Simt cum se ridică ceaţa

patru treizeci şi unu dimineaţa
simt cum se ridică ceaţa
din străfunduri înspre ape
şi te simt din nou aproape
numai dacă întind mâna
azi şi mâine, toată săptămâna
simt golul dintr-un burduf
de parcă totul ar fi fost un bluff;
am trăit dar parcă nu,
şi m-aş fi trezit acu'
încărcat de ani dar gol
suferinţa e un pol
bine e că nu se vede
că sărmanul Arhimede
a simţit ca nimeni altul
ce contează e înaltul!
într-o lume de termite,
ce e omul, ce e pomul
uite-l cum se compromite
şi nu ştie ce e ohmul!

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă...

parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă de drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim extaz
cum te-aşterni între mine şi groapă...

poezie de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă...

... parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

refren:

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă, pe drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

refren

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim extaz
cum te-aşterni între mine şi groapă

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oglinzile din ape

Visez noaptea că te strig,
Că îmi eşti din nou aproape
În oglinzile din ape,
Adia un dulce frig

Dar sunt singur. Casa goală
Numai eu trec ca o umbră
Dulce genele-ţi adumbră
Chipul dalb pe câte o coală

Cine ne-a oprit din drum?
Unde ne e caravana?
Mirii nunţilor din Cana
Risipiţi ca un parfum

Te mai simt. Şi te mai văd
Parcă fiecare pas
Te ascunde într-un impas:
Tragedie sau prăpăd?

Parcă e doar un complot
Lângă mine eşti aieve
Rădăcinile cu seve
Nu mi te-au răpit de tot

Şi îmi spun că nu se poate
Simţurile să mă înşele
Când pe propria mea piele
Simt iluziile toate

Spune-mi c-a fost doar o glumă
Cum pierzi într-o gară trenul
Murmurând apoi refrenul
Toamnelor când cade brumă.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă, parcă...

Era-ntr-o vară (parcă joi)
şi toate ne erau permise -
Gara de Nord, peronul, noi
sau era vineri, pare-mi-se.
În ochi ni se citea văpaia
în trenul plin de cetăţeni
la clasa-a doua, spre Sinaia
sau parcă, parcă spre Buşteni.
Timidă nu spuneam nimic
când mi-atingeai câte o dată
cu buzele un deget mic,
sau parcă, parcă mâna toată.
Doar ciripeam: "Ah, sufleţel!"
când mă priveai pe sub sprânceană.
am stat la single la hotel
sau parcă-n duplex la cabană -
Ultramodern... ce draperii!
cu mov în dungi şi picăţele
sub geamurile fumurii
sau parcă, parcă jaluzele.
Când în final pe canapea
uşor, uşor ne-am aşezat
(ce bine te-asortai cu ea)
sau parcă, parcă era pat -
Tu mi-ai şoptit: "Ah, ce noroc
în ochii tăi să văd înaltul!"
şi ne pupam aşa cu foc...
sau parcă mă pupam cu altul.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă... (Varianta)

... parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă, de drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim exstaz
cum te-aşterni între mine şi groapă

întuneric şi linişti se lasă
peste lumea din mine şi groapă
tu mai curgi ca nisipul spre casă
eu în luturi, senin ca o apă...

poezie de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vertij

uneori totul se învârte în mintea mea
şi mă simt de parcă aş fi coborât dintr-un carusel
sau aş fi băut câteva beri în plus
mă clatin şi nici măcar nu încerc să merg drept
pentru că n-am încotro
sau pentru ce
simt golul cum mă apasă
nu răspund nici la telefonul iubitei
care sigur m-ar întreba
" ce faci dragă, nu vii să...?"

mă chircesc pe canapea şi închid ochii
poate o să adorm

sub pleoapele lăsate văd turme de oi
urcând spre munţi de verdeaţă
şi-o barcă ce pluteşte-n derivă
mânată de vânt
stropită de ploi
hipnotic aud pendulul
cum clipele-mparte
şi lumea toată se-nvârte
se-nvârte...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de mutat munţii din loc

Parcă
visul
s-ar
furişa

Din
măruntaiele nopţii

În
noaptea fragedă
a
trupului

Parcă stelele
vijelios
se-nalţă
din
veşnicia sufletului

Visez şi zbor

Dintr-un vis
în
altul

Parcă
visul
mi-ar
ascunde-n cuvinte
înaltul

Parcă
norii
trec

Parcă
munţii visează

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (28 mai 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţ

Te simt când te gândeşti la mine
Şi din mândrie nu mă chemi
Te simt când îţi e rău şi bine
Te simt când dormi şi când te temi

Să fie totul din iubire
Să fie semn din cerul Sfânt
Ce mult doresc să fii cu mine
Şi cum te chem din gând în gând

De te loveşti cumva odată
Îţi simt durerea pe-acel loc
Şi încordat mă simt deodată
Şi-mi simt acelaşi loc în foc

Te simt când te gândeşti la mine
Când tu nu dormi, nici eu, nu dorm
Vreo lacrimă curgându-ţi ţie
O simt curgându-mi şi în somn

Să fie cerul legătura
O aţă dură între noi
Să fie simţul o frântură
Să fie scris să fim în doi

Te simt mereu şi-n toate cele
Te simt plângând, te simt râzând
Te simt uitându-te la stele
Şi te visez în nopţi la rând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt aproape

Te simt aproape, Domnul meu,
În orice împrejurare,
În bucurii şi când mi-e greu,
Tu eşti cu mine tot mereu,
Laud şi slăvesc Numele Tău,
Ce n-are asemănare.

Te simt aproape-n orice ceas,
În fiecare clipă,
Înalţ spre Tine al meu glas,
Şi merg cu Tine pas cu pas,
Înaintez şi nu mă las,
Spre culmi, Tu mă ridică.

Te simt aproape, drag Isus,
Şi îţi simt ajutorul,
Mă las de braţul Tău condus,
Din zori de zi până-n apus,
Te laud şi-Ţi mulţumesc nespus,
Tu-mi eşti Mântuitorul.

Te simt aproape, mulţumesc,
Mă-nchin, îţi dau onoare,
Spre cerul Tău cu drag privesc,
La toţi din jur mărturisesc,
Şi spun sincer căci: Te iubesc,
O, Doamne, Tu eşti mare.

Amin!

poezie de Ica Drăgoi (12 martie 2018)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăire

Ce nostalgii-mi provoci, de nu ai spune,
Că nici n-am apucat să te trăiesc.
Şi parcă de o viaţă te iubesc,
Şi parcă m-ai lăsat singur pe lume...

Aşa mă simt — şi-mi pare chiar firesc.
În suflet, umbra ta, mi-a lăsat urme,
Iar inima refuză să-şi asume
Al ei avânt naiv — copilăresc.

Ceva în mine, încă te mai speră.
Încă îţi simt dorinţa de a-mi fi...
Şi nici dorinţa mea nu-i efemeră,

Căci te visez în fiecare zi
Cu ochii larg deschişi. Ce atmosferă
Mi-aduci în suflet! — Nu m-aş mai trezi...

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoltă

Mă simt, aşa, atinsă de o boală
Ca o pendulă-a unui timp ciudat
Măsurând clipa c-o bătaie goală
Inutil constat şi sacadat...

Că se mai nasc speranţe e o stare
Că mor apoi în faşă-i constatat
Că în această viaţă nu mai are
Iubirea loc... de ură-i ocupat!

Şi ce contează că mai e lumină
Când noaptea sufletele învrăjbeşte?
Voi ştiţi c-apocalipsa o să vină -
Dar e deja aici, ne stăpâneşte!

Mai spun ceva dar nimeni nu ascultă,
Cuvinte pier de parcă n-ar fi fost.
Şi chiar de lumea, azi, se crede cultă
Tot ce răsare-n faţă-i mult prea prost...

Mă simt, aşa, atinsă de o boală.
Trăiesc un timp ce parcă nu-i al meu
De nedreptate în mine se răscoală
Acea fiinţă ce-a tăcut mereu...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugul

Vinovat de circumstanţă,
Vinovat pentru licenţă
Rup din mine câte-o stanţă:
Jubileu? Coincidenţă?

Numai focul ce mă arde
Şi ascuns interior
E păzit de halebarde
Şi de magul Melchior

O combustie suavă
Coborând din alte sfere
Zăvorât într-o enclavă
Între două emisfere

Cine-l vede? Cine-l ştie
În plăpânda mea fiinţă
Unul (care-i?) dintr-o mie
Rugul meu de suferinţă

Când mă lepăd de tot restul
Şi cobor în mine însumi
Pierd zburând pe drumuri lestul
Bucuria – numai plânsu-mi

Căci mă simt atunci un altul
Şi din care mă ridic
Muntele cu tot înaltul,
Parc-am mai urcat un pic

Fiecare poartă-un foc
Luminând adânc sihastru
Ca un dram de nenoroc
Dus de îngerul albastru

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt şi te am...

Te simt în lacrima ce curge din iubire,
În liniştea copacilor, ce stau trişti pe-alei.
Te simt în ploaia, ce plânge în mine,
Şi în pământul gârbovit, de durerea anilor grei.

Te simt pe cerul de dor, fericit că eşti bine,
În zile de toamnă, ce cad peste noi,
Te simt că, de-a pururi, vei fi doar în mine,
Te simt... şi te am, căci de-acum suntem doi.

poezie de Lusiana Drăguşin (7 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când acupunctură fac,
Parcă mă simt mai bine.
O fi toată puterea-n ac
Sau doar în cap la mine?

catren de Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tuse

Implozii

Un fum sănătos de parcă plămanii aveau să-mi explodeze de bucurie
Nici pe ei nu i-a întrebat nimeni cum se mai simt zilele astea
Mai ales că a tot plouat, oraşul a fost supra aglomerat şi parcă toate claxoanele mi se izbeau de stern
Zilele astea se simt nicovale, când eram mic aveam una pe care turteam monede de aluminiu şi capace de bere, nu s-a schimbat mare lucru, doar s-a metaforizat situaţia
Uneori îţi mai dai câte un ciocan în deget
Şi doare
Şi până la vară mai e mult, o să se tot aglomereze de parcă iarna oamenii îşi fac dubluri, una face cumpărăturile, una se duce la muncă, dupa care merg împreună în baruri după parfumuri de damă ca într-un duty-free
Nu sunt la fel de frumos aranjate ca într-un mall dar sunt "best value for money" mai ales aproape de închidere
Noiembrie ăsta vine cu nervii la pămant de parcă l-am chemat cu forţa şi e de datoria lui să ne îngrămădesca în oraşul ăsta şi să ne plouă ca într-un duş din Auschwitz
Al 29-lea Noiembrie îmi aduce genunchi de 92 şi plămâni de turbă
Da e bine, aşa suntem toţi, oricum nu te întreabă nimeni ce preferinţe ai
Şi până la urmă, nici nu te cunosc.

poezie de Sandu Florin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunile de sus sunt cucerirea Cosmosului de către om. Dumnezeu i-a dat omului ideea şi îndrăzneala de a urca în cer încă de viu, de parcă i-ar fi spus: "Vino cât mai aproape de mine, cât mai aproape, ca să mă cunoşti mai bine şi să te convingi că exist." Probabil aţi auzit că unii dintre cosmonauţii americani au declarat, la înapoierea pe pământ, că au trăit de multe ori sentimentul că îl simt pe Dumnezeu în apropierea lor şi că, de câte ori dormeau, îl visau.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de zăpezi pe o bască

Şi, parcă văd, ploua cu gust de lichior
pe stradă fetele aveau picior de gazelă şi gol
un picior de iarbă, unul de floare
traversau sigurătatea mea mare.

Parcă şi simt, era o noapte adâncă
cu iz de oţet şi speluncă
Dacă ştii să taci, nu eşti pierdut
dacă ştii să uiţi, nu te-a durut.

Dar parcă şi ningea, dacă bine mai ştiu,
cu litere mici dintr-un pardesiu
sau poate era un sicriu, sau un şuriu,
dacă bine mai ştiu.
Gura mea, pesemne, încerca să vorbească
botul iezilor încerca să mă pască.
Botul iezilor încerca să mă pască....

Viaţa aceea, fulg de zăpezi pe o bască.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Timpul trece greu când aştepţi.
De ce simt că viitorul se hotărăşte mâine?
De ce e furioasă tocmai acum Penelopa din mine?
Întreaga-mi fiinţă se zbate într-o furtună teribilă
de parcă Ulise însuşi s-ar smulge din suflet.
Mâine voi hotărî dacă îi voi scufunda corabia
sau îl voi transforma în statuie.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost cascadorul vieţii mele

îmi aduc aminte cum săream din tren
ca în filmele western cu john wayne
dar şi ce cafteală mi-a tras babacu
când am ajuns acasă târziu şi cu hainele rupte
plin de zgârieturi şi vânătăi
dar viu
numai bun de altoit

apoi nici nu aş avea loc să vă povestesc
câte alte cascade am mai făcut
îmi turnam spirt pe mâini şi dădeam foc
mare noroc că nu aveam telefoane mobile atunci
ca să filmeze cineva
cum săream de nebuni dintr-un balcon în altul
sau cum spărgeam uşa de la apartament
ca în sfântul sau mannix
apoi săream din leagănele
în care mă dădeam peste cap şi de 100 de ori
doar ca să impresionez o blondă pistruiată
cu părul în codiţe
care parcă mă chemau să le scutur
ca pe cine ştie ce hamuri din poveşti

aproape că am scăpat întreg din acest film
mă cam dor încheieturile
dar m-aş arunca şi acum din tren
sau din cine ştie ce fânar
în grămezile de fân
din carele nedescărcate
doar aşa
ca să mă simt iar nemuritor
şi cu inima gata să râdă
de orice nimic
ca de o glumă supremă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!