Mâini pedepsitoare

De câte ori îmi amintesc, rebelo,
Că îmi provoci de bună voie rău,
Mă înnegresc la faţă ca Othello
Şi mâinile pornesc spre gâtul tău.

Dar dintr-o dată mi se face milă,
De orice gând răzbunător mă usc
Şi, cum te ştiu curată şi umilă,
Simt mâinile că-mi cad din umeri, brusc.

Acum, când totul mă interesează,
Un simplu zvon mă poate-asasina,
C-am auzit cu jenă şi cu groază
Că-ţi faci un fel de mică lumea-a ta.

Au fost destule între moft şi ţâfnă,
Cu scene de amor şi de război,
Dar mă stupefiază această râvnă
De a distruge totul între noi.

Alerg, în faţa lumii, ca o torţă,
De dinainte de-a te naşte tu,
Dar nu-mi îngădui nici-un gând de forţă,
Să te opresc din nebunie, nu.

Te-am acceptat alături fără probă,
Acum, de dorul tău nu pot să dorm,
Va trebui să-mi las la garderobă
Aceste mâini care-au crescut enorm.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de IngridM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia acum

Rănit la piept de crivăţul câinesc,
Ce-mi bandajează rănile cu luna,
Abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

Şi rănile mereu mă vor durea,
Slăvind întîmpinarea ta târzie
Şi-abia acum îţi spun "iubita mea",
Când nici nu-ţi ştiu adresa spre a-ţi scrie.

Deodată, apa lumii te-a-nghiţit,
Deodată am rămas rănit de crivăţ,
Gesticulând spre minus infinit
Şi construind delicte împotrivă-ţi

Atunci când totul se-ntâmpla firesc
Ne-mpotriveam ca soarele şi luna,
Şi-abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

Deodată ce spun eu şi ce spui tu
Sunt două îngheţate limbi străine
Şi la hotarul dintre da şi nu
Un martor mut mi-ar tot vorbi de tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentul

A fost o zi, nu ştiu în ce zi,
Nu-mi amintesc la ce oră
Dar îmi amintesc că te-ai întâlnit,
Te-ai auzit, ai strigat, ai trăit.
Îmi amintesc evadarea ta...
Ai ieşit dintr-o gaură de viaţă
Şi te-ai născut cuvânt fără voce.

Acum că te-am citit,
Nu-mi amintesc de ce...

În acea zi, în acel moment
Te-ai găsit căutând în mine,
Pe mine sau pe lângă mine.
Ai fost în aşteptare
Sau mai eşti încă,
În acel moment, în locul acela
Mi-amintesc...
Era plin de absenţa mea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

Nu pot să mă opresc,
Plâng fără-ncetare,
Mi-e foarte dor de tine,
Ştii doar cât te iubesc.
Îmi vine să te strig,
Să mă audă zborul,
Îmi vine să alerg,
Să scap acum de dorul
Ce mă-nconjoară.
Lacrimile-mi curg şuvoi
Pe faţă, pe piept, pe picioare;
Asemeni unui cotoi,
Colind strada cea mare,
Fără ţintă.
Apa-mi ajunge la gleznă,
Genunchii-mi sunt umezi şi reci,
Nisip e în suflet şi beznă
Din ziua în care
Ţi-ai propus să pleci.
Gâtul mi-e în apă acum,
Mă târâi pe vârfuri şi tac;
Nimic nu mai seamăn-a drum
Şi gânduri îmi zboară pe lac.
Alerg din vis şi chipul tău
Mi-apare ca prin ceaţă,
Un simplu sărut mi-ai dăruit
Şi m-am trezit la viaţă.
Lacrimile înecat-au
Gândurile mele-ntregi
Şi mă simt, în lipsa ta,
Ca o slugă între regi.

poezie de Claudiu Toma
Adăugat de Adelina Stoleru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, deci, asta te-a deranjat atât de mult, că i-ai văzut împreună, la masă, la restaurant.
Lucian: Nu, doar asta, nu... Dacă ar fi fost doar atât, tot nu m-ar fi de-ranjat atât de mult, însă la un moment dat, ea l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat! Chiar acolo, la restaurant! De faţă cu mine, poate special ca s-o văd eu, sau... nici nu ştiu de ce. Şi am reacţionat cum n-ar fi trebuit!
Mihai: L-a... sărutat?! Lia?! Pe... Sid?!
Lucian: Da... La naiba! Chiar l-a sărutat... Nici acum nu-mi vine să cred că într-adevăr a făcut asta! Curată nebunie! Mă tot întreb de ce, dar nu înţeleg...
Mihai: Luci, calm, te rog!
Lucian: Sunt foarte calm, Mihai. Sau voi fi, de îndată... Lasă-mă, că-mi revin imediat... Pentru că nu mai vreau să mă gândesc la nimic! Toate astea sunt lipsite de orice sens. Şi v-am promis solemn, vouă şi-n primul rând chiar mie, că nu voi mai face nimic prosteşte şi am de gând să-mi ţin cuvântul dat, aşa că, gata! Rămân indiferent la orice; nu mă mai interesează! Nimic! Sau aşa ar trebui, să nu mă intereseze, deloc. Nu ştiu în ce măsură reuşesc, însă mă străduiesc, serios...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stinge-mi dorul de tine

Aprinde-mi inima,
Stinge-mi dorul de tine,
Prea mult, am bătut la porţi străine
Şi te-am dat uitării, suflete.

Stinge-mi dorul de tine,
Nu mă lăsa captivă printre ruine,
Alerg spre tine,
Dar nu-mi găsesc oprire.

Sunt ziduri ce se-nalţă,
Mi-am construit fortăreaţă,
Alerg spre vise,
Adesea, bat la uşi închise.

Stinge-mi dorul de tine,
Când simt că mă-nconjoară,
Nu construi prăpăstii între noi,
Când încerc să mă apropii iară.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ce faci acum

Atunci când ai plecat eu am ramas un pic "senil''.
M-am pierdut, hai să recunoaştem, m- am pierdut pierdu-te...
Si tu?
Ah!.. Nu, scuză-ma, eu nu te-am întrebat dacă şi tu ai suferit,
Era un ce mai faci, chestii din astea...
pe scurt, un ce faci acum?
Ce faci acum, acum si chiar acum, ce faci chiar acum?
Nu-mi pasă ce faci în viaţă, eu nu mai sunt în viaţa ta, ce crezi că-mi pasă?...
Cu siguranţă faci atât de multe lucruri frumoase,
dar pentru mine contează acum, acum îmi pasă...
Acum, chiar acum în acest moment.
Pentru ca eu acum mă gândesc la tine făcându-mi rău...

poezie de Charles Bukowski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?

Ce faci la ora când mi-e dor de tine
Şi niciun fel de răni nu te opresc
Să-mi reconstitui trupul în ruine
Şi să-mi refaci tot viciul omenesc?

Eşti ţipătul plăcerii îndrăzneţe
Şi te implor, ca într-un turn complex,
Să-mi regăsesc plăceri din tinereţe,
Să-mi pun cu moartea focul meu în sex.

Mi-e teamă de o vârstă fără milă
Când am să cad la pragul tău, înfrânt,
Şi-ai să-mi dedici tandreţea ta umilă
Să mă mai scol nebun de la pământ.

Nu ştiu ce faci când eu îţi caut gura,
Cu nebunia de soldat bătrân,
Ce-şi vindecă în cer harababura
Şi-mi dai motiv în viaţă să rămân.

Ce faci, adolescentă numai noapte?
Din jaful care n-are niciun rost,
Te recompun cu gust de mere coapte
Şi nici nu ştiu, de fapt, ce fruct ai fost.

Eu te iubesc cu lipsa de ruşine
A unei făr'delegi cu chipul tău
Şi-atât cât te blestem, îmi este bine
Şi-atunci când nu te simt, îmi este rău.

De sus, din avionul ce m-aduce
În vatra ta, te văd şi te rescriu,
Eşti condamnată la aceeaşi cruce
Pe care-mi este scris să mă simt viu.

Şi nu-nţeleg ce poţi acolo face
Fără întregul meu absurd blestem,
Hai, neagra mea, arată-te încoace
Şi-aş vrea sorbindu-ţi noaptea să mă tem.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
Iubirea mea, orgoliul meu e frânt,
Te gust pe nesimţite şi mi-e bine
Şi te găsesc intrată în pământ.

Eu simt că mor păzindu-te de toate
Şi n-am să mai rezist măcar un ceas
Să te culeg din tot ce nu se poate
Şi să mă-nchin la tot ce mi-a rămas.

O, negricioasă fără de lumină,
Mă tem că, într-o noapte, vei pleca
Şi-atunci te rog, din marea mea ruină,
Închide viaţa mea cu viaţa ta.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna îmi creşteau aripi

S-au năruit a pagubă cărările în ceaţă
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.

Cred că m-ai părăsit fără să ştiu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste iţe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potriveşte nimic,
aerul e greu când îl respir singur
şi în piept simt o durere.

Nu ştiu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
şi totul îţi pare zdrenţuit de timp,
e o mirare-n sine acest conţinut neînţeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laţ,
zborul e o idee prea îndrăzneaţă
să nu lupt să fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
şi acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerşită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireşii
pe care şi tu îi iubesţi.

Întotdeauna îmi creşteau aripi
acum le am
şi nu ştiu cum să zbor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţ

Te simt când te gândeşti la mine
Şi din mândrie nu mă chemi
Te simt când îţi e rău şi bine
Te simt când dormi şi când te temi

Să fie totul din iubire
Să fie semn din cerul Sfânt
Ce mult doresc să fii cu mine
Şi cum te chem din gând în gând

De te loveşti cumva odată
Îţi simt durerea pe-acel loc
Şi încordat mă simt deodată
Şi-mi simt acelaşi loc în foc

Te simt când te gândeşti la mine
Când tu nu dormi, nici eu, nu dorm
Vreo lacrimă curgându-ţi ţie
O simt curgându-mi şi în somn

Să fie cerul legătura
O aţă dură între noi
Să fie simţul o frântură
Să fie scris să fim în doi

Te simt mereu şi-n toate cele
Te simt plângând, te simt râzând
Te simt uitându-te la stele
Şi te visez în nopţi la rând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ţigară

Este mai complicat decât pare a fi.
Ai un pachet în faţă.
Multe posibilităţi.
Nu este chiar întreg.
Lipsesc doar câteva bucăţi.
Este în regulă.
Toţi avem un trecut.
Am făcut alegeri care ne definesc.
Alegeri care spun cine suntem,
de unde venim şi încotro ne îndreptăm.
Eu te accept aşa.
Acum, te rog, alege una.
Ştiu că avem trăsături comune,
ne învârtim şi ne aşezăm în acelaşi spaţiu.
Ai putea spune că suntem toate la fel.
Dar nu.
Pentru o secundă una dintre noi este diferită.
Este specială.
Acela este momentul în care faci o alegere.
Şi m-ai ales pe mine.
Mă scoţi din rând.
Mă studiezi.
Mă tragi uşor.
Mă prinzi cu ambele mâini,
mă roteşti între degete,
îmi prinzi umerii şi genunchii cu mâinile şi
mă roteşti coleric trăgându-mi pe nări parfumul
puternic.
Îmi prinzi gâtul cu buzele într-o muscătură fermă
şi totuşi blândă, caldă, tandră.
Îţi fac rău şi totuşi mă doreşti atât de tare.
Îţi fac rău.
Atunci de ce zâmbeşti?
Mă vrei?
Te vreau.
Vreau să mă consumi cu totul,
să-ţi intru prin plămâni,
prin inimă,
prin creier,
prin corp,
să te inund cu totul şi
să mă pierd milimetru cu milimetru prin tine.
Hai aprinde-mă.
Şi atunci îl aud.
Zgomotul.
Acel zgomot urmat de o usturime care nu distruge,
ci vindecă.
Îl simt cum îmi arde picioarele
dar nu mă tem.
Nu mă tem pentru că ţi-am ajuns pe buze,
ţi-am pus stăpânire pe gură şi
acum mă pot juca în sfârşit cu limba ta.
Ai tras adânc.
Te simţi puţin ameţit,
îmbătat de aromă.
Te simt vulnerabil şi
prind putere cu fiecare muşchi pe care ţi-l relaxez.
Ameţeală,
eu mă îmbăt cu tine,
tu te îmbeţi cu mine,
ne consumăm reciproc şi
ne satisfacem dorinţele.
Mai trage, te rog!
Mai frânge-mă între degetele tale!
Mi s-a încins spatele şi arsura avansează spre gât,
nu mă poţi lăsa acum!
Sunt la fel de dependenta de tine aşa cum tu eşti de mine.
Mai soarbe, mai trage, mai gustă-mă o dată.
Se apropie sfârşitul.
Ştiu asta, îl simt, e aproape.
Prinde-mă mai strâns şi soarbe-mă cu totul.
Contopeşte-mă cu fiinţa ta.
Şi atunci când arunci ce a mai rămas din mine în scrumieră
să nu o priveşti cu amărăciune.
N-am plecat.
Eu sunt prin tine,
alergându-ţi prin celule,
prin ţesuturi,
prin sânge,
prin minte,
prin trup.
Nu te voi părăsi curând.
Aprinde alta.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copile, n-o arunca...

Copile, n-o distruge, n-o arunca departe,
Fă bine şi te-abţine de la amuzamentul nătăfleţ
De-a decupa toate pozele din această carte!
Păstrează-o ca pe comoara ta cea mai de preţ.

N-ai auzit spunând, minţi înţelepte, pricepute,
Că eşti moştenitorul tuturor secolelor trecute?
De ce te dedai la aşa ceva? Mâinile tale n-au fost făcute
Ca aceste pagini minunate să fie-n felul ăsta rupte!

Mânuţele tale-au fost create să aibă parte
De lucruri bune şi nu să săvârşească fapte rele.
Pot fi folosite pentru-a strânge de dincolo de moarte
Mâinile Bătrânilor, atâtea câte mai poţi s-atingi din ele.

Iar seara, la culcare, după ce soarele apune,
Dragule, mânuţele tale firave-au fost, cu înţelepciune,
Făcute, cred, şi ca să se unească-ntr-o caldă rugăciune
Pentru acei care-au uitat poveştile cu sfinţi şi zâne bune.

poezie de Hilaire Belloc, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infatuare

Îmi sunt contemporan - şi mi-e de-ajuns:
Întregul paradis în mine-ncape.
Nu-mi pot fi întrebare, nici răspuns,
Dar, uneori, simt că-mi sunt prea aproape.

N-am decât vârsta gândurilor mele,
Nu pot îmbătrâni decât c-un vis;
În mâini port un buchet de asfodele
Şi-n ochi - un ev de fum şi-un zeu ucis.

Pot foarte bine să rămân închis
Şi să mă zbat între oglinzi rebele,
Multiplicat în orice gând proscris,
Murind la fel în orişicare piele...

Doar uneori, cum mă răsfrâng în ape,
Dar nu-mi pot fi-ntrebare, nici răspuns,
Pricep - când paradisul stă să-mi scape -
Că-mi sunt contemporan de nepătruns.

poezie clasică de Romulus Vulpescu (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt alături...

Nu ştiu de-am scris eu versuri câte drumuri
Bat fără tine zilnic singuratic,
Nici dacă-n flori de toamnă sunt parfumuri
Destule pentru dorul meu sălbatic.

Te simt alături, dar eşti numai umbră
Şi nu-mi răspunzi de-ntreb de mă iubeşti,
Foi veştede de noi alături umblă -
Neconvertibili galbeni pământeşti.

Cometă-s eu, coroana ei e umbră
Ce-şi duce trist în urmă coada sumbră.

poezie celebră de Mihai Beniuc din Lupta cu îngerul
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâine şi muzică

Muzica-ascultată-împreună n-a fost doar muzică,
Pâinea-împărţită cu tine a fost mai mult decât pâine;
Acum, că nu mai eşti, totul a devenit dezolant
Tot ce-a fost odinioară frumos a murit în mine.

Cândva mâinile tale-au atins această masă-, acest potir,
Te-am văzut ridicând acest pahar cu degetele tale mici.
Deşi-aceste lucruri nu-şi mai amintesc de tine, iubito,
Atingerea lor nu va dispărea, va rămâne pururi aici.

Pentru că tu, în sufletul meu, te-ai mişcat printre ele
Şi le-ai binecuvântat cu ochii şi cu mâinile, odată,
În inima mea îţi vor păstra vie-amintirea;
Ele te-au cunoscut cum erai, frumoasă şi-înţeleaptă.

poezie de Conrad Aiken, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătorit

Mă nasc azi iar, în gând cu mamă
şi sunt bărbat din tată... în fiu.
Doar poza de azi mă mai reclamă
că ziua a fost... aşa târziu.

Plângeam că părăsisem mamă
şi-o plâng azi... că m-a părăsit.
La tată am râs, să-l bag în seamă,
c-ar fi şi el... Acum dorit.

În atâtea naşteri, ani la rând,
m-am alipit... de simbol, mamă,
şi tată am devenit, nu-n gând...
Am probă... poza dintr-o ramă.

Trăiesc, c-am avut tată, mamă,
şi voi trăi... printre copii
când gândul lor, cândva mă cheamă
şi eu nici gând nu voi mai fi!

Alături, mai am... ce-a iubi, doar ce-a iubi, doar ce-a iubi...

*La toţi mă plec, pentru a vă mulţumi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doti, draga mea, sunt tot numai aşteptare, numai dor de tine. Un singur gând, o singură râvnă: aceea de a fi, din nou, aproape de tine, aproape de îmbrăţişarea ta, de apa vie a buzelor tale – mereu dorindu-te, mereu setos de frumuseţea ta fără asemănare. Iată! Peste câteva zile vei fi soţia mea. La acest gând, cele mai pure zone ale spiritului se deschid înainte-mi – şi stau ca în faţa celui mai sublim act al desăvârşirii. Un jurământ sfânt mi se naşte pe buze, acum în preajma marei împliniri, şi totul se leagă de azi înainte, pentru mine, de acest jurământ. Lui voi închina ceea ce e mai bun în mine îndeplinirii lui – căci jur să mă închin cu totul pentru fericirea ta; să-mi dăruiesc toate puterile inimii idealurilor tale; să sfinţesc cu sârguinţă altarul căsniciei noatre cu harul celei mai dumnezeieşti iubiri.

Radu Stanca în scrisoare către Dorina Ghibu (1951)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu ştiu

Când nu ştiu
clipele tale
mi se acreşte
veşnicia...
Te-am lovit
cu un gând
de-al luminii
şi uite,
nu ştiu
de ce s-a îngămădit
întunericul
între atunci şi acum...

poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De ce îţi scriu acum?
Pentru că întunericul a devenit tăios
Şi fiecare clipă-i împărţită,
Între pragul de sus şi pragul de jos
Între viaţa prezentă şi cea irosită.
De ce îţi scriu acum?
Pentru că dorul de tine e o lege nescrisă
Şi oricât aş vrea să nu-mi pese, îmi pasă,
E ceva între vis şi-o clepsidră aprinsă
Un surâs al durerii, sau poate-o grimasă.
De ce îţi scriu acum?
Pentru că am inima prinsă,
Între cer şi pământ şi totuşi, îmi pasă!

poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mda, sigur; ai dreptate... Nu trebuia să accept de la bun început, trebuia să fi refuzat.
Sonya: Însă de moment ce tot ai acceptat, nu poţi da înapoi, trebuie să-ţi faci datoria care îţi revine, în calitate de comandant al misiunii, datorie pe care ai neglijat-o în ultima vreme.
Lucian: Poftim?! Greşeşti! Îmi fac datoria, aşa cum ştiu.
Sonya: Nu-i adevărat! De la un timp, nu-ţi faci deloc datoria, în nici un fel. De ce te-ai separat de colegii tăi, de ce i-ai lăsat singuri?
Lucian: Nu mă-ntreba! Nu cred că te interesează. Nu-i treaba ta.
Sonya: Ba este şi treaba mea; mă interesează ceea ce ţi se întâmplă, pentru că-ţi sunt prietenă. Ţi-am spus că ştiu ce s-a petrecut între voi. Ştiu din ce cauză s-a produs această separare. Ştiu cine şi ce ţi-a spus, dar asta nu explică deloc comportamentul tău, nu-ţi justifică purtarea.
Lucian: Sonya, te rog încă o dată, renunţă la acest subiect!
Sonya: Sigur, laşule... Dar nu renunţ deloc. Să văd, ce o să faci?
Lucian: Nu ştiu ce voi face, dar laş nu sunt, să ştii!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te amintesc

Niciodată n-aş fi ştiut că te-am iubit atât,
dacă visul morţii nu ar fi venit între noi
să distugă infinitele noastre simţăminte
care însufleţeau dragostea noastră.

Iubirea mea pentru tine a fost dulce şi curată,
niciodată măcar nu te-am jignit cu un cuvânt,
ai fost pentru mine înţelegere şi mângâiere,
nicicând n-ai auzit de pe buze un cuvânt urât.

Nicodată n-am primit un sărut mai dulce ca al tău,
aceleaşi atingeri ale tale inconfudabile,
atât de suave erau de mă făceau să simt iubirea
ce părea că-n viaţa mea n-am s-o mai găsesc,
mă simt şi acum în ale tale braţe calde
şi de aceia în viaţa mea nu te-am putut uita.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2010), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!