Înserare

E noapte... doarme totul,
Zefirul însă-i domn;
Căci vrând s-atingă roza,
Învins-a-n drum pe somn.
Glumind, el balansează
Copacii-n visul lor;
În jurul lumii-acuma
Dansează-un negru nor,
Aşa c-a ei lumină
Nu va mai stingheri
Pe doi iubiţi, ce-n pace
Să fie, ar dori;
Iar florile-alintate
Mireasma şi-o răsfrâng.
E-atâta vrajă dulce
În adormitul crâng!
Nu-i niciun singur zgomot...
Şi filomela chiar
Tăcut-a prin tufişuri,
Visând în tainic har.
E ora când flăcăul
Aşteaptă-n doru-i sfânt
La poarta mândrei sale:
Viaţă... sau mormânt.

poezie clasică de Iulia Hasdeu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înserare

E noapte... doarme totul,
Zefirul însă-i domn;
Căci vrând s-atingă roza,
Învins-a-n drum pe somn.

Glumind, el balansează
Copacii-n visul lor;
În jurul lumii-acuma
Dansează-un negru nor,

Aşa c-a ei lumină
Nu va mai stingheri
Pe doi iubiţi, ce-n pace
Să fie, ar dori;

Iar florile-alintate
Mireasma şi-o răsfrâng.
E-atâta vrajă dulce
În adormitul crâng!

Nu-i niciun singur zgomot...
Şi filomela chiar
Tăcut-a prin tufişuri,
Visând în tainic har.

E ora când flăcăul
Aşteaptă-n doru-i sfânt
La poarta mândrei sale:
Viaţă... sau mormânt.

poezie celebră de Iulia Hasdeu (1885)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ora când flăcăul
Aşteaptă-n doru-i sfânt
La poarta mândrei sale:
Viaţă... sau mormânt

catren de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând în cavou

Pierdut sunt prin viaţă,
Prin vise mult prea sumbre
Citind din cărţi de aur,
Mă contopesc în umbre.

Stau singur de un veac,
Visând cum totul trece
Doar îngerul mi-e leac,
În nopţi cu lună rece.

Din toţi cei ce sperau,
Să aibă darul sfânt
Doar unii încă au,
Lumină în mormânt.

Din ramuri prea uscate,
Ce-abia stau să cadă
Se-aud zicând în şoapte:
Vrem Biblia să cadă.

Dar poate vor pleca,
Toţi demonii, din nou
Iar eu pe veci voi sta,
Visând într-un cavou.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn de căţel

Ce linişte-i când doarme un căţeluş
Înghemuit, topit... Cum se scufundă
În moale somn al corpului de pluş
Cu tresăriri ce-i mişcă guleraş cu fundă.

E parcă numai cap şi-un pântece rotund
Căci labele-i sunt doar firave mreje
Chircite lângă trupu-i şi le acolând
Spre umed bot ce-n păr îi dă vârteje.

Din când în când tresaltă, vrea s-alerge
Şi aproape în lătrat îşi exersează voce
Ce nu-i ştiam, că nu-i de mult de merge
Şi se destinde iar... reescapat de-atroce.

Mă simte alături şi se-ntinde alene
S-atingă definitul care îi dă speranţă,
Că e un singur lumii de întâmplări viclene,
Primejdii... da-i sortitu' de a mea siguranţă!

... Şi s-a trezit mirat la glas suav, de-o dincolo de clanţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viaţă
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de aţă
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viaţă, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viaţă dulce a ieşit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristeţe;
De-o tristeţe-aşa de dulce
Căci vii tu, bătrâneţe!
Şi nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naşte spre-a muri,
Şi totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Şi ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Şi pământu-acesta mare
E-un fior înţepător;
El te naşte, el nu moare,
Şi te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a dus

s-a dus totul s-a dus într-un văzduh,
când te cântăm noapte de noapte,
când te chemam cu mult năduf,
când îţi sorbeam buzele coapte
şi flori plăpânde ţi-aduceam
şi roza visurilor tale,
şi în beţie tainic îţi prindeam
amorul nostru de amăgiri carnale

s-a dus şi-acum, sunt marele învins,
nu-s primul ce-a căzut în mare,
nu-s primul care tainic a pătruns
gustul amar al valurilor tale
şi dacă mai păstrezi ceva
din roua ce-ţi puneam pe frunte,
din şoapta mea ce-n gând te rechema,
zâmbeşte şi adu-ţi aminte

s-a dus prin ploile din nori,
şi-acum ne cad dorite vise,
între fecundele îmbrăţişări
ce noaptea mea şi-a ta le-ar vrea nestinse,
şi dacă ni se pare timpul
îmbătrânit peste noi doi,
tu cheamă şi recheamă-ţi visul,
cum fac şi eu cu ochii prinşi de zori

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om plânge odată-n noapte

Dacă nopţile-ţi sunt albe zile
Şi te zbuciumi, trăind de azi pe mâine,
Şi dacă ţi-e de-ajuns cât ai trăit,
Ai vrea să mori, dar nu poţi nici atât,

Strigă în noapte singur,
Pansează-ţi rănile,
Purifică-ţi sufletul,
Iluminează-ţi gândul.

Da, câteodată mergi pe-un drum greşit,
Nu merită nimic din ce-ai trăit,
Si daca plingi singur, inabusit
Şi-o şansă de-a trăi, n-ai nici atât,
Nu-i nici atunci târziu pentr-un alt drum
Spre o stea cu noroc, prin scrum şi fum.

Dacă prietenii te-au părăsit
Şi nu mai ai nimic din ce-ai avut,
Nici atunci nu-i târziu pentru-început,
Chiar dacă nu calci drept, râzând-plângând,

Chiar dacă nopţile-s fără sfârşit
Şi plângi cu capu-n pernă-năbuşit,
Şi-ai vrea să te izbăveşti de păcate,
Să-ţi pui ştreangul de gât în miez de noapte,

Mai bine ţipă, plângi până adormi
Cu capul pe o pernă udă de nori,
Dar mâine, sigur, va fi mult mai bine,
Vei fi mai tare, mai sigur pe tine.

Căci fiecare om plânge cândva
Şi singur are o stea şi-o cale a sa,
Şi toţi ne trecem odată prin noapte
Cu lacrime-n şirag şi-o cruce-n spate,
Căci fiecare plânge nevăzut,
Dar mereu este-o şansă de-nceput.

cântec interpretat de R.E.M., traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult aş vrea...

Aş vrea să-mi amintesc
De căldura din pântec,
Aş vrea iar să cresc
Sub dulcele tău cântec,
Inimă, te-ai rupt în două,
Şi ai creat o viaţă nouă.

Aş vrea iar o mângâiere
Şi să îmi vorbeşti întruna.
Aş vrea s-aud în tăcere
Cum inimile bat ca una.
Aş vrea să te ţin de mână,
Un pupic de noapte bună.

Aş vrea să te joci cu mine
Şi să mă alini când doare,
Să îmi spui c-o să fie bine,
Să mă strângi în braţe tare.
Aş vrea tot ce e mai simplu
Şi să nu mai treacă timpul.

Aş vrea la pieptul tău să stau,
Să mă simt în siguranţă,
Aş vrea o floare să îţi dau,
Iar tu să o păstrezi o viaţă.
Aş vrea să aud râsul dulce
La fel de sfânt precum o cruce.

Aş vrea sa mă duci la şcoală
Şi să mă ajuţi la teme
Aş vrea pe o foaie albă
Să te desenez o vreme.
Aş vrea iar să îmi găteşti,
Arome dulci, copilăreşti.

Aş vrea să mai văd cerul
În ochii tai, să vad şi marea.
Aş vrea să văd în ei reperul,
Calea mea şi îndrumarea.
Aş vrea să nu mai plec de acasă,
Căci doru-i greu şi mă apasă.

Cât aş vrea, cât mi-aş dori
Timpul... să îl pot opri
Sau, măcar, aş vrea să pot
Până în pântec să mă întorc.

poezie de Iulia Ionela Năstăsache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde – nucă dulce (Doină românească)

Frunză verde – nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie
Boarea vine de-mi aduce
Ce mi-a fost de jale mie.

Mândrei mele nici că-i pasă
Inimioara că mi-a frânt.
Vocea mea prin frunza deasă
Cântă singură pe vânt.

Frunză verde – nucă dulce!
Boare, vin' să nu te pierzi,
Primăvara de-mi aduce
Păstoriţa să-mi dezmierzi!

De i-ai duce dragostea,
Dorul fraged ce mi-l ştii,
Doamne, cum aş mai cânta
Mândra de m-ar auzi!

Frunză verde – nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie,
Boare lină, mândrei duce
Ce mi-a fost de jale mie.

poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Monica Pillat
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motanul

E negru de tot, dar are coadă electrică.
Când doarme la soare este lucrul cel mai negru ce se poate imagina.
Chiar şi în somn el prinde şoareci speriaţi.
Aceasta se vede după ghearele ce îi cresc din labe.
E îngrozitor de dulce şi rău.
Smulge păsărele din pomi, înainte de a fi coapte.

poezie clasică de Zbigniew Herbert din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte...

Noapte-ntunecoasă de august…
Sus, pe boltă, stelele-s de gheaţă
Vai! mireasma verii cum s-o gust
Când m-apasă monotona viaţă?

Praful drumului – ceţos covor -
Viu miroase-a dragoste pierdută
Greieri nopţii dau parfum sonor
Tainic murmurând în bezna slută.

Spaime – mii - în suflet mi se-nfig...
Nu-i nici dor nici vrajă să-mi aline
Asprul inimii tomnatec frig
Doamne! Toamna pentru cine vine?

Şovăind pe-al lumii silnic drum
Paşii mei sub stele calcă rar
A-i opri, nu poate nicidecum
Clipa ce se trece în zadar.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E viu Hristos

În picuri de lumină
pământul se îmbracă
căci zorii
încep să vină
şi noaptea
stă să treacă

femeile s-au dus
să vadă iar mormântul
îl vor
dar pe Isus
căci numai El
e Domnul

dar piatra
nu e pe mormânt
e dată la o parte
şi-al vieţii Sfânt Cuvânt
nu-i
a înviat

a înviat Isus
mormântul Lui e gol
şi nu mai este Domnul
un trup
de viaţă gol

e viu Isus
a înviat
mergeţi dar
şi spuneţi ucenicilor
căci îl vor vedea în Galileea
bucuraţi-vă
căci El e cheia
vieţii
de pe acest pământ

unul singur
a mărturisit
Eu sunt Învierea şi Viaţa
şi Eu sunt
Adevărul
Isus Hristos Mesia

a-nviat
şi nu mai e-n mormânt
mormântul Lui e gol

o ploaie de lumină
îmbracă tot în jur
căci Domnul
stă să vină
la cel curat
şi pur

aveţi credinţă-n Dumnezeu
şi aveţi credinţă-n Mine
căci voi sunteţi
poporul Său
trăiţi dar viaţa
aşa cum se cuvine

căci picură
lumina dulce
pururea
să fii curat
şi soarele acum străluce
căci Domnul nostru
a-nviat

e viu Hristos
e sărbătoare
îl veţi vedea în Galileea
se-mbracă-n aur
şi Iudeea
că-n veci Isuse viu şi nu mai moare
e viu cu adevărat

o ploaie de lumină
plouă
să ai şi tu inima nouă
şi orişice
fiinţă
ce-l vrea pe Domnul
prin credinţă
Hristos a înviat

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 aprilie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Ziua îşi sfârşeşte drumul în amurgul cenuşiu,
Nopţii îi deschide poarta lăsând voalul plumburiu,
Nori răzleţi se plimbă-n voie prin văzduhul liniştit,
Vălul negru se coboară peste satul adormit.

Plopii, negre siluete, rupţi dintr-o lume de basme,
Înşiraţi ca nişte umbre umple noaptea de fantasme,
Printre nori strecoară luna blânde raze de lumină,
O admiră-n drumul ei crizantema din grădină.

Mărul doarme liniştit, mulţumit de-a lui povară
Şi în visul lui adânc înfloreşte-a doua oară,
O broscuţă n-are somn, într-o ultimă strigare
Răguşită nu renunţă la a dragostei chemare.

Greierele-aruncă fracul, îmbracă de zor paltonul,
Vioara e pusă-n cui, a luat sfârşit sezonul,
Chefuind noapte de noapte vara-ntreagă-a tot cântat,
N-a strâns nimic în cămară, acum doarme nemâncat.

Pâlpâie o stea pe boltă în lumină purpurie,
Ţipăt de cocor se-aude, a plecat în pribegie,
Mi-a luat cu el şi anii ce se duc şi nu se-ntorc,
Norii au uitat să plângă, nicio lacrimă nu-şi storc.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenadă

Ştii tu de ce vântul,
Când seara e-un zvon,
Pădurii-i dă cântul
Şi-i ţine ison?

Ştii tu ce murmură
În vorba lui iar,
Când unda sa pură
Se duce-ntr-o doară?

Porumbul sălbatec
De ce ciripeşte,
Când stă singuratec
Şi-n rouă trăieşte?

Micuţo, ştii oare
Când clopotul sună,
Ce spune spre soare
C-un ton fără strună?

Şi de ce suspină
Zefirul pe lac?
Ce spun – spre lumină –
Îngerii, când tac?

Natura în şoapte
Adesea cuvântă,
În zi sau în noapte
Iubirea-n ea cântă!

poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu privirea fixă...

Cu privirea fixă-n tine
Spune-mi sincer ce-i lumina
Astfel ca, privind în mine,
Să îmi văd cu claritate
Tot defectul meu şi vina,
Sesizând că am un frate
Ce-mi înlătură ruina.

O, fixaţi-mi dar privirea
În ce Este nu-n ce ştiţi;
Definiţi-mi ce-i iubirea
Cei ce-n adevăr iubiţi
Nu voi care-aveţi gândirea
Celor pe cere-i citiţi
După cum vă îndeamnă firea.

Spuneţi-mi ce e trăirea
Voi ce-n adevăr trăiţi
Nu voi care nemurirea
Ştiţi frumos s-o definiţi
Da-n lumină vieţuirea
Vă demască de-amăgiţi
Ce n-au dobândit sfinţirea.

Priviţi totul coerent
Şi vorbiţi de închinare
Când ea-i modul inerent
De trăiri şi conlucrare
Cu Cel Sfânt, Omniprezent,
Ce pe "viaţă şi mişcare"
Este Domn Omnipotent,

Nu-mi vorbiţi cu insistenţă
Dintr-a voastră înţelepciune
De divin şi Omniprezenţă
Când sunteţi o regiune
Fără a Domnului prezenţă,
Un gol şi-o dimensiune
Fără-a Vieţii existenţă!

O, lumina din Lumină
Să fie-n voi evidentă,
Minunată şi deplină!
Că-aşa, în lupta iminentă
Cu armata rea, haină,
Victoria-i eminentă
Prin Prezenţa Cea divină.

De ai Viaţa şi trăieşti;
Cu privirea fixă-n tine
Spune tare cine eşti
Şi cu Marea Veste Bună
Transformă zilnic destine,
Luptând să restabileşti
"Vechile cărări" Divine.

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii (4 iunie 2020)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Murmur lung de streşini, risipite şoapte
Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.
Rareori prin storuri o lumină scapă
De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă
Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă...

Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.
Dar treptat, cu larmă potolită scade
Cântecul acestui tremur de cascade.
Tot mai des în preajmă umbre vii răsar,
Ploaia peste case pică tot mai rar

Şi-n grămezi de neguri apele se strâng...

Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng.
Până când o rază de argint în zare,
Lămurind pe boltă straturi de ninsoare,
Lin desface umbra şi de crengi anină
Scânteieri albastre, boabe de lumină.
Iar acum din taina cerului deschis,
Peste firea mută cad lumini de vis
Şi-n troiene albe norii se desfac...

Dar când iese luna, streşinile tac.

*

Dormi, iubire dulce!...
Numai eu întârziu, singur pe cărare,
Farmecul acestei clipe călătoare...
Gândurile mele vin să te deştepte,
Din pridvorul tainic să cobori pe trepte.
Să cobori în toamna limpede şi rece
Şi, visând cu mine clipa care trece,
Să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziu
Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu
Va porni zadarnic, rătăcind pe drum,
Să sărute urma paşilor de-acum.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer străin - Lume pustie

Străin Cer, străin Pământ, străin trup de,, sfânt",
nu-i,, gând" fără de răspuns, nici timp de omorât
(iertat), nu-i cale de reîntors viaţa la ce-a fost...
nu-mi amintesc, nici nu am cui să cer răspuns!

Gândul meu... simţirea mea... gându-i fără de
simţire, simţirea... fără conexiune, în derivă... Eu
şi Lumea, totul pare a pustie, totu-i fără,, viaţă",
vraja... farmecul ori cântul ploii, sunt tăcute...

Moartea vie, fantomatică, domină natura lipsă,
latura umană...,, terfelită" între vieţi, timpuri fără
de 'nţeles, glas de prunc ţipând în vis, încă
nenăscut, mama lui încă... se zbate între vieţi!

Pare a vis fără de noapte, pare a somn între
vieţi, acum e linişte, chiar prea multă linişte, nu
mai plouă, nici nu ninge, nici a viaţă nu se
simte, parcă totu-i negru, chiar e negru, chiar...

Chiar e noapte, seară târzie, e chiar iarnă... iarnă
fără de poveste, chiar prea multă linişte,
lipseşte... glasul iernii, glasul... suflul vântului,
lipseşte albul zăpezii, lipsesc toţi oamenii!

Timpului... veacurilor le-a trebuit o clipă să
schimbe rânduiala lumii, lumii i-a trebuit milenii
ca 'ntr-o clipă să cadă... să prăbuşească Cerul,
şi să aducă lumea într-un război tăcut... al lor!

Doar război, doar oameni, dincolo e,, pace", nu
s-ar putea spune, dincolo e pace, n-a scăpat
ceva neatins de talpa lumii, poate doar Luna,
dar, încă nu ne spune, ea e sigura la,, locul" ei!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormitul din vâlceà

E o vâlceà în care doineşte-un pârâiaş,
Smulgând, ca un bezmetic, din iarbă şi sulfină,
Făşii de-argint. Deasupra, pe muntele trufaş,
Stă soarele. Musteşte vâlceaua de lumină.

Cu capul gol, cu gura deschisă, un soldat
Culcat în iarbă doarme, cu ceafa năpădită
De frunze de lăptucă. E ca-ntr-un verde pat.
Lumina plouă-asupră-i, din bolta împâclită.

Cu tălpile în irişi, el doarme, surâzând
La fel cum ar surâde un prunc bolnav, plăpând.
Mi-l leagănă, Natură, căci are frigu-n oase!
Nu-l tulbură mireasma. Cu măinile pe piept,
Sărmanul doarme-n soare. Iar sub plămânul drept
Se cască două găuri roşcate şi hidoase.

sonet de Arthur Rimbaud (1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA POARTA NOPŢII

La poarta nopţii dacă iele bat,
Rămâi, în visul tău, de Cer legat
Şi nu răspunde la chemarea lor,
Cât Cerul nu-ţi dă aripi pentru zbor!

La poarta nopţii, chiar de-ar bate-acum,
Trei magi porniţi dup-a lor stea la drum,
Rămâi în visul tău ocrotitor
Că Domnul nu te vrea în timpul lor!

La poarta nopţii dacă va suna,
Din trâmbiţă, un înger dintr-o stea,
Atunci, deschide poarta către Cer,
Că nu te vrea pierdut blândul Oier;

Luminii, ochiul să-i deschizi mereu
Şi-n somn, de-auzi un glas de Dumnezeu,
În cântecu-nvierilor din zori,
Pe care îl aduc privighetori!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!