În clipa când trecură prin dreptul alunului, cele două porumbiţe albe ca neaua prinseră a ciripi, dând zvoană bucuroase: "Vezi, conduru-i tare mic, dar de strâns, defel n-o strânge, şi-năuntru nu e sânge, că n-a curs măcar un pic! Ea-i mireasa-adevărată, mult dorită şi visată!". După ce strigară vorbele astea îşi luară amândouă zborul şi, rotindu-se, se aşezară uşurel pe umerii fetei, una la dreapta şi alta la stânga. Şi au rămas aşa, pe umerii Cenuşăresei, tot timpul cât s-a prăznuit nunta împărătească.

finalul de la Cenuşăreasa de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopot

Mi-a rămas timpul mic,
Nici umerii nu-mi mai îmbracă...
Aş putea să-l port cu mănuşi,
Dar mă dor falangele frânte.
Nici măcar să-l ard
Sau să-l beau
Nu mai pot...
Şi ora mă strânge în braţe,
Îmi rupe cele mai puternice
Două coaste.
Mi-a rămas minutul scurt,
Adânc înfipt în plămânul stâng,
Secundele se sparg pe buzele-mi uscate...
Mi-a rămas timpul mic
Şi imposibilul meu dus spre eternitate.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Columna românească

În umerii mei, pe umerii mei
Creşte orizontul copilului ideal,
El are viziunile stelei candorii
Răsărind pe-o felie de deal.

Priveşte viaţa în ceafă şi merge
Ca vântul în pulberi de ţară,
Torsul trupului cu oase vânjoase
Raze multiple de soare măsoară.

Îşi cuibăreşte munţii în dor,
Şi marea, şi câmpia, şi fraţii,
Istoria o scrie cu aur de sânge
În tricolorul ce-nfăşură Carpaţii.

Prin umerii lui, prin umerii mei
Trece ţara, limba strămoşească,
Copilul acesta azi sărbătoreşte
Columna de-nscrisuri, românească!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul, mulţumit că pipăise merele cele aurite, nu mai voia să ştie de hoţi. Fiul său însă nu se lăsa cu una cu două, ci, arătând împăratului dâra de sânge ce lăsase pe pământ rana ce făcuse hoţului, îi spuse că se duse să-l caute şi să-l aducă împăratului chiar din gaură de şarpe. Şi chiar de a doua zi vorbi cu fraţii lui ca să meargă împreună pe urma hoţului şi să-l prinză. Fraţii săi prinseră pizmă pe el pentru că fusese mai vrednic decât dânşii şi căutau prilej ca să-l piarză; de aceea şi voiră bucuros să meargă. Ei se pregătiră şi porniră. Se luară, deci, după dâra sângelui şi merse, merse, până ce ieşiră la pustietate, de acolo mai merse oleacă până ce dete de o prăpastie, unde se şi pierdu dâra. Ocoliră împregiurul prăpastiei şi văzură că dâra de sânge nu mai înainta. Atunci pricepură ei că în prăpastia aceea trebuie să locuiască furul merelor. Dară cum să se lase înăuntru? Porunciră numaidecât vârteje şi funii groase, şi îndată se şi gătiră. Le aşezară, şi se lăsă fratele cel mare.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecură aşa nenumărate rânduri de peţitori pe la curtea împărătească şi-n cele din urmă, văzând că n-o scoate cu niciunul la capăt, domniţa porunci să se dea sfară-n ţară că se va mărita cu acela care va fi în stare să-i dezlege o ghicitoare şi că n-are decât să poftească oricine-o vrea, fie el de neam, fie el om de rând.

Fraţii Grimm în Croitoraşul cel isteţ
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarbă

Duhul ierbii umblă prin văzduh,
moartea a ieşit din abstract
dând largi ocoluri,
împărţind sfârşitul.
Sânzienele îşi acoperă umerii,
jocul de frunze e oprit,
timpul trece prin sânge.
Dorul rămas stingher
se-nvârte rotund,
sub salcâmul înflorit.
E iarbă, e vânt, e pustiu.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa iahturilor

Iahturile albe,
Iahturile roşii,
Iahturile negre,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Ancorară-n port
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.

Iahturile albe ancorară-n dreapta,
Iahturile roşii ancorară-n stânga,
Iahturile negre ancorară-n mijloc.

Iahturile albe aduceau cu ele
Cântece şi-ovaţii,
Marşuri triumfale,
Pilde de-ndrăzneală şi de vitejie,
Toată chintesenţa unei generaţii,
Tot ce cântă glonţul,
Tot ce scrie spada ―
Clipa ce-nfrăţeşte
Sângele cu ploaia,
Rana cu zăpada.
Iahturile roşii aduceau cu ele
Vaiete şi lacrimi,
Flamuri sfâşiate,
Scuturi găurite,
Săbii ruginite
Şi armuri pătate
De noroi şi sânge,
Şi figuri schiloade,
Mute
Şi-ncruntate ―
Mute ca sentinţa luptelor pierdute,
Triste ca fantoma gloriei defuncte.
Iahturile negre aduceau cu ele
Liniştea deplină,
Miros de tămâie,
De făclii de ceară
Şi de flori funebre,
Pe catarguri două flamuri lungi de doliu
Şi pe bord stigmatul stinsului orgoliu.

Dar după trei zile
Şi după trei nopţi,
După trei apusuri
Şi trei răsărituri
Iahturile negre morţii-şi debarcară;
Pe când cele albe
Şi cu cele roşii
Ancorele grele greu le ridicară
Şi din port plecară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.
Încotro?
Spre care ţărmuri depărtate?
Încotro?
Spre care zări însângerate?...
Încotro?
Spre care lupte-apropiate?...
Unele spre dreapta,
Altele spre stânga,
Iahturile vieţii iarăşi au pornit...

Dar în largul mării
Iahturile albe
Şi cu cele roşii,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Naufragiară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi, Prostilă îşi luă gâsca la subsuoară şi-o porni întins la drum, fără să se sinchisească de cele trei fete care erau agăţate de ea. Şi bietele fiice ale hangiului trebuia s-o ţină tot într-o fugă după Prostilă, fie c-o lua la dreapta, fie c-o lua la stânga, oriîncotro îl duceau picioarele...

Fraţii Grimm în Gâsca de aur
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cât ai bate din palme, se iviră slujnicele de o gătiră cu cele mai minunate straie din câte s-au pomenit vreodată. Veni apoi şi tatăl fetei, împăratul cel bătrân, veniră şi curtenii şi-i urară cu toţii să aibă parte de noroc la nunta ei cu împăratul Cioc-de-Sturz. Şi de-abia acum pot să zic că se puseră pe chef... Rău îmi pare, zău, că n-am nimerit şi noi pe acolo, că trebuie să se fi petrecut la nunta asta de pomină, cum nu s-a mai petrecut nicăieri pe lume!

finalul de la Împăratul Cioc de Sturz de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzindu-i vorbele, care te puteau băga în răcori, nu altceva, slugile se-nfricoşară de moarte şi-o luară la sănătoasa, de parcă le-ar fi gonit din urmă o oaste de sălbatici. De atunci, nimeni nu mai cuteză să-i caute pricină. Şi uite aşa s-a întâmplat c-a rămas croitoraşul nostru pe tronul împărătesc până la sfârşitul zilelor lui.

finalul de la Croitoraşul cel viteaz de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţa de actor, cel mai mult înveţi stând în arlechin, dreapta, stânga scenei, locul pe unde se intră în scenă. Acolo vezi şi stângăciile, vezi şi când actorul are aură. Ce înseamnă aură? Când nu mai ştii de tine, nu mai ştii cât timp a trecut, nici măcar nu mai ştii ce ai făcut exact în tot timpul ăsta.

citat din Marin Moraru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunseră ei în cetatea împărătească şi ce să vezi acolo: din făina care fusese strânsă în întreaga împărăţie, împăratul dăduse poruncă să se facă un munte uriaş de pâine.

Fraţii Grimm în Gâsca de aur
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady Robinson: Nu există stânci! V-am mai spus! Hărţile dumneavoastră sunt greşite... Intraţi în port... Aşa! Acum viraţi tare la dreapta... Fără emoţii. Aveţi prioritate... Aşa... Dreapta! Dreapta am spus! Acceleraţi... Perfect! Dreapta... Stânga, Centru, Centru stânga... Centru dreapta... Excelent... Dreapta...

replică din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea, după ce primi şi daruri împărăteşti, peste câteva zile porni cu logodnica lui, gândul fiindu-i să meargă a-şi mai vedea părinţii. Şi într-acolo şi porni. Când a plecat Ţugulea de la curtea împărătească, împăratul cu ai lui l-a petrecut cu cinste împărătească până la hotar. Şi despărţindu-se, îşi luară ziua bună unii de la alţii. Fata şi Ţugulea parcă zbura, iar nu mergea, de bucurie că le împlinise Dumnezeu dorinţa. Şi mergând, ajunseră la locul de întâlnire cu fraţii săi, pe când soarele era în cruci. Când văzură fraţii pe Ţugulea cu o logodnică mai frumoasă decât florile şi mai albă decât spuma laptelui, îi puseră gând rău. Până a nu se culca, ei se furişară de Ţugulea, se dară mai cât colea şi începură a plănui, cum să facă să se scape de el.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prind fluturi complementari

braţele mele pe umerii tăi
sau umerii tăi sub umbra plăcută
a braţelor mele?
e bine
să-ţi fiu cel mai rău dintre răi
sau te mulţumeşti cu puţin?
poate
vom pleca împreună-n america de
cord să vedem cum e să nu vezi
toate
acele cercuri de-un roşu aprins
ca de
sânge înflăcărat pe aripele
suspinelor verzi umeraşe

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

porumbeii
aşează duios
pe umerii bunicii
zborul înfrânt
de tâmplele albe

gogyohka de Monica David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar noi n-o să te mai vindem nici pentru toate bogăţiile din lume! ziseră părinţii lui Prichindel şi prinseră să-l sărute şi să-l drăgălească. Îl ospătară apoi cu ce aveau ei mai bun în casă şi-i făcură îmbrăcăminte nouă, că cea veche se ponosise de cât o purtase pe drumurile cele lungi şi grele.

finalul de la Prichindel de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbiţe albe

Porumbiţe albe ca zăpada
din eternele grădini de sicomori,
voi mereu îmi înfloriţi arcada
cu ghirlănzi de raze şi ninsori.

Fermecat de zborul vostru-n soare,
gingaş, luminos şi înţelept,
v-am cuprins făptura sclipitoare
şi v-am strâns o clipă lângă piept.

Dar curând, voi oaspeţi de departe,
stol de flăcări şi de primăveri,
am lăsat ca vântul să vă poarte
către lumea-ntreagă, mesageri.

Orice dor curat ce-n piept zvâcneşte,
orice plâns pe buze fără grai,
mângâaţi-l voi hulubăreşte,
cu tot harul ciugulit în Rai!

Şi făcând pe urmă cale-ntoarsă,
stol de pace alb şi marmoreu,
duceţi, lângă lacrima cea ştearsă,
ramuri de măslin lui Dumnezeu...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dară, după mai multe rugăciuni, se înduplecă, şi porunci să-l lase să care şi el măcar apă pentru oştire. Se pregătiră şi porniră. Făt-Frumos, cu hainele lui proaste şi călare pe o mârţoagă şchioapă, plecă înainte. Oştirea îl ajunse într-o mlaştină unde i se nomolise iapa şi unde se muncea ca să o scoaţă, trâgând-o când de coadă, când de cap, când de picioare. Râseră oştirea şi împăratul cu ginerii cei mai mari ai săi şi trecură înainte. După ce însă nu se mai văzură dânşii, Făt-Frumos scoase iapa din noroi, îşi chemă calul său, se îmbrăcă cu hainele câmpul cu florile şi porni la câmpul bătăliei, ajunse şi se sui într-un munte apropiat, ca să vază care parte este mai tare. Oştile daca ajunse, se loviră, iar Făt-Frumos, văzând că oastea vrăjmaşă este mai mare la număr şi mai tare, se răpezi din vârful muntelui asupra ei şi ca un vârtej se învârteja prin mijlocul ei cu paloşul în mână, şi tăia în dreapta şi în stânga, pe oricine întâlnea. Aşa spaimă dete iuţeala, strălucirea hainelor şi zborul calului său, încât oastea şi toţi cu totul o rupseră d-a fuga apucând drumul fiecare încotro vedea cu ochii, împrăştiindu-se ca puii de potârniche.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul

Mi-am luat ochii în pumni şi l-am mânjit pe faţă
cu vederea mea. Îşi înghiţea vorbele!
Trosneau vorbele!
Gâlgâiau vorbele!
Se storceau vorbele de viaţă!
Se sufocau una pe alta
de alta
până nu a mai rămas
decât o simplă dimineaţă
lipsită de glas.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!