Inerție de april
ridică puțin vraja
vezi dacă timpul mai tulbură
păsări pe crengi de adio
nisipuri uitate
în plete de sare
deschide orizontul cu un ochi
de jad
înspre mine
cu celălalt spre mare
privește amurgul de aur
firav de april
sau
caută-mă într-o genune
pe o altă planetă
vremea în adâncul sufletului
este rouă de nemurire
când copacii nu vorbesc
cu nimeni
propriul trup se volatilizează
pe drumul pierzaniei
înspre tine
sau înspre răsărit
o comoară de aer
cu chip de femeie
cu visele care nu mai mor niciodată
de pe cerul meu
pe umerii tăi
ca o mantie
se transformă într-o lună albastră
așteptarea mea
a ta
într-o inerție
absolută
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Aprilie bizar
știai să improvizezi,
prin camere jucai prinselea
cu o pisică de hârtie,
uneori desenai
unicorni pe perete,
pe o ușă imaginară
o ploaie de april,
nu ai știut,
la plecare
purtai încă puful de zână
pe brațe,
ferestrele se prefăceau tot mai mici,
bătute fatidic în cuie de sticlă
ca ochii în zare,
acoperișurile mi se păreau planete roșii
pe atunci,
iubirea nu mai avea identitate,
țiglele parcă se amestecau înspre mine,
fierbinți,
rotindu-se în pătrate,
plopii în aprilie păreau
uriașe ferigi,
înclinând o balanță în drumul
spre tine.
undeva orașul începea să mă strângă
în spate,
prin orbite mi se vedea inima
pe care
nu o lăsai să se frângă,
o umbră bizară avea mânecile rupte
spre nord,
copacii îmi păreau mai buimaci decât mine,
când încercam din răsputeri
să mă împac cu
orizontul.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio
Îmi spui adio,
Este ușor să te joci cu cuvintele,
Când plouă.
E ușor a spune adio,
Cuvântul de ploaie,
Cuvântul de plumb,
Cuvântul nenorocit
Care risipește culorile,
Care transformă curcubeul în ceață,
Într-o negură a sufletelor pierdute,
Care transformă iubirea în ură.
Este ușor a spune adio,
" Adio", este legitimația de călătorie
Spre infern,
Este biletul de tren către nicăieri,
Pe care mi-l pui noaptea în poștă,
Biletul ieftin de autobuz către niciunde,
Este biletul doar dus,
Pe care,
Mi l-ai cumpărat cu banii tăi...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Clepsidra netimpului
prin clepsidrele acestea
nu mai trec timpurile
curg oameni și apusuri
și furtuni de nisip
ca niște bolovani de aer
aprinși
în focul gheenei
prin copacii aceștia nu mai trec seve
curg trupuri firave de așchii
curge doar seceta pământului
și sângele sterp
și timpul pierdut cu amurgul
prin cerul acesta nu mai curge nimic
nici măcar visele oamenilor
care s-au dus să se culce
primordial
într-o altă clepsidră
a netimpului
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua din ochi
Din roua ce din ochi ți-a răsărit,
Eu am sculptat în minus infinit,
O amintire, spre a te avea,
Același vis cu plâns de catifea.
În dans de păsări mi-am pornit pașii
Spre a-mi rămâne în zborul înspre înalt.
Un bob de rouă îmi spală plus infinitul
De rana murdară a sufletului.
Sunt un vulcan ce erupe din sine
Pentru a lumina cetatea cerului
Când îngerii nu mai sunt făclii.
Silindu-mi respirația să te iubească
Sincer și dezinvolt,
Mă cațăr pe umerii timpului
Să respir primăvară.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zbor de vultur
Din înălțimi scrutezi tărâmul de legende,
Al munților de piatră, sălbatici, azurii,
Săgeată neagră care se ridică și se pierde,
Dinspre adânci prăpăstii, înspre norii argintii,
Vultur maiestuos, regal, care străbate zarea,
Simbol imperial peste blazoane și pe steag,
Care privește de pe piscuri înghețate marea,
Și floarea albă ridicată pe corăbii la catarg,
Sălașul tău e din granit, pe creasta înghețată,
Iar florile de colț îți scânteiază în priviri,
Și printre pene strălucește bolta înstelată
Și noaptea vin să ți se-nchine prădătoare și stihii,
Privești spre sud de peste stâncile polare,
Pădurile de conifere ți se-aștern ca un covor,
Tu ții o lume necuprinsă în cioc și-n gheare
Și stăpânești peste trecut, prezent și viitor,
Și cuibul tău în cer e împletit din crengi de laur,
Și-n munți apusul pare răsărit și noaptea zi,
Și aripile tale negre în amurg parcă -s de aur,
Și zborul vieții înspre moarte, l-ai putea opri...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Geometria infinitului
degetele mele alergau peste tine
în spirale
pe la mijlocul trupului s-au odihnit puțin
ca să privească sărutul
și semnele astrelor
apoi au alunecat înspre coapse
să desăvârșească iubirea
în timp ce dormeai într-o clepsidră
eu am luat formă de lotus,
ți-am desenat apusul pe pielea spatelui
și zodiile în palmă
ca să poți memora geometria infinitului
din noi
când mă aștepți noaptea
pe marginea orizontului
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeie de zăpadă
spuneai într-un timp că iubirea-i eternă
trăiam între ghețuri și-n lumea modernă
dar n-ai mai lăsat nimic să se vadă
din tine, femeie de om de zăpadă
acuma când vine o altă stihie
te caut în mine și în erezie
pe tine, aceea ce n-a fost să-mi fie
pe niciodată și pe veșnicie
tu vii înspre mine, ai coapsele albe
și ninge a tine din florile dalbe
și cu zăpada ce n-a vrut să-mi vie
în inefabila copilărie
mi-e dor cel mai tare când ninge a tine
ca în calendarele precreștine
și-n imaculata calamitate
mi-e dor de trecutele noastre păcate
bate un crivăț a viață și-a moarte
și ninge cu margini de eternitate
și ninge acut să nu se mai vadă
femeia iubită de-un om de zăpadă
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnule om
domnule om
zarea e stinsă
într-o zi de glorie
marele meșter te-a făurit
într-o inspirație de moment
sau
într-o zi de plictiseală
suflând peste umerii tăi de lut
existență
domnule om
zorii se nasc otrăviți
încotro te îndrepți
în dumnezeiasca ta înțelepciune
dacă aviditatea din tine
preface în cenușă albă castelul
în care
vietățile cerului și ale pământului
vulturii
și leii de mare
și caprele
își potolesc foamea
cât să mai prindă o zi de seninătate
înainte de marea întâlnire
cu orizontul
domnule om unde mai este grația divină
capodopera
misterul luminii
dacă în lăcomia ta ai stins zarea
sub pleoape de granit
cu fumul înecăcios
al viselor arse?
domnule om
domnule meteor
domnule atomic
-sic transit gloria mundi
prefă-te pentru o clipă în uitare
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Despărțire după amiază
mă întrebai dacă păsările
vorbesc,
nu, doar cântă de dragoste,
îți răspundeam,
așa cum fredonai tu răzleț
într-o după amiază.
mă întrebai dacă florile
plâng,
nu, îți răspundeam,
doar le mai cad petalele puțin
după o ploaie răzleață
ca aceea care stătea ascunsă în ochii tăi
într-o după amiază,
mă întrebai dacă oamenii
înnebunesc la despărțiri,
nu, ți-am răspuns,
doar sufletul li se ascunde puțin
într-un pustiu,
atunci când sunt părăsiți
într-o după amiază
răzleață.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Peretele care cade
înspre afară
îl vom propti abia către vară
intenția
contează mai mult decât păianjenii mici
cu gura plină de tencuială
ce urcă obraznic aici într-o nară (?!) vânos
narativă când vine spre tine
câinele din vecini să latre a fiere
în știrb
sosirea noastră din ro
mânia precară prin vama cenad
înspre afară
...
afară din trup și din suflet
din poezie no
biliară
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezi
că vei mai putea clipi din aripi cât ochii
încă-și plâng șpanu la subțiori? - crezi
sau nu crezi, rugina din dragoste-așteaptă
să cazi într-o plasă de drone... întinsă de ieri
înspre azi înspre mâine înspre progres!
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Păsări cândva
am fost păsări cândva
trufașe
cine-și mai aduce aminte
sfidarea
privind eternitatea în albul ochilor
am fost trăitori de vise semețe
ne întreceam cu fulgerele
din privirea străbunilor
înalți
am fost cândva pene de săgeată
țintind orizontul
a venit vremea să poposim
undeva în cuvânt
în pământ
sau într-o apă
curată
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Utopia iubirii
într-o parte a lumii
mă așteptai fără a ști
că nu sunt
încă
eu nu știam că ai putea fi
într-o zână
într-o obsesie
în umbra unei idei
erau timpuri când oamenii se priveau
cu nălucile în ochi
iubirea zbura
utopic
printre gânduri
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndepărtare
[file de jurnal afectiv]
într-o altă viață voi fi pasăre
la toate ferestrele mângâiate cândva
îmi voi așeza cântecul aproape-amintindu-mi
într-o rătăcire/ într-o neliniște... într-o așteptare
când se vor fi oprit ceasurile ca pe spectacol
floarea își va crește înțelepciunea personală
cu filosofia lor argintie și fragedă
gâzele vor acoperi rănile și pământul
răsucirea aceasta a ta înspre mine
punând în primejdie cosmosul
ca de orbire voi piguli ochii trecătorilor
într-o atingere tandră-fantomatică
se va apropia orizontul în fâlfâit vocalic
iertându-mi lipsa de stare... nepotrivirile stranii
la cumpăna destinului
voi pune semn
mâinile-ți vor fi încătușate
vei crede... de mine...
nostalgia va face cuvintele să izbească
intrată în tăcere
voi fi pasăre...
nu vei ști tu
să ajungi
la mine.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată ca un mister
ai niște pretenții bizare
mai ieri nu știai cum să mă atingi
pe buze cu o mireasmă
de salcâm
pe umerii albi îți așezam
umbrele destinului cu mâna
ești schimbătoare
ca și vara aceasta nelămurită
care nu-și mai ține promisiunile
și tainele de sidef
adorai lucrurile primitive
în vremea mierii de tei
trăiam viața ta
undeva
cerul era o poartă albastră
spre ceva ce nu avea
să se mai întâmple
niciodată
ca un mister
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecoul în gând
am încercat într-o zi de aramă
să-ți scriu niște păsări
de cuvinte
pe ape trecând
am încercat într-o zi de țărână
să te strig dintre pietre
când norii mergeau
pe pământ
am reușit într-o zi de ecou
să-ți aud plânsetul ascuns
de vânt
într-un gând
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un șemineu cu flacără în el - fețele nevăzute ale zăpezilor
în niciun caz nu voiesc a divulga înspre voi ce-mi aparține.
(ce-mi aparține?)
păi, uite, dacă într-o bună zi mă voi trezi din vis iubită nespus
fereastra s-ar deschide dinspre mine înspre voi
sute de baloane să-și ia zborul
în parc, o femeie să-ți ofere un șerbet lângă sobă
toți bărbații, mai cu seamă, toți, da
să-ți întoarcă un zâmbet de poștaș
tu, de colo, nu te-ai fâstâci?
păi, să spunem: e iarnă
și oamenii iarna dorm sub glugă
sau
când te-a acoperit zăpada ultima dată?
da, acum, îmi amintesc
o femeie, un bărbat, ninsori dese.
poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Flux
Ca înspre pești hipnotici, întind, prin apă,
În somn, o mână de fum spre tine
Când sângeră grădinile în vis, o pleoapă
Și când se furișează pomii toamna înspre mine.
În grotele de aramă ale vântului
Întinzi, din sânge, arcul inimii spre ereți
Deschide ferestrele de pâine ale pământului
În lună hodorogeau dulăii, ca prin castele fără pereți.
Printre pașii de asasin ai nopții
Așteptarea este o floare de oțel
Dacă te sfâșii în perdele și dantela
Se așează ca o promoroacă pe tine
Rimele dispar toate
În rănile deschise zăngănesc țipetele de metal
Și o grindină lovește panoplia de sărutări
Cu care am vânat cândva
Bestia albă, ascunsă în subțiori:
Ți-aduci aminte?
Era în noaptea de 3 februarie și viscolul
Ne-aștepta afară să ne sugrume.
Dar cineva a suflat în inimi ca în jar
Și rimele toate s-au așezat pe mâinile tale, iar.
poezie clasică de Stephan Roll din Ospățul de aur (1986)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bărbații își vor îndrepta pieptul înspre femeia de care se simt atrași, chiar dacă au o conversație cu altă persoană. Semnul este valabil și la femei, așa că îți poți studia concurența observând ce femeie își ține bustul îndreptat înspre "prada" ta.
citat din Janine Driver
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de la răsărit
am să-ți dau din mine câte o zi
doar una
suficient cât
să-ți clădești o casă
cu ferestrele înspre răsărit
de unde
seară de seară o
să mă vezi trecând
să nu mă strigi
lasă noaptea să respire din mine
ca-n tăcerea ei să-mi pot
înveli chipul
pentru o altă zi
schijele de lună îmi intră în ochi
și frigul din oase
îmi subțiază tăcerea
mă retrag în deșertul din mine
și aștept
primul său semn
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!