Travaliul armoniei

Incercam sa ma prabusesc,
Dar caderile imi erau interzise.
Poezia-si intindea nefiresc,
O plasa de capcane deschise
Ma straduiam sa ma zdrobesc,
Atingeam doar umbra pamantului,
Zdrobeam fructul viu al cuvantului,
Plin de seva, mirosind paganesc.
Peste tot ramuri greu incarcate,
De noeme cu sensuri fertile,
Imi scrijeleau emotii febrile,
Sorbindu-ma cu aviditate.
Deveneam un copil neindemnatic,
Patruns intr-un joc interzis,
Intr-un primordial paradis,
Neingradit de vreo zeitate.
Ma hraneam jinduita cu sensuri,
Ramanand mereu o flamanda.
Simteam o nevoie crescanda,
Sa patrund adanc neintelesuri.
Dintr-o data o tacuta semanta,
Germinand, a nascut cuvinte,
Si din mana-mi asudata, fierbinte,
Un vers s-a-ntrupat in fiinta.

poezie de Simona Paraschiv
Adăugat de AnoMiSs
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

câmpuri albe, câmpuri negre,
joc şah cu mine
dandu-mi voie pe rand
sa mut singuratatea
doar un pic mai incolo,
doar un pic mai departe,
o data poruncind ca un rege,
o data sfidand ca o regina.
o singuratate care sta singura
intr-un turn in care de obicei
sunt pedepsiti nebunii sa stea.
si de acolo sa-si aleaga albele sau negrele statui de lemn
care sa incalece niste cai de lemn.
cu moderatie acum despre nebunie
si despre jocurile in care esti obligat
sa sari dupa ce numeri,
sa te arunci si sa numere altii.
sah intr-un concept de primavara
şi cutia îţi aluneca printre degete.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelesurile

Înţelesurile
ca nişte pietre acoperite de-o mare
diferit colorată
de orele zilei, de orele veacului
trecătoare.
Înţelesurile neclintite,
îngropate pe jumătate în nisip
doar apa le lunecă liniile,
le rotunjeşte,
le frânge,
le dă un chip
mereu schimbător,
încât eu nu văd decât
fluxul şi refluxul unor sensuri
reverberate de valul falsificator,
veşnic crud
la dus şi la-ntors
peste pietrele-afunde,
flux şi reflux al unor sensuri
care aud
întrebările, dar nu şi
cine şi ce le răspunde.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Dănuţ Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stari incerte

Fiinta-mi e ravasita
Aspir la o evadare, evadare dintr-o stare fara nume
Ghiarele abisuluima tin captiva
Totu-i vid, traiesc intr-un delir continuu
Revino-ti fiinta....

poezie de Raluca Alexandra Pasăre
Adăugat de Raluca Alexandra Pasăre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimba Doamne

Schimba Doamne, suferinta
intr-un dans de-albastre stele,
si prin lacrimile mele,
intareste-mi azi credinta.

Schimba Doamne, nedreptatea
cand dusmanii ma lovesc,
da-mi dorinta sa-i iubesc,
sa se vada bunatatea.

Schimba Doamne, si caderea
cand se pare ca-s infrant,
Umple-ma cu Duhul Sfant,
si arata-Ti Tu puterea.

Schimba Doamne, intristarea
intr-un sunet de vioara,
si din inima-mi fa iara,
sa rasune-n slavi cantarea.

Schimba rana-n carne vie,
si-aspra, crunta lovitura,
Schimba Doamne orice ura,
intr-un vers de poezie.

poezie de Marius Alexandru (4 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti doar al meu

eşti doar al meu.
când zbor spre stele
peste fuioarele de nori
ce lasa-n picaturi rebele
adesea adormite ploi!

eşti doar al meu...
in gand de seara
si-n diminetile cu foc
cand soare rosu vrea s-apara
timid pe cer in orizont!

eşti doar al meu...
cand marea-mi scalda
trupul fierbinte plin de dor
esti doar al meu cand departarea
ne prinde intr-un nou decor!

eşti doar al meu...
nimic si nimeni...
nu poate ca sa mi te ia...
nu esti palpabil... esti aievea
esti numai in privirea mea!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inca mai cad lacrimi

Inca mai cad lacrimi, dupa tine
Inca ma mai gandesc la tine
Nu te pot uita
Vreau sa mai faci parte din viata mea

Vreau sa iti spun dinou,
Bun venit in bratele mele
Vreau sa te protejez,
Sa iti ofer dragostea mea

Imi este dor de tine
Si de cuvintele care,
Desi erau reci si goale
Pentru mine insemna ceva

Si stau gandindu-ma mereu,
Langa mine nu mai esti prezenta
Dar totusi,
Parca inca mai simt parfumul cu care te dadeai

In ca iti mai tin minte privirea
Ochi caprui care ii ai,
Ochi pe care ii priveam
Tot timpul ii indrageam

Parca acuma te avd,
Cum stateai la mine in brate
Locul in care,
Cresteau sperante

Parca acuma vad,
Trandafirii infloriti
Parca le simt mireasma
Trandafirilor rosii preaiubiti
De tine indragiti.

Gandindu-ma la tine,
Parca aud cuvintele ce ti-le rosteam
Iti ziceam ca te iubesc
Si cat de mult in viata mea te doresc

Imi amintesc acum,
Iubirea mea pentru tine,
Dintr-o data a rasarit
Fiind de nestapanit

Parca vad momentul in care,
Amandoi rasaritul soarelui il priveam
Impreuna ne bucuram
De la tine o sarutare primeam

Cat timp soarele a stralucit,
Multa iubire s-a ivit
Eram de nedespartit
Mereu, mereu noi ne-am iubit

Odata cu apusul soarelui,
Instalarea noptii depline
M-am indepartat de tine
Te-ai indepartat de mine

Iubirea a disparut,
Mi-ai lasat un gol imens
Un suflet pustiu
Acuma doar de lacrimi ingrijit

Si am ramas singur
Intr-un loc al nimanui
Intr-un loc lipsit de viata
Nu are iubire, nu are speranta

Noaptea hoinarind strazile,
Pe care te plimbam
Stelele inca mai straluceau
Dar mie nu imi mai zambeau

Luna este palida,
Nu are putere sa mai straluceasca
E de parte de soare, i-a disparut stralucirea
Stralucirea care de la soare o primea
Stralucirea care a disparut
Luna si soarele, unul de altul s-au despartit
Totul ramanand un vis neimplinit

poezie de Ovidiu Cotei (20 septembrie 2015)
Adăugat de Ovidiu Cotei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoza intamplatoare

Eram libelula...
Te-ai aplecat, cu ochii mari, deschisi
a mirare, asupra mea.
Cu infinita grija, ai intins
o mana, sa ma aperi de umbra
ploii.
Ti-am simtit caldura,
m-am prins, usor,
de-un deget oferit mie ca sprijin.
Am intors privirea spre tine
si te-am zarit, deschizandu-te
intreg, mie, cu un zambet.
Si-atunci, intreg cerul s-a deschis,
ai intins mana ce ma ridica spre slavi
si-am devenit puterea
Care nastea lumina.
Ne-am privit in ochi, in
fractiunea de secunda
decisiva:
ti-ai concentrat fiinta
intr-un izvor de tandrete si
am zburat, o noua pereche
Adanc in azur.

poezie de Rada Rancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catre mama

Suflet bland din care m-am nascut,
Apa curata ce mi-ai dat, eu am baut,
Iar gandul tau mereu spre mine indreptat,
M-a ocrotit, m-ai protejat.

Catre mama indrept fiecare rand.
Cand va citi, sa-i vad chipul luminand.
Scumpa mea fiinta, din care m-am nascut copil,
Esti totul pentru mine, iti ingenunchiez umil.

La bine si la rau, cu mine ca un juramant;
Plansetele mele, in bratele tale obosind
Si fiecare suras al meu, in inima ta traind,
Intrept catre mama fiecare cuvant.

Curate sa iti fie clipele din viata,
Caci le meriti din plin.
Sa nu uiti nicioadata a mea recunostinta,
Pentru ca din tine sunt darul divin.

Iti voi multumi de-a pururi
Pentru tot ce imi daruiesti!
Dragostea mamei mereu voi sti
Ca va dainui si sus in Ceruri...

poezie de Anca Todor
Adăugat de Anca Todor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulversări (Ofrandă de august)

Nori leneşi, sălbăticiuni sperioase
împleticindu-şi arìpile grele în grâul copt.

Zăvoare deschise
rând pe rând
până la miezul cald, impregnat de miresme.

Suav seceriş. Cornul de fildeş izbeşte
în trandafirul învolt, închis cu cele şapte peceţi ale Tainei.

Sensuri clare, străvechi triumfă extatic.

Rămas-bun, templu al castităţii!...

Sub despuiaţii salcâmi – ofranda de august:
vraişte chilii, penumbrele unui ţipăt de purpură
şi pâinea stingheră, c-un pui de cenuşă în miezul fierbinte.

Vară târzie. Refrenul tânguios de caterincă
anunţă venirea zăpezilor.

În apele amintirilor – scânteind fără de sfârşitul:
neîmblânziţi, ţiparii unor sensuri
cu marginile în torturante obezi de-ntuneric.

poezie de Andrei Ţurcanu din Estuar (2008)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de noi

Noaptea cand ciresii plang
Si chitara-mi raguseste,
Peste vanturile din gand
Dorul tau, ma napadeste.

Iar cand ochii mei cei goi
Ii ascund intr-o batista,
Vad ca-n urma de noi doi
Ramane povestea trista.

Ne iubeam pe val de geana,
Intr-un veac ce ni s-a dus
Astazi dorurile, cheama
Nostalgii intr-un apus.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stihii...

Tot eu-l meu, în vremi demult apuse,
era redus mereu la roi de puncte...
Şi, printre ele, se întrezăreau mărunte
nescrise manuscrise. Şi nespuse...

Se reducea şi la un soi subtil de vaier
cu lavă-n fundul firii clocotindă,
în stare-o lume-ntreagă să cuprindă,
cu flăcări. Şi cu ape. Şi cu aer.

Şi se năşteau cuvinte contrapuse
banale, interzise, nerostite,
sfioase, tainice, ferfeniţite,
cu mâni întinse. Şi cu pluta duse...

Dar a trecut şi asta, cu stupoare,
între extreme: demnitate-laşitate
din lava mea cu-aplomb de zeitate
se înfiripa vers. Şi eu-ul nu mai doare...

poezie de Iurie Osoianu (10 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul butonului roşu

Treisprezece ghilotine glisează
Ghemurile vieţilor oratoric
Prezentând adevărul mediatic
Manipulând turma ce-şi visează...

Subliminal sensuri de viaţă
Cu Lincon şi Kennedy valori
Trucate şi spânzurate în sfori
Cu societatea-mblânzită-n paiaţă...

De umbre nevăzute ce stăpânesc
Tot ce miscă liber şi le robesc
Ca nişte greieri în telefoane!

Ascultând tot ce contra le grăiesc
Sub piramidele de bani... Greşesc!
Intr-un joc... cu roşii butoane

sonet de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest

Locul unde
s-arată lumini
în partea sacră de cer
taină la două capete
răsărind îndeosebi
la fiecare încercare
de a accede în sus
din locul acela
splendoarea revine
cu sensuri multiple
în fascicule de culori
redeşteptând
dimineţi febrile
peste insomnii ingenui
denotă furori emergente
printre ecouri pastelate
aşteptăm de zor un înger
să alunge de la noi
spaime simptomatice
cu program veşnic lucid
acolo unde îngeri
răsar în vogă
la lumina aştrilor
acolo nici o singularitate
nu va persista
şi tot acolo
s-ar putea destăinui
viitorul lumii
acolo se va putea afla
sau amâna la nesfârşit
data apocalipsei.

poezie de David Boia (19 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul iubirii

Cu glasu-acesta de pământ,
Nu pot, ca îngerii, să cânt
Iubirea, revărsată-n noi,
Pe când eram de noapte goi.

Acum, cu noaptea îmbrăcaţi,
Ne-ascundem, tot îmbrăţişaţi,
De-acelaşi Tată care-a dat
Pedeapsa pentru greu păcat.

Iar noi, din fructul interzis,
Muşcând şi-acum, ca-n Paradis,
Ne afundăm încet, încet,
În visul unui biet poet

Ce tot mai crede că-al lui vers
E cântecul din univers,
Iubit de Tatăl nostru care,
Prin dragoste, ne dă iertare!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o zi

a mai trecut o zi indiferentă
subliniindu-i plinătatea transparentă
o noapte s-a mai scurs nepăsătoare
şi lină ca o apă curgătoare

cu sensuri fără sensuri ca esenţă
la fel şi viaţa trece în cadenţă
şi numai aurul din luturi ancestrale
impune fast poemelor banale...

poezie de Iurie Osoianu (19 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructul interzis

E lucru cunoscut demult,
De la Ovidius chiar, cel cult,
Că fructul care-i interzis
Mai "dulce" e ca cel permis;
Vă spun direct, fără perdea,
Îl ştiu şi eu, pe pielea mea...

pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (21 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoaica Frantei

ne-am intalnit intamplator intr-un port fara far,
la sud de capatul lumii.
ai crezut ca sunt Roger Mortimer si ai brodat cerul cu buzele in mii de culori,
unele apasatoare,
altele nu.
copiii nostri nu s-au nascut desi am avut mereu parte de ploi amestecate cu sange de inger,
turnul de piatra ne-a strans intre zidurile lui
implinind profetia.

dupa ce trupurile noastre au ramas fara inimi,
legenda a mai hoinarit un timp prin orasele obosite de menestreli apatici, rautaciosi.
apoi parintii ne-au ars cuvintele de dragoste intr-un loc tainic.
iubirea se vindea ieftin si lumea nu era pregatita pentru un compromis cu eternitatea.

ramas singur intre moarte si moarte,
am scris pe sabia credintei un nume de femeie:
Isabelle.

poezie de Eduard Dorneanu (3 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doar in seva...

Îşi pleacă timpul ramul
în destine...
Vieţi sălcii plâng în pumni de muguri
dorul.
Din ape reci rămân
doar vaduri de nădejde.
În visuri, căile se pierd
iar în apusuri moare neştiută
clipa de-amăgire.
A fost, va fi sau este
doar poveste...
Iubirea, armonia sau seninul
se întâlnesc vremelnic, undeva,
pe creste
şi-şi varsă-n cupe largi
melancolia...
Suntem doar
firave inele prinse în spirala,
trunchiului veşnic renăscut,
redat Luminii.
Când fier încins
loveşte miezul fraged,
noi doar în sevă
regăsim viu glasul
şi în cuvinte,
sensuri răsucite,
ne-aşternem amintire blândă-n pagini...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea - I

Nu mai sunt în cuvinte!
Strigătul arde! Mă minte!
Tăcerea are un alt preţ:
De sensuri noi mă dezvăţ!

Albul e surpat în abis!
Cer sfâşit! Vis interzis!
Tăcerea seduce iar şi iar:
Viaţă de prisos! Aur avar!

Tăcerea e albă; iarăşi trădată!
Dincolo de orice gând aşteaptă...
Nu spun! Nu spun la nimeni nimic:
M-au iubit unii, alţii m-au învrăjbit?!

... Cuvântul care era floare cândva
Acum ca un spin e-n inima mea!
Mă roadă că nu-l spun nimănui:
Suiţi-mă pe cruce; băteţi cui peste cui!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să uit!

Nu pot să uit... să nu spun cuvinte
căci spinii sunt sensuri
care înţeapă durere
durere care picură-n sănge
şi ele au ajuns cuvinte schilodite
în cuie bătute şi-n nedreaptă
şi-n a dreaptă şi stângă cruce
şi-n balanţă,
căci ei nu vor să judece!
Nu... nu mai vreau să fie răul şi urâtul
încă rămas în lume, umanizat
şi pus pe odăjdii în faţă!
Să uităm coşciuge, cranii, oseminte
morminte-n noapte
inchiziţie, sânge, schilodire
şi suflete moarte-n ochii vieţii
Nu mai vreau oase boante-n minţi închise
neguri încinse ce-aduc autoflagelare
catalige-n cuvinte şi răsturnate sensuri
vedere întunecată
resturi umane, organe puse-n...
ochi de copil. - Doamne cât încă de pur
este lutul plămădit de tine!
Nu mai vreau din cotloane de întuneric
să venim, iar din minţi nebune să urlăm
în începuturi iară!
Nu vreau să puneţi şi să duc în mine
gunoiul de dincolo de porţi, din întuneric
strigând spre iad, vreau nemurire!
Să luăm aminte, căci niciun cerşetor
nu va trece poarta, în zdrenţe de cuvinte
murdar şi fără de minte!

poezie de Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!