Ciuleandră

Ne-am prins în hora noastră fascinantă,
Cântau toți lăutarii ca nebuni
Și iar, când îmi călcai opinca toantă
Credeam că ai un tic, nu gărgăuni.

Săltai în pasul iute, de ciuleandră
Cu talpa friptă-n jarul de cărbuni
Și-acele zvârcoliri de salamandră
Făceau în mintea mea rebeliuni.

Dar iureșul acesta hiperbolic
Sfârșea-n aceleași aprige genuni
Și iar ultragiat și melancolic
Dădeam cu bolovani după minuni.

Tu iar clipeai din ochi a duioșie
Cum scânteie iubirea celor juni
Și-n hora ta m-ai dus o veșnicie
Ce-mi da noi fire albe în perciuni.

Cum vine ea, iubirea, tăvălugă
Și intri-n jocul ei nelămurit -
Ciuleandră tropotită și zvârlugă...
Deloc la pieptul meu nu te-ai oprit!

poezie de (4 martie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Valeria Moroșan

Dans extrem

Ce mândri sunt, în hora mare prinși!
Iar după cum le cântă domnul Boc,
S-au perfecționat grozav la joc.
Acuma, joacă pe cărbuni aprinși.

epigramă de (2011)
Adăugat de Valeria MoroșanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Păpădie

Iubirea ei de păpădie
Mi-a răscolit ființa toată.
Când i-am vorbit de veșnicie,
Era deja împrăștiată.

epigramă de
Adăugat de Ioan MorosanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Astă seară

Iubirea e veselă, tristă,
E miere-n sirop sau e mied,
Ți-o-nșiră pe note-un lied
Și ruga la Maica Precistă.

Ți-o spun de o viață și-o lună,
Dorința ce-o dor de un veac
Și toate-ale tale îmi plac ;
De crezi că-s nebun, tu fii bună!

E lumea de multe bolnavă,
Mimând nevralgii fără leac ;
Ea urlă în draci, dar eu tac
Și tot e mai mare ispravă.

Dar poate ce spun te amuză
Și-ți par gărgăuni... Ce să fac?
Mai mușc din covrigul cu mac
Și-n versuri doar tu îmi ești muză.

Îți scriu despre noi. Vreau să știi...
În lumea ce-o vreau doar a noastră
Avem doar spre cer o fereastră
Și-o casă de îngeri copii.

Iubirea n-adoarme-n vreo gară,
La doctori nu e pacient,
Nu poartă saboți de ciment ;
Ea vine la noi astă seară.

poezie de (17 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

El, cuvântul

Mă gândesc la acea vreme,
Cea mai dintru început
Când visam să scriu poeme,
Când, de dor, eram pierdut

Și când flăcări împresoară
Din vulcanul clocotind
Din iubire de-o fecioară
Ce o văd și-acum zâmbind...

Mă gândesc a nostalgie
Cum plăteam acel tribut
De nopți scurse-n poezie
Având vers ca așternut

Și cum lira și cavalul
Fără note îndestul
Sau un vin umplând pocalul
Nu îmi erau preambul ;

Doar iubirea cea flămândă
Pusă pe rebeliuni
Și născută spre osândă
Făcea din condei minuni.

Marea-ntreagă de cuvinte
Cotropită de furtuni
Mi-a adus de vremi aminte
Când eu ne visam mai buni.

El, cuvântu-n versuri pline
De nimicul ce-a rămas,
Sufletului ce mă ține,
În tăcere îi dă glas...

poezie de (28 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lepăda-m-aș!

Lepăda-m-aș eu de mine
Și m-aș lepăda de toate!
Să iubesc nu îmi mai vine,
Nici de-a-ntregul, nici în rate.

Ce-i cu mine nu mai știe
Nici mușcata din fereastră,
Nici răvașul din cutie
Ce-ncepu iubirea noastră.

Să pun focul cel mai mare
Dorurilor mele toate
Și să calc totu-n picioare
Că mi-s buzele sărate!

Să mă lepăd eu de mine,
Asta zic și eu dreptate!
Nu mă pot deloc abține
Să duc vise roz în spate.

poezie de
Adăugat de Ioan MorosanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Păun

Hora

O grupare uniformă
Învârtită să se-ndese
Și-n final să ia o formă
Ca un cerc de interese...

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihail Kogălniceanu

Eu cunosc o horă și mai frumoasă, hora în care să se țină de mână toți pământenii, și ortodoxi, și catolici, și armeni, și fără a se uita la deosebirea religiilor, pe care le poate judeca numai Dumnezeu, toți legați prin aceleași drepturi și îndatoriri, prin același interes, prin aceeași dragoste față de țară, să joace hora României unite și autonome.

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Marius Robu

Zvâc - toc

M-ai prins întorcând privirea
Vinovat și curios;
Pofta, nicidecum iubirea,
Mă mai face rușinos.

M-ai prins întorcându-mi ceasul
Ruginit de-atâta vreme,
Și-a-nceput să-ți bată pasul
Ritmul inimii când geme.

poezie de din Aproape alb (27 februarie 2012)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Moraru

"Hora Unirii" și corupția

Hora noastră cea străbună
Azi în țară altfel sună:
"Iarba" rea în toate crește,
"Spicul" nu se mai zărește.

epigramă de din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Eram

Eram și tineri și nătângi
Dar nu era ieșit din fire
Să râzi, apoi iute să plângi,
Nepricepând ce e iubire.

Eram frumoși, cu ochi senini
Și vise ce zburau departe
Dar cui puteai să te închini
Să-ți dea și aripi să te poarte?

Stângaci eram noi mai mereu,
Ne mai rupeam iubirea-n coate,
Spuneam că tu, spuneai că eu
N-aveam într-un nimic dreptate

Dar eram noi, oricum eram
În toată lumea asta plată,
Îți eram trunchi, îmi erai ram,
Ne înflorea iubirea toată.

Nu-nțelegeai că nu pricep
Că școala vieții nu se gată,
Când am trecut, iar s-o încep,
Al meu ar fi cuvântul "iartă".

Amar acum acest "eram"
În gura ce rostea odată
Același "te iubesc" balsam
Ce n-a fost dat să se mai poată.

poezie de
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ai pus iubirea noastră la arhivă

Ai pus iubirea noastră la arhivă,
Mi-ai prefăcut și visele în scrum
Brutal, ai secerat, o inimă naivă,
Lăsând în urmă-o dâră de parfum,
Ce fantomatic, mă poartă în derivă.

N-ai zăbovit deloc, nici un minut,
Ca pe un condamnat m-ai pus la zid,
Nu mai esti aceeași ca la început...
O ștrengarită, ce-mi zâmbea candid,
Iară eu îți sunt... un necunoscut.

poezie de (iulie 2013)
Adăugat de Alex DospianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Un nesațiu de iubire

Cât mă îndulcesc de tine
Cu nesațul cel din fire,
Tot mai cruntă foame-mi vine
De năvalnică iubire.

Mi te-nfulec pe-ndelete
Oferindu-ți ca arvună
Printre revărsări de plete
Sărutări sub clar de lună.

Nu te vaieți că te-nmoaie
Frământările prelunge ;
Clocotindă în șuvoaie,
Între noi iubirea curge.

Vremea lungilor ospețe
Îmi doresc sâ nu se gate ;
Nu mai fie bătrânețe
Și nici blestemata moarte!

poezie de (14 septembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un pas spre veșnicie

Cu tine-n viaț-am mai făcut un pas
În drumul lung și greu spre veșnicie.
Iute-am trecut spre cât ne-a rămas ;
De-am mai fi fost, ce bine-avea să fie!

Am fi urcat pe drumul spre lumini
Ca doi iubiți ce s-au dorit o viață ;
În suflet ți-am intrat prin ochi senini
Și-n el era atâta dimineață!

Și mai era-ntre toate un izvor ;
Cu drag, adesea îl numeai Iubire,
Iar cupei ce-o umpleai îi spuneai dor,
Dar mie îmi dădeai cu osebire.

Sorbit-am cristalina cu nesaț,
Cu sete ce trecând, mai tare vine
Și prins de-mpătimire, ca un laț,
De-atunci, în vene am doar dor de tine.

Cu tine am făcut grăbitul pas
Purtându-ne de braț prin rău și bine.
Cu glasu-ți tremurat, un "bun rămas"
Șoptitu-mi-ai cu chip să mă aline.

poezie de (15 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea și ura sunt substituți invariabili ai rațiunii.

citat din
Adăugat de Ioan MorosanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să ne-avem

Ne căutam cu inime pustii
În nopți care gemeau atemporale
Și-n zile ce scrâșneau a agonii ;
În noi, îngeri stăteau să se răscoale.

Așa ne mai cruceam ca doi nătângi
De drumurile noastre separate
Și-n minte îmi intrai numai să plângi...
N-a fost de-atunci vreun chip a te mai scoate.

De ce n-am încăput în lumea lor,
A celor ce-au primit lumina vie
A dragostei comise, nu doar dor?
La timp să ne-ntâlnim n-a fost să fie...

Atâta de organic am simțit
Secundele trecând spre veșnicie!
Acum, că la refren ne-am întâlnit,
Dă, Doamne, să ne-avem cu bucurie!

poezie de (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sprințară

Cum te caut draga mea
Fără cal și fără pinteni
Și pe deal și prin vâlcea,
Colindându-mi pretutindeni!

Tu nu ești nici la izvor,
Nici în crâng cu umbra deasă,
Nici la mine în pridvor
Îmbrăcată în mireasă.

Crapă talpa în călcâi,
Pe poteci nemaiumblate ;
Tu, iubirea mea dintâi
Îmi ții buzele uscate!

Eu de sete și de dor
Mi le ud ușor cu rouă
Și cu ploaia unui nor
Când începe lună nouă.

Unde ești, iubirea mea
Când sunt pomii toți în floare?
Poate pe vreo rămurea
Cu petala zâmbitoare?

Stelele sclipesc târzii
Luminând ca-ntotdeauna
Și oftez și tu nu știi,
Mă mângâie numai luna...

Nu te aflu nicăieri
În parfum de primăvară!
Îmi răspunzi doar cu tăceri,
Prea suava mea sprințară...

poezie de
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
iubire (vezi și dragoste)
Iubirea este un neobosit recuperator de suflete.

definiție de
Adăugat de Ioan MorosanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gânduri...

Credeam că știu ce-i frumusețea
Că eleganța-am cunoscut
Credeam că știu ce e iubirea
Până ce chipul ți-am văzut.

Credeam că inima se crapă
C-ai mei genunchi îi simt slăbind
Credeam că știu cum cântă mierla
Până te-am auzit vorbind.

Credeam că trandafiru-i roșu
Că ceru-albastru e tăcut
Credeam că-mi place mult natura
Până când tu ai apărut.

Credeam că soarele lucește
Că am văzut tot ce se poate
Credeam că stau drept în picioare
Până când tu m-ai dat pe spate.

Credeam că ochii-mi sunt deschiși
Că văd că nu am niciun rost
Dar, iată, sunt îndrăgostit
Cum niciodată n-am mai fost.

Ce simt acum voi păstra veșnic
În sinea mea, ca într-o groapă
Până în clipa aceea în care
Iubirea noastră o să-nceapă...

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea este o răsfățată capricioasă ce amestecă de multe ori zahărul cu piperul.

citat din
Adăugat de Ioan MorosanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Este greu să te retragi din hora compromisurilor, de vreme ce te-ai prins în joc!


Adăugat de Elena StanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook