
Cercetare...
Cercetez cu dreptul înspre Absolut...
Calea este lungă și drumu-i abrupt.
Cursa-i cu-ndoieli, stau la colț ispite,
Fac pași înapoi, merg pe ocolite,
Trec prin labirinturi, arșiță și ger
Să pătrund misterul tainelor din cer.
Când mă poticnesc și sunt la răscruce
M-așez în genunchi și înalț o cruce
Să îmi lumineze calea spre-Absolut,
Să-mi arunce-o rază Cel făr'de-nceput...
Și încet, încet îmi mărește pasul
Știe cum gândesc, îmi aude glasul...
Parcă-i lângă mine și mă ocrotește
Să nu cad ispitei când mă urmărește
Și-un sobor de sfinți ies din calendare
Să-mi scoată cu mir spinii din picioare.
Port în piept un înger trimis pe pământ
Să-l cunosc pe Domnul, să cred în Cuvânt,
Să cred în minuni puse-n eprubetă
De el, Creator... E a Lui amprentă...
Și întind o mână... Nu pot să-L ating
Dar îi simt puterea când mi-e greu și-L strig
Să nu cad în hău, să mă cerceteze,
Când trec prin infern să mă lumineze...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Când îmi plec
Când îmi plec fruntea pe mână
Fuge gândul meu pribeag
Și mă cred că-ți sunt stăpână
Ție, vecinic mie drag.
Și mai cred, ca altădată,
Că tu mie te închini,
Și cu inima-ntristată
Greu, de dorul meu suspini.
Atunci câte sunt în lună,
Câte-n stele și povești
Trec prin mintea mea nebună
Socotind că mă iubești.
Dar tresar
și de pe mână
Ridicând fruntea încet,
Eu din visu-mi de stăpână
Tristă roabă mă deștept.
poezie celebră de Veronica Micle din Convorbiri literare (1881)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când mi-e bine, când mi-e rău...
când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu
când e soare, când e nor,
când trăiesc și când mă mor,
când mă-nalț, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor
când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e ușor,
îmi apari, dispari în zori
când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău și-l beau,
îți aud pașii desculți,
ești în mine, nu mă cruți
când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mulți zic că-s sătui de valuri
Mulți zic că-s sătui de "valuri"
Și se alipesc de "maluri",
Adumbrindu-și "partea sumbră"
Ca niște stăpâni pe umbră.
Toți au barcă și-s pe mal,
Eu n-am barcă și-s în val.
Și de am... ca să o mân,
Nu-s eu rob și ea, stăpân?
Căci ea stă numa pe apă
Și eu o trag din lopată...
Iar furtunile când vin,
Nu-s eu cel ce-ndură chin?
Mă gândesc la "mal" și parcă
Aș putea lăsa să treacă
Viața fără val și barcă,
Dar Limanul ce mă-așteaptă,
O să-l mai ating vreodată?
Dar și-n val, și-n barcă-i bine
Dacă Domnul e cu mine!
Furtuna n-are ce-mi face;
El îi spune "Taci! " Și tace!
Când mă cheamă, merg pe apă,
Mă scufund... dar El mă scapă,
Căci mă ia mereu de mână
Să mă scoată la lumină.
Cu El merg fără încetare,
Trec și munți, și trec și mare,
Nu poate nimic sub soare
Să oprească a mea alergare
Și nimic nu-i să-mi răpească
Răsplătirea cea Cerească,
Ori, cumva să mi se-opună
Biruinței spre cunună!
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieții
Adăugat de Sara

Comentează! | Votează! | Copiază!
Expir încet
Iubirea e un infinit
Ce tu nu poți să-l recunoști!
Îl guști, îl simți până-n plămâni,
Expiri încet... nu vrei să-l pierzi.
Mă plimb tăcută pe alei,
Alerg prin sufletul pustiu,
Îl chem, îl strig, cad în genunchi,
Expir încet... nu vreau să-l pierd!
Eu caut astăzi prin ruine,
Aceleași care-au fost și ieri.
Vrei să mă speli de al lor gust,
Expir încet... nu vreau să-l pierd.
poezie de Diana Sturza (3 martie 2010)
Adăugat de Diana Sturza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevărul unui lup
Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăiește
Știind ce-i greu, știind ce e ușor,
Știind că timpul nu îmbătrânește
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.
N-am teamă să trăiesc în libertate,
Și să-mi asum ce știu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.
N-am semne și puțini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost și va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-și știe viața-n travesti.
Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Și tot privesc pe drum, în lung și-n lat,
Un singur drum știu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.
Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăiește ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viața nu își are nici un rost.
Și, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, și omenirea,
Mințind, în el, din plin, a nimerit.
Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.
Doar înainte știu că mi se poate
Să fiu tot lup și liber să trăiesc,
Să știu că-n viață pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.
Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăiește,
Așa-s văzut de cei nevăzători,
Și după legea lumii, omenește,
Sunt aspru judecat, adeseori.
Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.
Și știu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Așa cum știu câți pași fac într-o zi,
De-aceea, de-aș putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aș povești.
Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.
poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie

Comentează! | Votează! | Copiază!

De dorul tău
de dorul tău
mă sting încet și în tăcere
într-un amurg
ce pot a cere?
decât un cer cu stele,
să-mi lumineze calea
să nu greșesc cărarea
către tine
de dorul tău...
as trece munții
de dorul tău...
as trece ape
de dorul tău...
m-aș face înger,
să pot să-ți fiu aproape
să pot să te ating
și să-ți șoptesc
că încă te iubesc...
poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

CEL MAI FRUMOS NEBUN
Stau cu luna în poale și Dumnezeu într-un colț. Un
paparazzo mă urmărește pânâ-n talpa iadului. Unde mi-s
dracii, cuminte n-am cum să fiu. Moartea mi-e clară,
semnul lui, luminos. Am să-l găsesc, am să bat din picior
și din oglindă o să apară, cu frezii în mână, cel mai
frumos nebun, în piele de șarpe:
Tace, stă culcat pe spate printre rochiile și pălăriile
mele cu ochii închiși. Știu la ce se gândește atunci
când zâmbește ghiduș. Scrie despre iluminare, despre
un cap de mort. Sunt sigură, bărbatul acesta nu va ceda
niciodată nervos. Poate doar atunci când am să-l rog
să-mi scoată ciobul de sticlă din călcâi.
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare
Trec lunile mamă și tare mi-e dor
De zâmbetul tău adumbrit și sfios
Când mă simțeam al luminii fior
Prin tine eram cu mult mai frumos
Eu nu știu din stele pe cine trimiți
Dar vreau mângâierea din zâna grădinii
Când se-aplecau spre mine mălinii
Ca niste dulci și apoși eremiți.
Aș vrea sărutarea femeii cea ruptă
Din coasta mea tandru și tainic cuvânt
Un cer care vine spre vechiul pământ
Și care mă-ndeamnă spre veșnica luptă.
Trec lunile, mamă, și verzi anotimpuri
Mai roagă-l pe Domnul să-mi dea bucurie
Femeia din mine învaț-o să fie
Mai dalbă ca zborul din mitice timpuri.
Să-mi fie de bine, să-mi fie de dor
Să vină spre mine candoarea iubirii
Sclipească sprânceana pe lacrima firii
Să vină din noapte al stelei fior.
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri despletite...
Trec cu gânduri despletite prin poveștile nescrise
Să le-adun într-un poem toamna-n nopțile stinghere,
Le trăiesc parcă aievea pe sub pleoapele închise
Și rulează ca un film când le scot de prin unghere.
Văd zburând copilăria cu aripile deschise
Ca un curcubeu prin flori, fluturând înspre lumină,
Și prin ABC-ul vieții am găsit tolba cu vise
Mai curate ca un crin, inocente, fără tină...
Îmi pun zâmbetul pe față și rostogolesc imagini
Cu păpușa de porumb și cu plete de mătasă,
Chiot de copii pe miriști, păzind vitele pe țarini,
Obiceiuri, sărbători... sau cu liniștea din casă...
Și rămân dusă pe gânduri la căsuța părintească
Unde-am învățat să cânt, să iubesc și să fac cruce,
Văd pe mama, o icoană, ca și pronia cerească
Și pe tata, frați, surori... stâlpii mei de la răscruce.
Celor duși în veșnicie și cu sufletul la Domnul
Le aprind lumină-n prag și înalț o rugăciune
Să le stea îngerii-n preajmă și să le vegheze somnul,
Vărs o lacrimă pe,, foc" și-mi rămâne-n piept tăciune...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Religia
Religia este o cale mincinoasă,
Ce te îndepărtează de sfânta casă!
Ea îți promite multe haruri,
Dar te taxează pentru orice daruri!
Eu am ales să merg pe calea mea,
Indiferent pe ce drum merge lumea!
Prin credință calea mi-e bătătorită,
Deci nu are cum să fie o cale rătăcită!
Că sunt preoți, rabini sau pastori,
Niciunul dintre ei nu te poate mântui!
Ei fac din religie afacere, sunt mari negustori,
Și fiecare membru religios ce cotizează, îi va plăti!
De ce să te spovedești unui om, unui preot?
Când marele nostru creator, știe absolut tot!
De ce să-l căutăm pe Dumnezeu într-o clădire?
Când El se găsește în fiecare lucru ce inspiră fericire!
Biblia este cea mai mare armă de manipulare,
Prea multă lume crede în Judecata de Apoi!
Prin religii se mânuiește această armă mare,
Oamenii sunt controlați și îndrumați ca niște oi!
Sufletele noastre sunt create pentru veșnicie,
Corpurile noastre ar trebui să trăiască în armonie!
Viața noastră pe pământ este cel mai frumos dar,
Religia ne dezbină, ca să ne facă viața un calvar!
poezie de Ovidiu Kerekes (8 martie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes

Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest război ne va purta-n izbândă?
Acest război ne va purta-n izbândă?
Eu lupt cu foc, cu aer și cu apă,
când toate-acestea, dragoste, îți scapă,
și într-un colț te-așezi de-a dreptul blândă.
Sunt ca și mort, căci ochiul tău mă sapă,
lăsând în mine rodul din osândă,
Și vreau, apoi, tot pleoapa ta plângândă
să-mi dea puterea să nu cad în groapă.
De ce-mi afunzi elanul în pământ
cu fuga ta sfioasă de gazelă?
Când eu crestez cuvânt după cuvânt,
mi-e sângele pe haină o dantelă,
și te aștept să-mi cureți brațul frânt;
în lupta asta să rămâi fidelă.
sonet de Ionuț Popa (2009)
Adăugat de Ionuț Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita durerii
.. Dar a apus încet și blând
Și nu voi ști nicicând
Ce ploaie mi te-a smuls din gând...
Se stinse-un cer curat
Și n-oi afla vreodat',
Ce vânt mi te-a furat
Și mi te-a luat
Iar eu, o frunză sunt,
Presus mai de cuvânt
Și ferecată-n gând,
Visând,
Dar până când?
Până atunci când nu mai am putere,
Puterea de a cere,
Dreptul la înviere,
În falnică tăcere,
Un drept al propriului nicicând,
Cât nu pot a-nvăța ceea ce sunt,
Căci simplă în micimea mea,
Caut să-mi aflu limita,
Puterii
Și limita durerii
Și ura și iubirea,
Tristețea, fericirea,
Dar fum sunt toate câte sunt
Iar eu, țărână din pământ
Și duh e totul ce respiră
Și duh e ceea ce mă miră
Și țip în neputința mea
De a-mi cuprinde limita, durerii
Și limita puterii
Și-a tot ceea ce simt si sunt,
A umbrei mele pe pământ
Și trec și trec fugind
De umbrele ce mă cuprind,
De limita durerii
A urii și puterii
Și-mi pierd și urma pe pământ,
Căci întrebare e ceea ce sunt
Și n-am răspuns,
Sunt doar răpus,
De limita durerii,
A urii și puterii.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Miresme
Aștept să pui miresme în clipa care vine,
Să parfumezi răvasul, pe care mi-l trimiți
Iertare ta mi-e vină, de toate's vinovată,
Dar într-un colț de suflet să nu uiți să mă ei.
Înmugurind speranțe aștept iar primăvara,
Să creasca firul ierbii mai verde decat ieri,
Iar flacăra de viață să lumineze calea,
Când o să-nceapă valsul florilor de tei.
Nopțile cernite, vor fi date uitării,
Canon de pocăiță pe rănd toate primesc
Vor face armistițiu călcănd stativul vremii,
Căci ramura e verde și verde-n mine cresc.
Tu prinde-mă de mână și lasă gura lumii
Și căinii care latră, cănd caravane trec,
O primavară vine cu alai, ca la o nuntă
Eu tot mai cred în vise și încă mai visez...
poezie de Camelia Cristea din Ferestre deschise, Editura Singur 2015
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am frică
Câte vise, câte ganduri,
Au trecut de-atunci prin noi
Câte planuri și iluzii
Ne-am făcut noi despre... noi.
Insă zilele cum trec și cum clipele se scurg,
Lucrul ce-mi e cel mai cert și nu știu, cum să îți spun,
Căci mi-e teama... nu de tine și de vanitatea ta,
Ci de ce va zice, lumea imbecilă, crudă, rea.
Dar n-am frică, of degeaba,
Stați cu toții și-așteptați,
Căci eu știu prea bine calea
Și nu vreau ceva să-mi dați.
Doar în mine este Domnul,
Și oare cum aș putea
Să greșesc de-acuma drumul
Ce duce-n inima ta?
Doamne, în genunchi mă rog,
Ca-n parcursul vieții mele,
Să mă păzesti de neghiobi,
Și de toate cele rele.
Și tot în genunchi, mai stau,
Doamne un lucru mai vreau,
Să ai grijă și de mine
Căci fară tine, nu-i bine.
Și o ultimă dorinta...
Doamne, să-mi dai umilintă,
Și smerenie și jale, să nu rătăcesc din cale
Luminează viata mea, Doamne TU îmi ești calea!
poezie de Lusiana Drăgușin (13 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăgușin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerul de pază
Tu ești lângă mine, ființă nevăzută,
Înger drag și falnic, trimis de departe,
Preadivina-ți limbă ți-o aud tăcută
Când în focul luptei binelui faci parte.
Cântece de slavă mi le-aduci în viață
Și le simt în mine cum le torni în taină;
În adâncul firii-mi semeni o povațî,
Frigurilor mele tu le țeși o haină.
Eu te port în suflet o comoară sfântă
Și-mi zbori iute-afară când îmi vezi păcatul,
Îmi suspini alături, ființa-ți se frământă,
Ochii ți-i acoperi și-mi însemni păcatul.
Dar de-mi vin în fire, reapari îndată
Alungând intrusul care-ți luase locul:
El e-un înger negru, ființă necurată,
Și îți face-n ciudă când se schimbă jocul.
Tu să-mi stai în preajmă, căci ți-aud mustrarea,
Glasul tău de frate caut să-ți ascult,
Ca reprimenirea să-mi domine zarea,
Tu prefă-mi în pace orișice tumult.
De mă rog la Domnul, tu te rogi cu mine
Într-o-mbrățișare care-o simt deplin.
Când va fi ca firul viu să se termine,
Să zburăm alături către-al tău senin...
poezie de Cristian Petru Bălan din Nestinsa Lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Stat în alt... stat
Scoate-mă, Doamne, din vidul existențial,
Ia-mă de mână și-ndrumă-mi pasul,
pe Pasul Tău invizibil, etern,
îndepărtează-mi, îndată, impasul,
care mă poate arunca
în Infern.
Trece-mi, Doamne, lacrimile prin sită,
îndulcește-mi sufletul de amar năpădit,
scoate-mă din starea de eu a neantului...
iartă-mă, sunt aici, am venit
să-mi descarc sufletul, la margini de fire,
sunt un Iov, Majestate,
în devenire.
Răspunde-mi, Te rog, sunt încă ființă,
plăsmuită după chipul și asemănarea Ta,
iubirea-mi, furia-mi, nebunia,
urletu-mi tandru
și floarea de Nu-mă-uita,
mă domină de când eram flăcăiandru...
Trăiesc în mijlocul Luminii
care, uneori, mă rănește,
în zori și-n amurg,
când zilele curg,
îți port pe umeri toate judecățile,
Doamne,
iartă-mă că sunt și am fost,
cu rost, fără rost!
Sunt obosit de mine însumi... Doamne,
scoate-mă din povârnișurile firii,
e vremea când se ofilesc trandafirii
și Timpul Cruce devine...
prin mine, prin Tine,
mă leg peninsular de Infinit
și mor fără capăt,
subit...
Mi-e sete, Doamne, de viață,
mi-e foame, Doamne, de ideal,
mi-e dor de-un apus muzical,
îmi ispășesc, Doamne, sinele,
și alerg, nebun, după mine...
În flori, cu pețioluri și stamine,
au adăstat
Raiul și Iadul
stat în alt... stat!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lângă tine dragul meu...
Lângă tine am învățat ce-nseamnă să iubești
Căci tu ești totul pentru mine și nimic mai mult
Și vreau mereu să-ți spun cât de drag imi ești
Căci tu ești unicul meu sprijin pe acest pământ,
Lângă tine am învățat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viața mea,
Când toți mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine și în iubirea ta.
Lângă tine am învățat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulți nu le-nțeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu ești fericirea ce nu vreau s-o pierd.
Lângă tine am renăscut ținându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi și prin furtună
Și nimic nu poate sta, în calea fericirii.
Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu ești talisman ce viața-mi ocrotești
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poți să-mi dăruiești.
Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viață,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul și zămbetul pe față.
poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să m-așez în palma ta
Îmi fac veacul în genunchi, fruntea mi-o aplec sub cnut-
Cnutul vieții blestemat, ce pe frunte l-am avut,
De când alergam prin timp, ca un fluture pribeag,
Între lacrimi și cuvânt, cu un vis născut beteag.
Sângeram în nopți pustii, ca un mac strivit de ploi
Și cerșeam, nici nu știu cui, să-mi dea visle-napoi.
Le păstrez de-atunci, dar nu-s decât gânduri de-aruncat,
Peste care numai ierni au tot nins și au călcat.
Sunt orfană de orice, de iubire mai ales,
Am dat tot ce-aveam de dat și din mine au cules
Toți flămânzii ce-au dorit, băgând mâna pân' la cot
Și-am rămas fără povești, și-am cântat și nu mai pot.
Drumurile s-au închis, bariere-s peste tot,
Ca să trec prin vama lor, ce, de unde să mai scot?
Doar poemul să mi-l vând, pe doi bani, sau ce mi-or da,
Să trec dincolo de ploi, să m-așez în palma ta.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Credo (2)
Trebuie să-mi țin ochii larg deschiși,
Până când Domnul mi-i va închide,
Trebuie să fiu neîndurător cu mine,
Până când Domnul se va îndura de mine,
Trebuie să cred în Har,
Până când Harul se va pogorî și asupra mea,
Trebuie să iert și să iubesc,
Până când voi fi iubit de semeni și de Domnul,
Ruga mea este tăcută ca melcul,
Ea înaintează prin nopți de poezie, limpezi.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Imaculare
Liniște...
Dincolo de mine - Viața!
"Nici un copac nu crește până la cer."
Unde să mă înalț?
...
Când o să-mi arăți lebăda
O să cred în nuferi
Și n-o să mă mai tem să ating
Pământul
Cu gura!
...
A trebuit să suport mereu
Nașterea
Dansul suav,
Dezmățul,
Moartea
Și umbra
Cuvintelor
În care buze aprinse trec din credință
În decepție.
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1977)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă

Comentează! | Votează! | Copiază!