abia atunci

voi trece acoperind
umbra cu mâna dreaptă ridicată
cât ecoul şoaptei – taci, te rog,
umedă, lucioasă, gura ta desenează
semnul depărtării, nu al întoarcerii
adio-uri diluate precum cercurile de apă
în care piatra aruncată-i aşteptarea mea

vânt nou nu va aduce toamna ce va să vină
uscăciunea din ramuri nu va fi poezie, simfonii
doar aramă încinsă, grea
şi cenuşă
va trebui să cauţi
sub zăpezile care nu se ştie
dacă se vor lăsa găsite
sămânţa încolţind ascunsă ca orice taină
în jurul ei să descrii un triunghi larg
voi trece acoperind cu umbra dreptei ridicate
cât ecoul şoaptei – abia atunci să-mi spui
dacă «teiubescul» meu ţi-e de ajuns

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

patru planuri suprapuse

– Of, Doamne! Umbra de om se întoarce
un hectar de oftaturi, zece mii de paşi între
via de la deal, groapa de lut galben şi
coliba învelită în stuf de lângă râu… acum
s-a pus să şteargă sticla lămpii cu ziar şi salivă
ochii lăcrimau – nu-i da, Doamne, semnul risipei
pus pe neamul acesta… o mogâldeaţă surâdea în somn
…………………………………………
violet aurii
gânduri prelungi rotesc sus
sus
întretăindu-se ca într-o luptă aprigă
globuri prelungi, albastre, verzi, roşii, albe… dâre
diluate, cele violet le înghiţea, una câte una,
pe celelalte
…………………………………………
jos, folii uscate – par din piatră alb-gălbuie, alb-murdar
…………………………………………
mai jos
mâna mea dreaptă întinerind
regenerată din litere aşternute cuminţi aici
ecoul unui «of, Doamne!» răzbate
semnul risipei este rotund, sferic
ghemuit scriu, într-un clopot de sticlă
luminile acelea, luminile acelea: îngerii noştri
culegând rugăciuni, spălând blestemele
de pe oasele înmaronite după care
praful
vântul ostil îl împrăştie şi nu oriunde…
Ce va fi de capul fiilor mei viitori, nepoţilor
strănepoţilor?!
Semnul acela îl mestec, mestec uscat şi amar –
nu le voi lăsa nimic
beau ecoul, sorb lacrimă cu lacrimă
nu le voi lăsa nimic
violet-aurie buza mea, sprânceana, mâna dreaptă
vindecate
cu bărbia pe genunchi mă rostogolesc
înapoi la coliba din via din vale, la groapa de lut
de lângă via din deal, zece mii de paşi, un hectar
de oftaturi, semnul se consumă – of, Doamne!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra Ta

Şi dacă umbra ta
şi azi m-ar apăra
de ploaia grea,
de vorbe rele
şi de lumea rea,
eu iarăşi te-aş chema
şi ea să-mi fie haina
ce m-acoperă
în iarna grea...
şi dacă umbra ta
în sumbre nopţi m-ar apăra
de gânduri ce îmi tulbură
şi liniştea
şi de tristeţea ce-mi provoacă
depărtarea ta,
eu, pe perete şi pe cerul meu
aş desena
în ochi mereu
eu aş păstra
doar chipul tău şi
umbra ta

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta tacerii

E doar umbra cuvintelor nespuse
Ador sa ma imbrac in tacerea ta,
Mi-e dor sa-ti aud ecoul ascuns in soapte
Dacă umbra ta ar avea voce, doamne, ce urlet, ce dorinta!!!
Doar buzele noastre se vor transforma-n litere...
Sa ascultam vocile!

poezie de Raluca Alexandra Pasăre
Adăugat de Raluca Alexandra Pasăre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine

mi-e pace
ca în după-amiezele
de duminică
lângă tine am întregi
fericiri, fricile diluate cu o şoaptă
nu voi mai pleca niciodată
departe sau
măcar să ştiu că nu va trece
amurg
fără promisiunea întoarcerii
lângă tine

trag draperiile
vântului acesta ostil
dincolo de care mă aşteaptă
întregiri, pacea
ca în după-amiezele de duminică

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

taină grea

un zid oblic, subţire
străbate, secţionează trupul
o mână de cărămizi imprimate
efigia
ultimei grimase vrută surâs

jos
la întâlnirea cu pământul
firicele rare
de iarbă ies timide

primăvară, buzna…
obrazul aşteaptă
umed, rece, transparent
gărgăriţe nenăscute încă…

înmugurind, trei ramuri de salcie
tremură scurt – adio-uri întoarse spăşite
cu destinatarul necunoscut

plesnesc buricele degetelor fierul forjat
au petrecut ninsoarea ultimă
doar răbdarea pulsului
ca o taină grea
a măcinat pe dinăuntru – cârtiţă sau părere!
…zidul

din pulberile lui
nu-mi voi ridica
nici casă, nici mormânt

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul Grăbit şi Ecoul Răbdare

pe planeta asta-i prea
multă gălăgie
prea planetă, prea bombată
prea hoinară… şi bizară

Cine eşti tu? Mă întreabă Eu –
«Important» – ecoul ‚Grăbit’
Importanţa cea mai importantă
Cine eşti tu?
ecoul: Cine eşti tu
– aleea 4 piatra 5 stratul 968

lumina absolută este muzică –
auzi? Doar ea este muzică
Cine eşti tu… ecoul ‚Răbdare’
sunt bastardul lui Dumnezeu
nu am mamă sunt copil din flori
Floarea – Florin
Arlechina – Arlechin şi
vreau linişte
vreau netezime – mie nu mi-e frică
vreau vertical
plouă dinspre ţărână în cer
vreau ce nimeni n-a mai vrut
cine eşti tu, cine sunt eu
la început
scufundaţi în colinda lui ler
în răsăritul dintâi
în floarea de lămâi, în norul…
care?
…alege tu.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

scrisoare mamei

port cu taină
sărut neşters pe obrazul
nevăzut de oglinzi.
O umbră – una din umbrele mele
mă trage contra-pas… mă vrea
acolo, în ieri-ul gumat.
Îmi amintesc ultimul zâmbet –
grimasă mai degrabă
te rugam să nu plângi
îmi spuneai că ţi-e frig,
c-ai visat şi semnu-i drum lung
deja nu mai puteam
să te îmbrăţişez, dar
ţi-am trimis medalionul acela
cu faunul, te-am văzut
când l-ai aruncat la o răscruce –
tu nu ştii
ecoul
mi-a lovit umbra
îmi zic să nu-mi mai pese
de simboluri şi
rup poze şi cămăşi

mâine, mâine gol
voi intra ca într-un cort străin
în umbra mea dintâi
în plasma ei voi găsi
drumul spre tine, unge
păzeşte pragul
să nu mai pot pleca apoi…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu, da Coza...

Când nu-ţi mai simţi nici umbra, strigi la lună,
Să îţi auzi ecoul printre chrişti
Şi te izbeşti cu ochii de furtună
Să simţi că mai respiri şi că exişti.

Calci pe obuze, să-ţi faci rană vie
Să curgă sânge, sevă pentru vers
Şi te ascunzi, umil, în poezie
Că alte locuri nu-s în univers.

Şi cauţi un rotund printre ruine,
Dar niciun diametru nu-i întreg.
Numai frânturi de arii clandestine
Spre care doar durerile converg.

Destine se împiedică de moarte
Pe drum de foc cu diavoli la hotar
Şi îngeri negri fără paşapoarte
Împrăştie cenuşă şi calvar.

La porţi de rai, se-nghesuie samsarii
Să medieze-nstrăinări de rugi
În roşu-ndepărtat unde quasarii
Din găuri negre racolează slugi...

Planeta geme sub atacuri dure,
Nebunu-ngână un refren drăcesc
Şi umbra mea, cum poate să îndure
Decoru-acesta nedumnezeiesc?

Şi dacă ne priveşti când supradoza
De ură intoxică omenirea,
Doar tu mai poţi trimite-aici, da Coza
Cuvântul ce ne-aduce mântuirea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul luminii

Iarna sună în prăpăstii ca un bucium
Desenează în cer castele bizare
Când sufletul zilei e catarg înnorat
Ca o retină de pasăre călătoare.

Pe umărul tău creşte iarba de miere
Ecoul luminii pare că era
Aerul acela deshumat din munte
Pe care cuvântul abia îl respira.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât o sanda, umbra

straturi peste straturi creşte umbra
ia forme tot mai ciudate
între pasăre şi umbrelă aleg umbrela
om sunt şi locul în care mă pot ascunde
mă atrage
sub paranteza uriaşă încap
sau rămâne un călcâi vizitat sub piatra cenuşă
de încercări
ridică piatra, prietene
şi arunc-o departe
undeva, cândva, mă vei cunoaşte

straturi peste straturi
prietenia râde cu roua cu oul şi existenţa mea
de mine cu mine prin mine
cenuşă devenind

cât o sanda, umbra

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre, sunete, lumini

Umbra ta
se odihneşte deasupra mea
precum noaptea asupra capetelor noastre plecate
ca o lumânare uitată,
ca o undă nestrivită de pietre.
Şi când îţi voi vedea umbra
de departe, din mine,
de unde nu ma aşteptam să o văd vreodată
voi şti ca aşteptarea ei
a fost mai lungă decât orice linişte
ar putea exista vreodată între doi îndrăgostiţi.

Vocea ta
nectarul femeii mereu însetată
se-aude cel mai limpede când eu tac
şi mă aşez sub cer, senină, albastră, fără nori
ascultându-te vorbind şi gândindu-mă
că fiecare cuvânt de-al tău e un elogiu adus vorbirii
că fiecare lovitură a buzelor e un sărut pierdut
te voi ruga să taci
înţelepciunea nu va fi niciodată mai presus de iubire.

Lumina ta
mă mângâie de sus în jos, potolit, cald
povara întunericului nu-mi mai doarme sub piele
nu se mai aude ecoul distanţei între atunci şi acum
precum nici bătăile de aripi ale păsărilor
nu mai anunţă furtuni
străzile cântă, cu timpul se opresc
şi ascultă cum prin noi
nu mai aleargă melancolia.

poezie de Diana Dancu (18 decembrie 2009)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana Loredana

Numele tău face albă zăpada
numele tău creşte-n copaci
printre două lacrimi trece cascada
numai tu în cuvinte când taci

Numele tău înfloreşte-n copaci
numele tău trece ca vântul
de-ai să vrei să-mi spui ce mai faci
să-mi cauţi în inimă mormântul

Numele tău trece ca vântul
printre două lacrimi cascadă
la sfârşit iarăşi ia cuvântul
numele tău albă zăpadă

Numele tău murmură-n copaci
nu mai plânge tată în inimă taci

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

pe când era

capul în pământ
mut şi surd
trec
ce-ai pierdut? Mă întreabă
întâlniţii
lovindu-ne umerii
Chiar, ce-am pierdut?!
Lustrul
mândriei, ecoul
plesnind ceafa?
mi-a lăsat doar această hârtie
mâna subţiată culegând vânt
şi pana
rămasă de la cel care
se visa poet
pe când era trufaş…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizontul larg întârzie ecoul, însă îl şi amplifică. Profeţii propovăduiau în deşert. Ecoul venea după moartea lor. Dar cu ce forţă!

aforism de Valeriu Butulescu din ziarul "Steagul roşu" (1982)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă timpul ar trece fără să rănească, dacă numai ar trece, dacă aş putea rămâne pe veci ca acum în grădina aceasta cu pomii care cresc în jurul meu, dacă...

citat clasic din Jacques Prevert
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea adâncă

Mai sunt câţiva fideli trecutului,
Aşa cum sabia-i fidelă scutului

Şi ne îndrăgostim de toamna rece,
De umbra teiului sau umbra nucului;

Apoi, când iarna zbuciumă-n păduri
Şi se aude vag ecoul cucului,

Toţi pădurarii-şi cară lemne-n casă,
Doar lupii se aşază-n jurul focului.

*

Plânge şi muntele, plânge câmpia,
Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,

Plânge salcâmul şi ciocârlia,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

Plânge mioara, plânge şi lupul,
Apoi gura nopţii, hulpav, îi mănâncă,

Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurul toamnei

Aurul toamnei a-ndulcit sărutul,
Palme-ndrăzneţe visele cuprind
Şi frunzele acoperind pământul,
Tainici fiori... în suflete... aprind.

Sfioase raze... te ating... rotunde,
Lipindu-se de trup... ca un păcat,
Şi-o ploaie de ispite... se ascunde
În răsuflarea şoaptei... sacadat.

Aurul toamnei... visele seduce,
Ca o romanţă galbenă-n amiezi,
Care extravagantă... ne conduce
Spre poarta neştiutelor... livezi.

Apare vântul... blondelor regrete,
Bodogănind cuvinte făr-de sens
Pe-alei de dor şi pasiuni secrete,
Când aerul se-ncinge... şi e dens.

Amurgul de aramă... ne sfinţeşte
Cu farmecu-i de amant cuceritor,
Ce-aruncă înspre cer cavalereşte
Aurul toamnei... magicul amor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de poezie

Picături de poezie

Dacă ai pune frunza
să facă poezie,
atunci frunza
cu ce oare ar scrie?
Nu ştie nici ramul,
nici codrul nu ştie
în freamăt şi-n valmă,
cu ce oare frunza ar scrie
când iată, aproape-i de toamnă.

Dacă ai pune iarba
să facă poezie,
atunci iarba
cu ce oare ar scrie?
Nu spune cuvinte,
creşte, se ofileşte,
se frânge-n două,
cu ce oare iarba ar scrie
când uite, vara trece
şi nu mai plouă.

Dacă ai pune steaua
să facă poezie,
atunci steaua
cu ce oare ar scrie
de acolo, din nemurirea ei?
Numai Dumnezeu ştie
care-a facut-o ca pe noi din iubire
şi din dor de poezie.

Dacă ai pune Fiul Lui
să facă poezie,
atunci Fiul de pe cruce
cum şi-ar scrie poezia?
Nu ştie nici Maica Preacurată Maria,
nu ştie nici Pilat
cel pe mâini spălat,
nici Baraba cel vorbăreţ,
nu ştiu nici oştenii romani
care fac de pază
şi se-ncălzesc la foc.
Ştiu însă totul
cele doua cuie
bătute în palme,
dar ele nu pot scrie
din care şi ani mai cad
picături de poezie.

Inviato dall'app Tiscali Mail.

poezie de Iurie Bojoncă (2021)
Adăugat de Iurie Bojoncă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

dacă ţii un singur grăunte de nisip în ochi
şi te ustură Pământul întreg

dacă un strop de ploaie sfârşeşte în ochiul tău
şi acolo simţi cum încape Oceanul

dacă te cuibăreşti într-un fulg de nea
şi găseşti amintirea şederii tale în pântecele mamii

dacă îndemnul te ajunge doar din gura lupului
şi nu cauţi cheile, cifrul sentimentelor -

înseamnă că eşti
de stirpe dacă

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa e lumea, iubito!

viaţa îmi curge spre moarte precum
depărtarea înspre capătul lumii
nu-i bai, zic
trupul e o fârâmă de pământ
în care Dumnezeu
a plantat
veşnicia
păcatul şi iubirea

aşa e lumea făcută, iubito
din iubirea ultimilor
trecători
prin păcat
Dumnezeu ştie asta şi
mai ştie că
oamenii cu o singură viaţă
îşi numără păcatele
duminica
e prea multă durere între noi
iubito
aşteptarea înmugureşte suferinţi

înfrigurat privesc
cum umbra trece strada
să nu plângi

orice cărare duce înspre Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (18 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!