Fără ea
Nici un cer deasupra lunii,
După nori nici un izvor;
Strig în liniștea furtunii
Al meu dor apăsător.
Poarta lumii - ferecată,
Bat în ea cu un topor;
Să învârt pământul roată,
Poate intru mai ușor!
Noaptea mi-e întunecată -
Mă culege un fior ;
Nici un licăr nu se-arată,
De iubire în decor!
Nu mai știu cum rabdă unii
Odihnind într-un picior
Făr' a-și întreba străbunii
Ce rost au în viața lor...
Inima mi-e cățărată
Pe genunchii lui Amor,
Dar pe umeri cum să poată
Fără EA să o ador?
Poarta lumii - ferecată,
EA stă blândă-ntr-un pridvor.
Vină vremea mea, odată
Să iubesc pân-o să mor!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (4 septembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.