patru planuri suprapuse
Of, Doamne! Umbra de om se întoarce
un hectar de oftaturi, zece mii de pași între
via de la deal, groapa de lut galben și
coliba învelită în stuf de lângă râu
acum
s-a pus să șteargă sticla lămpii cu ziar și salivă
ochii lăcrimau nu-i da, Doamne, semnul risipei
pus pe neamul acesta
o mogâldeață surâdea în somn
violet aurii
gânduri prelungi rotesc sus
sus
întretăindu-se ca într-o luptă aprigă
globuri prelungi, albastre, verzi, roșii, albe
dâre
diluate, cele violet le înghițea, una câte una,
pe celelalte
jos, folii uscate par din piatră alb-gălbuie, alb-murdar
mai jos
mâna mea dreaptă întinerind
regenerată din litere așternute cuminți aici
ecoul unui «of, Doamne!» răzbate
semnul risipei este rotund, sferic
ghemuit scriu, într-un clopot de sticlă
luminile acelea, luminile acelea: îngerii noștri
culegând rugăciuni, spălând blestemele
de pe oasele înmaronite după care
praful
vântul ostil îl împrăștie și nu oriunde
Ce va fi de capul fiilor mei viitori, nepoților
strănepoților?!
Semnul acela îl mestec, mestec uscat și amar
nu le voi lăsa nimic
beau ecoul, sorb lacrimă cu lacrimă
nu le voi lăsa nimic
violet-aurie buza mea, sprânceana, mâna dreaptă
vindecate
cu bărbia pe genunchi mă rostogolesc
înapoi la coliba din via din vale, la groapa de lut
de lângă via din deal, zece mii de pași, un hectar
de oftaturi, semnul se consumă of, Doamne!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.