Botezat întru cuvânt

Botezat întru cuvânt nu e fiecare,
Dumnezeu, însă, ne-a dat suflet şi suflare,
Eu respir cuvinte vii, tu eşti lemn şi piatră,
În natură ciocârlii, uneori, mai latră.
Când adorm, simt un cuvânt cum mă însoţeşte,
Ceasul bate, ac de crom, rece ca un peşte.
Unele cuvinte sunt doar stafii, sunt bune,
Eşti alături, când şi când, goală ca o lună.
Geometrii abstracte au uneori căutare,
fără suflet au rămas pietre pe cărare,
eu iubesc misterul, yes, haosul şi jocul,
botezat întru cuvânt mi-am găsit norocul.
Nu sunt vise de om mort, eu trăiesc din vise
mult mai vii, au paşaport înspre Paradise.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce bun cuvântul?

La ce bun cuvântul?
O gâză cu ochi negri, cum au gâzele,
În lumea uriaşilor, ele au dimensiuni apreciabile,
m-a întrebat, dând din aripi – la bun cuvintele?
Am tăcut, grea întrebare. În galaxie nu există cuvinte,
Or fi undeva, mai departe. Desigur, copiii nu se fac din cuvinte.
Mângâierile, înhumările, execuţiile merg şi fără cuvinte.
Dar vine notarul, avocatul, scriitorul, preşedintele, alţii şi alţii,
Cum adică? Cântarea Cântărilor, Biblia, Moise, Iisus, Mahomed,
Shakespeare, postmoderniştii, păi vezi?
Trece un violonist şi râde din vioară. Pe acoperiş.
Vine Picasso şi râde cu penelul. Gâza mea râde şi ea,
Nu-i prea-nţeleaptă, dar se descurcă şi fără cuvinte,
Are un sac de poeme, le ascunde, poate trăi fără ele.
Atunci – cum de s-au sinucis Paul Celan, Sylvia Plath, Maiakovski?
De ce? Din cuvinte? Iubirea a devenit un cuvânt de cinci bani.
Ia-l de jos, se adună. Spune-mi un alt cuvânt.
Caii de foc nechează, caii apocaliptici nu au cuvinte.
Haosul este şi el un cuvânt. Gâza mea, ai dreptate,
Se poate şi fără cuvinte, dar eu am să-mi tai degetele,
Limba, voi trăi fără cuvinte, dar cum? Mă sinucid, nu se mai poate.
Tot cuvinte sunt, chiar inutile.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă învăţa cine sunt!

sunt propriul meu ucenic şi învăţător
mi-am zidit temeliile din piatră
am respirat foc şi iubire
am alergat prin ape şi curcubeie
am ferecat şi desferecat lanţuri
şi,
la fiecare apus şi răsărit,
mi-am prins vântul în piept să-mi bată inima cu putere
trăiesc intens şi iubesc pe măsură
am născut patru vieţi şi un înger în cer
ştiu să plâng de fericire şi să mă zdruncin de durere
ştiu să ascult şi să întind o mână celor căzuţi
uneori sunt nătângă şi mă tem,
dar lupt până la capăt
Dumnezeu mi-a spus că mă iubeşte
când mă rog sprijin cerul cu fruntea
nu mă învăţa cine sunt!
eşti rece, dar nu tu eşti oglinda mea!

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc fără cuvinte

Când nu îţi spun că te iubesc să ştii că te iubesc mai mult
Eşti un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac şi să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte

Când uit să-ţi spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Şi să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare…
Secundă-ţi sunt într-un abis, eşti clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare

Când nu ţi-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Şi neştiind că te ador, mi-ai plâns în braţe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simţeai să mă agaţe

Când nu-ţi voi spune te iubesc, să ştii că te iubesc din nou
Şi-ţi scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăţa cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu ştiu să-ţi spun că te iubesc fără cuvinte…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mânânci fasole, eşti plin de cuvinte. Fiecare bob de fasole e cuvânt. Azi sunt în formă de cuvânt.

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2021)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elemente

Eşti foc
Şi-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenuşă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Şi vise de fum ridicate la cer
Şi lemne şi scrum.
Eşti apă
Şi inima mea ţi-e scoică loială,
Urma ta - sunetul mării,
Al furtunii şi al nopţilor senine,
Parfumul lacrimilor sărate,
Gustul rece şi proaspăt,
Atingerea ploii pe umerii goi,
Speranţa alergând în valuri să înţepe uscatul.
Eşti pământ,
M-ai clădit şi mă-ntregeşti,
Din tine m-am născut şi la tine mă întorc,
În tine înfloresc, pe tine mă usuc,
În mine rodeşti, înfloreşti şi dai viaţă.
Eşti aer,
Trăiesc doar atunci când te inspir,
Când te sorb fără să mă satur de tine,
Când mă umpli fără să mă simt plină,
Cănd mă goleşti şi mă omori încet,
Când nu te am mă sufoc,
Trăiesc artificial şi mă sting încet.
Eşti foc
Şi-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenuşă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Şi vise de fum ridicate la cer
Şi lemne şi scrum.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagănul bocancilor pe un pervaz

Bocancii soldaţilor aţipesc pe un pervaz,
Smuls din fereastra lumii boţite,
Cutreierând vise din macaz în macaz,
Descălţaţi de ei înşişi, şi fără cuvinte.

Bocancii aceia cu glod din infern,
Şi cu speranţa în pereţi, coşcovită,
Trăiesc moartea însăşi prin glonţul etern,
Şi viaţa întreagă ce-o să-i înghită.

Bocanci ai tranşeelor săpate -n cuvinte
Ce învârt în suflet mori de vânt,
Siberiilor ce vin să te alinte,
Când nici nu eşti înscris la cuvânt.

Bocancii aceia de dor şi baladă,
Ce-şi caută drum fără porunci,
Sunt obosiţi şi sătui să mai vadă
Cum omenirea doarme-n papuci...

Papuci ai trădării, aţipind liniştiţi
În pacea vândută sirului de călăi,
Continuu rozând călcâie de sfinţi,
Continuu cărând în ceruri noroi!

poezie de Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Sunt...!
Nici început;
Şi nici sfârşit!
Sunt un călător...
Desculţ... ce calcă;
În trecere pământul..;
Sfânt; dincolo de cuvânt!

Sunt!
Martorul;
Tăcut! o trecere;
Prin spaţiu; şi prin...
Timp! că timpu-i... nul;
Tot dincolo de... cuvânt!

Sunt!
Fărâmă...
Dintr-o gloată;
Dintr-o lume oarbă;
Pierdută-n cea mai neagră...
Ceaţă; negură şi fum! cuvânt!

Sunt!
Licărire...
Dintr-o... stea!
Rază-n calea... Ta!
Pulbere în orizonturi;
Fără nume; doar cuvânt!

Sunt!
Pierdere..
În căutare; în..
Pământ; în gând!
În golul dintre clipe...
În zborul unei aripe de..
Înger; dincolo de.. cuvânt!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatră cu ochi

O piatră cu ochi
Se uită la mine,
Ea cunoaşte liniştea,
Eu nu sunt de piatră,
Ea cunoaşte limbajul ploii,
Eu sunt grăbit, deschid umbrela,
Ea a fost om, pe când eu
Eram piatră, astfel ne privim în secret,
Eu – o biată carne cu suflet, acolo,
Ca un câine credincios – sufletul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versete sabatice

Să fii orb? Înţeleg. Îţi ascunzi privirea
De lumina soarelui, de propria privire.
Să fii orb cu adevărat? Voi privi în locul tău
Dar tu nu eşti orb, eşti trufaş ca şi mine.
Doi orbi, tu şi eu, doi Oedipe, fie.
Penitenţă, pace şi cadenţă,
ştiinţa de a merge drept., izgonirea din Rai
a fost primul act de nedreptate.
Poeţii sunt adevăraţii regi. Ei nu cer închinăciune.
La început a fost setea de Cuvânt.
Mulţi trăiesc cu zei pe care nu-i cunosc.
Să iubeşti marea pentru disperarea ei.
Ce-am înnodat desfac, las funiile să lunece pe apă,
Corabia se duce singură în larg, ea ştie drumul
Către veşnicie, rămân aici, un prizonier al propriilor cuvinte.
O stradă, două şiruri de case cu garoafe la ferestre,
Aşa ne pare viaţa uneori, privind din capătul cuprins
De gheara tristului final. Apoi te scuturi ca un câine ud.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaje

E trist când spaţiul te desparte,
Dar şi mai trist când timp separă
Şi nu se întoarce, cum o vară
Şi nici cum pagina de-o carte...

Şi aproape-i, doar puţin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Aşa cum nu-i al nimănui
Şi s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Şi nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe braţe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ţi simt miresme ameţitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulţi...
Devin şi eu cuvânt, din ce eşti tu... pronunţi,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Am greşit c-am vrut doar să visez
Şi doar in gândul meu, să încerc să te păstrez?
Am greşit că te-am lăsat să mi te inoculezi
În minte, în suflet... şi in vise?
În vise totul e atât de uşor; speranţele au glas,
Râsul tău e atât de cristalin iar gesturile tale cauterizează sufletul meu.

Am greşit că m-am lăsat purtată de iluzii si speranţe, gânduri efemere şi rânduri furibunde...
Secundele-s reci când tu nu vrei să zambesti

Mă pierd în vise, în speranţe, mă pierd in realitate.
Şi adorm istovită de atâta aşteptare.
În fiecare somn aud ecoul paşilor şi vocii tale...
Aş vrea să aud şi glasul gândurilor şi dorinţelor tale... şi ascult... şi caut
Şi somnul e ostenit de atâta căutare;
Bântui printre şoapte, gânduri... rânduri,
Căutând o adiere, o remarcă, un suspin sau doar un gest...
Şi reuşesc să te găsesc uneori, chiar doar pentru o secundă
Cu un zâmbet trist şi rece ascuns uşor pe buze

Am greşit oare ca nu e îmi doream sa pleci?
Sau perseverez că nu încerc să te ajut sa rămâi?

Aş vrea sa mă pot ierta... sunt lasă şi uneori mi-e teamă de cuvinte;
Ele pot deveni veritabile arme - sabia cu două tăişuri, sau torţe a căror arsuri rămân adânc întipărite-n minte.
Cauterizam rana făcută de ele cu un suspin sau un surâs plăpând mijit in colţul ochiului...
Dar urma durerii rămâne şi încercăm să o estompăm cu un zâmbet nătâng sau o şoaptă nespusă.
Mi-e teama de ele cum mi-e teama de vise; Sunt uneori atât de reale încât trezirea e cutremurător de dezamăgitoare.

Aş vrea să mă pot ierta, aşa cum te-am iertat pe tine că ai intrat insidios în viata mea...
Aş vrea să mă poţi ierta că sunt doar o ramură in bătaia sorţii
As vrea să mă poţi ierta că sunt doar un gând ce uneori nu-ţi dă pace...
Aş vrea să mă ierţi... să mă pot ierta

poezie de Elly Fahreinhad
Adăugat de Elly Fahreinhad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt, cuvinte

Să nu crezi în cuvinte care ţipă
Că sunt cuvinte-nvolburate!
Să crezi, doar în cuvintele-aripă
Ce te ridică peste toate!

Să nu crezi în cuvinte care plâng
Că sunt aidoma cuvinte-moarte!
Să crezi, doar în cuvintele-lumină
În raza lor venită de departe!

Să nu crezi în cuvinte care taie
În carnea vie-a sufletului tău!
Să crezi, doar în cuvinte-vâlvătaie
Ce te ridică pân la cer mereu!

Să nu crezi în cuvinte ce strivesc
Un fluture, o inimă, o floare!
Să crezi doar în cuvânt dumnezeiesc,
În râul limpede şi-n mare!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa aceea

Câteva cuvinte, ţi-ai spus,
doar câteva cuvinte, şi ai creat
o întreagă istorie, al cărei prezent
este deja ieri, aşa cum mâine
va fi doar trecutul aceluia
ce-l va lăsa în urmă, pierdut
pentru totdeauna...

Doar un cuvânt, îţi spui,
doar un cuvânt, şi te-apropii
în drumul tău de nebănuitul pas
spre necunoscut, fără să te sperii
de gândul acela care eşti şi nu eşti
tu, de clipa aceea în care poţi să fii
şi eşti...

poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars poetica IV

Acum, în fine, când mai sunt spre nu mai sunt,
abia acum am dreptul să vă mint
şi să vă spun despre cuvânt că e cuvânt
şi ce presimt chiar simt.
Abia acum o să mă credeţi
când sunt înspre nu sunt
că viaţa mea a fost mormânt
iar moartea mea o tinereţe.
Abia acum o să mă credeţi
în fine când am reuşit să mint.

poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă lepăd de cuvinte

Învelişul carnal mi se desprinde
Şi chiar acum, când râzi,
Eu mâna n-o mai simt,
Iar degetele-mi sunt aiurea.
De ce mă dori, tu, mână lipsă?
Mi-am dus buza la ureche
Şi mi-am vorbit...
Să-mi ţin de urât.
Mi-e frig şi stau în frig.
M-am ameţit rapid
Şi mă-nvelesc cu eşarfa
Ce n-o mai am...
În mine cuvintele ţipă,
Dar eu sunt mut.
Buzele uscate,
Arse de lumină
Vor apă şi cuvânt,
Fântânile azi seacă.
Vreau să iubesc cum
valurile iubesc marea.
Vreau să iubesc cum...
Pasărea iubeşte zborul.
Vreau să iubesc cum ştiu
Cuvântul...
Mă vindec de cuvinte,
E un gând promiţător.
În mintea mea eu fug.
Lasă-le... Lasă-le să strige,
În mine eroul luptă,
Sângele meu e sevă.
Din sabie voi face
Frumos stilou cu grai
Să spună-n locul meu,
Căci eu mă lepăd de cuvinte.

poezie de Ecaterina Perju
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea... un cuvânt

Uitarea a-nceput să doară,
De ieri îmi curge-n amintiri
Şi mintea-mi de-mi rămâne goală
Încep să cred că-s povestiri.

De-aş adormi, doar vise sterpe
Mi-ar apărea în ochi închişi,
Doar insomnia nu s-ar vede
În nopţi cu pescăruşi ucişi.

Vroiam doar vara să existe,
Visarea s-o-mpletesc în flori,
Din când în când, ceva din vise,
Să-nşir pe curgătorii nori.

Uitarea a-nceput să doară
Şi toamna vine pe alei,
Pe străzi privirea-mi se coboară,
Văd marea mea, în ochii tăi.

Nu sunt albaştri cum e cerul
Nici vorba ta, iubire-n vânt,
Dar pasul tău îmi poartă greul
Cum e şi marea... un cuvânt.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea... un cuvânt

Uitarea a-nceput să doară,
De ieri îmi curge-n amintiri
Şi mintea-mi de-mi rămâne goală
Încep să cred că-s povestiri.

De-aş adormi, doar vise sterpe
Mi-ar apărea în ochi închişi,
Doar insomnia nu s-ar vede
În nopţi cu pescăruşi ucişi.

Vroiam doar vara să existe,
Visarea s-o-mpletesc în flori,
Din când în când, ceva din vise,
Să-nşir pe curgătorii nori.

Uitarea a-nceput să doară
Şi toamna vine pe alei,
Pe străzi privirea-mi se coboară,
Văd marea mea, în ochii tăi.

Nu sunt albaştri cum e cerul
Nici vorba ta, iubire-n vânt,
Dar pasul tău îmi poartă greul
Cum e şi marea... un cuvânt.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă serioasă

Pe întrebări sunt aşezat,
Că doar mă simt un bun creştin:
Să fie vinul botezat,
Sau eu sunt botezat în vin?!

epigramă de Florina Dinescu din revista "Lumea epigramei", nr. 7 (2012)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

Dincolo de cuvinte este iubirea.
Dincolo de cuvinte poate fi
Durerea şi fericirea.
Dincolo de cuvinte este ceva sfânt,
Când sunt spuse de cineva
Cu suflet curat şi blând.
Dincolo de cuvinte rămâne un gol imens,
Dacă sunt spuse fără rost şi sens!
Dincolo de cuvinte sunt şi lacrimi de amor
Când vin dintr-o inimă plină de dor.
Căci omul fără cuvinte nu lasă nimic!
Numai o umbră tristă pe acest pământ.

poezie de Vladimir Potlog (24 februarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!