Unde s-a-mpărţit

Unde s-a-mpărţit iubirea?
Care-i, oare, adevărul?
Mi-am tot alungit privirea
Să cuprind nemărginirea -
Mângâia pământul cerul.

Nici un semn de adunare,
Nici o urmă de săruturi...
N-am văzut, din întâmplare
Până-n depărtata zare
Decât zbor tăcut de fluturi.

De-mpărţeala cea nedreaptă
Cum, cu zâmbet să te bucuri?
Care minte înţeleaptă
Fericire mai aşteaptă?
Soare blând în ram cu muguri...

Mă striveşte-n umeri cerul,
Mii de gânduri mă destramă...
Care-i, oare, adevărul?
Ai muşcat, Adame, mărul -
Nu ţi-a fost o clipă teamă?

S-a-mpărţit la toţi iubire,
Nu e loc de vreo tăgadă ;
Poate-acum să mă mai mire
Că mi-e dorul pătimire?
Cântă cucul în livadă...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (2 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-aleargă... nu se lasă

Cum nu? O iubesc pe Ana,
Este însăşi viaţa mea;
Fermecat sunt şi de Leana,
Mai frumoasă nu-i ca ea.

Merg cu Ana în livadă
S-o alint sub măr umbros;
Fructul ce-a-ndrăznit să cadă
Îl duc Lenei că-i zemos

Şi-o să-l împărţim în şură
Când vom sta din drăgălit.
Ochii Anei, ca de mură
Iar în minte mi-au venit

Şi alerg într-o suflare
Cu iubire să-i sărut...
Leana ce mai face, oare?
Dorul ei mă lasă mut.

Şade Ana cu Costică
Tot sub mărul ionatan.
Aşa carevasăzică!
O iubeam ca un plăvan.

Este şi cu Leana bine,
Mă ridică-n absolut,
Dar... la ea Gheorghiţă vine,
Cum se pupă am văzut.

Doamne, câtă nedreptate,
Dup-atâta alergat
Şi iubire peste poate
Doar mai... meditez în pat.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oare...

Plină-i lumea... De ce oare?
De "stele rătăcitoare",
Pentru care-i pregătită,
De Cel făr' de-asemănare,
"Negura" cea mai cumplită
Şi grozav de usturătoare,
O durere infinită
Unde "viermele nu moare"...
De ce oare? De ce oare?!

Când din Slava Minunată,
Cel ce veşnic E lumină
Şi Viaţă adevărată,
Cu Dragostea Lui divină
La Golgota demonstrată,
A şters lumii orice vină
Şi-A deschis spre Tatăl poartă
Sufletului să devină
Viu în Slava-I Minunată!

De ce oare-s nori uscaţi
Ce nici umbră nu mai au,
De ce oare atâţia fraţi
Fără lucru-n "piaţă" stau,
De ce-s "dezrădăcinaţi"
Care nici un rod nu dau,
De ce-s toţi de "val" purtaţi
Şi de Duhul Sfânt nu vreau
Să se lase înduplecaţi...?!

De ce-s turme şi nu-i "Turmă"
Iubind glasul Domnului...?
O fi vremea cea din urmă
Şi sfârşitul Harului...?!

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Calin Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miruna

M-ai îndrăgostit, Mirună,
De surâsul tău ştrengar;
Nu mai ştiu nici în ce lună
Ori ce zi e-n calendar...

Răsuflarea mi-e oprită
Şi în tâmple îmi zvâcnesc
Dulci poftiri şi mă irită
Câ răbdatu-i omenesc.

Oare eşti o plăsmuire
Ce incită la păcat?
Poate-o rază de iubire
Sau un înger întrupat?

Nu îmi pasă! Câtă vreme
Creşte-n jurul meu pustiu,
De nimic n-am a mă teme
Dac-al tău nu am să fiu.

M-ai îndrăgostit de tine
Într-un chip neìnţeles
Ce îmi toarnă lavă-n vine,
Că din ochi văpăi îmi ies.

Tot surâzi... Îţi şade bine
Şi rog cerul, dac-ar vrea
Vâlvătaia să-mi aline,
Să te facă lumea mea!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (23 octombrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criterii selective

- Care-i bun şi cine minte,
Ca s-ajungă preşedinte?
- Uite care-i adevărul:
Nu la toţi ne pică părul!

epigramă de Ştefan Buzărnescu din Adevărul şi minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai plecat

Nu pot să cred... chiar ai plecat
Pe drumul de odinioară
Unde - şi-i oare un păcat? -
Ne sărutam în seri de vară?!

Cum pasul nu ţi s-a lipit
De amintirile brodate
De noi, pe dorul aţipit,
Cu vise alergând departe?

Parcă mai eşti şi încă-mi spui
Că-mi dai iubirea ta deplină...
Cerul e trist şi lună nu-i,
Iar eu iubesc doar o străină.

Ce greu mă rabd, aşa stingher,
Plângând a rugă,-n galaxie...
Sunt al iubirii grănicer,
Mai aşteptând - încă - solie.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai plecat

Nu pot să cred... chiar ai plecat
Pe drumul de odinioară
Unde - şi-i oare un păcat? -
Ne sărutam în seri de vară?!

Cum pasul nu ţi s-a lipit
De amintirile brodate
De noi, pe dorul aţipit,
Cu vise alergând departe?

Parcă mai eşti şi încă-mi spui
Că-mi dai iubirea ta deplină...
Cerul e trist şi lună nu-i,
Iar eu iubesc doar o străină.

Ce greu mă rabd, aşa stingher,
Plângând a rugă,- n galaxie...
Sunt al iubirii grănicer,
Mai aşteptând - încă - solie.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (21 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai iubito-n Carul Mare

Seară; Luna e mireasă;
Voal de raze până jos
La pământul prea vârtos
De cât seceta-l apasă.

Mire - un Luceafăr blând,
Ruşinat de-atâtea stele
Care-l sorb din ochi şi ele
Şi-l sărută rând pe rând.

Trec, purtaţi în Carul Mare
Ca un zeu şi ca o zee,
Traversând Calea Lactee...
Lipsă e doar mândrul Soare

Cel însingurat din fire -
Calda vară l-a vrăjit
Să rămână ne-nsoţit -
Nu avu de nuntă ştire.

Şed lungit în iarba-naltă
Tot privind la ceruri, sus
Cu nesomnul pe ochi pus...
Ce orăcăit pe baltă!

Un plop ca un măturoi
Strânge-un cuc de brăcinare ;
Strigă cucul ajutoare -
Îi răspunde un cioroi

Zdruncinat din picoteală.
Mi-e de gânduri capul darnic ;
Ce-aş cârpi un somn amarnic!
N-am decât de dor urzeală.

Greieri cântă-n mandoline,
Alungând tristeţea mea ;
Cântă şi o cucuvea -
Pe o casă în ruine.

Dormi iubito, milă n-ai
Că-mi ţii toată noaptea trează -
Treaz şi-n noapte şi-n amiază,
Căci nu vrei să mi te dai.

Stelele s-au risipit,
Nunta-n cer deja se-nmoaie ;
Îmi mut cuibul în odaie...
Noi când punem de nuntit?

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (15 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis clamavi

Îţi cer acuma mila ta, tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E-o lume plumburie şi fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime şi blesteme;

Un soare fără vlagă pe cer stă şase luni
Iar şase luni e noapte din zare până-n zare.
E mai pustiu aicea ca-n ţările polare:
Nici vietăţi, nici ape, nici crânguri, nici păşuni!

O groază mai adâncă nu poate fi în viaţă
Decât cruzimea rece a soarelui de gheaţă
Şi bezna asta care-i cu Haosul la fel;

Râvnesc la soarta celor mai josnice-animale
Ce pot să se scufunde în somnul lor tembel,
Aşa de-nceată-i vremea pe nesfârşita-i cale!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ea

Nici un cer deasupra lunii,
După nori nici un izvor;
Strig în liniştea furtunii
Al meu dor apăsător.

Poarta lumii - ferecată,
Bat în ea cu un topor;
Să învârt pământul roată,
Poate intru mai uşor!

Noaptea mi-e întunecată -
Mă culege un fior ;
Nici un licăr nu se-arată,
De iubire în decor!

Nu mai ştiu cum rabdă unii
Odihnind într-un picior
Făr' a-şi întreba străbunii
Ce rost au în viaţa lor...

Inima mi-e căţărată
Pe genunchii lui Amor,
Dar pe umeri cum să poată
Fără EA să o ador?

Poarta lumii - ferecată,
EA stă blândă-ntr-un pridvor.
Vină vremea mea, odată
Să iubesc pân-o să mor!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (4 septembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă Cucul!

Cântă cucul prin văzduh,
De se aude ca în burduf!
Cântă cucul cu ecou,
Doar în capitală e metrou!

Cântă cucul prin păduri,
Pe dealuri alergă iepuri!
Cântă cucul pe câmpii,
Hai să alergăm copii!

Cântă cucul prin livezi,
De eşti prin preajmă, să-l vezi!
Cântă cucul prin grădini,
Trandafirii sunt plini de spini!

Cântă cucul pe la sate,
Orăşenii îl ştiu din carte!
Cântă cucul prin oraşe,
Sătenii îl au ca ceas prin case!

Cântă cucul pe la case,
Toate simulările sunt false!
Cântă cucul printre blocuri,
De revelion au fost multe focuri!

Cântă cucul pentru noi,
Noi vrem pace nu război!
Cântă cucul şi nu tace,
Primăvara la toţi ne place!

poezie de Ovidiu Kerekes (22 februarie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun-rămas

Mi-ai spus, aproape fără glas
Că-ţi voi rămâne amintire,
Dar ceasul cel de bun-rămas
Mi-a stat în urmă c-o iubire.

Iubita mea, tu nu mai ştii
Că nu-i o glumă între glume
Să spui că suntem doar copii
Ce nu ştiu viaţa să-şi asume?

Te-ai frânt la în ceput de drum
Când năzuiam către lumină ;
Mai fericit decât acum
N-a fost Cerul să mă mai ţină.

Ce fel de înger interzis
Te-a aciuat pe lângă mine
Să-mi dai mireasma ta de vis
Ce vrea acum să se termine?

Tu spune-mi cum şi în ce fel
Iubirea este pururi vie
Căci dorul e copil rebel
Ce face-ades câte-o prostie?

Nu vreau să ştiu de bun-rămas
Când toate porţile-s deschise
Iubirea ta nu pot s-o las
Unde dorinţele-s ucise!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu şi-a ta iubire

Eu mă călătoresc străin
De toat-a ta iubire,
De mine e pământul plin
Şi nu-i sunt împlinire.

Pierit mi-e graiul de atunci
Când m-ai sortit uitării ;
De-aveai în mare să m-arunci
Era mai acătării!

Pe ochi o ceaţă mi s-a pus
De multă lăcrimare ;
Precum venit-am, eu m-am dus...
De ce-ai vrut asta oare?

Cum Cerului să mă închin
Că-mi dat-a moştenire
Pământul cu atâtea plin
Dar nu şi-a ta iubire?

Eu mă călătoresc supus
Atât cât mi-e veleatul,
Ca mine poate alţii nu-s
Când vrei iubi pe altul.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Scrutând cerul şi pământul
Se întreabă marinarul:
Încotro se duce vântul
Şi de unde vine valul?

Filozoful, blând cu firea,
Cugetă privind natura:
Unde zboară fericirea
Şi de unde vine ura?

Trec cu griji şi trudă anii
Şi se-ntreabă şi săracii:
Oare unde se duc banii
Şi de unde vin gândacii?

poezie de Octavian Cocoş (27 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă glosselor

Glossă glosselor spre care
Plânsă, îmi îndrept privirea,
Căutând lumini, culoare,
Cuprinzând nemărginirea...
Lacrimă îmi e cuvântul,
Plânsul clopot, gândul frază,
Alergând spre cer cu vântul,
Toamna lin şi blând valsează.

Glossă glosselor spre care
Îngenunchi - un vis de toamnă
Ce trezeşte din visare
Trup firav de amazoană.
Dantelate umbre, taină,
În crepusculul tăcerii,
Codrului ascunsă haină,
Dulce viers al mângâierii...

Plânsă îmi îndrept privirea,
Cununându-mă cu cerul,
Spre-a uni nemărginirea
Nemuririi cu misterul...
Plouă-n ceruri gri deodată
Cu petale de lumină -
Glossă glosselor, cu roze
Şi renaştere divină...

Căutând lumini, culoare,
Pacea nerostită-n versuri,
Zbor de păsări călătoare
Dar şi simple înţelesuri,
Din dantele parfumate
Transcendentul drum spre mâine
L-am croit tăcut, în noapte...
Luna, ca un colţ de pâine,

Cuprinzând nemărginirea,
Ca o mare-nlăcrimată,
Printr-un pact cu fericirea
Transformase lumea toată.
Îngerii pavau lumină
În pirdute epopee,
Glossă glosselor divină,
Unică-n calea lactee.

Lacrimă îmi e cuvântul,
Clopot sufletul... şi cânt,
Mănăstire pentru locul
Sfânt în care m-am născut.
Graiul - grâu e, copt în vatră,
Iar cenuşa-i trupul meu
Şi gutuia-mpafumată
Este, Doamne, dorul greu.

Plânsul clopot, gândul frază,
Dorul arşiţă ce doare,
Graiul dulce ce vibrează
Tainic zvon de sărbătoare.
Portu-ascunde măreţia
Românescului pământ,
Munţii, apele, câmpia
Şi iubirea de cuânt.

Alergând spre cer cu vântul
M-am oprit să văd în zare
Dans de păsări şi de frunze,
Dans de îngeri şi izvoare...
Nu e lume mai frumoasă,
Nici mireasă-ntre cuvinte,
Glossă glosselor la care
V-aş ruga să luaţi aminte.

Toamnei frunza lin valsează,
Nu-i străină, nici uitată...
Cu arome dulci pavează
Cerul, clipele deodată.
Portativ de ramuri frânte
Pe aleile sticloase...
Doar arcuşul se avântă,
Frânt, spre stelele albastre.

Toamnei, lin şi blând valsează
Alergând spre cer cu vântul,
Plânsul-clopot, vântul-frază,
Lacrima îmi e cuvântul.
Cuprinzând nemărginirea,
Căutând lumini, culoare,
Plânsă îmi îndrept privirea...
Glossă glosselor în zare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cernutul de stele

Unii şlefuiesc stele în singurătatea lor,
Cerul le întinde aripi pentru lungul zbor,
Viaţa cu săruturi îi primeşte-n larg
Unde orizontul e-n ochii celui drag.

Fără griji sunt, Doamne, doar o clipă,
Cât iubirea lor, e sub a Ta aripă,
Doresc tristeţea să fie-ngenuncheată,
Să fie arsă pe-o nedefinită roată.

Să explodeze în marea lor iubire,
Săruturi, strânsu-n braţe, multa fericire,
Iar la despărţire, în dureros mister,
Să cearnă împreună stelele din cer!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e, oare, poezia?

Ce e, oare, poezia? Este una dintre arte
Ce se naşte ca o taină făcându-ţi din sine-şi parte.
Câte tâlcuri duce-n cuget, pline de înţelepciune
Nu poţi să le afli singur, nici o-ntreagă naţiune.

În atâta vălmăşeală de idei şi gânduri stranii
Când te urcă şi coboară ca-ntr-un iureş numai banii,
Ca sihaştru-n meditaţii, aciuat pe-o buturugă
Stă poetul prins ca-n vrajă, ticluind vers ca o rugă.

Cât de viu, dar nu trăieşte, doar scriind ce pune-n carte...
De nimic nu se-ndulceşte din ce-ar vrea, până la moarte
Şi de rabdă, mult visează şi în zi, dar şi în noapte
Ţinând soarele şi luna, ceru-ntreg de stele-n spate.

Gârbovit de-atâtea ofuri, zugrăvit a întristare,
Se-ncâlceşte printre doruri prea departe călătoare
Şi gândeşte şi socoate cum se află alinare
Pe pământ, în astă viaţă, pân' la ultima suflare

Şi curg versuri răsucite şi mai iuţi şi mai domoale,
Nici furtuni, nici vreun cutremur nu le pot şedea în cale
Şi când pana-ngălbenită ce să scrie nu mai are
Iar îl macin-o durere ce împunge şi mai tare.

Nu-i răgaz de aşteptare când alt fir cărunt mijeşte
Şi se-nalţă-n contemplare strălucind dumnezeieşte,
Căci iubind atâta viaţa şi-ai ei muguri de iubire
Roagă cerul să-i dezlege versul ce îi e psaltire.

Ce e, oare, poezia, ce-i poetul şi-a lui viaţă?
Un pachet de nostalgie cu visări de minte creaţă...
Să îi daţi, vă rog, iertare, măcar cât un bob de linte
Că-şi dă tot ce-n suflet are în vers de luare-aminte!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (9 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare iubirea?

Când uiţi dimineţile deschise,
Păşesc uşor să nu-ţi tulbur somnul.
Sunt nopţi când
Cerul se adânceşte în suflet
Şi stelele luminează visele.
Porţi povara inimii
Şi timpul care
S-a jucat cu viaţa ta.
E multă lumină acum...
Oare iubirea ţi-a umplut noaptea?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul

Privesc o poză: "Mărul pe zăpadă",
şi parcă văd şi urmele de dinţi,
atât de bine că îmi ies din minţi,
căci nu ştiu cui putea, muşcat, să-i cadă.

Să fie măr, să fie-o făcătură
în Photoshop sau într-un editor
din cele care, pe-un calculator,
te fac şi miss, dar şi caricatură?

Să fie din povestea cu piticii
şi-o albă care a muşcat din el?
Păi, în poveste nu era defel
zăpadă - doar copaci şi ăia micii! -

Să fie cel muşcat, cu care Raiul
a fost definitiv pierdut? Şi cât
din el să fi muşcat, de-a stat în gât
doar lui Adam? Cu Eva, care-i baiul?

Ajunge! Gata! Ce-i, filozofie?
Cum o întorc, ajung tot la femei,
că-n toate-s ele – na, că o spusei! -
... şi nu-i decât un măr, fir-ar să fie!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-ntre noi

În inima ta e răcoare,
S-aşterne a toamnă-ntre noi;
Mă tem să mă-ntreb "de ce oare?"...
De ce mi-e în suflet noroi?

Secunda inertă mă doare;
Mă doare privind înapoi
Iubirea-i o rază de soare
Ce nu mai răzbate prin ploi.

Prin minte mi-e vifor de şoapte,
Pe uliţă hurui-un dric,
Iubirea, doar miere şi lapte,
Se urcă să şadă un pic.

Întinde în grabă o mână
Să ţii acest dar efemer! -
O mână pe soartă stăpână,
Căci dricul se urcă la cer...

În spate,-asudată mi-e frica,
Lăsaţi îmi sunt umerii goi;
În inimi tronează... nimica.
Ce toamnă-i deja între noi...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (10 octombrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!