O greșeală mare pe care părinții o fac este supra protejarea. Intențiile lor sunt bune, însă și drumul spre iad e pavat cu intenții bune. Ei își iubesc copii și vor să le ușureze cât mai mult misiunea. Însă ce se întâmplă dacă crești un câine sau o pisică în casă, îl hrănești numai cu mâncare de la magazin, îl dezmierzi și apoi într-o zi îl pierzi și animalul rămâne singur. Cu toate simțurile atrofiate, nu știe să își procure singur hrana, nu se poate apăra de alte animale pentru că nu s-a bătut în viața lui, simte că lumea e prea mare și are un singur destin. Cel de victimă. La fel e și cu oamenii astăzi. Privește o clipă în jur. Uită-te la televizor, uită-te la vecinii tăi. E plin de victime. Guvernul e de vină. Soarta e de vină. Nu am noroc în viață. Am fost păcălit. România e o țară de rahat. Nimeni nu mă ajută etc, etc, etc. E plin de oameni care se văd ca niște suflete nevinovate prinse într-o lume mare și rea. Toate astea pleacă de la părinți. Pentru că în loc să își educe copii să lupte în viață, să știe că orice problemă apare, există soluții chiar dacă de multe ori nu sunt soluții instant sau ușoare, în loc să îi crească în spiritul "ce semeni, aduni" și "viața e o luptă", părinții de multe ori, fără să vrea, le taie creanga de sub picioare propriilor copii.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre zoologie
- citate despre viață
- citate despre creștere
- citate despre animale
- citate despre vinovăție
- citate despre vecini
- citate despre televiziune
- citate despre suflet
- citate despre simțuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Cine ne influențează în principal? Părinții, anturajul, figurile autoritare, profesori, lideri religioși, media și cultura, ca să enumerăm sursele principale. Însă cea mai importantă influență asupra noastră o au părinții pentru că ei sunt primul nostru contact cu lumea și fac parte din anturajul nostru încă de la început. Amprenta lor se simte cel mai puternic și chiar pentru oamenii care la un moment dat se revoltă împotriva părinților, acest lucru se simte foarte puternic pentru că dacă faci un lucru altfel de cum au spus ei, tot ești influențat în subconștient de părinți. Și dacă în loc să te duci la muncă așa cum îți spun părinții te revolți într-un mod incorect împortiva lor și te apuci de băut, înseamnă că influența lor asupra ta a fost una negativă. Știu multe cazuri de părinți care își iubesc copii însă îi influențează negativ, iar această influență negativă vine din următoare surse: Supraprotejare. Lipsa de atenție și afecțiune. Educație greșită transmisă mai departe.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre revoltă
- citate despre educație
- citate despre început
- citate despre subconștient
- citate despre religie
- citate despre profesori
- citate despre muncă
- citate despre iubire
- citate despre greșeli
CV-ul meu
Mă aflu în amurgul vieții.
Toamne multe m-au brumat.
Nu-mi plâng anii tinereții,
Cu mult respect i-am purtat.
La minte n-am fost îngust.
Carte multă-am învățat.
M-am îmbrăcat cu mult gust,
De viață m-am bucurat.
O meserie bună am avut,
O casă frumoasă-am ridicat,
La multe m-am priceput,
Cu munca m-am împăcat.
Averea mea sunt doi copii
Care pe lume i-am adus.
Le doresc să aibă bucurii,
Viața să îi poarte cât mai sus.
Carte bună-au învățat
Și sunt împliniți în viață.
De părinți ei n-au uitat,
Ca pe copii ne răsfață.
Copiii sunt viața noastră!
Noi, părinții, viața lor!
I-am crescut ca flori în glastră,
Acum ne sunt de ajutor.
Între părinți și copii
Există-ntotdeauna un contract:
Atâta vreme cât sunt vii
Se iubesc, nu se despart.
poezie de Dumitru Delcă (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre învățătură, poezii despre toamnă, poezii despre tinerețe, poezii despre timp, poezii despre răsfăț, poezii despre respect, poezii despre plâns sau poezii despre meserii
Curajul este o DECIZIE. CURAJUL este DECIZIA. Și dacă suntem vii, suntem capabili de decizie, prin definiție. Așadar nu există scuze. Un alt lucru foarte interesant este că suntem cei mai singuri oameni în lume atunci când facem ceva CURAJOS. Însă, în următoarea clipă, întreaga lume vrea să ni se alăture. Singurul moment în care nu trebuie să fii curajos este atunci când îți pui viața în pericol. Atunci nu mai e curaj, e prostie. Soldații sunt antrenați în primul rând SĂ NU MOARĂ. Dar, în orice lucruri care îți provoacă teamă, întotdeauna vei avea CURAJUL la dispoziție. Știi care este diferența dintre destin și soartă? Destinul este ceea ce ți se întâmplă în urma acțiunilor tale. Soarta este ce ți se întâmplă fără să poți face nimic. Se poate discuta mult despre cât de mult e destin și cât e soartă în viața unei persoane. Puțini curajoși ar putea spune că e numai destin. Dacă se întâmplă, de exemplu, să vină o inundație și să îți ia casa, zici că asta e soarta. Dar dacă te-ai fi gândit că stai lângă un râu și că, dacă o să plouă mult, poate iese râul din matcă și nu sunt suficiente măsuri de protecție (diguri, etc...), atunci, POATE ți-ai fi putut lua soarta în propriile mâini. Dacă ai fi știut!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre curaj, citate despre râuri, citate despre protejare, citate despre protecție, citate despre prostie, citate despre ploaie sau citate despre pericole
Părinții învață de cele mai multe ori ce este iubirea adevărată și necondiționată atunci când fac un copil. De aceea, marea majoritatea a părinților putem spune că își iubesc copiii. Asta însă nu îi ajută să nu greșească grav față de ei. Scopul părinților ar trebui să fie să pregătească tânăra ființă pentru a se descurca singură în viață. Pentru că părinții ne văd ca pe o prelungire a lor, au tendința să ne supraprotejeze fără să se gândească cum ne răpesc oportunitatea de a învăța să ne descurcăm singuri și mai ales ce ne vom face când ei nu vor mai fi. De aceea, părinții din prea multă iubire ajung să își saboteze copiii. Un părinte educat, știe că are nevoie să dezvolte abilități în copil, abilități care îi vor servi în viață și astfel nu îl ferește de toate încercările vieții și îl susține când acesta are nevoie încercând însă să intervină cât mai puțin în viața lui.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre copilărie, citate despre tinerețe, citate despre ajutor sau citate despre adevăr
Cine pune relația pe primul loc, pierde jocul înainte de a începe pentru că relația nu poate fi un scop al vieții. Relația este o unealtă pentru ambii parteneri, pentru evoluția lor și doar o legătură spirituală îi poate ține împreună. În relație, singurul lucru pe care trebuie să îl faci este să dai, dacă ai ce să dai. Dacă nu, ești responsabil cu umplerea propriilor rezervoare de iubire. Am făcut greșeala să mă agăț de partener și am suferit cumplit, la fel ca multe alte cupluri în care partenerii ajung să se țină ostatici unul pe altul în relații dependente și bolnăvicioase. Nu am să mai repet această greșeală. Oamenii sunt născuți și mor liberi și ei sunt singurii care au dreptul să își decidă soarta. Iar fericirea într-o relație de cuplu nu vine din relație ci din felul în care fiecare partener știe să se facă fericit și împlinit singur și apoi se oferă voluntar și de bunăvoie celuilalt.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fericire, citate despre responsabilitate, citate despre naștere, citate despre libertate, citate despre jocuri sau citate despre evoluție
Chiar și tu ai o șansă! Relaxează-te și ia lucrurile încet. Vindecă-te. Educă-te. Antrenează-te. Și va veni și șansa ta. Lumea nu e un loc bun sau rău, ci este așa cum o vezi tu prin prisma experiențelor tale de viață. Iar dacă lumea e rea, asta e pentru că tu ai cunoscut doar suferința. Dar îți promit că dacă ești perseverent și îți faci treaba, într-o zi vei vedea lumea ca pe un loc bun, plin de iubire, în care oamenii răi nu sunt decât niște oameni foarte răniți, judecați și împinși spre propria lor distrugere, ceea ce îi face să devină foarte agresivi. Ca și un câine turbat. Și ei, însă, și tu, aveți nevoie de încurajare, blândețe și iubire pentru a vă vindeca, iar apoi veți putea să vă exprimați adevărata măreție și măsură a potențialului vostru.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încurajare, citate despre violență, citate despre suferință, citate despre promisiuni, citate despre perseverență, citate despre oameni răi sau citate despre devenire
Chiar și tu ai o șansă! Relaxează-te și ia lucrurile încet. Vindecă-te. Educă-te. Antrenează-te. Și va veni și șansa ta. Lumea nu e un loc bun sau rău, ci este așa cum o vezi tu prin prisma experiențelor tale de viață. Iar dacă lumea e rea, asta e pentru că tu ai cunoscut doar suferința. Dar îți promit că dacă ești perseverent și îți faci treaba, într-o zi vei vedea lumea ca pe un loc bun, plin de iubire, în care oamenii răi nu sunt decât niște oameni foarte răniți, judecați ți împinși spre propria lor distrugere, ceea ce îi face să devină foarte agresivi. Ca și un câine turbat. Și ei, însă, și tu, aveți nevoie de încurajare, blândețe și iubire pentru a vă vindeca, iar apoi veți putea să vă exprimați adevărata măreție și măsură a potențialului vostru.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fenomenul OM
Văd prea des cum unii oameni, deși sunt în libertate,
Se transformă-n animale triste și însingurate.
Au nevoie să găsească un motiv de a trăi,
Să se lupte, să răzbată chinul fiecărei zi.
De pe urma libertății suferința e mai mare
Decât dacă ar trăi prizonieri într-o-nchisoare.
Să fi OM e lucru mare, drama lui monumentală,
Este chiar o tragedie drama existențială.
Brusc și cu intensitate unii tin în astă viață
Monopolul suferinței, fără urmă de speranță.
Mai există alții care, doar puțin au depășit
Existența de moluscă, vierme, șarpe pripășit.
Pentru-aceștia e normal să dorească, să admire
Fenomenul OM, desigur, pentru ei în devenire.
Însă acei care-au trăit fenomenul omenesc,
Și-ar dori orice să fie, numai OM nu mai doresc.
Pacă-ar vrea să se transforme într-un mugur drept spre soare,
Într-o gâză anonimă, fluture plăpând sau floare.
Chiar și animal de pradă, prin păduri să rătăcească,
Uneori ar vrea să fie, nu făptură omenească.
Și cu-n fel de frenezie plini de vrajă să trăiască
Alte stări cu alte simțuri, mai puțin cea omenească.
Și ca niște arabescuri toate formele vitale,
Rând pe rând să le încerce în procese naturale.
După ce-ar parcurge drumul de la animal la pom,
S-ar trezi în el dorința să mai redevină OM.
Diferența este clară: omul, poate fi neom,
Animalul, niciodată n-o să fie OM sau pom.
poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie, poezii despre dorințe, poezii despre animale, poezii despre suferință, poezii despre libertate, poezii despre existență, poezii despre șerpi sau poezii despre viermi
Drumul spre iad e pavat cu multă iubire și intenții bune și datorită faptului că nu avem înțelepciunea să discernem nu știm ce e bine sau rău pentru noi și nu știm cine suntem noi cu adevărat. Luăm răul și întunericul, așa cum ne sunt date, și care vin la pachet cu iubirea și lumina. Însă doar noi suntem reponsabili să transformăm iadul în rai, pentru că cei responsabili pentru ce ne-au transmis, de cele mai multe ori, nu mai sunt de mult alături de noi.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre înțelepciune, citate despre întuneric, citate despre iad sau citate despre bine și rău
Este o iluzie că poți să rămâi în zona de confort, să ai aceleași obiceiuri, să ai același tip de emoții și același gen de comportamente, iar cumva, miraculos, să ai alte rezultate. Mintea ta în acest moment este cel mai mare obstacol, pentru că te minte. Îți spune "lasă că merge și așa, mai o vreme". Și apoi știi ce se întâmplă? Ajungi în cel mai de jos punct al vieții tale în care suferința și disperarea sunt ca un nisip mișcător din care este foarte greu să ieși. Există oameni care au o atitudine de parcă sunt vite duse la tăiere care nu mai au nicio scăpare și și-au acceptat soarta. "Eu nu am soluții". "Eu nu mai știu ce să mă fac". Deci după ce ai făcut toate greșelile posibile acum nu doar că te uiți după soluții în locuri greșite încercând să ascunzi rahatul sub covor, dar mai vrei soluțiile și REPEDE dacă se poate. Tot ce ai, tot ce ești azi, este suma deciziilor și comportamentelor tale din trecut. Accepți asta și ai o șansă să începi să schimbi ceva.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trecut, citate despre schimbare, citate despre posibilitate, citate despre obstacole, citate despre nisip sau citate despre existență

Copii sărmani
De ce în suflete avem atâta răutate
Și mame ce au sufletele blestemate
Care dau viață la copii
Apoi îi lasă ai nimănui
Nu au nici suflet, nici conștiință
Acei ce condamnă doar la suferință
Nu se gandesc la legea omenească
Copilul l-au făcut că să trăiască
E tot mai plin pământul de orfani
Copii abandonați, sărmani
Femei lipsite de omenie și iubire
Copii fara copilărie
Prin plâns își strigă al său dor
Sunt prea firavi sa ceară ajutor
Sunt tot mai mulți copii îndurerați
Prin gări și prin spitale abandonați
Sunt tot mai mulți copii lipsiti de mângâiere
Ce poartă în suflete poveri grele
Cuvântul mamă pentru ei înseamnă răutate
Copilul e un dar de la divinitate
Nu este un animal de soi
Să-l aruncam prin lada de gunoi
Nu-i un ziar, o pungă reciclată
Să obligăm statul să îl crească.
Chiar Dumnezeu ne plânge din icoane
de un copil ce suferă de frig și foame
E tot mai plin pământul de cretini și ipocriți
De acele bestii ce pretind că sunt părinți.
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre copilărie, poezii despre religie, poezii despre mamă sau poezii despre răutate

Știi cum se întâmplă? Ești în metrou. Stai în picioare. E destul de plin metroul. Vezi departe o fată. Tu poate ești însurat, ai deja patru copii, dar să presupunem, nu te supăra. Dintre alte 17 fete care sunt în metroul ăla când tu te întorci de la redacție, tu te duci la ea, la urechea ei și o pupi ușor. Ți-am dat un exemplu foarte îndepărtat ca să-ți demonstrez că există un fel de atracție între oameni. Așa a fost cu Amza și cu mine. Noi am fost colegi în anii III și IV. Am stat în aceeași bancă. Avem foarte multe amintiri care au o singură calitate: sunt numai ale noastre, nu le știe nimeni. Nu le va ști nimeni. I-am promis!
Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre metrou, citate despre urechi, citate despre timp, citate despre supărare, citate despre picioare, citate despre calități sau citate despre calitate
Scapă de mintea îngustată de convingeri limitative. Nu există bine sau rău decât filtrat prin percepția individuală a fiecăruia. Frigul și zăpada sunt foarte rele pentru omul ce trăiește desculț pe stradă dar sunt foarte bune pentru pământul și semințele puse acolo de agricultor. Dacă eu vreau ca oamenii să fie buni și lumea în care eu trăiesc să fie formată doar din oameni buni, am să îi scot pe toți ăia răi din viața mea și chiar dacă rămân cu 2 oameni buni în viața mea, eu trăiesc într-o lume plină de oameni buni. A curs multă cerneală pe subiectul acesta iar azi fizica cuantică ne dovedește că omul modelează și își creează realitatea în fiecare clipă. Gândește lucrurile pe care le vrei în viața ta, nu cele pe care nu le vrei.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zăpadă, citate despre realitate, citate despre oameni buni, citate despre fizică, citate despre agricultură sau citate despre Pământ

Nu sunt singură!
Am un rost aicea, pe pământ,
Dumnezeu în grija lui mă are!
Am copii, deci singură nu sunt
Și, un prieten avem fiecare.
Văd un bătrânel fumând tutun,
În baston găsește sprijinire
Și, în timp ce-l urmăresc, îmi spun:
"Toți avem pe lume, o menire!"
Viața e din ce în ce mai grea,
Dacă ai copii este frumoasă!
Întreabă, pe orișicine-ai vrea -
Ai copii, ai veselie-n casă!
Azi, prietenia vă ofer,
Inima o dau ca amanet.
Singur, nu ești astăzi, nici stingher;
Mulți prieteni am, astăzi, pe net!
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet! (7 noiembrie 1998)
Adăugat de Georgeta Nedelcu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre prezent, poezii despre inimă, poezii despre fumat, poezii despre frumusețe sau poezii despre bătrânețe
În viață, este în regulă să le faci pe toate
Dragi PĂRINȚI, chiar dacă VOI nu știți,
Eu le-am cam făcut aproape pe toate,
Rămânând dator pentru o familie cu copii, după cum știți
Și o carieră profesională, dintre toate...
Dar așa cum eram în anul '90
Plin de încredere și de speranță,
Sunt și acum și aștept multiplul de zeci
Pentru a mă desfășura în viață...
Mai am însă un obiectiv în față
Și anume să îi sprijin pe Putzy și Alexutza în viață
Pentru a reuși cu toții aici pe Pământ
Și a fi împăcați pentru când plecăm la ce este mai sfânt...
Adică, la Bunul Dumnezeu
Și lângă VOI mereu
Pentru eternitatea toată
Cu dragostea între noi patru, încă din viață...
poezie de Anghel-Alexandru Ghenea (21 iulie 2018)
Adăugat de Anghel-Alexandru Ghenea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre iubire, poezii despre familie sau poezii despre Dumnezeu
Mama era o femeie simplă și foarte modestă, însă o ființă extraordinară, fascinată de cultură în general. În Rusia postbelică, unde apele erau încă tulburi, acest om minunat era deschis față de orice tip de artă. O interesa să vadă o sută de oameni cântând pe plajă sau orice spectacol de teatru, chiar dacă era în limba letonă, și mă lua și pe mine cu ea, pentru că nu putea să mă lase singur acasă. Iar eu o rugam să-mi explice ce se întâmplă pe scenă, vorbeam prea tare în sala de teatru, rușii se uitau la mine și eu nu înțelegeam de ce! Mă ducea la operă, la concerte ale Filarmonicii și într-o zi am ajuns la balet. Nu era un simplu spectacol, era un spectacol în care dansau copii alături de adulți, pe scenă, în decor... A fost ca un cutremur pentru mine. A fost o experiență extraordinară să văd cum toate artele se combină într-o clipă. Și i-am zis mamei că vreau să fiu și eu ca ei. Iar la grădiniță dansam. Făceam dansuri populare și îmi plăcea la nebunie. Am aflat apoi că există școli speciale la care trebuie să mergi ca să ajungi profesionist. Fără să știe mama și tata, m-am dus la o audiție. Apoi m-am întors acasă și i-am anunțat că eu o să merg la o școală de balet și coregrafie. Acesta a fost începutul carierei mele de dansator.
Mikhail Baryshnikov în ziarul Metropolis, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dans, citate despre școală, citate despre mamă, citate despre artă, citate despre Rusia, citate despre teatru, citate despre tată sau citate despre plajă
Ce bine că pe lume mai sunt încă... copii!
Pe drumul vieții tot mergând
Am pierdut îngeri, am găsit demoni...
Din ce în ce parcă mai mulți demoni!
Aceasta însă nu mă sperie
Cât pe lume mai există copii.
Mă-ncearcă un demon și noapte îmi face
Din zi însorită, din ziuă cu pace,
Mi-e frică... o iau chiar la fugă,
Dar un copil dacă apare
Ca printr-un farmec demonul dispare.
Si nu-i un mister - din inocența lui
Înger alb răsare, și-n fâlfâit de aripi
Negura piere, lumina apare.
Ce bine Doamne, că mai sunt copii!
Cu armele lor ne-apărăm și noi.
Demonul știe că arme nu are
Cum are copilul:
Naivitate - tăiș de lumină
Și puritatea de tărie fulger...
El are inocență de la Dumnezeu
O armă mortală - pentru demon rău.
Ce bine că pe lume, mai sunt încă...
Copii!
poezie de Maria Grosu
Adăugat de Nicoleta Ilade

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre îngeri, poezii despre inocență, poezii despre sperieturi, poezii despre pace sau poezii despre noapte
Am realizat că într-o lume care pare un iad, poți rămâne în viață dacă un singur om crede în tine, chiar și atunci când tu nu crezi! Am știut atunci că ăsta e cel mai mare cadou pe care îl pot oferi altui suflet, și am ales să fac din asta o carieră.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cadouri
Copii de azi, nu-I uitați pe părinți
Copii de azi, păstrați-i în minți
Și în suflet pe ai voștri părinți!
Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Și din puținul lor v-au dat,
Ca să creșteți cu aripi de zbor,
Să fiți urmași cu viitor!
V-au iubit, v-au ocrotit,
Și dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiți,
Pe-acești neobosiți părinți!
Ceas de ceas și zile de-a rând,
Voi ați fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!
În pragul casei lor, ei așteaptă smeriți,
Să le dați un semn, că-i iubiți,
Și că-n aceste privinți,
Mai există copii cu dor de părinți!
Dacă viața departe vă poartă,
Nu-i lăsați pe părinți singuri cu a lor soartă,
Veniți și ștergeți lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!
Veniți ca ușa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniți o lipsă,
Să-i bucurați în sufletele lor,
Pe părinții care strigă după ajutor!
Și într-un târziu, ce nu se va ști,
Când clipele părinților se vor sfârși,
Și nu vor mai cunoaște zori,
Să v-amintiți de ei adeseori!
Copii de azi, nu-i uitați pe părinți,
Chiar dacă ei n-au fost niște sfinți!
poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre zile sau poezii despre viitor
Victime frustrate care suferă și se urăsc pe sine, pe ceilalți și viață. Oare ei conștientizează că această atitudine este doar o alegere? Nu, nu vor sa conștientizeze - dacă le spui că există soluții spun "ușor de zis, greu de făcut". "Nu se poate schimba nimic", "viața e un chin", "trebuie să suferi", "lumea în care trăim mă face să fiu așa". Plasăm responsabilitatea, nu ne asumăm nimic, ni se întâmplă lucruri fără ca noi să putem face ceva, destinul face cărțile și noi privim neputincioși, dar frustrați, ceea ce ni se întâmplă. Însă lucrurile nu stau așa. Totul este o chestiune de alegere, mai exact de mentalitate și de atitudine. Viața nu ți se întâmplă, ci o faci să se întâmple. Sigur că există situații neprevăzute și probleme, însă tot mentalitatea și atitudinea ta fac diferența. Acțiunile tale, reacțiile tale, procesele tale mentale, autocontrolul tău emoțional, maturitatea ta psihică, abilitatea de conștientizare și cea de asumare fac toată diferența dintre o victimă și un învingător. Tu ce alegi să fii în viață? O victimă neputincioasă sau un învingător puternic și înțelept?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre victorie, citate despre maturitate sau citate despre cărți