Mama era o femeie simplă şi foarte modestă, însă o fiinţă extraordinară, fascinată de cultură în general. În Rusia postbelică, unde apele erau încă tulburi, acest om minunat era deschis faţă de orice tip de artă. O interesa să vadă o sută de oameni cântând pe plajă sau orice spectacol de teatru, chiar dacă era în limba letonă, şi mă lua şi pe mine cu ea, pentru că nu putea să mă lase singur acasă. Iar eu o rugam să-mi explice ce se întâmplă pe scenă, vorbeam prea tare în sala de teatru, ruşii se uitau la mine şi eu nu înţelegeam de ce! Mă ducea la operă, la concerte ale Filarmonicii şi într-o zi am ajuns la balet. Nu era un simplu spectacol, era un spectacol în care dansau copii alături de adulţi, pe scenă, în decor... A fost ca un cutremur pentru mine. A fost o experienţă extraordinară să văd cum toate artele se combină într-o clipă. Şi i-am zis mamei că vreau să fiu şi eu ca ei. Iar la grădiniţă dansam. Făceam dansuri populare şi îmi plăcea la nebunie. Am aflat apoi că există şcoli speciale la care trebuie să mergi ca să ajungi profesionist. Fără să ştie mama şi tata, m-am dus la o audiţie. Apoi m-am întors acasă şi i-am anunţat că eu o să merg la o şcoală de balet şi coregrafie. Acesta a fost începutul carierei mele de dansator.

Mikhail Baryshnikov în ziarul Metropolis, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest spectacol pe care-l prezint la Sibiu este pentru mine unul foarte personal – vorbeşte despre prietenia mea cu marele poet rus Joseph Brodsky, pe care îl cunosc de zeci de ani. Vorbeşte despre oameni şi despre artă, despre literatură şi poezie, adică exact despre ce sărbătoreşte acest festival în fiecare vară. Sunt puţin emoţionat, pentru că sunt într-o ţară în care doar câţiva oameni înţeleg rusa, limba în care voi juca, dar există o traducere bună, care e deja pregătită.

Mikhail Baryshnikov în ziarul Metropolis, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mea era o femeie foate simplă, însă a contat enorm că m-a dus să văd spectacole încă din copilărie. După moartea mamei mele, bunica a fost aceea care m-a vegheat şi mi-a cultivat deschiderea către artă.

Mikhail Baryshnikov în ziarul Adevărul, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa-zisul meu debut e scenă, în copilărie, a fost în spectacolul "Dama de pică", unde făceam figuraţie. Aveam rolul unui copil de culoare, care ţinea un cadou, o cutie. Şi ţin minte că îmi tremurau mâinile, pentru că îmi bătea inima foarte tare. Am avut o şosetă maronie pe faţă, cu găuri pentru ochi.

Mikhail Baryshnikov în ziarul Adevărul, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

După doi ani m-am întors acasă, ş-am început să fac singur iconiţe. Era vară. Duminica mă duceam la obor. Îmi aşterneam hainuţa jos, îmi întindeam marfa pe ea şi-mi aşteptam muşterii, ca orice negustor. Treceau femei sărace, oameni de la ţară, mă întrebau cine le-a zugrăvit, le spuneam că eu... şi cumparau, bieţii oameni, ziceau că-s icoane cu noroc, de la un copil nevinovat. Doamne, cu ce bucurie am venit eu acasă dupa cea dintâi afacere a mea! Făcusem vreo zece sorcoveţi şi când i-am pus mamei în mână, s-a uitat la bani, apoi la mine şi m-a întrebat îngrijată de unde-s, că eu lucrasem pe ascuns icoanele. Când i-am spus, m-a sărutat, a dat să zică ceva şi s-a întors repede cu faţa spre fereastră, că-i venea să plângă. Aceea a fost, poate, cea mai fericită zi din viaţa mea.

citat celebru din Nicolae Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E greu să te sui pe scenă şi la 17, şi la 70 de ani. Eu sunt un artist care se emoţionează foarte mult înainte de spectacol, nu e un lucru uşor.

Mikhail Baryshnikov în ziarul Adevărul, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care vor să facă artă trebuie să ţină minte că nu e un drum uşor. Arta are nevoie de sacrificii, spunea Konstantin Stanislavski, omul de teatru vizionar din Rusia. Sunt de acord. Şi aici e vorba şi despre sacrificii în relaţiile cu oameni, cu familia, cu viaţa în general. În viitoarea lor viaţă de artist, vor exista anumite limite, pentru că în artă îţi pui la încercare capacităţile tot timpul. Dacă eşti dansator profesionist, de exemplu, trebuie să găseşti mereu o cale de a-ţi păstra echilibrul în viaţă, căci uneori înfrângerile sunt mult mai puternice decât victoriile şi, într-un fel, mult mai valoroase pentru dezvoltarea ta. Trebuie să înveţi să te lupţi cu anxietatea/neliniştea, pentru că arta e o boală. Milioane de oameni fac artă în lumea întreagă şi foarte puţini au norocul de a fi în centru tot timpul, ca Maya Pliseţkaia sau Placido Domingo. Dintre câteva milioane, doar câţiva sunt norocoşi. Dacă adormi în fiecare seară visând la cum o să faci artă, mergi pe drumul ăsta! Dacă nu, nu merge!

Mikhail Baryshnikov în ziarul Metropolis, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură în sala întunecată

Singură în sala întunecată
Marele spectacol e doar pentru mine
Pe scenă sunt toate stelele lumii
Dar lumina lor nu mai vine.

A fost oprită de nu ştiu cine
Şi nu ştiu de ce şi nu ştiu până când
Şi în sala pustie în care stau
Se aud stelele plângând.

Nu ţipa, mi s-a spus, să nu faci panică
Lucrurile trebuie luate aşa cum sunt
Şi eu nu ţip si nu încerc să fug
Eu intru liniştită în pământ.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liceu, cu un balerin de la Operă, s-a pus în scenă "Lacul lebedelor". Balerini – elevii liceului. Eu, Lebăda albă. Ce succes! Cunoscută de un liceu întreg, de clasele de băieţi, de prietenii lor... Dar nu mă interesau prea mult. Voiam să fiu prima şi la balet, şi la carte. Şi am reuşit. Dar nu asta mi-a fost dat. Şi nici nu voiam. Cum nu mi-am dorit nici pianul, la care cântam, pe atunci, destul de bine. Poate cineva îmi şoptea că locul meu e... «Înşir-te, mărgărite»... Şi, în ciuda faptului că bunica – mama tatei – se opunea categoric să devin "saltimbancă" şi nu ne-a vorbit vreo doi ani, tata oscila, mai ales că mama era trup şi suflet alături de mine. Totuşi, intrată la facultate, impusese un program strict: ora nouă seara în casă şi, pe cât posibil, mâncată, spălată şi culcată. Sigur, nu se putea. Aşa că mama – frumoasă femeie! – venea la Institut şi mă lua, ca să nu găsim poarta încuiată.

Adela Mărculescu în revista "Q Magazine"
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, spectator român vibrând de două ori cu scenă, surpriza serii a fost Viorica Cortez, pe care nu am ascultat-o până acum în niciun spectacol. Premiul cel mare de anul acesta la Concursul "Enescu", s-a dovedit mai mult decât pe deplin meritat. Am admirat-o pentru muzicalitatea ei cuceritoare, pentru glasul egal cu un timbru mângâietor, pentru frumoasa ei concepţie a rolului. Nimic ostentativ în cânt şi în joc: Dalila nu a fost o curtezană dură, gândeşte Viorica Cortez, ci o femeie cu farmec, care ştia să dea voluptăţii iubirii o poezie suavă. Şi apoi, bine au remarcat francezii: "plastica scenică!".

Ada Brumaru în Însemnări răzleţe (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă în teatrul-dans dansatorii sunt trataţi ca nişte actori, iar coregrafia ca o mizanscenă, ca o regie, eu fac pe dos: tratez actorii ca pe nişte dansatori şi spectacolul ca pe o coregrafie. Chiar dacă e un spectacol de teatru acest spectacol nu-l tratez ca pe o regie, ci ca pe o coregrafie în care fiecare fir de păr este important acolo unde este. Dacă se poate controla, bineînţeles. Pe dansatori, dacă sunt profesionişti, îi transform în actori şi după aceea îi retransform în dansatori.

Gigi Căciuleanu în AGERPRES, interviu (13 februarie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost foarte norocos să lucrez în atât de multe trupe noi de balet, dar asta este ceea ce face un dansator, de obicei.

citat din Mikhail Baryshnikov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc că odată când am coborât de pe scenă, mama a lăudat pe toată lumea şi eu am întrebat-o dacă eu nu am fost la fel de bună. Şi ea mi-a răspuns că atunci când urc pe scenă răsare soarele, a fost cel mai minunat moment alături de mama şi singurul în care m-a lăudat.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filmul are viaţa lui. Avantajul faţă de un spectacol de teatru este că el există undeva, fixat pe un material, şi când am chef mă pot întoarce la el şi mă pot uita. Un spectacol de teatru filmat e cu totul altceva, deşi e mai bine decât nimic.

citat din Silviu Purcărete
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei

Când am avut întâlnirea de 25 de ani
de la terminarea liceului
m-am dus acasă
în oraşul în care m-am născut
nu ştiam ce rochie să mă îmbrac
ca să fiu cât mai frumoasă
şi atunci mama mi-a spus
"Ce-ar fi, Medi, să îţi iei sarafanul
cu care te duceai la şcoală?
l-am pus bine după ce ai fugit
de acasă
ca să iei viaţa în piept
l-am pus printre lucrurile frumoase
la care mă mai uit când şi când
ca să îmi reamintesc de acele vremuri
în care eram tânără
şi mă iubea taică-tău
ca pe o femeie frumoasă
ce-ar fi să-ţi pui sarafanul
acela pe tine?
Eu cred că te încape
şi acum"
Apoi a deschis uşile dulapului
şi a scos un geamantan vechi
pe care l-a desfăcut cu mare grijă
de parcă ar fi fost un seif
şi a scos uniforma pe care o purtam
la şcoală
avea chiar şi emblema
prinsă în piept
dacă mai e cineva
care să ştie ce e aia o emblemă
Uite şi banderola, mi-a spus
şi mi-a întins cordeluţa albă
pe care o împletise cu mâinile ei
atunci când era tânără şi frumoasă
şi tata îi trimitea scrisori
pe Strada Florilor
iar ea visa că va avea o fată
care se va numi
ca şi mine
Medeea,
iar eu am luat-o
şi mi-am prins-o în păr
sarafanul îmi venea de minune
parcă nici nu trecuseră
atâţia ani
eram din nou şcolăriţă
şi când m-am dus la liceu
toţi colegii au rămas încremeniţi
aproape nu le venea să creadă
că este adevărat
Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei,
se minunau care mai de care,
S-a întors la fel de tânără
ca atunci când a plecat
putem să ne pozăm şi noi cu tine?
Puteţi, bineînţeles că puteţi, doar am fost
colegi
am împărţit aceleaşi vise
cât încă mai visam
bineînţeles că puteţi!
Odată ajunsă în clasă
inclusiv domnii profesori
au vrut să ne pozăm împreună
parcă întineriseră deodată
erau numai zâmbet
domnii profesori
de la liceu,
apoi ne-am aşezat fiecare în banca lui
aşa cum stăteam înainte
şi domnul diriginte a început să strige
catalogul
fiecare aştepta cuminte la rând
striga prezent
după care îşi etala realizările
aveam chiar şi un secretar de stat
printre noi
vorbea foarte rar şi apăsat
conform rangului
pătruns până la lacrimi
de importanţa lui,
după el am urmat eu
nici că se putea moment
mai potrivit
şi dirigintele m-a întrebat
zâmbindu-mi cu subînţeles
ca unei şcolăriţe timide,
Ia spune, Medi, ce ai făcut tu
în tot acest timp
erai unul dintre cei mai buni copii
pe care i-am avut
ia spune,
unde ai ajuns?
La Voluntari, domnule diriginte,
i-am răspuns,
iar el s-a mirat, apoi mi-a zis,
Nu am auzit niciodată până acum
de Voluntari,
e un oraş mare? Unde-i
localizat?
Aş, i-am răspuns, este un orăşel prăfuit
de lângă Bucureşti, capitala
scumpei noastre patrii,
aproape cât o comună
dacă nu şi mai mic,
acolo
sunt profesoară
de copii invizibili
Cum adică invizibili? s-a mirat el
şi mai mult
Care nu se văd, i-am răspuns,
pentru că nu-i doreşte nimeni
şi atunci au devenit străvezii
ca o gelatină
asta am vrut să spun,
iar cea mai mare realizare a mea
este că pot încăpea şi acum
în acest sarafan,
Bineînţeles că
toţi au început să râdă
chiar şi domnul diriginte
dar apoi n-a mai râs
şi m-a întrebat,
Cum de a ajuns la Voluntari
o fată aşa deşteaptă ca tine?
Auzisem că ai terminat
Facultatea de Horticultură
şi faci grădini
pentru oameni bogaţi
care plătesc bine
nicidecum că eşti profesoară
tocmai la capătul pământului,
Tot grădini fac şi acum, i-am răspuns,
dacă înţelegeţi ce vreau să spun
iar dumneavoastră sunteţi primul
care ar trebui să înţeleagă
întrucât lucraţi cu copiii,
doar câ grădinile pe care le fac
de data asta
sunt mult mai frumoase
decât cele dinainte
au în ele
ceva sălbatic
şi viu
pentru că s-au născut din pământ arid
şi se luptă ca să supravieţuiască,
Foarte frumos, Medi, mi-a răspuns el
foarte frumos ai vorbit
şi profund
acum înţeleg de ce ai venit
îmbrăcată în uniforma
de liceancă
tu ai rămas la fel de copil
ca atunci când ai plecat
în timp ce noi am îmbătrânit
odată cu visele noastre,
Când m-am întors acasă
mama m-a rugat să-i dau sarafanul
ca să-l pună la loc
dar nu m-am mai putut dezlipi de el
m-am gândit să le fac o surpriză
elevilor mei
şi m-am dus aşa îmbrăcată
eram curioasă dacă mă vor recunoaşte
primul care m-a observat a fost Alex,
Ia uitaţi-vă, copiii, a zus el,
ne-a venit o nouă colegă,
sper că va sta cu mine în bancă,
Fugi de-aici, i-a răspuns Apostolea,
sigur va fi colega mea,
prima care s-a prins a fost Valentina
cum şi era de aşteptat,
Doamne, a zis ea, dar dumneavoastră sunteţi
doamna Medeea
credeam că ne-a venit o nouă colegă
şi când colo eraţi chiar dumneavoastră
cât pe ce să ne păcăliţi
Dar chiar aşa şi este, i-am răspuns,
eu sunt noua voastră
colegă
mă primiţi şi pe mine printre voi?
nici nu vă închipuiţi ce drum lung şi anevoios
am străbătut
ca să ajung aici

poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curriculum Vitae

1) M-am născut într-un Oraş Liber, lângă Marea Nordului.

2) În anul naşterii mele, banii erau rupţi pentru
a face confetti. O franzelă costa un milion de mărci. Desigur,
nu-mi amintesc aceste lucruri.

3) Părinţii şi bunicii mă ocroteau. Lumea
în care trăiam era blândă şi nu avea gheare.

4) Un corn al abundenţei plin cu bunătăţi m-a luat într-o clădire
cu clopote. O învăţătoare cu sâni mari se ocupa de mine.

5) Acasă, rafturi pline cu cărţi conectau pământul de paradis.

6) Duminicile copilul oraşului se pierdea printre conuri de brad
şi pâlcuri de ciuboţica-cucului, un tren aluneca spre zare.

7) Ţara mea a fost lovită mai periculos de istorie decât
de cutremure sau de uragane.

8) Tata era permanent ocupat să evite monştrii. Mama-mi spunea
că zidurile au urechi. Am fost depozitara unei poveri de secrete.

9) Apoi, m-am mutat în zilele prea strălucitoare, în nopţile prea întunecate
ale adolescenţei.

10) Doi părinţi, două fiice – am luat drumul soarelui
şi al lunii, traversând oceanul. Bunicii au rămas în urmă,
în întuneric.

11) Toţi vorbeau noua limbă prea repede. În cele din urmă
i-am înţeles.

12) Când te-am întâlnit, noua limbă a devenit limba
iubirii.

13) Moartea mamei a rănit fiica, chemând poezia.
Fiica a devenit mamă de fiice.

14) Viaţă obişnuită: multă şi densă. Noduri legând
fire spre oriunde. Trecutul împins în spate, viitorul nelocuit
de dragul gloriosului, dificilului, impetuosului
prezent.

15) Ani şi ani ca aceştia.

16) Copii care nu mai sunt copii. Durerile unui om bătrân,
singurătatea unui om bătrân.

17) Apoi a dispărut şi tata.

18) Am încercat să mă întorc acasă. Am stat lângă uşa
copilăriei mele, dar era închis pentru public.

19) Într-o zi în liftul aglomerat: toţi erau mai tineri
decât mine.

20) Până una-alta, e bine. Zilele luminoase şi nopţile-înstelate
se grăbesc. E rândul nostru, al tău şi al meu.

poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artistul a venit cu NOUL, amânat în mai multe rânduri de situaţia creată azi în lume, iar surpriza a fost pe măsură: un spectacol impresionant care a trecut uşor de EXCEPŢIONAL datorită a ceea ce artistul a fost pe scenă: sufletul spectacolului, sufletul marelui public, Sala Palatului fiind plină-ochi ca în vremurile de odinioară.
Fuego a trecut ‘'artisticeşte'' de febra raţiunii, permanent ‘'lipit'' de scenă şi totodată dinamic pe durata întregului (super)spectacol, susţinut de corul Accoustic şi Orchestra Metropolitană Bucureşti sub bagheta Maestrului Daniel Jinga.

Ştefan Radu Muşat în Paul Surugiu – Fuego în Concertul Pop Simfonic de la Sala Palatului - 15 Mai 2022 (16 mai 2022)
Adăugat de Nicoleta Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara asta voi fi singur

premiera va avea un singur actor şi un singur spectator
filmul e mut din considerente politically correctness
şi nici aplauze nu vor fi. de fapt e un spectacol complex
în care spectatorul va viziona acel film. ultimul.
şi apoi va juca ultima scenă. singur.
la lumina lumânărilor...

visele mele au fost mai puternice decât mine
au străbătut ceruri şi mări
fără să privească înapoi
până când, ostenite să tot pozeze în vise
s-au retras în viaţa de zi cu zi ca minute inutile şi anoste
aşteptând gongul final

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Ştii, voiam să tac şi să te las să pleci. Dar nu aş fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine şi o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Aşa că sper să nu mă urăşti.
Dawosn: Nu aş putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aş fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aş da înapoi, nu aş şterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viaţa mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aş crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aş rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta şi este timpul ca tu să descoperi cine eşti fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aş putea? 13 ani, mama ta moare. Şi totuşi mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă aşa şi te uiţi la tatăl tău care nu e în stare să-şi învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Şi apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i aşa? Dar apoi mai eşti şi tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândeşte la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung şi tărăgănat de a-ţi spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Şi mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile frumoase

Orice femeie este frumoasă, de la mama,
de la logodnica, de la soţia Eva, noi fiind bieţii Adami,
mereu păcăliţi.
Prima femeie admirată de mine
A fost profa de germană.
Ea m-a iubit în felul ei, adică îmi dădea note maxime,
De unde şi dragostea mea pentru poezia germană.
Apoi, toate iubitele mele erau frumoase,
Unele mai mititele, altele mai măricele,
Dar, cele mai frumoase au fost doctoriţele
care m-au salvat de la moarte.
A venit la mine o zână, era rezidentă,
mi-a spus – ai să trăieşti, dar ai răbdare.
Am trăit, mi-a arătat că şi ea avea probleme
Cu ganglionii, trăia, râdea, a ajuns mare.
Apoi a venit o zână la Terapie intensivă,
Acolo se murea de ficat, eu eram Prometeu,
Dar ea mi l-a pus la punct
şi m-a învăţat să merg.
Acum iubesc o princesse lointain,
Este frumoasă şi mândră ca zeiţa Atena.
Cine va veni, să nu fie ultima femeie frumoasă,
Să nu poarte coasă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!