Un sat de poveste

Se-nmoaie îngheţul şi iarna se duce
Iar viaţa palpită din nou,
Un vânt dezmorţit a pornit în uluce
Să fluiere ritm de tangou.

Se-agită în stoluri şi ciorile hâde,
Pădurea le cheamă la ea
Şi soarele palid le vede şi râde
Cât stinge o ultimă stea.

Prin frunzele moarte ce-ngraşă ţărâna
Răsar tremurând ghiocei,
Se urcă greoaie, pe munte, bătrâna
De iarnă-n cojoacele ei.

Din streşini mai curge în chipuri de ploaie
Un rest de omăt plictisit
În nucul cel falnic, vreo trei ghionoaie
Bat toaca a slujbă de schit.

Pe drum, o trăsură-agitând zurgălâii
În ritmul de cai în galop
Adună prin garduri de uliţi dulăii
Şi babe cu ochiul miop.

Departe, în zare, salută cocorii
Tărâmul iubirii de-un an,
Aripile lor se-mpreună cu norii,
Se-aude cum rage-un plăvan.

Se-ncumetă iarna să urce spre creste
De munte cu vârful la cer;
Frumoasă e viaţa-ntr-un sat de poveste
Şi-i plină şi azi de mister!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (15 februarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de colindă

În hlamida ei regească,
Iarna cea dumnezeiască,
Umblă ca o principesă
Cu troienile în lesă

Şi se vântură prin lume
Negăsind vreun loc anume,
Unde Anul - împărat,
Vreo trei luni să-i stea bărbat.

Întâlnind Toamna bogată
Începu o sfântă ceartă ;
Şi-aruncau omăt şi ploaie
Făcând mare hărmălaie.

Toamna nu se lasă dusă,
Iarna vrea întâia pusă...
Anul cum să le împace
Când i-s amândouă drage?

Pregătiţi de Sărbătoare,
Stăm cu toţi-n aşteptare
Şi cântăm cu foc în tindă,
Că e vremea de colindă.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (11 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de aramă

E toamna-mbrăcară-n aramă,
Copacii au freza vâlvoi
În vântul suflând melodramă,
Asudă pământul de ploi.

E toamna mereu mai bătrână
Din munte coboară stihii
Iar norii cu straie de lână
Au tâmple deja argintii.

Nici soarele galben-lămâie
Nu pare a fi prea voios,
Dă iarna prin cer cu tămâie
Să fie omătul pufos.

În sobe începe să joace
Prin lemne un foc jucăuş,
Ne trecem uşor în cojoace
Cum poartă de-o viaţă Lăbuş.

Se face o noapte senină,
Sclipeşte a brumă pe jos,
Să vină o vară-lumină
Că frigu-i atât de tăios!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă iarna...

Pleacă iarna zdrenţuită, se pierde în vârf de deal,
Din frunzişul toamnei triste răsar veseli ghiocei,
Primăvara lin coboară în ţinutul meu natal
Dând semnalul deşteptării în alai de clopoţei.

Curg zăpezile topite clipocind în dulce val,
Colţi firavi de iarbă verde dau culoare pajiştei,
Pleacă iarna zdrenţuită, se pierde în vârf de deal,
Din frunzişul toamnei triste răsar veseli ghiocei.

Râul dezmorţit se mişcă mângâind rănile-n mal,
Pe-o colină-nmiresmată bănuţi roşii, gălbenei,
Linişte aduc privirii ţesută-n covor floral,
Soarele cu raza-i blândă încălzeşte anii mei,
Pleacă iarna zdrenţuită, se pierde în vârf de deal.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul iernii să revină...

e timpul iernii să revină
dintr-un concediu prelungit,
lăsându-şi albul şi-a lui vină,
să se aşeze pe trecut

să se aşeze peste dealuri
şi peste câmpuri, peste munţi,
să se amestece cu valuri,
fulgii să zboare unduiţi

se-aude iarna cum revine
cu scârţâit de ger pătruns,
cu nopţile cu lună plină,
cu-al ei pustiu ce a ajuns

e timpul ei sortit de sensuri,
de rătăciri duse de vânt,
e timpul urmelor de versuri,
lângă un foc călduţ şi blând

e iarna albă înnoptată,
e iarna albă peste zori,
pe cer sunt stelele de gheaţă,
ciulinii înfloresc fulgite flori

pădurea iarăşi se îmbracă
cu haina albului de nea,
norii din cer încet revarsă,
prea albii pufi de catifea

e timpul iernii să revină
şi toamna tremura de frig,
sub streşini păsări se adună,
pe jos e alb ca ţipirig

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de anemic

În cupa verde-a văii,
Noaptea se topeşte rece şi degrabă,
O boare răcoroasă, dar prea slabă,
M-a trezit prin uşa deschisă a odăii
Lumina limpezită-a zorilor

A început să piuie sfios şi cristalin în luncă.
E timpul minunat de muncă.
Cu toate că şoseaua doarme încă
Sub plapoma greoaie de praf neînceput,
Pe sub stâncă
Au şi pornit spre munte potecile înguste.
Se-ntinde-n mine proaspătă viaţa
Mi-s gândurile sprintene.
Ca mersul de lăcuste,
Şi sângele înviorat mi-aleargă-n vine

Cum şerpuie, prin ierburile mărunte,
Apa de şuvoi.
Soarele se urcă poate dincolo de munte.
Nevasta cu carne voinică
Îmi întinde cana de lut cu lapte
Şi braţul gol şi plin.
Fii binecuvântată, noapte.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşite din pământ

Şi iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viaţa aburind...
Că primăvara orbeşte-n frig şi vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieşite din pământ...

Trăim de ieri şi până mâine seară,
Urlăm la luna plină, minunaţi de umbre
Ne vom spăla în mare mai la vară
Şi vom uita de clipele destul de sumbre...

Nu scapă nici un om plin de rutină,
Nici umbrele nu-s colorate în lumină...
Trec zilele de ieri şi până mâine
Azi de-aş trăi, să muşc din pâine!

Prin apa bălţilor mă oglindesc cu talpa
Iar în noroi îmi las amprentele-mpietrite!
Voi servi în pofta prezentului supa
De mii de anotimpuri vii, nedefinite...

Şi iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viaţa aburind...
Că primăvara orbeşte-n frig şi vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieşite din pământ...

poezie de Mihai-Paul Tinca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna...

Soarele şi-ascute dinţii, sub tălpi scârţâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează şi împodobeşte geamuri,
Cu steluţe de cleştar se inundă iar livada,
Pomii-n somn îşi ţes inele tremurând uşor din ramuri...

Ţurţurii par gene lungi care-atârnă pe la streşini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esenţa de răşini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnişoare...

Fumul pe acoperişuri se învăluie, se zbate,
Semn că viaţa dăinuieşte şi în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Şi din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colţii şi-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte şi se sting lumini la geamuri
Iar pe uliţă nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul şuieră năprasnic şi cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de bilanţ

Iată! Vine iarna cu tobele de vânt
Vestind pe pământ alba hlamidă;
Se risipeşte-n eter al guguştiucilor cânt,
Din oase bătrâne muşcând flămânda omidă.

Prin hornuri şi-au făcut ciorile cuiburi,
În odăi miroase gutuia şi fumul;
Soarele s-a pitit după vineţii nouri
Ce aleargă zoriţi odată cu drumul.

Puţină vreme a rămas până la bilanţ
Şi-i plin de datorii pasivul la ţărani;
Sub încălţări se-aude scârţ şi cranţ
Şi un oftat prelung prin ani.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crochiuri de iarnă

plânge iarba sub zăpada avidă
plânge pădurea tremurând în ger
sloiuri atârnă de natura lividă
nu ne mai zâmbeşte soarele pe cer.

iarna s-a înfăţişat cu tolba plină
de ninsori de viscole de îngheţuri
dar printre nori răzbate o lumină lină
este steaua care poate să-nfrunte ceţuri.

n-am ce să fac iarna îşi intră în drepturi
aduce şi magia sărbătorilor cu ea
se bucură copii reverberează-n piepturi
colindele prin care vorbeşte dragostea.

învăţ să suport iarna ca pe-o necesitate
bacterii şi viruşi vor pieri din cetate.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi adierea de vânt - replică la poemul "Pentru o clipă veşnică" de Lorin Cimponeriu

Am să deschid braţele larg spre tine
Când soarele ne va fi alinare
Când norii vor dispărea şi eu te voi striga
Pentru a împleti cu drag lumina.
Vorbeşte-mi în limbi necunoscute
Eu voi înţelege lumea ta, cu limbajul inimii
Voi ridica privirea spre frumuseţea din jur
Voi dezmierda pruncii prin cuvinte de alint
Pe care mai târziu mi le vor spune...
Când eu voi fi doar o adiere de vânt
Pe un obraz al unui adolescent grăbit...
Printr-o lume ireal de frumoasă...
Printr-o poveste de iarna cu soarele, răsărind.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pomană

DE POMANĂ
versuri Ioan Moroşanu

Mai păstrez vreo trei regrete
Şi-un gând bun (de pus în cui),
Viaţa-mi umblă în şosete
Prin ograda nimănui.

Ceasul se rostogoleşte
Din amiaz' până-n amiaz',
Dar nu că "Doamne fereşte!",
Să mai stea, n-are răgaz...

Bat cu palma peste frunte
Peste-acelaşi vechi cucui
Că i-s visele stătute,
Nu mai pot să facă pui.

Leg opinca de izmene
Patru noduri, încruciş,
Să nu mă blesteme-o lene
Când văd şansa... pe furiş.

Vine viaţa de pomană
Şi am vrut s-o fac de-un leu,
Dar mi-a prins răbdarea rană
Şi a sângerat mereu.

Mai păstrez vreo trei regrete,
În chimir am un pitac
Şi-am să-l dau vreunei fete
Ce mi-a da răbdării leac.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu din Ioan Moroşanu - Arc peste timp
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimtamantul

Va veni iarna,miroase a fulg,-
Taranii pun lemne-n soproane,
Si sfintii din mistice taine se smulg
Si incaruntesc in icoane.

Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitati de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
Ci doar existente eterne.

Va veni iarna si apele curg
Tragand dupa sine obarsii
Si-n scurtele zile cu vanat amurg
La geamuri de case bat ursii.

Va veni iarna curat si rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Si gura spre cer daca vreau s-o deschid
As spune, dar gura mea ninge.

Va veni iarna, iubito, e frig,
Un frig ce spre cerga nu mana,
Atata mai pot sa te rog si sa strig,
Da-mi aspra manusa de lana.

Va veni iarna, ba nu, a venit,
Caldura eu n-o voi gasi-o,
Ci trist am sa plec, garbovit, ostenit,
Prin muntii ce canta : Adio !

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba iarna intră-n sat...

Alergând, ca de năpastă,
Au venit buluc pe coastă
Doi băieţi
Mai isteţi,
Să dea veste
La neveste
C-au văzut în deal la stână,
Coborând din vârf de munte,
Peste ape fără punte,
Iarna sură şi bătrână...

Mai târziu, mai pe-nserat,
A intrat şi baba-n sat:
Uite-o-n capul podului,
În văzul norodului,
Pe-un butuc de lemn uscat,
Cu cojoc de căpătat,
Cu năframa de furat,
Cu catrinţa de aba
Vântul să-l strecori prin ea!
Şi cum suflă-n pumnii reci,
Scoate pâcla pe poteci,
Iar pe fund de văi destramă
Neguri vinete, de scamă...

Şi-au ieşit băieţii mici,
Mici şi mulţi
Şi desculţi,
Şi câţiva mai măricei
Cu biciuşti şi cu nuiele
Şi cu prăştii subţirele,
Să alunge de pe-aici
Iarna cea cu gânduri rele...
Doamna-gerului, bătrâna,
S-a sculat de la pământ.
Şi-nălţând spre cer o mână,
Ca o cumpănă uscată
De fântână.

A pornit în jos pe vânt,
Încruntată,
Blestemând,
Şi-a lăsat în urma ei
Promoroacă şi polei;
Pe ogoare,
Corbi şi cioare
Prin păduri,
Lupii suri,
Şi de-a lungul drumului
Numai scama fumului...

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nucul plânge

Privind pe fereastra ce duce spre sud,
Văd nucul bătrân ce-a rămas fără frunze,
Pozând melancolic cu crengile: nud,
Aşteaptă o toamnă cu pământul mai ud,

O iarnă mai aspră şi vântul mai crud,
Pregătit să reziste şi: Nu vreau s-aud
Al nimănui scuze.

În fieşce an îmi este mai greu,
Când văd « nemiloşii » ce-mi adună povara,
Unul se urcă în vârf, parcă-i zmeu,
Altul.... O creangă îmi rupe, fără tupeu,
Aşa-mi petrec anii, plângând tot mereu,
Dar cine să audă? Că ei, n-au Dumnezeu,
Degeaba-i ocara.

Când toamna va trece şi iarna ce vine,
Sosi-va iar timpul să rodesc mai... bogat,
Voi plânge din vreme să mă apere: Cine?
Corneliu ce are un geam, cu ochiul spre mine,
El vede uşor « făcătorii de bine »,
C-o voce mai aspră şi, mai de ruşine,
Cei răi vor fugii de « legat ».

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La şes, dar şi un munte negru

eu stau la şes
dar un munte negru de singurătate
mi se opune
vara e frig
iarna nu ştiu prea bine
dacă sa ma plang
sau să râd
un cârd lung de mioare straine
curg şi striga
pe un păstor în sinceritate
agale cate-un lup
tot negru
se-nfrupta din toata tacerea
la ses sunt oameni
dar i-a prostit si pe ei cineva
stau cat e ziua de lunga
si urla si pasc si necheaza
noaptea isi iau inapoi un munte
o stana de stele
un teritoriu fara vreo importanta
nu se vede pana departe
nu ma aud de la un timp
doar animalele
cu care ma chem
peste viaţă

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optez deci pentru munte

Câmpiile mă cheamă,
Să le răspund gândesc,
Ele îmi dau o casă
Fără s-o cuceresc.
Dar muntele cel falnic
Nicicum nu-i mai prejos,
Mă-ndeamnă să urc drumul
Abrupt, alunecos.
Ori munte, ori câmpie,
E greu, nu pot să neg,
Deci stau să judec bine,
Căci soarta mi-o aleg.
Dar muntele îmi place
Urcuşul îmi dă ghes,
Pentru că doar prin trudă
Pot sta mai sus de şes.
Optez deci pentru munte
Să mă opresc nu pot
Optez deci pentru munte,
Să urc sus, sus de tot.
Optez deci pentru munte.

poezie de Howard Simon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râde iarna

ger la munte, ger la mare
şi cu el albă ninsoare
şi pe stradă si pe casă
iarna asta nu ne lasă
a glumit destul cu noi
în papuci cu umeri goi

şi acum s-a repezit
cu vânt aprig şi-a-nflorit
flori de gheaţă în fereastră
ţurţuri albi în colţ de casă
cer cu nori albastru-gri
iarna mea de unde vii?

mi-era bine fără tine
acum pun cojoc pe mine
arde focul într-o sobă
maronie teracotă
stă zăpada în pervaz
iarna-mi face în necaz

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regent’s park

Au zburat porumbeii cu boabe în cioc
Picuri mari de pe degete sparte
Printre norii înalţi răsar ghiocei
Crengilor muguri li se urcă în spate
Pe lacuri de mână tremurate de vânt
zgribulite stau bărcile sure
cu ţipăt cocorii se înscriu la cuvânt
neştiind cât mai pot să îndure.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-ar curge

Dac-ar curge viaţa-n ropot
De izvor cu apă bună,
Nu mi-ar fi în suflet clocot
Nici în gânduri grea furtună,

N-aş lega visări cu aţe
De păianjen, i învechite,
Nici n-aş legăna pe pleoape
Sarea lacrimii zdrobite ;

N-ar fi inima-mi să rabde
Negustata bucurie
Ca o rouă ce nu cade
Pe-o garoafă de hârtie ;

N-ar tuna furtuni în zare,
Nu s-ar răsuci-n morminte
Fără cruce şi odoare
A' nădejdii oseminte.

Dac-ar curge viaţa lină
Prin dumbrăvile în floare,
La ce-aş mai găsi vreo vină
Stând cuprins de înncântare?

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine iarna

Şezu toamna costelivă
Şi pe câmpuri şi prin sat;
Acum s-a cam despuiat
De veşminte ca o divă.

Nepişcată de pudoare,
Cu un rânjet ruginiu,
Cască ochii a pustiu
Sus la cerul fără soare

Ce a început a cerne
Cu fulgi mari, cărare albă
Babei iarna, mică, slabă,
Care-ameninţ-a troiene.

Gâfâind suflarea-i rece,
Îngheţată la picioare,
Umblă-ncet pe ulicioare
Tuşind de să se înece.

A intrat prin curţi, străină...
Bătând, surdă, pe la geamuri,
Se-aşeză uşor pe ramuri
Să-şi aştearnă a hodină.

Şi-a lungit plapumă groasă
Înşirând întreaga noapte;
Dimineaţa, pe la şapte,
De prin fiecare casă

Chiuind a bucurie,
Mogâldeţele, grămadă,
Dau năvală ca să vadă
Iarna tăvălită-n glie.

Ce albeaţă, ce grandoare...
Norii mult au să mai cearnă
Vremea moşilor din iarnă
Ce îndeamn-a sărbătoare.

O să vină Nicolae,
Apoi... nici nu o mai spun,
Poate că şi Moş Crăciun
Pe sub bradul din odaie.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!