Cine-aleargă... nu se lasă
Cum nu? O iubesc pe Ana,
Este însăși viața mea;
Fermecat sunt și de Leana,
Mai frumoasă nu-i ca ea.
Merg cu Ana în livadă
S-o alint sub măr umbros;
Fructul ce-a-ndrăznit să cadă
Îl duc Lenei că-i zemos
Și-o să-l împărțim în șură
Când vom sta din drăgălit.
Ochii Anei, ca de mură
Iar în minte mi-au venit
Și alerg într-o suflare
Cu iubire să-i sărut...
Leana ce mai face, oare?
Dorul ei mă lasă mut.
Șade Ana cu Costică
Tot sub mărul ionatan.
Așa carevasăzică!
O iubeam ca un plăvan.
Este și cu Leana bine,
Mă ridică-n absolut,
Dar... la ea Gheorghiță vine,
Cum se pupă am văzut.
Doamne, câtă nedreptate,
Dup-atâta alergat
Și iubire peste poate
Doar mai... meditez în pat.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (3 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.