împlinirea rugii (variantă la «muriri»)

umbra vulturului, aripile-i deschise
întunecă palma de pământ
unde întins sărmanul meu trup
aşteaptă
… nu pleca prea departe, pasăre-vindecare,
pentru puii tăi ţin
din pulpă, din coapsă, din piept
nu pleca
ah, nu ştiu limba în care să-ţi strig…

s-a dus

nisipul, apele înalte vin deasupra
lent
lunec

o gheară mi se înfige în ceafă, mă înalţ
văzduhu-i alb-sidef, trec agregări multiple

linişte

un pui de vultur priveşte fruntea mea… întind o mână
îl prind şi-l ţin la piept cu drag

linişte

cuibul în formă de cadran se răsuci –
eram pe post de secundar

puiul acela crescu şi-mi îndeplini ruga
ştiam acum să-i vorbesc
fără o pulpă, o coapsă, parte din piept umblu
în căutarea apelor înalte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

muriri

umbra vulturului, aripile-i deschise
întunecă palma
de pământ unde întins sărmanul meu trup
aşteaptă
… nu pleca prea departe, pasăre flămândă,
pentru puii tăi ţin
din pulpă, din coapsă, din piept, nu pleca

s-a dus

nisipul, apele înalte de deasupra
lent
lunec

o gheară mi se înfige în ceafă, mă înalţ
văzduhul
e alb-sidef, trec prin agregări multiple

linişte

un pui de vultur îmi pare
priveşte fruntea, ochiul meu… întind o mână
îl prind şi-l ţin la piept: «pui mic, pui frumos…!»

linişte

cuib în formă de cadran se răsuci –
eram eu în postul minutarului…!

puiul de vultur crescu şi îmi îndeplini ruga
ştiam acum limba lui, îi vorbeam
umblu fără o pulpă, o coapsă, parte din piept
în căutarea
apelor înalte

umbra… aripile-i deschise… prinde
forma mea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu pleca, iubitul meu, fără să-ţi iei rămas bun! Toată noaptea am vegheat, şi iată că acum pleoapele-mi cad de somn. Mi-e teamă că te-aş pierde, dacă adorm. Nu pleca, iubitul meu, fără să-ţi iei rămas bun!

Tresar şi întind mâinile să te ating cu ele. Mă întreb: "E oare vis?" De ce nu pot sădi picioarele tale în carnea sânilor mei şi să le ţin strânse la piept? Nu pleca, iubitul meu, fără să-ţi iei rămas bun!

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei, ca sentimentele înalte să-ţi gâdile sufletul cu adevărat, priveşte cu atenţie mânuţa unui copilaş drag, strânge-l la piept cu multă căldură si îmbâiază-te în marea ochilor lui plini de sinceritate.

citat din Valeria Mahok (30 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi bine să uiţi

- Ar fi bine s-o uiţi! îi spuneam inimii,
uit-o, îţi spun! Îi strigam furios,
aşază lespezi înalte de linişte în urma ei,
uit-o!, suflând încet, dă zbor păpădiei străine...
- Uşor de zis! Mi-a răspuns – nicicând
n-a fost dat nimănui a uita
focul în care piere arzând.

- Uitaţi-o! le strig ochilor – pentru Dumnezeu,
alungaţi-o din lacrimă şi din lumină,
uitaţi-o, vă spun!
- Eram nişte cratere stinse, mi-au spus, lumina
nu mai găsea drumul spre noi.
Ca nişte afumate răni de glonţ,
spre lume aţinteam
sticloase întrebări încremenite. Doar ea,
buzele ei, aburind uşor geamul subţire, uscat,
lumini reaprinse în ferestrele reci. Doar ea –
lumini fierbinţi, în mijlocul cărora
tolănită, domneşte.
Nu-ncerca, n-ai cum s-o alungi, orb vei rămâne –
alungă-ţi ochii, lumina,
căci numai o dată cu noi
va pleca şi ea de la tine.

- Uitaţi-o, uitaţi-o! le strig disperat mâinilor,
uitaţi-o, voi, ciudate vietăţi electrice,
liniştitele mele unelte:
de-acum înainte, cuprindeţi văzduhul în braţe,
hărăziţi mângâieri doar obrazului pufos
al poamelor, al pruncilor,
doar întinderii albe a hârtiei,
şi rotunjiţi-vă palmele în jurul mărului
şi-al portocalei,
de-acum înainte, cuprindeţi de mijloc
doar arborele din drum, tăcut şi statornic.

- Uit-o şi tu, îi strig sângelui,
întoarce-te acasă, prostule, adună-ţi apele
în matca lor veche şi, cântând,
lasă unda să-ţi joace în voie
pe prundurile multicolore ale vieţii...
- Zadarnic, zadarnic! îmi spune
n-ai cum să-ntorci, nu mai poţi alege
unda grăbită a râului
din vânătul val nestatornic al mării
în care s-a pierdut fără urmă...

- Uit-o! îmi strig disperat mie însumi,
fugi, goneşte, scapără-ţi paşii
departe spre zare, încotro vezi cu ochii,
fugi, nu te mai uita în urmă,
azvârle peste umăr pieptenele:
dese păduri înalte s-or aşterne
între tine şi ea!
fugi, azvârle oglinda: lacul întins,
cu nemărginirea-i de ape, va îneca
amintirea ei...

Fug, alerg... Zadarnic alerg, o, zadarnic:
oglinda umedă a lacului
cu ochii ei calzi, luminoşi, mă priveşte,
iar şoapta pădurii adânci mă tot cheamă
cu glasul, cu vorbele ei,
şi toţi arborii, arborii dragi, spre mine întind
o, arborii mereu spre mine întind
braţele ei.

poezie de Geo Dumitrescu din Nevoia de cercuri (1966)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte albă parfumată

Din mână în mână
Din piept în piept
Răscolitoare puritate
Primită şi oferită cu drag,
Moarte albă parfumată
Ce-a născut zâmbetul
Pe milioane de buze
Şi-n pupile de călători prin timp.
Parfumată şi mută
Doinind în degete viaţa întreruptă,
Şi iertarea celui ce a stins dragostea ei
Pe pieptul celor trimişi la Ceruri
În mâna Semănătorului de legi şi flori.
Trista ce-şi priveşte umbra
Din milioane de buchete
Sub nenumărate stele şi priviri,
Cunoscută cu numele: Laleaua albă,
Una din minunile Dumnezeului
Lăsate din iubire pe acest Pământ,
S-aline sufletele noastre
Şi viaţa de aici,
Ce este doar vis şi umbră,
Frunză verde şi-apoi pierdută,
În pieptul altora născuţi să se bucure
De reînvierea naturii din moarte
Cu proaspete lalele albe
Ce vor îmbrăca în linişte
Piepturile următorilor muritori
Ce-au întrerupt cândva viaţa lor,
Dar nu şi legea naturii neînţeleasă
Ce se încăpăţânează să existe
Făr' de simţiri în suflet.

poezie de Adelina Cojocaru (24 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept

Te-aştept iubito ca să vii
Să mergem în deal, la vie.
Unde-alergam, fiind copii,
Radiind de bucurie.

În zorii zilei te-aştept
Să sărutăm florile.
Cu aer proaspăt în piept,
Să colindăm zările.

La umbra cetinei de brad,
În miezul zilei te-aştept,
Să potolim doruri ce ard,
Când inima saltă-n piept.

Si-n umbra nopţii te-aştept
În pădurea adormită,
Să te strâng cu drag la piept,
Să fii iar a mea iubită.

Şi vegheaţi de mândra lună
S-adormim pe fân cosit,
Iubirea să ne rămână
Legământul ce-am rostit.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

piept

Piept - Cuvânt pudic pentru a numi sânii unei femei: "Are un piept frumos".

definiţie celebră de Gustave Flaubert în Dicţionar de idei primite de-a gata
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc polar

Tăcea floarea de pe masă,
Tăcea fumul de pe casă,
Tăcea ceasul pe perete,
Tăcea dorul în regrete,
Tăcea aeru-n ferestre,
Şi în sevele terestre,
Tăceau apele marine,
Fără coamele saline,
Tăcea iarba din câmpie
Şi lăstarele din vie.
Tăcea poarta lângă prag,
Cădeau lacrimi în şirag -
Pleca cel drag, cel drag
Pleca, pleca spre alt meleag.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetare...

Cercetez cu dreptul înspre Absolut...
Calea este lungă şi drumu-i abrupt.
Cursa-i cu-ndoieli, stau la colţ ispite,
Fac paşi înapoi, merg pe ocolite,

Trec prin labirinturi, arşiţă şi ger
Să pătrund misterul tainelor din cer.
Când mă poticnesc şi sunt la răscruce
M-aşez în genunchi şi înalţ o cruce

Să îmi lumineze calea spre-Absolut,
Să-mi arunce-o rază Cel făr'de-nceput...
Şi încet, încet îmi măreşte pasul
Ştie cum gândesc, îmi aude glasul...

Parcă-i lângă mine şi mă ocroteşte
Să nu cad ispitei când mă urmăreşte
Şi-un sobor de sfinţi ies din calendare
Să-mi scoată cu mir spinii din picioare.

Port în piept un înger trimis pe pământ
Să-l cunosc pe Domnul, să cred în Cuvânt,
Să cred în minuni puse-n eprubetă
De el, Creator... E a Lui amprentă...

Şi întind o mână... Nu pot să-L ating
Dar îi simt puterea când mi-e greu şi-L strig
Să nu cad în hău, să mă cerceteze,
Când trec prin infern să mă lumineze...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

năluca

mă ţine o nălucă lângă proră
frate cu vântul şi cu frica soră
sub val încerc să ascund aripa tristă
mă las ros – mai toate mi-au ieşit pe dos
în drumul dus voi trece în destin de pescăruş
nu-i niciunde drum, întors alunec
în orizont de aramă
simt în piept glas de mamă stins
nu caut înadins să smulg din vise coapte
seva – nu-mi pasă nici de-oi fi
zi ori noapte ori anotimp
nu rup din amintiri, ostil, petale,
nici pistil de aur sub semn de faun.
fără să ştiu am fost în mare amară marinar
o oră, ultima rugă rostită lângă proră
linişte din apele străine,
hrănindu-se cu mine azi
cu tine mâine…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că

Cred că mi-am pierdut un ochi,
Căutând.
Avea dioptrie mică
Şi-mi părea că vedea bine
Cu şi fără lentilă.
S-o fi împiedicat de vreun vis
Atras de pământ
Şi siguranţă.
Iar acum îmi caut privirea profundă
Cu ochiul rămas,
În dioptrie mare
Şi gene prea dese
Pentru conţinuturi.

Cred că mi-am strivit o mână,
Îmbrăţişând.
Avea degete drepte
Şi-mi părea că era frumoasă
Cu şi fără mănuşă.
S-o fi pripit când veneai,
Încordată-n pumn
Şi emoţie.
Iar acum îmi vindec îmbrăţişarea palmei
Cu mâna rămasă,
În degete strâmbe
Şi piele prea aspră
Pentru mângâiere.

Cred că mi-am topit un suflet,
Simţind.
Avea formă rotundă
Şi-mi părea că visa întreg,
Cu şi fără trup.
S-o fi-ncălzit când vorbeai,
Deformat în părere
Şi viaţă.
Iar acum îmi încerc golul fiinţei
Cu sufletul tău,
În formă nouă
Şi stare prea crudă
Pentru aderenţă.

poezie de Gabriela Chişcari (23 octombrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.

Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr înca-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita.

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

O, cine ştie - suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric - dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?

poezie celebră de Lucian Blaga (1919)
Adăugat de jusţanca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de iarnă

nici nu ştiu dacă
durerea pe care o port îmi aparţine
ştiu doar că trecem iarna în doi
ocupând aceeaşi parte de drum
din când în când
lumina
se aprinde pe la colţuri

Dumnezeu ne face cu mâna

prind curaj
împing întunericul de-o parte şi
mă uit îndărăt
un câine pornit pe urmele mele
scheaună confuz
e o iarnă cu miros de ploi
cozonac şi fum
în apropiere se conturează o umbră
pare să spună o poveste
îmi desfac nasturii de la geacă
şi-mi pun mâna pe piept
respir sacadat
am senzaţia că cineva
mă priveşte pe furiş
a nu
nu poate fi ea
iar moartea nu doare
îmi zic...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine

mi-e pace
ca în după-amiezele
de duminică
lângă tine am întregi
fericiri, fricile diluate cu o şoaptă
nu voi mai pleca niciodată
departe sau
măcar să ştiu că nu va trece
amurg
fără promisiunea întoarcerii
lângă tine

trag draperiile
vântului acesta ostil
dincolo de care mă aşteaptă
întregiri, pacea
ca în după-amiezele de duminică

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Făpturile visului meu
sunt preacurate,
mâinile mele sunt obosite,
la piept aşezate.
A sunat stingerea
şi se lasă linişte, linişte.
Şi numai cristali
şi doar minerale
în spelunca din vale.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de fapt

tăcere
cimitir de vorbe
defuncte
nici o iluzie
doar o aparenţă
cine este aceea
care mă priveşte
el a venit
ori va pleca
tot una este
plaja
cochilii goale
nisipul
meduzele
cuvintele
totul
tristeţea marină
peisaj de duzină
marea
crabii cuvintelor
pânza corăbiei
femeia care aşteaptă
pe acel cineva
dincolo de orizont
dincoace de amintire
linişte
goală
absentă
nici o încercare
fie ca totul
să rămână
ca la început

poezie de Vasile Gavrilescu (1985)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de fapt

tăcere
cimitir de vorbe
defuncte
nici o iluzie
doar o aparenţă
cine este aceea
care mă priveşte
el a venit
ori va pleca
tot una este
plaja
cochilii goale
nisipul
meduzele
cuvintele
totul
tristeţea marină
peisaj de duzină
marea
crabii cuvintelor
pânza corăbiei
femeia care aşteaptă
pe acel cineva
dincolo de orizont
dincoace de amintire
linişte
goală
absentă
nici o încercare
fie ca totul
să rămână
ca la început

poezie clasică de Vasile Gavrilescu (1985)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când voi pleca din vremuri în morminte,
Huliri şi laude când o să las,
Cu gingăşie să-ţi aduci aminte
De visul ce cântării i-am dat glas.

Uita-vei răul care-a fost în mine
Şi tot ce-n mine-a clocotit nedrept,
Când, ca o lebădă pe ape line,
Veneai, mlădie, ca să-mi cazi la piept.

O, nu ţi-a fost mândria tulburată!
De-am destrămat-o, n-a fost voia mea
Căci ziua mea era înnegurată,
Şi-atât de luminoasă ziua ta!

Când o să trec de-albastrele hotare
Şi-o să mă pierd sub nu ştiu care plai,
Să-ţi aminteşti de cântecul pe care
Eu ţi-l cântam şi tu mi-l îngânai!

poezie clasică de Aleksandr Blok (1 noiembrie 1903), traducere de Victor Tulbure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru România

Doamne, poalele îmi suflec
Şi prin faţa Ta-mi târăsc
Lacrimile să Te-nduplec
Făr-a vrea să Te-ocărăsc!

Dar de-un veac mi-e ţara slugă,
Pe nimic de-al ei stăpână
Iară fraţii mei în rugă
Nu-şi mai dau mână cu mână!

Nici să-nvârtă o ciuleandră
Nu mai ştiu prin străinie –
Aruncaţi ca o buleandră
Chiar de muma Românie!

Şi-mi oftează şi îmi geme
Inima-mi în piept boleşte...
Pentru ale cui blesteme
România mea plăteşte?

Un tribut prea scump, slăvite!
Ne mai iartă din păcate,
De bocanci şi de copite
Că-s hotarele prădate!

Şi nu ştiu! Să-ţi scriu cuvinte?
Ori să-Ţi chem vreo câţiva popi?
Din adâncile morminte
Neamul Tu să mi-l dezgropi!

poezie de Livia Frunză (20 martie 2016)
Adăugat de Livia Frunză
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoie am de tine, tată

Îmi mai este dor de-o zi,
De-o zi ce-a fost, şi nu mai vine...
Şi ştiu c-aproape nu-mi poţi fi,
Şi ştiu c-aproape nu-s de tine.

M-ai părăsit de copiliţă...
Eram micuţă, te iubeam...
Şi nu credeam că-i cu putinţă
Peste-o zi să nu te am.

Aveam planuri performante
Ambii de realizat,
Însă tu-ai uitat de toate
Şi-n altă lume ai plecat.

Am nevoie-atât de mult
Să te am şi azi cu mine,
Să te văd, să te ascult
Şi să fiu mereu cu tine.

Cinci ani aştept doar să-ţi văd chipul
În zile mari şi-n nopţi târzii,
Dar am înţeles cu timpul
Că te-ai dus şi nu mai vii.

Ai lumea ta – eternitate,
Eu lumea noastră o mai am,
Dar inima în piept îmi bate
Când fulgii îmi lovesc în geam.

Ştiu că vin din cer, din zare,
Poate tu chiar mi-i adii...
Când simt pe creştet fulgul moale
Poate cu mâna mă mângâi...

Poate azi tu zbori prin stele,
Mă însoţeşti când îmi e greu,
Îmi împleteşti în drum mistere
Ce nu le înţeleg nici eu...

Mă ridici la culmi înalte
Şi-mi dictezi chiar orice pas,
Să deschid uşi neumblate
Pentru visul meu de azi...

Îţi mulţumesc că eşti cu mine
Şi mă-nchin spre-ntreaga soartă,
Dar nevoie am de tine,
Să fii şi azi cu mine, tată!

Să mă cuprinzi la piept fierbinte,
Să-mi oferi un sfat în dar,
Să mă alinţi ca un părinte
Şi să mă cerăi de-i necesar...

poezie de Diana Enachii (5 aprilie 2005)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!