cu Nero, nimic nu mai este sigur,
Bărbaţii trec printre femei, bărbaţi de ceară.
Fiinţe subtile, aproape goale se caţără pe stâlpii
Încărcaţi de capete tăiate. La TV latră un porumbel al păcii,
Unii se şterg cu batiste muiate în sânge, tigrii sunt chiar la modă,
pe când gasteropodele, la garderobă îşi schimbă robele.
Timp de netrăit, timp de morţi iubit,
Ca la Babilon, poţi să fii valon,
Cică-n Bucureşti umbă-n drum doar peşti. Vai!
********************************************

Mor toţi copacii, câinii umblă trişti,
Boschetarii părăsesc parcurile,
Gândurile mele se ascund prin cotloanele creierului,
precum cârtiţele, ce va scoate la iveală primăvara?
Ne aşteaptă o iarnă tulburător de albă,
De disperare, un mort va întinde o mână,
Eu ştiu să strâng mâna unui mort.
Am o mare înţelegere. Numai cu dragostea
Nu-l pot salva din adâncuri.
**********************************
Pe reverul hainei se aşează toamna,
Ciudată îmbinare de omidă cu o scamă,
Xilofon tăcut, xilofon sângerând.
"Niciodată toamna, ascultam
Vinul bolboroseşte ameninţător,
O demenţă mov, proliferând gălbenele.
Agată ascunsă în suflet, feerie la vedere,
Ne sărutăm parcă pentru ultima oară,
Două lipitori ambigene, nicio fantezie,
O vânătoare deznădăjduită,
Cum cade timpul - vertical,
Rochia ta se despică, eşti goală.
*********************************
Un om a-mbătrânit ca un pom,
Rădăcinile lui au ajuns în centrul Pământului,
Coroana, cum ar veni, creierul
s-a nălţat şi a cuprins Universul.
Dumnezeu l-a întrebat –
"Ce faci, îmi iei obiectul muncii?"
Bătrânul a ridicat din ramuri, a răspuns-
" Facem şi noi ce putem".
***************************

De ce să nu ne bucurăm că totul are un sfârşit?
Şi ODA lui van Beethoven şi chinul tăinuit.
Eşti tânără şi eu mai sunt în viaţă, vechi stejar,
Tu nu ai sufletul cărunt, iar eu, în suflet jar.
O zi, o noapte, câte sunt, le numărăm încet,
Tot mai încet şi mai mărunt, frumoasă eşti, eu- poet.
***************************

La jumătatea vieţii ajuns erou,
Mă întrebam cum s-o încep din nou,
Acum, apropiat de-un happy end,
Cred că e timpul să-mi aleg un trend.
Cu respiraţia mai merge, nu alerg,
Genunchii mă mai lasă, un iceberg
Simt pe sub inimă, dar nu-l observ,
De-mi număr nervii, mă cam doare orice nerv.
Numai cu scrisul nu mă schimb defel,
Parcă mă-ndeamnă un Mefistofel,
Îmi spune să mă las. Cum aş putea
Când tu trăieşti, când mai trăiesc, iubirea mea?

*****************************************
|

În căutare este ceva din disperarea
Înecatului, oceane de hârtie,
Versuri scrise pe foile neantului,
Eu caut, tu cauţi, el caută,
Ne alege Diavolul sau Timpul,
poate Domnul,
mai ştii, un cititor atent la virgule,
ieri mi-am pierdut inima pe scări,
astăzi, cheile de la uşă,
mâine va fi pauză de curent,
apoi totul va reveni la NORMAL.
*********************************

Caut un vers ca pe Sf. Graal,
Ca fecioria în cartierul Crucea de Piatră,
Dau peste mere şi pere în Piaţa Matache Măcelarul,
Vagabonzi, oameni şi câini autodidacţi
Se adăpostesc în Grădina Ceşmegiului,
Motanul Behemoth îmi şuieră la tâmplă,
Dar Moartea mea, dacă pun mâna pe tine,
Nu ştiu ce-ţi voi face, că eşti fecioară.
***********************************

Iubirea din ascunse amintiri,
Le cânt şi cânt fiinţa din aceste cânturi,
Că om sunt eu, ca voi, oameni- lucruri.
Trăim între două eclipse, mai multe,
Trăim, ne iubim între două insulte,
Tu eşti om, eu sunt om, dar nu este destul,
Este greu, cercul Soare prea este fudul,
Prea se crede el mare, iar noi - mult prea mici,
Ne retragem sub lună, nu-i bine aici,
La eclipsa de lună se nasc vârcolaci,
Un sărut, te trezeşti cu o mie de draci,
Toţi îţi joacă în sânge, Domnul tace mereu,
Cu doi sori, două luni parcă n-ar mai fi greu.

********************************************

Afară se aşternuse o zăpadă proaspătă,
Luna strălucea ca o garoafă,
Singura fereastră a celulei, cu gratii
Lăsa la vedere un chip gălbejit
De vechi locatar.
Pe umărul gălbejitului
trona un papagal imens, roşu.
Acesta era poemul lui Villon.
Cât de târziu o fi? Mă întreabă tâlharul.
M-am ferit să-i răspund.
Lucrătorii lovea cu sete cuiele
Spânzurătorii.
Lemnul vuia vesel.
E cam târziu, i-am răspuns
După un prelung răgaz.

****************************

Stăm prea mult în afara noastră,
Singuri tragem obloanele, închidem uşile,
Umblăm bezmetici printre oameni,
Ne este team să intrăm
În interiorul nostru, preferăm ocolul,
Cercul perfect,
Iar sufletul nostru, ca un biet animal domestic
Dărâmă, rupe totul
În interiorul nostru
Până în ziua când cineva deschide
Uşile, ferestrele,
Bine ai venit, iubito.
*****************************
Pământul nu arde, e rece,
Numai fiinţele vii ard
Ca nişte făclii,
Unele ascund focul lor interior,
Altele ard precum Hus ori Giordano,
Tu, iubito, găseşti în mine un rug,
Eu aud cum şopteşti,
Focul arde, el arde, va veni şi tăcerea
Pe-ntregul pământ,
Noi vom arde în stele,
Alături, pe rând.
***************************

De mult n-auzisem de el,
Am aflat că murise de mult,
El eram eu, eu murisem de mult,
Mai ştia el de mine, mă mustra?
Doar ascult.
Mai aud câte-un sunet din albele lumi,
Îmi vorbeşte, îmi scrie, mă-ndeamnă şi cum
Ar mai fi, ar mai vrea să mai schimbe ceva,
Dar lumea păşeşte ca tancul de câmp
Peste gropi şi tranşee, pe cadavre, pe dâmbi,
Ne urăm, ne uităm, ne-ngropăm fără plâns,
Eu ridic un pahar, în el lacrimi am strâns,
Ascunse cu grijă, să nu râdă un ins
Ce nu ştie că moartea de mult ne-a cuprins,
O moarte în suflet, când trupul e viu,
De aceea trăiesc, de aceea mai scriu.

BORIS M. MARIAN

|

|

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

În căutare este ceva din disperarea
Înecatului, oceane de hârtie,
Versuri scrise pe foile neantului,
Eu caut, tu cauţi, el caută,
Ne alege Diavolul sau Timpul,
poate Domnul,
mai ştii, un cititor atent la virgule,
ieri mi-am pierdut inima pe scări,
astăzi, cheile de la uşă,
mâine va fi pauză de curent,
apoi totul va reveni la NORMAL.

Caut un vers ca pe Sf. Graal,
Ca fecioria în cartierul Crucea de Piatră,
Dau peste mere şi pere,
În Piaţa Matache Măcelarul,
Vagabonzi, oameni şi câini autodidacţi
Se adăpostesc în Grădina Ceşmegiului,
Motanul Behemoth îmi şuieră la tâmplă,
Dar Moartea mea, dacă pun mâna pe tine,
Nu ştiu ce-ţi voi face, că eşti fecioară.

Iubirea din ascunse amintiri,
Le cânt şi cânt fiinţa din aceste cânturi,
Că om sunt eu, ca voi, oameni- lucruri.

Trăim între două eclipse, mai multe,
Trăim, ne iubim între două insulte,
Tu eşti om, eu sunt om, dar nu este destul,
Este greu, cercul Soare prea este fudul,
Prea se crede el mare, iar noi - mult prea mici,
Ne retragem sub lună, nu-i bine aici,
La eclipsa de lună se nasc vârcolaci,
Un sărut, te trezeşti cu o mie de draci,
Toţi îţi joacă în sânge, Domnul tace mereu,
Cu doi sori, două luni parcă n-ar mai fi greu.

Afară se aşternuse o zăpadă proaspătă,
Luna strălucea ca o garoafă,
Singura fereastră a celulei, cu gratii
Lăsa la vedere un chip gălbejit
De vechi locatar.
Pe umărul gălbejitului
trona un papagal imens, roşu.
Acesta era poemul lui Villon.
Cât de târziu o fi? Mă întreabă tâlharul.
M-am ferit să-i răspund.
Lucrătorii lovea cu sete cuiele
Spânzurătorii.
Lemnul vuia vesel.
E cam târziu, i-am răspuns
După un prelung răgaz.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverii de toamnă

Mor toţi copacii,
Câinii umblă trişti,
Boschetarii părăsesc parcurile,
Gândurile mele se ascund
Prin cotloanele creierului,
precum cârtiţele,
ce va scoate la iveală primăvara?
Ne aşteaptă o iarnă
Tulburător de albă,
De disperare, un mort
Va întinde o mână,
Eu ştiu să strâng
Mâna unui mort.
Am o mare înţelegere.
Numai cu dragostea
Nu-l pot salva din adâncuri.

Pe reverul hainei se aşază toamna,
Ciudată îmbinare de omidă cu o scamă,
Xilofon tăcut,
Xilofon sângerând.
"Niciodată toamna", ascultam
Vinul bolboroseşte ameninţător,
O demenţă mov, proliferând gălbenele.
Agată ascunsă în suflet,
Feerie la vedere,
Ne sărutăm parcă pentru ultima oară,
Două lipitori ambigene,
Nici o fantezie,
O vânătoare deznădăjduită,
Cum cade timpul - vertical,
Rochia ta se despică, eşti goală.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară şi-nlăuntru

Stăm prea mult în afara noastră,
Singuri tragem obloanele, închidem uşile,
Umblăm bezmetici printre oameni,
Ne este team să intrăm
În interiorul nostru, preferăm ocolul,
Cercul perfect,
Iar sufletul nostru, ca un biet animal domestic
Dărâmă, rupe totul
În interiorul nostru
Până în ziua când cineva deschide
Uşile, ferestrele,
Bine ai venit, iubito.

Pământul nu arde, e rece,
Numai fiinţele vii ard
Ca nişte făclii,
Unele ascund focul lor interior,
Altele ard precum Hus ori Giordano,
Tu, iubito, găseşti în mine un rug,
Eu aud cum şopteşti,
Focul arde, el arde, va veni şi tăcerea
Pe-ntregul pământ,
Noi vom arde în stele,
Alături, pe rând.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele mort

Laba câinelui mort
Zăcea pe caldarâm,
Capul câinelui mort
Plutea în înălţimi,
Marele bolid sfărâmase
A doua civilizaţie,
Iubita mea, Hanâm, ştia totul.
De când cu Nero, nimic nu mai este sigur,
Bărbaţii trec printre femei,
Bărbaţi de ceară.
Fiinţe subtile, aproape goale
Se caţără pe stâlpii
Încărcaţi de capete tăiate.
La TV latră un porumbel al păcii,
Unii se şterg cu batiste muiate în sânge,
Tigrii sunt chiar la modă,
pe când gasteropodele,
la garderobă îşi schimbă robele.
Timp de netrăit, timp de morţi iubit,
Ca la Babilon, poţi să fii valon,
Cică-n Bucureşti umbă-n drum doar peşti. Vai!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste şi îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
şi unde eşti iubito? eşti departe...

la fel ca pomii când îşi pierd verdeaţa
pe chipul meu sunt riduri dimineaţa,
mai trag de timp, întind la maxim aţa,
deschid larg ochii să-mi gonească ceaţa
şi deapăn printre gânduri toată viaţa

atât mai fac, iubito şi mai scriu,
un rând aştern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbeşte, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te ştiu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

şi toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoşează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai eşti? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o ştii de-atâta vreme,
cafeaua dimineţilor eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
şi-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

şi mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să ştii, îţi chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropeşte gândul
c-o întrebare ce nu-i ştiu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezat întru cuvânt

Botezat întru cuvânt nu e fiecare,
Dumnezeu, însă, ne-a dat suflet şi suflare,
Eu respir cuvinte vii, tu eşti lemn şi piatră,
În natură ciocârlii, uneori, mai latră.
Când adorm, simt un cuvânt cum mă însoţeşte,
Ceasul bate, ac de crom, rece ca un peşte.
Unele cuvinte sunt doar stafii, sunt bune,
Eşti alături, când şi când, goală ca o lună.
Geometrii abstracte au uneori căutare,
fără suflet au rămas pietre pe cărare,
eu iubesc misterul, yes, haosul şi jocul,
botezat întru cuvânt mi-am găsit norocul.
Nu sunt vise de om mort, eu trăiesc din vise
mult mai vii, au paşaport înspre Paradise.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copia fidelă a sufletului meu

Ce face copia fidelă a sufletului meu
Te voi iubi cu disperare ca şi acum, mereu
Nu mă interesează că anii au trecut
Sau că un rid, pe faţa ta, a apărut

În zilele ce vin te vreau, să fi exact aşa
Să nu te schimbi orice s-ar întâmpla
Eşti viaţa mea, ai fost şi eşti doar visul meu
Nu vreau o altă existenţă, aşa sunt eu

Trăim în lumea asta extrem de materială
Uităm să mai iubim ca prima oară
Trecut-au vremurile când te căutam odată
Aş vrea să fi şi azi, la fel de-namorată

Îţi mulţumesc pentru timpul petrecut
Aş vrea o clipă să ne întoarcem în trecut
De-aş mai putea odată să aleg
Cu tine în viaţa vreau să merg

Trăim o existenţă cu mult prea efemeră
Ne închidem sufletul ca într-o sferă
Chiar dacă vine-o zi când ne e greu
Rămâi, iubito...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, ştii, iubito...

Şi, ştii, iubito, nu am timp de lume –
Şi, parcă, nici de tine nu mai am...
Căci plictiseala vrea să mă sugrume,
Şi simt cum nepăsarea-mi bate-n geam.

Te uită, a trecut şi primăvara –
S-a dus şi floarea pură de castan...
Mă lasă rece - cu căldura-i, vara –
Căci, tot mai rece-i lumea, an de an.

E secetă, câmpiile sunt arse –
O secetă cumplită simt în piept...
Natura-mi joacă - şi ne joacă farse –
Aştept ceva – dar nu ştiu ce aştept:

Să plângă cerul lacrimi răcoroase,
Sau, poate, într-un vis să te revăd...
Ori să-ţi aud şoptirile duioase –
Când ploaia-ar face, în oraş, prăpăd.

Când strada s-ar zbici, sub ochi de soare,
Şi teii ar îmbăta - cu floarea lor
Iar totul, împrejur, ar fi splendoare –
Aş vrea, din nou, să mă topesc de dor.

Dar nu mai am putere, nici voinţă
Să te iubesc, cum te iubeam, cândva...
Când, ars de-aleanuri, respiram dorinţă –
Eu – nu sunt eu – tu eşti altcineva.

... Şi, nu mai am, iubito, timp de lume,
Nu mai prind rod a-inimii livezi...
Dar îmi doresc ceva – şi ştiu ce-anume –
Ceva în care nu cred şi nu crezi...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Eşti răsăritul meu de soare
Ce-mi încălzeşte sufletul.
Cea mai strălucitoare stea
Ce îmi aduce cerul mai aproape.
Doream să te cunosc, când încă te visam
Acum însă, nici nu mai ştiu ce eşti...
Eşti timpul... eşti gândul meu matur...
Sau eşti dorinţa copilului din mine!
Ştiu cine eşti!
Eşti calea ce-o urmez orbeşte
Eşti fiinţa de care am nevoie.
Când mi-am jurat ca nu mai vreau iubire
Tu mi-ai zâmbit şi ai ştiut ca să mă schimbi
Ai depăşit chiar orice bariere.
M-ai cucerit cu vorbe dulci ca mierea,
Nu cu amarul frunzei de pelin!
Mi-aprinzi gândirea şi focul dragostei
Se aprinde în al meu suflet
Când mă gândesc la tine.
Eşti viaţa însăţi...
Dar ce spun... eşti nemurirea!
Tu eşti icoana sfântă
Ce-mi luminează noaptea
Şi ziua îmi încântă gândul şi privirea.
Eşti mai presus de toate
Eşti dor, eşti bucurie, destin şi nemurire
Un înger ce până ieri,
Îl întâlneam decât în rugăciuni
Şi totul e real, nu este vis
Eu lângă tine, mă simt în paradis.
De asta te iubesc,
Femeie cu suflet tandru,
Înger cu suflet blând
Eşti tot ce mi-am dorit.
Doar tu ai dat aripi speranţei
Şi şansă unei vieţi... în doi!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replici

Poetul

Tu eşti o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un ţărmur, tu eşti o mare,
Tu eşti o noapte, eu sunt o stea
­Iubita mea.

Iubita

Tu eşti o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu eşti o floare,
Eu sunt un templu, tu eşti un zeu -
Iubitul meu.

Tu eşti un rege, eu sunt regină,
Eu sunt un caos, to o lumină,
Eu sunt o arpă muiată-n vânt -
Tu eşti un cânt.

Poetul

Tu eşti o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ţi să te ghicesc
­Şi te iubesc!

Iubita

Îti par o noapte, îti par o taină
Mutată-n pala a umbrei haină,
Iţi par un cântec sublim încet ­
Iubit poet?

O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ţie-ţi arde,
Nimica nu e, nimic al meu ­-
E tot al tău.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă o picătură

Dacă o picătură ascunde marea,
Dacă un atom ascunde un om,
Dacă un ţânţar ascunde elefantul,
O crustă suntem, miezul este viaţa,
Iar sâmburii sunt negri, precum moartea,
Femeile- lăute ne încântă,
Ca mugurii – copiii se-nfiripă,
Nimic nu se va stinge chiar cu totul,
Mereu rămâne o lumină, fie vers şi rimă,
Ori fără rimă, cu mult duh, precum căldura,
Se risipeşte-n Univers, durerea- sura, un doliu prea discret,
Se readună-n boţ, un boţ ce strigă, roşu, exploziv,
Ce va fi el? Nădejde, împlinire muşeţel.
O lună ce se clatină pe un asin, la unison,
Trăim, noi, polifonic?
*********************************************
Cât eşti de frumoasă, gutuie aleasă,
ce-ţi trebuie ţie, Vanessă, mândrie?
Ah, nu te iubesc, eu doar mă sfârşesc,
că nu am un rost, să caut adăpost?
În sufletul gol simt un rotocol,
ca peştere rece de sub Bucege,
vuieşte şi marea, m-acoperă sarea,
răsună rar tobele, fâlfâie robele,
ghilotinat voi fi, carbamat.
Un mort lângă mine respiră-n suspine,
văd chipul tău, mamă,
aşteaptă-mă, cheamă,
mai naşte-mă iară,
să fiu blândă fiară.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce vrem sa fim

Suntem doar două existenţe,
Mari şi mici în universe
Pline de vise şi dorinţe
În multe alte multiverse!

Suntem fiinţe sau poate corpuri cereşti,
Suntem unul sau suntem doi,
Suntem real sau doar poveşti,
Tot ceea ce suntem, suntem noi!

Poate trăiam precum două stele
Sau doar precum o simplă taină,
Poate eram doar praful ieşit din ele,
Sau trăiam doar precum două firicele de lumina.

Sau poate trăiam precum doi zei sau prinţi,
Într-o lume plină de sfinţi şi regi.
Atât de frumos era totul, aveam doar aur şi arginţi,
Sau poate nu ne lipsea nimic şi n-aveai cum să negi!

Însă acum un lucru e clar trăim precum două fiinţe,
În trupuri omeneşti atât de neînţelese;
Ne iubim cu inima şi a două conştiinţe
Şi a două suflete cărora unul de celălalt să le pese!

Acum veninul tău curge prin ale mele vene
Şi cât suflet tu ai pus
În mii dar şi vieţi eterne
În muşcătura de pe gâtul meu, nu e de spus!

O aşa mare iubire, farmec plin de mult amor,
Un dulce gust de amar şi fericire
Se ascunde-n al nostru dor,
Un amar al distanţei noastre în neştire
Şi fericirea resimţită la fiecare revedere,
Oferă o speranţa atât de mare, totodată, nebunie!

Resimt sărutul tău pe buzele mele,
Nedescris, pare doar lapte şi miere!
O nouă viaţă noi am scris cu întâmplări bune dar şi rele,
Însă priveşte-ne pe noi acum trăind împreună vieţi eterne!

Mă săruţi şi mă muşti iar,
Mă înnebuneşti tăcut,
Veninul tău curge, îl simt precum un aprins jar
Îmi arde în vine, mă simt pierdut...

Iar mă muşti de buze acum, te strâng în braţe,
Îţi simt pielea ta cea fină,
Mângâi trupul tău divin între ale mele braţe!
Te pot privii a mea regina!

Eşti acum muza mea adevărată,
Portretul incredibil al veitii mele
Şi totodată, iubita mea, îmi eşti totul dar şi artă
Aerul pur şi veninul din ale mele vene,
E nimic, dar totul în comparaţie cu vieţile noastre trăite împreună eterne

Vieţi, veacuri, veşnicii şi eternităţi împreună!
Numai noi doi pentru eterninate ne vom iubi oriunde în lume şi în galaxie sau univers chiar şi pe Lună! Te iubesc!

poezie de R Florin Teo din Creatie proprie cu drepturi de autor, varianta cu diacritice ! (13 iulie 2019)
Adăugat de Rusu Florin-Teodor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva ca tine

Visam de multe ori la cineva ca tine
Care să mă ajute, să mă-nţeleagă bine
Să îmi iubească râsul şi ochii să-i iubească
Şi-atunci când sunt speriată el să mă ocrotească.
Şi-acum când eşti aici eu nu ştiu ce să fac
E uimitor ce fluturi am astăzi în stomac
Te văd că eşti real şi toată mă topesc
Cu fiecare zi eu mai mult te iubesc
Când viaţa mă loveşte cu al ei aspru bici
Cu inima ta bună tu eşti mereu aici
Eşti lumea mea, eşti cerul, eşti o frumoasă stea
Să schimb ceva la tine în veci nu aş putea
Probleme şi necazuri acum dispar de tot
Căci tu mă ţii în braţe când simt că nu mai pot
Mă tem de-un singur lucru şi-l spun fără ruşine
Că n-aş putea trăi fără un om ca tine.

poezie de Jessica Sings, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul unei marmure

Dacă mângâi prea mult o marmură,
Te trezeşti cu silicoză sau poţi muri chiar,
Adică te răstrezeşti, fereşte-te de oamenii călduţi,
Nu sunt nici sfinţi, nici diavoli, mai broscuţi,
Ei cred că viaţa este o băltoacă, iar moartea doar o clipă, doar o joacă.
Iubirea-i doar un schimb, exchange-birou, un ring, alegi, alergi,
Adică un challenge, la mijlocul vieţii omul crede
Că o pădure poate arde verde. Iar eu mă sinucid de mii de ori,
Viaţa mea este din piscuri şi orori. Te rog să nu-mi răspunzi,
Aşa cum ai promis, tăcerea-ţi este mult mai grăitoare,
Ai preferat refugiul dinadins, într-un refugiu orice viaţă moare.
Tu uiţi că Domnul ne-a dat glas şi inimă şi minte să cunoaştem,
Să învăţăm a ne iubi, că de pripas sunt doar potăile.
Altfel de ce ne naştem? Sunt om ca orice om, dar om,
Tu eşti ca mine, suntem miliarde, de ce să ne considerăm atomi?
Deşi-n atomi este o inimă ce arde.
Miliarde de sălbatici insulari, vorbim tot mai puţin şi tot mai rar,
Cp are fiecare jobul lui, ce-i pasă viaţa nu ştiu cui?
Ce-i pasă că se moare neîncetat, e cel mai ieftin faptul c-ai uitat
De-aproapele carele ne este totuşi om, mai bine ne năşteam atomi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt Elena...

Eu sunt Elena! Sunt apă, sunt şi foc
Nu pot să tac, când am ceva de spus
Poate în viaţă n-am avut noroc
Dar eu mereu am fost cu capul sus!

Nu vreau să-mi îngrădeşti cuvântul
Să spun ce cred, chiar de greşesc
Caci vorba chiar de-o duce vântul
Să spui ce crezi, e omenesc.

Suntem veniţi pe-această lume
Să ne-acceptăm, să ne iubim
Cu calităţi, rele şi bune
Oameni suntem, şi toţi greşim!

Elena sunt! Iubesc iubirea
Şi oamenii mult îi iubesc,
Pentru că aşa îmi este firea
Şi recunosc când eu greşesc!

Nu poţi să spui că eşti perfect
Când tu nu poţi să înţelegi
Că de eşti om, eşti şi defect
Şi e ceva ce nu alegi!

Eu sunt Elena! Mai sunt şi zăpăcită.
De mă cunoşti, pe loc mă îndrăgeşti,
Chiar dacă uneori sunt aiurită,
Pot să te-ajut, când drumul rătăceşti!

poezie de Elena Bulancea (19 mai 2018)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu: "Te iubesc!"

(sau "Declaraţie de dragoste", un alt posibil titlu)

Amorul meu te înconjoară
Cu pasiune nelimitată;
Eşti visul meu de odinioară
Şi realitatea întruchipată.

Prezenţa ta încântătoare
Din prima clipă m-a subjugat
Şi am simţit ce rău mă doare
Iubirea ce m-a încercat.

Eşti prima mea mare iubire,
Eşti unică în felul tău
Şi pot ghici în a ta privire
Că şi eu sunt iubitul tău.

Eşti visul meu, eşti viaţa mea,
Ţie-ţi închin dragostea...
Eşti tot ce am mai bun în lume,
N-aş vrea să te desparţi de mine.

Eşti dulce, zveltă, încântătoare,
Ai glasul de privighetoare,
Privirea ta e visătoare,
Iar gura ţi-e ademenitoare.

Tu mă provoci seducător,
Cu trupul tău fermecător,
Mă amăgeşti că sunt frumos,
M-atragi în mod misterios.

Tu eşti o floare între flori,
Mult mai presus de orice comori
Şi ai un chip fermecător,
Un trup sublim, unduitor.

Privirea ta de foc mă arde
Şi într-o clipă mă vrăjeşte;
Fiorul ce trupu-mi străbate
În mod plăcut m-ademeneşte.

Cu trupul tău mă ispiteşti,
Cu dragoste mă-nlănţuieşti;
Îmi place să fiu sclavul tău,
Să îmi şopteşti: "Tu eşti al meu."

Şi chipul tău mă zăpăceşte
Şi glasul tău mă aiureşte...
Mă pierd de tot în preajma ta,
Dar mă trezeşte dragostea.

Mireasna ta mă ameţeşte
Şi mă topesc de dorul tău,
Surâsul tău mă urmăreşte,
În gând, în vis şi tot mereu.

Ador zâmbetul tău divin,
Eşti tot ce mi-aş putea dori,
Iar dragostea ce ţi-o închin
Nicicând nu se va ofili.

Îţi jur o dragoste eternă
Şi pură ca o lacrimă;
Iubirea mea va fi supremă,
Iar fericirea – maximă!

Pentru mine eşti divină,
Prezenţa ta este sublimă,
Cu vocea ta cea cristalină
Mi-ai răpus a mea inimă...

Ce numai pentru tine bate
Şi a ta va fi cât voi trăi,
Nu-mi mai e gândul nici la mate',
Ci doar la tine, zi de zi.

Tu eşti cea care- mi dă putere,
Iubire, speranţă, plăcere...
Vreau să te am mereu alături,
Să ştiu că n-ai să mă înlături.

Vreau să te simt mereu aproape,
Chiar dacă-i zi, ori de e noapte,
Vreau lângă mine să te ştiu,
În gândul tău mereu să fiu.

Aş vrea să stau doar lângă tine
Tu să trăieşti numai cu mine,
Uniţi pe veci noi doi să fim,
Mereu, mereu, să ne iubim.

Aş mereu să te sărut,
Cu patimă să te iubesc;
Când sunt cu tine, de mine uit,
Timpul aş vrea să îl opresc.

Aş vrea să adorm la pieptul tău,
Să te cuprind uşor în braţe,
Să mă dezmierzi cu amorul tău,
Să-ţi mângâi ale tale coapse.

Mereu aş vrea să te privesc,
Cuvinte dulci să îţi şoptesc,
Să-ţi cânt, să-ţi spun cât te iubesc,
Că doar pentru tine trăiesc.

Lângă tine sunt fericit,
Fiindcă mă simt iubit;
Nu mai ştiu ce înseamnă teama,
În urmă mult a rămas spaima...

Spaima că te-aş putea pierde,
Teama că nu m-ai iubi;
Disperarea ce m-ar cuprinde
Dacă tu m-ai părăsi.

Pentru tine aş face orice,
În schimb cerându-ţi dragoste;
Ţi-aş da oricând tot ce mi-ai cere
Doar pentru o clipă de plăcere...

Nu am cuvinte ca să-ţi spun
Ce pentru mine tu însemni;
Ştiu doar: Te iubesc ca un nebun
Şi-n veci te voi iubi la fel.

Doar tu eşti tot ce îmi doresc,
Să fiu cu tine, să te iubesc,
Să sorb al dragostei nectar,
Să simt iubire – iar şi iar...

Nu te voi înşela nicicând,
Nici măcar cu un singur gând,
Nu vreau să-ţi văd chipul plângând,
Nu vreau să te ştiu suferind.

Nu vreau să te pierd niciodată,
Nu mai pot trăi fără tine,
Vreau doar să fii a mea, toată,
Să ştiu că mă iubeşti pe mine.

Şi nimeni nu mi te va lua,
Dragostea ta nu-mi va fura,
Căci tu vei fi numai a mea,
Pentru tine viaţa mi-aş da.

Cu vorbe dulci îmi dai fiori,
Mă-mbăt doar cu tandreţea ta,
Te simt vibrând, tremurător,
Când ne uneşte dragostea.

E minunat să te iubesc,
Să ştiu că mă iubeşti şi tu,
Doar pentru tine să trăiesc,
Ţie să-ţi dăruiesc sufletul.

Nimic nu-i mai frumos de aşa,
Nici nu-mi doresc altceva,
Cu tine totu-i ca-ntr-un vis,
Cu tine zbor spre paradis.

Căci dragoste la prima vedere
A fost atunci când te-am zărit;
Acum ştiu, cu multă plăcere,
Soarta, destinul, ne-a unit.

Când mă atingi – înnebunesc,
Când mă săruţi – încremenesc,
Însă de lângă mine pleci,
Mă sting şi mă răcesc, pe veci...

poezie de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, partea a IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie

- Ce faci?... De când nu te-am văzut,
eşti mai frumoasă ca oricând!?...
- Hai las-o moartă, te-am crezut
la început... când mă făceai, crezând!

- Dar nu-i adevărat! Te-am vrut mereu,
mai mult decât acum! Am remarcat
că fără tine, totu-mi este greu!...
- Termină, mi-ai mai spus, ai încercat...

- Ce gaj să-ţi dau, ca să mă crezi, acum
când nu mai ştiu de mine, de nu eşti?
Alerg pe străzi, mă port ca un nebun!?!...
- Te ştiu, e vechiul truc... când mă pofteşti!

- Şi dacă îţi promit etern, iubirea?...
- Hmm... parcă nu ai mai făcut-o?!
- Nu, pe atunci nu o ştiam; că fericirea
are un singur nume... şi-am avut-o!

... - E prea târziu şi am venit aici
să-ţi spun, că e-n zadar, totul s-a dus!
Putem rămâne, dacă vrei, amici...
E-un altul care suflet mi-a răpus!...

"... Mi-a fugit inima din piept, s-a rupt,
mă doare brusc în creştet, nu mai văd;
venisem, sigur, să refac un început...
E prima dată-n viaţă, când cunosc prăpăd!!!..."

- Şi n-ai ruşine sau nici milă, cel puţin,
să-mi spui că eşti cu altul, că mă-nşeli?
- Nu, sunt decisă; viaţa nu-i un chin,
aşa cum am crezut, din linguşeli...

... - Şi deci îţi spun adio, eu te las!
Te rog să nu mă cauţi, oricum plec!...
"... Rămân buimac, în cafeneaua "La taifas"...
Am pieptul un ocean de lacrimi, mă înec.

Mă scol cu greu, mă uit năuc pe stradă,
-sunt beat, fără să beau şi tremur tot-
nu mai am niciun mâine, viaţa mi-e întreagă!...
Am terminat-o, de-azi sunt Emo, nu mai pot!"

... Destin, mi-a programat sfârşit, printr-un complot!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră

Te ascund printre picăturile de ploaie
Eşti dorul ce mă macină uşor,
Fragilă este iubirea, ca o floare
Te chem în suflet cu mult dor.

Dä-mi mâna şi hai să alergăm
Aşa cum făceam când eram copii,
Şi un sărut ştrengar, să mai furăm
Pe veci iubirea mea să rămâi.

Mă chemi mereu când ti-e dor
Şi spre tine paşi mă poartă,
As vrea să mă pot împotrivi
Dar tu eşti iubirea mea curată.

Sentimentele sunt mai mult decât noi
Inimile ştiu că noi suntem un întreg,
Îţi vreau iubirea, şi sărutul înapoi
Doar eu te iubesc, şi te înţeleg.

autor Georgescu Elena

poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito - nesfârşit blestem

Iubito, nesfârşit blestem,
Îmi eşti coşmar şi zare-albastră...
Când vreau să te alung – te chem,
Împins de-o zodie nefastă.

Ba mă răneşti până la sânge –
Ba zbori cu mine-n absolut...
Când sufletu-mi rănile-şi linge –
O luăm din nou, de la-nceput.

Poţi fi liman şi zână bună –
Poţi fi scorpia din poveşti...
Ba eşti, de dragoste, nebună -
Ba nici nu ştii de mă iubeşti.

Eu te alint, cu dulci cuvinte,
Şi te iubesc, adânc, duios...
Apoi, ca un ieşit din minte,
Te blestem – când sunt furios.

E-o comedie nesărată
Acest tumult, trăit în doi,
Sau dragoste nemăsurată
Ce ne zdrobeşte pe-amândoi?

Cum mă priveşti – fără sfială,
În timp ce trupul ţi-l frământ!
Iubita mea, dulce petală,
Îmi eşti şi cer – şi-mi eşti mormânt.

Când pătimaş îţi sorb nectarul,
Din finul buzelor-ţi contur,
Uitând mânia şi calvarul –
Iubire veşnică îţi jur.

Apoi, reîncepe nebunia –
Eşti năzuroasă – sunt hain...
Amarnic ne vărsăm furia –
Asta-i iubire, sau e chin?

Înveninaţi de neagră ură,
Un nod ni se aşează-n gât...
Cuvinte reci ne ies pe gură –
Îmi eşti urâtă – îţi sunt urât.

Dar, nu ştiu cum – mereu se-ntâmplă,
Fără să vrem, fără să ştim,
Ne trezim tâmplă lângă tâmplă
Deodată... iarăşi ne iubim.

Mă arde această nebunie,
Să nu te pierd, mereu mă tem...
Îmi eşti când iad, când bucurie –
Iubito – nesfârşit blestem...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!