patru planuri suprapuse

– Of, Doamne! Umbra de om se întoarce
un hectar de oftaturi, zece mii de paşi între
via de la deal, groapa de lut galben şi
coliba învelită în stuf de lângă râu… acum
s-a pus să şteargă sticla lămpii cu ziar şi salivă
ochii lăcrimau – nu-i da, Doamne, semnul risipei
pus pe neamul acesta… o mogâldeaţă surâdea în somn
…………………………………………
violet aurii
gânduri prelungi rotesc sus
sus
întretăindu-se ca într-o luptă aprigă
globuri prelungi, albastre, verzi, roşii, albe… dâre
diluate, cele violet le înghiţea, una câte una,
pe celelalte
…………………………………………
jos, folii uscate – par din piatră alb-gălbuie, alb-murdar
…………………………………………
mai jos
mâna mea dreaptă întinerind
regenerată din litere aşternute cuminţi aici
ecoul unui «of, Doamne!» răzbate
semnul risipei este rotund, sferic
ghemuit scriu, într-un clopot de sticlă
luminile acelea, luminile acelea: îngerii noştri
culegând rugăciuni, spălând blestemele
de pe oasele înmaronite după care
praful
vântul ostil îl împrăştie şi nu oriunde…
Ce va fi de capul fiilor mei viitori, nepoţilor
strănepoţilor?!
Semnul acela îl mestec, mestec uscat şi amar –
nu le voi lăsa nimic
beau ecoul, sorb lacrimă cu lacrimă
nu le voi lăsa nimic
violet-aurie buza mea, sprânceana, mâna dreaptă
vindecate
cu bărbia pe genunchi mă rostogolesc
înapoi la coliba din via din vale, la groapa de lut
de lângă via din deal, zece mii de paşi, un hectar
de oftaturi, semnul se consumă – of, Doamne!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

abia atunci

voi trece acoperind
umbra cu mâna dreaptă ridicată
cât ecoul şoaptei – taci, te rog,
umedă, lucioasă, gura ta desenează
semnul depărtării, nu al întoarcerii
adio-uri diluate precum cercurile de apă
în care piatra aruncată-i aşteptarea mea

vânt nou nu va aduce toamna ce va să vină
uscăciunea din ramuri nu va fi poezie, simfonii
doar aramă încinsă, grea
şi cenuşă
va trebui să cauţi
sub zăpezile care nu se ştie
dacă se vor lăsa găsite
sămânţa încolţind ascunsă ca orice taină
în jurul ei să descrii un triunghi larg
voi trece acoperind cu umbra dreptei ridicate
cât ecoul şoaptei – abia atunci să-mi spui
dacă «teiubescul» meu ţi-e de ajuns

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

variaţiuni pseudopoetice

la-nceput a fost tăcere, până…
la un alt început
când a fost Cuvântul

a aflat asta şi femeia şi
s-a dus naibii pacea galactică
mai târziu
a prins năravul şi bărbatul…
bârfa-i întregită astfel

vântul cară această cremă sus
pe piscuri –
de-ar fi măcar rugăciune… dar nu;
Cuvântul S-a retras în Sine
porunceşte:
«Linişte în sala de mese!»
Atunci
un şmecher a inventat scrisul
Câtă cerneală a risipit umanitatea!?!

V-am trimis mental
dar voi
aţi rămas striviţi de semnul =
femeie – bărbat deasupra păcii…
aşadar
mestec hârtie şi rememorez:
«să fie lumină!» întâia poruncă
Mulţumesc, Doamne, aşa văd
să scriu…
Taci, femeie, însoţeşte-mă
chiar dacă semnul egal
stă mai mult în dreptul tău
bine că… mai am pe cel al mirării
…cine ştie până când!

răsucirea acestor silabe ţine esenţa

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
să merg pe deal cu mama şi cu tata
să simt parfumul fânului cosit
şi să duc apă rece cu găleata.

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi,
să merg la şcoală, iarna, în opinci,
iar pe măsuţa scundă din odaie
să n-ai nimic să pui ca să mănânci.

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
ca să învăţ din nou la lumânare
să mai privesc lumina clară
a cerului cu stelele-n spinare.

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
s-ascult cum cântă cucul în pădure
şi să nu simt nimic, de mă rănesc,
în mărăcinii rugului cu mure

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
aşa cum o aveam în satul meu natal
căci am plecat după Izvorul Vieţii
şi, dintrodată, m-am trezit la mal.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
să merg pe deal cu mama şi cu tata
să simt parfumul fânului cosit
şi să duc apă rece cu găleata.

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi,
să merg la şcoală, iarna, în opinci,
iar pe măsuţa scundă din odaie
să n-ai nimic să pui ca să mănânci.

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
ca să învăţ din nou la lumânare
să mai privesc lumina clară
a cerului cu stelele-n spinare.

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
s-ascult cum cântă cucul în pădure
şi să nu simt nimic, de mă rănesc,
în mărăcinii rugului cu mure

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
aşa cum o aveam în satul meu natal
căci am plecat după Izvorul Vieţii
şi, dintrodată, m-am trezit la mal.

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune de iertare pentru cei plecaţi

Câţi străini şi câţi de sânge
N-am Doamne lacrimi a-i plange,
Or vinit şi or plecat,
Durere-n urmă-or lăsat.

Doamne, cât fu deal de nalt
Numa dor l-o măcinat
Florile nu s-or uscat
Numa lacrămi le-or udat.

De plecat şi de venit,
Dorul drumu-o bătucit.
Câte lacrimi or fost grele
Îs astăzi pe ceruri stele.

Miluie Doamne şi iartă
Dorul nost înspre ei poartă,
Mică or greşelă mare
În genunchi cerem iertare.

De în lume or greşit
Ne-om ruga de izbăvit
De viaţa le-o fo povară
Iartă-i Doamne de ocară.

De-or trăit în întristare,
Sămânţă îi fă de floare.
Cât o fi-n lume pământul,
Să-i mângâie cu drag vântul

Cei obişnuiţi s-adune
Mare-i fă, Doamne, în spume,
Stânca măcinând de-a başca
Să îşi simtă tot grea taşca.

Doamne nu căta pricină
Rău' taie din rădăcină
Şi primeşte-ne căinţa
Să i se uşte sămânţa.

Flori 'om lăsa lângă cruce,
Gându nost şi vorba dulce,
Nu întoarce Doamne fila,
Ai de ei şi de noi mila!

Samănă în noi de-acum
Iubirea şi gândul bun,
Lumină ne fii pe cale
Întru slava Fiinţei Tale.

poezie de Valeria Tamas Iacob (17 octombrie 2008)
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ţară

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Suntem o ţară plină de lipsuri şi nevoi,
Purtăm prea multă ură şi suntem dezbinaţi,
Am fost bătuţi de soartă, huliţi şi blestemaţi.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
În tine, mamă ţară, se-azvârle cu noroi,
Ne-înstrăinăm de glie, pe mâna cui ne laşi?
Stăpâni în vatra sfântă ajungem chiriaşi.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Ne sunt pribegi copiii, se duc în trist convoi
Spre alte lumi străine lăsându-ne-n izbelişti,
În sărăcie cruntă şi-n sumbrele privelişti.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Bat clopote prea multe în catedrale noi
Şi nu lăsa ca neamul s-ajungă la pieire,
În dangătul de clopot nu-i nicio mântuire.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul: Doamne... Gândurile mele albe au căzut în noroi. Calul năzdrăvan şi-a pierdut aripile! L-a acoperit iar răpciuga minciunii... Diavolii roşii au năpădit gura Ta de Rai, Doamne... Ei Te-au alungat din biserici! Ei batjocoresc numele Tău, la fiecare pas. (Încearcă să se ridice). Nu-i lăsa să mă îngenuncheze, sfântul meu Părinte... Dă-mi forţa să mă ridic! Totdeauna Ţi-am fost pavăză! Ei nu în mine ţintesc, ci în Tine, Doamne! Şi vina mea e că Te slăvesc... Am înţeles... Trebuie să port şi eu o cruce, asemenea Fiului Tău! Grea povară, pentru anii bătrâneţii mele... Dă-mi, Doamne, tărie să rezist! Dă-mi puterea de a nu plânge în faţa demonilor... Nu-i lăsa să se bucure de neputinţa mea! Nu-i lăsa să mă umilească! Mocirla cărnii mele le aparţine... Trupul meu slab e în mâinile lor... Îl pot strivi, ca pe o cochilie de melc... Dar roua lacrimilor mele nu e pentru ei... Sufletul meu curat e la Tine, Doamne! Ai grijă de el! E tot ce mi-a rămas...

replică din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Fă-mă Doamne piatră brută într-o stâncă sus pe munte ca să pot privi cu nepăsare lumea cum se schimbă şi nu lăsa vreodat' să fiu luat de sculptorul Suflet, căci cu dragoste mă şlefuieşte şi ca vas de vin, ciobit şi vărsat am să sfârşesc
Fă-mă Doamne fier de lucru pentru veşnic folos ca scut de porţi la o cetate ce-nfruntă timpul... dar nu mă da pe mâna fierarului Dor, fiindcă din dragoste mă făureşte in jar 'roşit de el ştiut, potcoavă norocoasă pentru mulţi aş fi... şi-o să mă tocesc grăbit, sfârşind căzut de pe copita calului nărăvaş al vieţii, pe drumuri pietruite printre munţi
Fă-mă Doamne tot ce vrei după voia ta şi nu a mea dar numai lacrimă să nu mă faci, căci de va picura pe lut, Om am să devin!

rugăciune de Dorin Mihalache din creatie personală
Adăugat de Dorin Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ce sărac e-acela

Doamne, ce sărac e-acela
care pâinea lui nicicând
nu şi-o-mparte ca s-aline
foamea unui mai flămând.

Doamne, cât de orb e-acela
ce se uită numa-n jos
şi nu vede-n veci lumina
mântuirii lui Hristos.

Doamne, cât de surd e-acela
lângă care-atâta har
cântă, cheamă şi suspină
şi se roagă în zadar.

Doamne, cât de rob e-acela
care-i lacom şi-i zgârcit
care-şi poate-nchide mâna
dinspre semenul lipsit.

Doamne, ce-ngheţat e-acela
care n-are-n sânul lui
nici o rază de iubire
spre durerea nimănui.

Doamne, ce pierdut e-acela
ce se vrea necredincios
căci râzând calcă-n picioare
harul său de la Hristos.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacustră

Stăteam de vorbă sub ape, într-o linişte desăvârşită.
Domneam, pe fundul lacului, ca un rege şi o regină
într-un palat acoperit cu o cupolă de sticlă, prin care
pătrundeau, până la noi, razele de lumină, jucând,
în dreptul chipurilor noastre, un dans feeric de brocarturi
scumpe, înşelătoare. Aşezaţi pe buturugi, la masa
scoasă din vechiul barcaz scufundat, ne sprijineam
de coloanele de trestie şi papură; mâna ta se odihnea
pe capul unui sceptru împletit din stuf.

Verzi deveniseră ochii noştri şi nu mai aveau pupile.
Se lăsase peste lumina lor semnul eternităţii şi al împăcării,
deschişi, acolo jos, într-o lume stranie, în care
toate dimensiunile sublimau într-una singură, uniformă.
Beam esenţe de alge şi muşchi, îndulcite cu miez de trestie,
din căni scobite în lemn. Mâinile noastre se mişcau încet
prin densitatea fluidă, degetele ne erau albe şi reci, lunecoase,
cu pielea ridată cumplit, ca a unor bătrâni.

Vorbeam sub ape, şi vorbele noastre se înălţau –
ciorchini de aer globular – către suprafaţă, spărgându-se,
fără sunet, în albia valurilor tăiate de vânt. Afară, tot peretele
de stuf şoptea sub lumina soarelui ce pălea. Dedesubt,
noi nu simţeam nimic; aici, umbrele şi sclipirile se
îngemănau în permanenţa unor timpuri prinse sub un
cavou de sticlă străvezie, care nu trădau nimic despre neputinţa
dinainte, care sfidau orice silinţă de închegare a ceea ce va urma.
În împărăţia negrelor scoici şi-a mâlului era linişte.
Peştii şerpuiau în voie pe lângă noi, argintii ca nişte linguri
scăpate sub ape de fantomele unor pescari bărboşi
şi veşnic flămânzi. Aşteptam amândoi o nouă înserare...

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doamne, calc prin urmele tale şi sufletul mi-e uşor ca o pasăre;

am văzut cum copacii râdeau în icoane
şi în timp ce îmi faceam semnul crucii
din mână îmi căzu un înger...

Doamne, mă cheamă lumina ce naşte poeme:
fă-mă un strop!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnul dragostei

Vino,
să-mi ştergi din inimă
semnul ce l-ai făcut
atunci când ai jurat
că nimeni şi nimic,
niciodată,
nu te va lua
de lângă mine...
Vino,
să-mi dezlegi sufletul
de cea mai grea povară,
dragostea ta.
Vino,
să-mi vindeci rănile
timpului
petrecut împreună...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct

Pictez un punct. Punct
Apoi o linie verticală. Punct
Ba e semnul exclamării. Punct
Ba e semnul mirării. Semnul exclamării. Punct
Ba a exclamării. Punct. Ba a mirării
Virgulă
După virgulă nu pot pune punct
Şi ce îmi vine să pun punct după virgulă Punct
Şi semnul mirării să se mire
şi semnul exclamării să plece cu un punct

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar semnul întrebării e în stare să provoace linişte, după care vine semnul mirării.

citat din David Boia (27 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea...

Ce-aş putea eu oare, oare ce-aş putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aş putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aş face faţă ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ţine un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aş putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aş putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aş culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Şi prin ce putere aş putea lupta
Dacă n-aş primi-o chiar din mâna Ta?
Aş putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aş putea nimic...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne... (cântare)

Se stinge lumina afară
Adie o boare de vânt
Cu lacrimi de dragoste iară
Mă rog şi Te laud şi-Ţi cânt.
Te rog pentru cel ce mai plânge
Te rog pentru cel ce-a căzut
Făptura mea toată se frânge
O mână sunt, Doamne, de lut.

Mă pierd fără Tine, sunt mică
Frânturi de cuvinte-ecou
Se-ntorc din tăcere, mi-e frică
Ajuta-mă, Doamne din nou.

O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne Domnul meu
O, Doamne rămâi lângă mine,
O, Doamne, o, Doamne, mărite Dumnezeu
Speranţa mea toata e-n Tine.

cântec, versuri de Adriana Cristea (13 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea pe care o port întotdeauna în sufletul meu este "Doamne, ajută-mă! Doamne, scapă-mă! Doamne, ajută-i, Doamne, iartă-i!", mă refer la preoţii şi credincioşii din eparhia pe care o păstoresc. Înainte de a-mi pomeni mama în biserică îmi pomenesc preoţii şi credincioşii din eparhie, iar după aceea pomenesc neamul nostru românesc. "Doamne, ajută-mă! Doamne, scapă-mă! Doamne, ajută-i! Doamne, iartă-i! Doamne, dă ploaie, dă pace pe pământ!", iată că v-am dezvăluit secretul celei mai mici cărţi de rugăciune pe care o port cu mine mereu.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

pe vârful degetelor respiraţia ta e un talisman
deşi părul nu-mi curge pe umeri, ci e tuns scurt franţuzeşte
înot cu spatele şi tocurile pantofilor taie podeaua cu înţepătura lor
cei trei paşi înapoi şi crucea lor sunt semnul meu de femeie
umerii tăi mişcători şi pieptul înalt sunt semnul tău de bărbat
între aceste puncte de viaţă atingerea e o biserică
între nişte dansatori care merg pe sârmă
ei se împleticesc aşa cum le porunceşte stăpânul tangoului
femeia ar vrea să facă mai multe mişcări spre cer cu piciorul ei deşuchea
t dar bărbatul îi strânge umărul într-o menghină
şi nu o lasă să plece în lume decât împreună cu el.

poezie de Ruxandra Cesereanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă

Ne despărţim, o viaţă nouă
Începem astăzi amândoi
Iar florile scăldate în rouă
Se vor aprinde fără noi.
Eu am să plec spre miazănoapte,
Tu vei porni spre miazăzi
Şi-n urmă întâmplări şi fapte
Ce mustrător ne vor privi.

Refren:

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă
Să cad pe obrazul Tău
C-am iubit cu patimă
Iar de mor nu-mi pare rău.
Fă-mă, Doamne, ce vrei Tu
Eşti pe viaţa mea stăpân
Fă-mă floarea ce căzu'
La iubita mea în sân.

Şi când ţi-o fi mai greu pe lume
Să-ţi aminteşti cât te-am iubit
Nu ştiu cum s-a-ntâmplat anume
Dar totul are un sfârşit.

Eu nu ştiu cine-a fost de vină
Ce mari orgolii ne-au învins
Mi-e inima de viscol plină
Iar focu-n candelă s-a stins...

De ce plângi? De ce plângi?

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă...

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă...

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă...

cântec interpretat de New Savoy, versuri de Corneliu Vadim Tudor (1991)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!