Sonet de ianuarie

Mirifică este pădurea ninsă,
Orişice copac se pare-n floare,
Steluţe albe licăre în soare
Sub ochii mei în zarea necuprinsă.

Peste câmpia cea scânteietoare
De vântul aspru zăpada-i prinsă,
De Crivăţul cu pofta lui nestinsă,
Ce-o poartă-n sus din zare-n zare...

Târziu, la miezul nopţii sus răsare
O candelă ce luminează cerul
Şi ne sloboade peste case gerul,

Dar nu numai acesta este semnul
Ascuţimii frigului de-afară,
Tremură şi puzderia stelară.

sonet de Ioan Friciu (19 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet la sfârşitul toamnei

E miros de rece, totu-i plumburiu,
Vântul e mai tăios ca niciodată;
Tristă pare zarea întunecată,
Ale lunii raze bat în arămiu

Şi dimineaţa nu mai e scăldată
De lumina unui soare purpuriu;
Când împrejur totul este cenuşiu
Bolta cerească rar e înstelată.

Vine iar o iarnă înfrigurată
Peste natură ca o pandemie,
Aspru viscol şuieră în câmpie.

Firea noastră este îndurerată
Până se va trezi din amorţire
Tot ce are o viaţă şi simţire...

sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul tău

Fantomatic trece umbra ta prin lume
Adunând în urma-i visurile toate,
N-a bătut în poartă, simplu, cum se bate...
S-a-nsemnat pe suflet cu tăcutu-i nume!
Orologiu ţipă cerându-şi tainul,
Miezul nopţii iaca crapă pe jumate;
Viaţa despleteşte peste noi păcate,
Pe nerăsuflate le sorbim veninul.
Pasul meu e mic... aripi de lumină
Peste gând te poartă-n albe insomnii;
Am rămas pierdută-n lumea celor vii
Aşteptând o umbră ce n-o să mai vină...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul ...

Când crivăţul, pe aripi, povara iernii duce
Şi lanuri de zăpadă peste pământ aşterne,
Mă mir cum zarea-albastră steluţe albe cerne
Şi cuget despre soarta-mi ajunsă la răscruce.

Din patul singuratic ascult firave vreascuri,
Ce-şi spun a lor istorii prin limbi de foc trecute,
Până în miez de noapte, când gerul se ascute
Şi liniştea m-apasă cum struguri-s în teascuri.

Un orologiu bate din limbile-ngheţate.
Măsoară cu paşi repezi a iernii reci zvâcnire,
Înfrigurat şi singur nu-i timp de poticnire,
Că este-al nopţii paznic, stăpân peste cetate.

Sub genele-mi închise încet se-abate tihna
Şi urma zilei scurse îndată se va şterge.
Prin visele senine îngerii prind s-alerge
Şi-n adieri de aripi îmi voi găsi odihna.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de primăvară

S-a trezit din noapte ziua luminând iarăşi pădurea
Cerul, tot ca marea-albastră, vântuieşte singur norii
Într-un colţ de zare ştearsă se îngrămădesc cocorii
Se întinde peste zare vântul şuierând aiurea

Roua a căzut pe frunze şi pe florile bălţate
Iarba udă se foieşte dis de dis de dimineaţă
Câte-o gâză precupeaţă merge repede la piaţă
Să culeagă ce-şi doreşte, dulce suc din flori de toate

E lumină, este ziuă, e lumină cu mult soare
Nu e rost de nici o ploaie, totul e într-o mişcare
Într-un stufăriş o iadă rupe frunzele şi-o floare

Se aude cum se curge un pârâu vuind la vale
Peste crâng e primăvara ce-a venit din depărtare
Are ploaie, are soare, are fluturi de oricare

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe palmele uimirii

ce frumoasă
este iarna
cu fulgi albi din cer ce vin
să-ţi
albească astăzi haina
şi
s-o facă un dalb crin

cu
steluţe albe albe
totul
este transformat
chiar şi câmpul
e-mbrăcat
şi atâtea trotuare
prin oraş

ninge ninge
vin din cer
flori
steluţe ca un vis
cad pe palmele uimirii
soli fiind
doar ai iubirii
dintre cer
azi şi pământ
împletite cu mireasma
frigului
scăldat în frig

poezie de Ioan Daniel Bălan (11 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miezul nopţii

Aud miezul nopţii, ultima bătaie
se opreşte-n suflet pe un prag de dor,
un fior năvalnic inima mi-o taie –
te zăresc ascunsă-n geana unui nor.

Dar dispare norul, cerul îşi întinde,
dintr-o zare-n alta, marea de senin,
cerne-alene luna raze tremurânde,
apărând măreaţă pe un vârf de pin.

Şi mă duce gândul, peste râu, la tine,
dar un vad găsi-voi, ca să pot să-l trec? -
râul e năvalnic, nu-l trece oricine,
dar m-arunc în apă, chiar dacă mă-nec!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miezul nopţii

Aud miezul nopţii, ultima bătaie
se opreşte-n suflet pe un prag de dor,
un fior năvalnic inima mi-o taie –
te zăresc ascunsă-n geana unui nor.

Dar dispare norul, cerul îşi întinde,
dintr-o zare-n alta, marea de senin,
cerne-alene luna raze tremurânde,
apărând măreaţă pe un vârf de pin.

Şi mă duce gândul, peste râu, la tine,
dar un vad găsi-voi, ca să pot să-l trec? -
râul e năvalnic, nu-l trece oricine,
dar m-arunc în apă, chiar dacă mă-nec!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

În miez de vară

Spre soare ciocârlia îşi îndreaptă zborul
Mai proaspătă, câmpia îşi schimbă covorul.
Lunca e plină de flori, în grâu cântă pitpalacul,
Soarele zâmbeşte în zori, păsări survolează lacul.
Cât priveşti din zare-n zare, câmpia se aureşte,
Bucuria este mare, că pâinea-n cuptor dospeşte.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon de toamnă

Vântu-îşi fâlfâie-o aripă,
Trece lin peste ponoare,
Se opreşte pentr-o clipă
Şi priveşte lung în zare.

Lanu-încins, galben la faţă,
Suferă în agonie,
Fluturele se răsfaţă
Pe-o floare de colilie.

Păpădia-îşi pierde puful
Scuturându-şi pălăria,
Tremură, vine năduful,
A sfârşit călătoria.

Palidă câmpia plânge
Cu-o lacrimă arămie
Şi prin vene curge sânge
În strugurii copţi din vie.

Rândunele dau ocoluri
Scrutând zarea cea senină,
Pleacă linistite-n stoluri
Spre ţinuturi de lumină.

Graurii-nnegresc văzduhul,
Ţipă-nnebuniţi de foame,
Clocoteşte-n jur pământul
Prăduind negrele poame.

O răcoare vine-n noapte
Pornită de sus, din munte,
Greieri zdrăngănesc în şoapte
Frigul nopţii să-l înfrunte.

De cămaşă se dezbracă,
Închide uşor din pleoape,
Vara mulţumeşte, pleacă,
Semnul toamnei e aproape

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarea

Zarea clipelor albastre
trezeşte deodată vântul,
peste ploaia fermecată
care îşi porneşte cântul.

Picături de gânduri reci
curg într-una peste flori,
ele ies din visul nopţii
şi deodată dau fiori.

Ascult frunzele cum cad,
foşnetul de anotimp,
copacii mai rar apar
în veşmântul lor de ghimp.

Aşteptările de seară
vin în raze de speranţă
şi plutesc cum este globul
argintiu şi plin de viaţă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarea

Zarea clipelor albastre
trezeşte deodată vântul,
peste ploaia fermecată
care îşi porneşte cântul.

Picături de gânduri reci
curg într-una peste flori,
ele ies din visul nopţii
şi deodată dau fiori.

Ascult frunzele cum cad,
foşnetul de anotimp,
copacii mai rar apar
în veşmântul lor de ghimp.

Aşteptările de seară
vin în raze de speranţă
şi plutesc cum este globul
argintiu şi plin de viaţă.

poezie de Ion Răduţ din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de soare-n România

Printre tufe de jăratic
Se strecoară soarele,
Este un apus tomnatic,
Poleinnd ogoarele.

În zare cerul s-a roşit,
Pădurea e de aramă,
Câmpia s-a aurit,
Totul miroase a toamnă.

Norii cerului se-aprind,
Se aprinde şi câmpia,
Culori aurii se-ntind
Peste toată România.

Iarba s-a uscat pe coastă,
Frunzele-au îngălbenit,
Florile-n grădina noastră,
De mult timp s-au ofilit.

Aşa apune soarele
La noi în România.
Sunt pustii ogoarele,
Nu mai cântă ciocârlia.

poezie de Dumitru Delcă (30 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru marin

Plouă ca un strigăt.
Cerul nopţii se revarsă
peste câini loviţi de maşini,
peste oameni loviţi de inflaţie,
peste vise amputate.
Plouă în negura nopţii
Peste uitare, peste destine.
Peste moarte, peste nepăsare.

poezie de Vasile Ghinea
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec

Răsai, soare,
Frăţioare,
Cu 44 raze arzătoare,
40 ţine-ţi-le,
Două-n frunte
Mai mărunte,
Două mai scânteietoare
Peste ochi şi ţâţişoare.
Soare luminos,
Cât este de răzos,
Aşa să fiu şi eu frumoasă,
Răzoasă,
Luminoasă,
În ochii mândrului meu,
Peţi-mi-l-ar Dumnezeu!

poezie clasică de Vasile Alecsandri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mamei

Era o iarnă timpurile şi bătea vântul peste viaţă,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârşise,
Urla un vânt câinos în noapte şi era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu şi era gheaţă.

În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa şi lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul şi n-aveam lemne cumpărate.

Un crivăţ surd vuia din norduri şi dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheaţă,
Trecusem doar de miezul nopţii, dar era ger spre dimineaţă,
Iar vântul ne gonea căldura şi ne simţeam goniţi de-acasă.

Simţeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopţii,
Cei mici plângeau de frig, iar casa îşi scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeţii, sus, pe grindă, căpriorii
Şi nu ştiam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorţii.

Dar mama a ieşit din casă, a luat securea şi o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte şi s-a deschis prin viscol uşa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenuşa,
Eram copil şi-mi era frică şi mă temeam că o să moară.

Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Şi am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop şi o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopţii un lemn să facem iarăşi focul.

Opincile erau prea rupte, dormeam aşa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri şi ne-afundam în ea ca-n ceaţă,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din faţă,
Dar ochii mamei erau ageri şi străluceau ca două stele.

Era puternică şi bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte şi ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viaţă tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poţi merge întotdeauna mai departe.

Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopţii, de sub pulpana de zăpadă
În aşa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să şi-l fure.

La ziuă, aveam foc în sobă şi-n casă era cald şi era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuţi, pe geam, afară,
Ştiam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Şi în ochii mamei noastre era iarăşi plină zi de sărbătoare.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă în Mănăştur

S-a topit zăpada mare
însă iar a nins puţin
peste ochi în depărtare
şi-al copiilor suspin

s-a lăsat un frig amar
în oraş şi peste tot
şi pe străzi — pe trotuar
înflorind al vremii clopot

gerul prinde rădăcină
în Cluj şi în Mănăştur
iarnă grea iat-o să vină
să ne lege pasul pur

chiar şi vântul s-a oprit
undeva să se-ncălzească
din gerul cel neclintit
mâinile să-şi dezmorţească

nicio creangă nu mai mişcă
din copacii de pe afară
numai frigul te mai pişcă
dintr-o floare legendară

iarna — pictor iscusit
e din vremuri mai străvechi
câte flori ea n-a croit
cu şapca peste urechi

şi cu ţurţurii cei goii
de la streşini pe la ţară
ger aprig când fu la noi
în a ochilor tăi pară

este iarnă — bine-i şade
şi cu frig şi cu zăpadă
cât de bine ierni-i cade
cu omătu stând grămadă

iată Cluju cum surâde
printre blocuri şi pe străzi
şi ce dulce azi te prinde
peste albele zpăezi

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi se-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
...,, plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul''... şi-Universul
El, poetul nepereche, le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi s-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
,,... plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta... râul, ramul''... şi... Universul
El, poetul nepereche le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea.

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

Pe cerul cu peşti de argint,
Văd cum se ascunde
În marea înfometată
Rana sângerândă a soarelui.
Zarea este o mare în flăcări,
Tulbure şi dezinteresată
De trena de neguri.
Tainele nopţii o ascund sub doliul
Pătat de stelele-lacrimi.
Şi când cerul tot devine mormânt
Iar zarea se coboară ca o pleoapă
Peste truda pământului,
Adormim în lumea speranţei
Alergând spre o nouă zi -
Mântuire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!