Mâini pedepsitoare
De câte ori îmi amintesc, rebelo,
Că îmi provoci de bună voie rău,
Mă înnegresc la față ca Othello
Și mâinile pornesc spre gâtul tău.
Dar dintr-o dată mi se face milă,
De orice gând răzbunător mă usc
Și, cum te știu curată și umilă,
Simt mâinile că-mi cad din umeri, brusc.
Acum, când totul mă interesează,
Un simplu zvon mă poate-asasina,
C-am auzit cu jenă și cu groază
Că-ți faci un fel de mică lumea-a ta.
Au fost destule între moft și țâfnă,
Cu scene de amor și de război,
Dar mă stupefiază această râvnă
De a distruge totul între noi.
Alerg, în fața lumii, ca o torță,
De dinainte de-a te naște tu,
Dar nu-mi îngădui nici-un gând de forță,
Să te opresc din nebunie, nu.
Te-am acceptat alături fără probă,
Acum, de dorul tău nu pot să dorm,
Va trebui să-mi las la garderobă
Aceste mâini care-au crescut enorm.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de IngridM
Votează! | Copiază!
Cartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar
1 cristian [din public] a spus pe 23 aprilie 2008: |
| m-a repus pe drum... eram pierdut! nu stiam in ce directie sa o iau! |