Câinele mort

Laba câinelui mort
Zăcea pe caldarâm,
Capul câinelui mort
Plutea în înălţimi,
Marele bolid sfărâmase
A doua civilizaţie,
Iubita mea, Hanâm, ştia totul.
De când cu Nero, nimic nu mai este sigur,
Bărbaţii trec printre femei,
Bărbaţi de ceară.
Fiinţe subtile, aproape goale
Se caţără pe stâlpii
Încărcaţi de capete tăiate.
La TV latră un porumbel al păcii,
Unii se şterg cu batiste muiate în sânge,
Tigrii sunt chiar la modă,
pe când gasteropodele,
la garderobă îşi schimbă robele.
Timp de netrăit, timp de morţi iubit,
Ca la Babilon, poţi să fii valon,
Cică-n Bucureşti umbă-n drum doar peşti. Vai!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crocant

Crocant, crow, crow and nevermore,
Crocant şi arogant, vai, no,
Umil, abil, trotil. Să fii copil.
Nu cred în sfaturi, zbaturi, caturi
şi nici în cugetări pe ţări şi mări.
O lampă se aprinde, tu eşti a mea lampă,
O crampă, o stambă, ce naiba scrii, poete?
Aşa scria Ovidiu? Care?
Intram în camera iernii, arii, arpegii şi renii.
Ne iubim wireless, când ne iubim wireless,
Nu mai ştim stresul, mă simt tânăr şi curat
de la majorat, acum, iubito, eşti colonel,
mă arestezi sau îmi dai un căţel,
ai scris Odiseea, eşti Nausicaa,
eu sunt poetul orb ca şi floarea,
pot să iubesc şi în planul virtual,
wireless şi homeless pe-un prag de coral.
*************************************

Laba câinelui mort zăcea pe caldarâm,
Capul câinelui mort plutea în înălţimi,
Marele bolid sfărâmase, a doua civilizaţie,
Iubita mea, Hanâm, ştia totul.
De când cu Nero, nimic nu mai este sigur,
Bărbaţii trec printre femei, bărbaţi de ceară.
Fiinţe subtile, aproape goale se caţără pe stâlpii
Încărcaţi de capete tăiate. La TV latră un porumbel al păcii,
Unii se şterg cu batiste muiate în sânge, tigrii sunt chiar la modă,
pe când gasteropodele, la garderobă îşi schimbă robele.
Timp de netrăit, timp de morţi iubit,
Ca la Babilon, poţi să fii valon,
Cică-n Bucureşti umbă-n drum doar peşti. Vai!
********************************************

Mor toţi copacii, câinii umblă trişti,
Boschetarii părăsesc parcurile,
Gândurile mele se ascund prin cotloanele creierului,
precum cârtiţele, ce va scoate la iveală primăvara?
Ne aşteaptă o iarnă tulburător de albă,
De disperare, un mort va întinde o mână,
Eu ştiu să strâng mâna unui mort.
Am o mare înţelegere. Numai cu dragostea
Nu-l pot salva din adâncuri.
**********************************
Pe reverul hainei se aşează toamna,
Ciudată îmbinare de omidă cu o scamă,
Xilofon tăcut, xilofon sângerând.
"Niciodată toamna, ascultam
Vinul bolboroseşte ameninţător,
O demenţă mov, proliferând gălbenele.
Agată ascunsă în suflet, feerie la vedere,
Ne sărutăm parcă pentru ultima oară,
Două lipitori ambigene, nicio fantezie,
O vânătoare deznădăjduită,
Cum cade timpul - vertical,
Rochia ta se despică, eşti goală.
*********************************
Un om a-mbătrânit ca un pom,
Rădăcinile lui au ajuns în centrul Pământului,
Coroana, cum ar veni, creierul
s-a nălţat şi a cuprins Universul.
Dumnezeu l-a întrebat –
"Ce faci, îmi iei obiectul muncii?"
Bătrânul a ridicat din ramuri, a răspuns-
" Facem şi noi ce putem".
***************************

De ce să nu ne bucurăm că totul are un sfârşit?
Şi ODA lui van Beethoven şi chinul tăinuit.
Eşti tânără şi eu mai sunt în viaţă, vechi stejar,
Tu nu ai sufletul cărunt, iar eu, în suflet jar.
O zi, o noapte, câte sunt, le numărăm încet,
Tot mai încet şi mai mărunt, frumoasă eşti, eu- poet.
***************************

La jumătatea vieţii ajuns erou,
Mă întrebam cum s-o încep din nou,
Acum, apropiat de-un happy end,
Cred că e timpul să-mi aleg un trend.
Cu respiraţia mai merge, nu alerg,
Genunchii mă mai lasă, un iceberg
Simt pe sub inimă, dar nu-l observ,
De-mi număr nervii, mă cam doare orice nerv.
Numai cu scrisul nu mă schimb defel,
Parcă mă-ndeamnă un Mefistofel,
Îmi spune să mă las. Cum aş putea
Când tu trăieşti, când mai trăiesc, iubirea mea?

*****************************************
|

În căutare este ceva din disperarea
Înecatului, oceane de hârtie,
Versuri scrise pe foile neantului,
Eu caut, tu cauţi, el caută,
Ne alege Diavolul sau Timpul,
poate Domnul,
mai ştii, un cititor atent la virgule,
ieri mi-am pierdut inima pe scări,
astăzi, cheile de la uşă,
mâine va fi pauză de curent,
apoi totul va reveni la NORMAL.
*********************************

Caut un vers ca pe Sf. Graal,
Ca fecioria în cartierul Crucea de Piatră,
Dau peste mere şi pere în Piaţa Matache Măcelarul,
Vagabonzi, oameni şi câini autodidacţi
Se adăpostesc în Grădina Ceşmegiului,
Motanul Behemoth îmi şuieră la tâmplă,
Dar Moartea mea, dacă pun mâna pe tine,
Nu ştiu ce-ţi voi face, că eşti fecioară.
***********************************

Iubirea din ascunse amintiri,
Le cânt şi cânt fiinţa din aceste cânturi,
Că om sunt eu, ca voi, oameni- lucruri.
Trăim între două eclipse, mai multe,
Trăim, ne iubim între două insulte,
Tu eşti om, eu sunt om, dar nu este destul,
Este greu, cercul Soare prea este fudul,
Prea se crede el mare, iar noi - mult prea mici,
Ne retragem sub lună, nu-i bine aici,
La eclipsa de lună se nasc vârcolaci,
Un sărut, te trezeşti cu o mie de draci,
Toţi îţi joacă în sânge, Domnul tace mereu,
Cu doi sori, două luni parcă n-ar mai fi greu.

********************************************

Afară se aşternuse o zăpadă proaspătă,
Luna strălucea ca o garoafă,
Singura fereastră a celulei, cu gratii
Lăsa la vedere un chip gălbejit
De vechi locatar.
Pe umărul gălbejitului
trona un papagal imens, roşu.
Acesta era poemul lui Villon.
Cât de târziu o fi? Mă întreabă tâlharul.
M-am ferit să-i răspund.
Lucrătorii lovea cu sete cuiele
Spânzurătorii.
Lemnul vuia vesel.
E cam târziu, i-am răspuns
După un prelung răgaz.

****************************

Stăm prea mult în afara noastră,
Singuri tragem obloanele, închidem uşile,
Umblăm bezmetici printre oameni,
Ne este team să intrăm
În interiorul nostru, preferăm ocolul,
Cercul perfect,
Iar sufletul nostru, ca un biet animal domestic
Dărâmă, rupe totul
În interiorul nostru
Până în ziua când cineva deschide
Uşile, ferestrele,
Bine ai venit, iubito.
*****************************
Pământul nu arde, e rece,
Numai fiinţele vii ard
Ca nişte făclii,
Unele ascund focul lor interior,
Altele ard precum Hus ori Giordano,
Tu, iubito, găseşti în mine un rug,
Eu aud cum şopteşti,
Focul arde, el arde, va veni şi tăcerea
Pe-ntregul pământ,
Noi vom arde în stele,
Alături, pe rând.
***************************

De mult n-auzisem de el,
Am aflat că murise de mult,
El eram eu, eu murisem de mult,
Mai ştia el de mine, mă mustra?
Doar ascult.
Mai aud câte-un sunet din albele lumi,
Îmi vorbeşte, îmi scrie, mă-ndeamnă şi cum
Ar mai fi, ar mai vrea să mai schimbe ceva,
Dar lumea păşeşte ca tancul de câmp
Peste gropi şi tranşee, pe cadavre, pe dâmbi,
Ne urăm, ne uităm, ne-ngropăm fără plâns,
Eu ridic un pahar, în el lacrimi am strâns,
Ascunse cu grijă, să nu râdă un ins
Ce nu ştie că moartea de mult ne-a cuprins,
O moarte în suflet, când trupul e viu,
De aceea trăiesc, de aceea mai scriu.

BORIS M. MARIAN

|

|

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să scapi de...

Ca să scapi de...
Ca să scapi cum...
Unde se ascunde Ilie?
În camera albă a intrat un piţigoi,
urechile lui se fac aripi,
umbra mea s-a sinucis în curte,
dar eu nu am curte,
cineva spune la mulţi ani?
Unde? Când?
Anii trec ca apa, aiurezi, spune iubita,
simt un nod de piţigoi,
plâng fără sunet, fără lacrimi,
când totul pare normal, nimic nu este,
muzica sferelor este aproape.
Poţi spune aşa ceva?
Citeşte de jos în sus.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele tăcerii

Tăcerea ascunde venin,
Nu, spune Eugen Ionescu,
Da, spune Tzara,
Tu spui, te sărut, apoi taci
Timp de trei secole,
Plus fort que la mort,
Paul Valery priveşte printre degete,
O camionetă poate reduce la tăcere pe orice înţelept,
Uiţi, iubito, la început a fost Cuvântul,
Ex nihilo nihil, din Cuvânt se naşte totul,
O ritornelă, vrei?
Tristeţe – abur trist,
Mă-nvăluie o clipă doar,
Tu n-ai plecat, nici n-ai venit,
Ai existat?
E în zadar să-ntreb pereţii, corbii, cred
Că suntem doar atomi diverşi,
Unii mai grei, radioactivi,
Alţii-servili, uşori, perverşi,
Sunt pretutindeni – vid şi vis.
M-aşez şi mă topesc în scris.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când principiile

Când principiile lovesc în oameni,
Prefer oamenii,
Uneori îngerii pot deveni scorpioni,
Un copac poate doborî un orfelinat,
Bombardierele au şi ele aripi,
Zâmbetul celui ce pune-n funcţiune
Scaunul electric,
Rama tabloului poate sparge multe capete,
Plecarea cuiva seamănă cu un asasinat,
Întinzi mâna şi primeşti un găinaţ de porumbel,
De aceea îmi plac mie câinii, ei te latră sau,
Cu încredere, îşi pun botul pe umărul tău.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu zăcea mort în paradis

Dumnezeu zăcea mort în paradis;
Îngerii cântau imnul sfârşitului;
De pe aripile lor picurau
Pe pământ
Stropi de sânge.
Acesta, lucrul care gemea,
A devenit negru şi s-a scufundat.

Apoi, din cavernele de departe
Ale păcatelor moarte,
Au ieşit monştrii, învineţiţi de dorinţă.
Ei s-au încăierat,
S-au certat pretutindeni
Pentru o îmbucătură.

Dar, din toată povara de tristeţe, asta a fost cel mai trist –
Braţele unei femei încercau să apere
Capul unui om care dormea
De fălcile ultimei fiare.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Târziu în noaptea neagră,
În curtea bisericii moarte,
Luna moartă lumina
Turnul mort al bisericii.
Prin crengile moarte
Ale copacului mort
Luna moartă
Lumina doi morţi.
În tăcerea moartă
Păreau doi străini morţi
Ce-şi spuneau cuvinte moarte
Şi vântul mort
Lătra ca un câine mort
Către doi străini morţi.
Vântul mort şi frigul mort
Şuierau prin oasele moarte,
prin sângele mort,
prin ochii morţi
Ai străinilor morţi
Din curtea bisericii moarte
Pe care luna moartă
O lumina
Printre crengile copacului
Mort.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele nu ştie că emite raze.
Visez o lume fără pronume posesive.
Nimeni nu-şi pierde drumul în viaţă, doar şi-l schimbă.
Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul, cu Satana, se pare că există o confuzie.
Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente.
Urechile şi ochii tulbură mintea.
Nu-mi puneţi o piatră pe mormânt, voi ieşi în curând.
Unele idei nu le mai scoţi decât cu creier cu tot.
Minciuna rodeşte în creierele cele mai reavăne. Mincinoşii "se prind" imediat.
Ambiţia şi fragilitatea te pot duce la sinucidere.
Cea mai banală idee este premoniţia morţii.
Iubim mierea şi nu iubim albinele, numai pentru că înţeapă?
Animalele mari sunt mai puţin periculoase decât viruşii.
Pistolul prietenului nu este prietenul meu.
Gardul cimitirelor nu este pentru morţi, nici florile.
Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munţi.
BORIS MARIAN MEHR

Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii sunt socotiţi a fi tare cumpliţi, şi tigrii tot aşa; dar nici tigrii, nici năpârcile, nici diplomaţii, nici judecătorii, nici călăii, nici regii nu pot ajunge, chiar dacă ar face cele mai mari cruzimi, aproape de cruzimea blândă, blândeţea înveninată, dispreţul sălbatic al domnişoarelor între ele, când unele se cred mai presus de celelalte prin naştere, avere, gingăşie şi când este vorba de o căsătorie, de întâietate, mă rog, despre una dintre cele o mie de rivalităţi dintre femei.

Balzac în Pierrette
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezat întru cuvânt

Botezat întru cuvânt nu e fiecare,
Dumnezeu, însă, ne-a dat suflet şi suflare,
Eu respir cuvinte vii, tu eşti lemn şi piatră,
În natură ciocârlii, uneori, mai latră.
Când adorm, simt un cuvânt cum mă însoţeşte,
Ceasul bate, ac de crom, rece ca un peşte.
Unele cuvinte sunt doar stafii, sunt bune,
Eşti alături, când şi când, goală ca o lună.
Geometrii abstracte au uneori căutare,
fără suflet au rămas pietre pe cărare,
eu iubesc misterul, yes, haosul şi jocul,
botezat întru cuvânt mi-am găsit norocul.
Nu sunt vise de om mort, eu trăiesc din vise
mult mai vii, au paşaport înspre Paradise.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul mort poate fi descoperit totdeauna când se produc trădările. Există un astfel de timp mort, neştiut şi nebănuit de cel trădat, când sentimentele alunecă şi nu sunt mărturisite celui care va fi lovit.

citat celebru din romanul Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda (1980)
Adăugat de Flavyus_cesc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu vii când sunt mort

Să nu vii când sunt mort
Lacrimi prosteşti să-ţi curgă pe mormânt
Şi să te-nvârţi la capul meu, că nu suport
Lasă-mi ţărâna liniştită în pământ.
Să-mi cânte fluierarul, să bată vântul iute
Dar tu, tu du-te.

Copilă, nu ai vină c-am plecat
Oricum nu-mi pasă, n-am fost norocos;
Să te măriţi, căci eu de Timp m-am săturat
Şi de odihnă-acum sunt bucuros.
Lasă-mă aici şi fă lucruri plăcute
Hai, du-te, du-te.

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe omul lipsit de virtute eu îl socot ca mort, chiar dacă trăieşte; pe când cel înzestrat cu virtute trăieşte mult timp chiar dacă-i mort.

în Vrddhacanakya
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă o picătură

Dacă o picătură ascunde marea,
Dacă un atom ascunde un om,
Dacă un ţânţar ascunde elefantul,
O crustă suntem, miezul este viaţa,
Iar sâmburii sunt negri, precum moartea,
Femeile- lăute ne încântă,
Ca mugurii – copiii se-nfiripă,
Nimic nu se va stinge chiar cu totul,
Mereu rămâne o lumină, fie vers şi rimă,
Ori fără rimă, cu mult duh, precum căldura,
Se risipeşte-n Univers, durerea- sura, un doliu prea discret,
Se readună-n boţ, un boţ ce strigă, roşu, exploziv,
Ce va fi el? Nădejde, împlinire muşeţel.
O lună ce se clatină pe un asin, la unison,
Trăim, noi, polifonic?
*********************************************
Cât eşti de frumoasă, gutuie aleasă,
ce-ţi trebuie ţie, Vanessă, mândrie?
Ah, nu te iubesc, eu doar mă sfârşesc,
că nu am un rost, să caut adăpost?
În sufletul gol simt un rotocol,
ca peştere rece de sub Bucege,
vuieşte şi marea, m-acoperă sarea,
răsună rar tobele, fâlfâie robele,
ghilotinat voi fi, carbamat.
Un mort lângă mine respiră-n suspine,
văd chipul tău, mamă,
aşteaptă-mă, cheamă,
mai naşte-mă iară,
să fiu blândă fiară.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul e un infractor

Poetul e un infractor,
El schimbă nume după nume,
Unii se bucură când mor
Poeţii-n margine de lume.
Poetul fură frumuseţi,
Le duce-n zări necunoscute,
Poeţii nu mai sunt poeţi
Când nu mai ştiu să se asculte.
În mintea lor e-un gând divin,
Ei nu cunosc dispreţul, ura,
Ucis cândva de-un anonim,
Aud şi-acum împuşcătura.
Unii se bucură când mor
Poeţii- veşnici infractori.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţa cuvântului

"Neputinţa cuvântului pasăre
De a se ridica de la pământ",
Noi, poeţii am devalorizat cuvintele,
Iubirea ar trebui să se numească A,
Viaţa B, moartea C şi totul ar intra în normal,
Ce triumf, păcatul ar fi X, armonie Y,
Nu rostiţi Cuvântul Dumnezeu,
Restul e răzvrătire, amăgire,
Când alert, când alergen,
Când bancher, când boem,
Totul a murit în cărţi,
Ciocneşte paharul cu prietenul mort,
Fugim desculţi, fără de tălpi,
O pată de sânge spune mai mult decât orice cuvânt.
Prea mult ne-am alintat trupul cu leacuri,
Un bătrân în ceaţă pietruind ecou.
La tomografie s-a găsit un elefant sub farfurie.
A mierlit-o, zise vânzătorul,
Clasa şi viitorul, avea dreptate, că aşa e dreapta,
În stânga ţine lopata. Burjuii rumeni, cuvinte-lume.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că murim tot timpul. De fiecare dată când nu simţim ceva, când nu descoperim ceva, când doar repetăm ceva mecanic - în acel moment eşti mort. În acelaşi timp însă, viaţa poate veni în orice clipă. Dacă luăm o singură zi, pe parcursul ei întâlneşti multe morţi, însă şi multe naşteri. Eu încerc să nu fiu mort, încerc să fiu curios, să simt mereu ceva, iar ceea ce simt se va transforma în poeme, povestiri, fabule...

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea apropie, îndepărtează, dar nimic nu se schimbă.

aforism de Boris Marian Mehr din Eufurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă

Aşteaptă, mai este nevoie de timp,
Cine te poartă, pe unde, de ce?
Bufniţe vin şi te întreabă, în schimb
Fratele stă în căscioară şi be.
Unde se reculeg rătăciţii?
Unde sunt uşile tainice, crezi
Că există minuni şi exerciţii
Care să ducă la Marele Miez?
Hai, să ne credem doar în cuvinte,
Acolo se nasc poeziile, yes?
Ca şoriceii fug, nu se simte
Că timpul trece fără-nţeles.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supravieţuitor

Omul este un erou din naştere.
Nu spun nimic nou. Ceva s-a născut din nimic.
Dreptul de a te mira este şi o obligaţie.
Ce poate fi explicabil? Să ştii că nu ştii, ce mare lucru?
Din ruine nimic nu se nalţă.
Unde e casa sufletului?
Fata din oglindă clipi. Să faci ordine într-o dezordine totală.
Încearcă să nu pluteşti în gol.
Străbaţi un drum, o fi închis?
Divinitatea în haine omeneşti.
Ţesătura viselor este reală.
Suntem marionetele Domnului?
Amintirea o tablă, o poţi şterge oricând.
Suntem nişte recipienţi încărcaţi cu gene.
Libertatea e pedeapsa finală.
Din pulbere de stele ne-am născut, acolo ne întoarcem.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!