moment de bine - 2

amurg tânăr
curtează grădina, sfioasă îl întâmpină –
nuditatea florilor aprinde
fruntea luminii
aceasta aşezându-se tăcută în contemplare
le înveseleşte cu mantie de argint
şi le spune noapte bună

numai fereastra îmi opreşte nesperarea
nu pot însoţi amurgul printre arbuşti
nici îndrepta un colţ de mantie
sau măcar săruta o floare – dar cu ochii pot
pot zidi lumi noi, de jur-împrejurul lor grădini
cu flori nenumite
din miezul nopţii, din sâmburele ei
trec alcooluri în abur rece şi nu mai plâng
le încălzesc până
zorii îmi aduc promisiune: te iubeşte
cineva te aşteaptă în aşteptarea ta, nu vezi?!

amurgul nu apucă niciodată
bătrâneţea
cadranele rotindu-se pe ace înţelenite pe 23:59
îmi dau stare de bine sau…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă anotimpului de argint

Strălucire, fast şi vrajă,
Îmbrăcată-n albe straie,
Sub o mantie de gheaţă,
Doarme luna cea bălaie.
În argint se-mbracă pomii,
Fluturi albi pe cer se-aleargă
Şi în jar se-afundă zorii.
Şi ce dacă?! Şi ce dacă?!

Strălucire, fast şi vrajă,
Ţurţurii mustind de doruri,
Munţi – ai ţării fii de strajă,
Fruntea ţării - cer cu nouri,
Fluturi albi în zbor spre stele.
Nada viselor, în pace,
Ţese în fuior tăcere,
Numai timpul toarce, toarce...

Îmbrăcată-n albe straie,
Cu cercei de catifea,
Albe flori îi cad în ploaie
Peste stâncile de nea.
Rotocoale de lumină,
Ard în noi, frânturi de jar,
Arde flacără divină...
Iarnă-i! Este iarnă iar!

Sub o mantie de gheaţă
Arde neaua pe altare,
Altă lume prinde viaţă,
Vine-o mare sărbătoare.
După naşterea luminii,
Prin Iisus abia sosită,
Anul Nou e pentru unii
Clipa cea mai fericită.

Doarme luna cea bălaie,
Peste doliu de mătasă,
Cade ramură de ploaie
Peste lume, peste casă.
Plânge cumpăna fântânii,
Trec colindători cu plugul,
Bine fie arăturii,
Liniştit fie amurgul.

În argint se-mbracă pomii,
Vântul şuieră-n poiene,
Vin în zori colindătorii,
De belşug, să lase semne.
Scaldă-n suflet Boboteaza
Taină a ninsorii line,
Sfântul Ion botează casa
Şi colindele-s divine.

Fluturi albi pe cer se-aleargă...
Sus, pe pântecul de stele,
Creşte argintată iarbă
Şi transformă în cădere,
Lumea toată-n diademă...
Rochie albă de mireasă,
Peste-a timpurilor trenă
Iar ne vom întoarce-acasă.

Şi în jar se-afundă zorii...
Săgetaţi de gri, deodată,
Prinşi în vânt, colindătorii,
Peste timpuri dau o roată.
Rod de fruct şi rod de grâne
În colaci şi nuci se-arată.
Odă patriei române,
Ţară sfântă şi bogată!

Şi ce dacă?! Şi ce dacă?!
Ce bogată astă iarnă!
Pruncii-şi încălzesc oleacă
Nasul, apoi fug afară.
Prin nămeţi de vis înoată,
Trec pe drumuri sănii multe,
Pâinea caldă, dulce roată,
Se frânge-n mâini tremurânde.

Şi ce dacă?! Şi ce dacă?!
Şi în jar se-afundă zorii,
Fluturi albi pe cer se-aleargă,
În argint se-mbracă pomii.
Doarme luna cea bălaie
Sub o mantie de gheaţă,
Îmbrăcată-n albe straie,
Strălucire, fast şi vrajă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nopţii

Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii,
Fâlfâie neguri pe-aripi de lilieci,
Scrâşneşte-n ţipete zăvorul porţii,
Vântul porneşte adierile reci.

Stele nu pot aprinde focul torţii,
Făpturi ciudate adună norii seci,
Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii,
Fâlfâie neguri pe-aripi de lilieci.

Rămâi, iubito, e noapte, să nu pleci,
Să ne păzim lumina-n faţa sorţii,
Nu lăsăm pradă viaţa-n gheara morţii,
Să înfruntăm singurătatea în veci,
Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii!

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă amurgul peste sat

Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colţ de rai,
Unde veşnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Şi cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi şi tei în floare.
Apare un ţăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii şi turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Într-o ţară mare şi întinsă
amurgul este de asemenea mare şi întins,
lămpile se aprind una câte una,
asemeni toamnei amurgul se întinde peste tot.

Toţi oamenii şi-au închis gura;
ridicaţi-vă, voi, cei morţi,
pentru că amurgul este un vis
tăcerea şi-a dobândit întreaga puritate.

Îmi amintesc iarăşi nişte nume,
fiecare din ele semnalează
o experienţă unică
din care sunt constituite Paradisul şi Infernul.

Amurgul cuprinde pământul.
Îmi întind mâna, iar cineva mi-o strânge-n mâna lui –
ori de câte ori cade amurgul cineva
bate încetişor la uşa mea.

poezie de Xi Chuan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul florilor de mac

Când amurgul pogoară pe macii în floare
Şi tăceri incandescente orizontu-nroşesc,
Incendiind lanul corolelor de aripi în soare,
Transcriu idealuri şi cohorte de vise-nfloresc.

Răspasurile acestor clipe etern-curgătoare,
Peste vămi de aşteptare, în dor, le retrăiesc,
Când amurgul pogoară pe macii în floare
Şi tăceri incandescente orizontu-nroşesc.

Cu surâsul tău eflorescent, de sărbătoare,
Vino, iubito,-ntr-o solemnitate de firesc,
În lanul verii pârguit de-atâta adăstare;
Poeme de maci în amurg să-ţi dăruiesc
Când amurgul pogoară pe macii în floare.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată stam la fereastra casei mele şi priveam printre gratii, şi am zărit printre cei lipsiţi de minte, am văzut un tânăr fără pricepere. El trecea pe uliţă pe lângă colţul casei ei şi se îndrepta către locuinţa ei. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra şi întunericul nopţii. Şi iată o femeie îl întâmpină, având înfăţişare de desfrânată şi cu prefăcătorie în inimă; aprigă şi de neţinut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colţ. Ea îl apucă şi-l sărută şi cu o căutătură obraznică îi zise: "Trebuia să aduc jertfe de pace; astăzi am împlinit făgăduinţele mele; pentru aceasta am ieşit în întâmpinarea ta, ca să te caut şi iată că te-am găsit. Cu scoarţe am gătit patul meu, cu aşternuturi de în din Egipt, cu miresme am stropit patul meu, cu mir, aloe şi chinamon. Vino, să ne îmbătăm de iubire până dimineaţă, să ne cufundăm în desfătări de dragoste, că bărbatul meu nu este acasă, plecat-a la drum departe, luat-a cu dânsul o pungă cu bani şi se va întoarce acasă la lună plină!" Ea îl ademeni prin mulţimea cuvintelor ei şi-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale; el începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere şi ca un cerb care se zoreşte spre capcană, până când o săgeată îi străpunge ficatul; după cum o pasăre grăbeşte spre laţ şi nu-şi dă seama că acolo îşi sfârşeşte viaţa. Şi acum, fiule, ascultă-mă şi ia aminte la cuvintele gurii mele! Inima ta să nu se plece spre căile ei şi nu te rătăci pe potecile ei, căci ea a rănit pe mulţi şi pe foarte mulţi i-a omorât. Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morţii.

Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare - 7:6-27
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fereastra de frunze

În amurgul serii, o adiere de vânt unduie vârf de salcâm înflorit si suviţe din părul tău. Miresme de flori sădite în grădina iubirii, udate de roua ochilor se răspândesc, învăluindu-ne.
Privim în sus prin fereastra de frunze spre bolta senină a nopţii.
Pe rând se aprind luminiţele prinse de cupola cerului si cele ale ochilor tăi negri ca noaptea, prinse in lumina ochilor mei.
Usor Calea Lactee prinde contur si desparte Universul in două.
O jumătate ţi-o dăruiesc, pe cealaltă o păstrez.
Să nu ne-ndepărtăm, să nu despicăm cerul in două.
Numai dăinuind impreună putem păstra intreg Universul iubirii noastre... Noapte bună, iubito...!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă până la miezul nopţii înainte de a spune că a fost o zi bună.

proverbe franţuzeşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată prea

Ţi-am spus:
Hai să împărţim
Nopţile pe lumină
Şi zilele pe întuneric
Să le amestecăm pestriţ
Până rămân fără umbre,
În echilibru,
Ca o cumpănă
Cu braţele egale:
Niciodată prea sus
Niciodată prea jos....
Mi-ai zâmbit:
Hai să ne împărţim
Tu să iei răsăritul,
Când vine,
Eu să-mi colorez amurgul,
Când pleacă;
Să le despărţim
Ca stropii de ulei în apă
Când se întâlnesc din greşeală:
Niciodată prieteni
Niciodată duşmani...

Ţi-am răspuns:
Hai să vezi!
Răsăritul meu cântă
A amurg zdrobit
Şi-a înserare subită.
Amurgul tău îşi plânge
Lumina pierdută
Căci una sunt,
Scobite-n jumătăţi,
Ca sunetul şi ecoul în pustie:
Niciodată prea aproape,
Niciodată prea departe...

poezie de Gabriela Chişcari (3 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de iarnă

Peste vârfuri cade-o rază,
Printre stâncile-adormite
Când amurgul stă să iasă
Din pădurile-amuţite.

Coame albe se-nnegresc,
Noaptea lungă amuzată
Le învăluie grotesc
De prin cer pictată.

Pe pârâu se stinge-n sus
Sunetul bizar al morii,
Când amurgul la apus
Colorează iute norii.

De pe creasta-ncovoiată,
Într-un şuier fioros
Tăvălind pădurea toată,
Bate vântul furios.

Noaptea prin văzduh zburând
Lasă-n cer o rană,
Lacrimi albe norii plâng
În amurg de iarnă.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurgul pământesc

In amurg, doar în amurg
Intră Soarele în pârg
Şi deschide larg apoi
Ochii umeziţi de ploi,

Când amurgul pământesc
Cu-Asfinţitul Sfânt Ceresc
Se-mpreună în eter
Purtând Soarele pe cer.

În amurg, doar în amurg,
Plete rubinii îi curg
Soarelui pe piept, pe spate
Şi pe braţele curate.

Iar când Soarele se duce
În locaşu-i să se culce
Rugă către Ziditor
Murmură încetişor:

,, Spiritele fie treze
Astrele să le vegheze''.
Şi citeşte din Psaltire
Rugă pentru-ntraga fire.

În amurg, doar în amurg
Când e Soarele în pârg
Torsul Lunii luminat
Lumilor e închinat.

O hlamidă îngerească
Are strai bolta cerească
Până către-a doua zi
Soarele când va sosi.

poezie de Gabriela Genţiana Groza (26 decembrie 2009)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă albastră

N-am ajuns să cunosc iubirea.
Nici nu cred că există...
Ce eşti tu, poartă albastră?
Şi cât de ninse sunt tâmplele mele,
Acum e miezul nopţii
Sunt clipele ce ard,
Dar nu se mai ridică la lumină.
Rămân ancorate, într-un stindard,
Care-şi apleacă pânza.
Vei înţelege cum, peste ani lumina va pătrunde
Ca o singurătate dintr-un cireş înflorit
Nu vei vedea că ninge
Şi se ascund ochii tăi în ochii mei,
În umbra de oglindă
Şi atunci ca niciodată
Într-un poem te voi zidi,
Mă vei zidi, îmbrăcând-ţi trupul în flori de vişin.
Ca pentru totdeauna să ştii că te-am iubit.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inerţie de april

ridică puţin vraja
vezi dacă timpul mai tulbură
păsări pe crengi de adio
nisipuri uitate
în plete de sare

deschide orizontul cu un ochi
de jad
înspre mine
cu celălalt spre mare
priveşte amurgul de aur
firav de april
sau
caută-mă într-o genune
pe o altă planetă

vremea în adâncul sufletului
este rouă de nemurire
când copacii nu vorbesc
cu nimeni

propriul trup se volatilizează
pe drumul pierzaniei
înspre tine
sau înspre răsărit
o comoară de aer
cu chip de femeie
cu visele care nu mai mor niciodată
de pe cerul meu
pe umerii tăi
ca o mantie

se transformă într-o lună albastră
aşteptarea mea
a ta
într-o inerţie
absolută

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

În ochii tăi ca-n două oglinzi însufleţite
Amurgul îşi răsfrânge privirea-nsângerată
Şi ochii tăi sunt roşii ca două flori de mac
Plutind împerecheate pe luciul unui lac.

În ochii tăi amurgul, uşor, pe nesimţite,
Se stinge ca lumina din candela uitată
Şi ochii tăi din roşii se-ntunecă şi par
Doi ochi tăcuţi de sfântă pictaţi într-un altar.

poezie celebră de Ion Minulescu din Revista noastră, II, nr. 2 (1 aprilie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

măcar…

Bună ziua, cititorule, dă-mi mâna ta
printre aceste şiruri de cuvinte – care
deseori îţi decojesc rănile şi prea rar
ţi le ling
Să mă ierţi
când răsucesc virgule în carnea verbului «a păsa»
până ce dau de numele tău
Tu eşti acela care vede
poezie, zbatere gemând sub literă
este doar meritul tău că în muchiile foilor
profilezi poetul care nu voi fi niciodată
în realitate
…am şi eu ceas la mână
asemenea ţie înjur şi îmi caut
rugăciunea pe măsură şi dau
cu râsul-plânsul de pereţi, de podele – hei, cititorule,
dacă te-aş întâlni, ţi-aş săruta mâinile şi sprânceana
probabil vei căuta să mă convingi să renunţ
la scris – docil te voi împăca şi voi poetiza
prin pantomimă, imitând zborul zilei de pe urmă
a unui fluture într-o grădină cu flori –
grădină pe care cu mâna mea ţi-o voi crea
acum îţi spun doar bună ziua şi
măcar de ţi-ar fi
măcar de ne-ar fi…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

trec…

dansând pe sârma aceasta
violet-aurie
am tânjit la aplauze, la nume
nu ştiam
că fiecare clipă este un capăt
– şi că nu sunt egale…
ţărâna oarbă mă poartă
aşa de puţin cântăresc, încât
firul mi-a dat iluzia rădăcinii!
Confesiunea aceasta
despre fiindul meu, nu vă tulbure:
nici pietate… şi nici să vă încânte
păstraţi numai mirarea lină, gest
ca un ridicat scurt de sprâncene…
trec
sperând tainic la un apoi
unde să fiu eu sârma
violet-aurie… măcar
viţei din via altui mâine

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteiau în iarbă zorii

Scânteiau în iarbă zorii şi-adormea în ceruri luna
Când un scâncet de copil stingea dulcea tihnă-a verii,
Căuta prin scutec lapte şi un prim apus al serii,
O fetiţă cu ochi verzi săruta a mamei mâna.

Nu-ntrebaţi pe Dumnezeu de ce-a spart fereastra lumii
Într-o zi de mare sfânt când în candele aprinse
I-au tors visele-n fitil ca văpăile încinse
În oraşul lui Fănuş, cel ce-mbracă-n flori, salcâmii.

Dă târcoale-un rid sau două pârguindu-i tinereţea
Pregătindu-i drum ales spre amurgul ce-nteţeşte,
Prin troienile de-omăt cu încredere păşeşte
Gustând mierea din stupina ce vesteşte bătrâneţea.

În galop trecut-au anii, iar din fradeda-i pruncie
Nu-i rămase decât dorul şi oceane de-amintiri,
Ce urmară se-oglindiră în a gingaşei priviri
Şi în zâmbetu-i... de mamă... de soţie... de femeie.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul tău

Ai plecat în colţ de rai,
La grădina ta cu flori...
Cu ochii veşnic visători,
Te crezi acum în luna mai.

Te prind îndată dragi fiori,
Visând c-alăturea mă ai...
Ai plecat în colţ de rai,
La grădina ta cu flori.

Îţi simt tremurul din grai,
Ca roua picurată-n zori,
Esenţa vieţii pentru flori,
Ce râd şi vara ca în mai...

Ai plecat în colţ de rai.

rondel de Ioan Friciu (18 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sentimentul împăturit cu grijă
să nu se reverse până la pământ
precum o faţă de masă prea mare
îşi înăbuşă respirul
dar nu îşi amână amurgul

catren de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem

(pentru Stela Popescu şi Tamara Buciuceanu)

fumez o ţigară, mâhnită, pe fotoliu
gânduri încălzesc în aburi de cafea
zorii comediei au intrat în doliu
pe scena României a mai murit o stea.

se duc pe rând artiştii, lumea-i tristă
şi cerul plânge trei zile la rând
teatrul îşi destramă masca pesimistă
viorile suspină pe strune lăcrimând.

mă plimb prin pădurea de stele regală
fructul dulce al luminii îl culeg
la miezul nopţii în straie de gală
printre vise de artişti mă reculeg.

îngerul meu binevoitor şi tandru
mă mângâie cu petale de leandru.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!