lentoare

să nu te temi
nu sunt împietrit, doar un pic mai lent
îţi pare mima neschimbată
dar gestul curge
sunt doar speriat şi nu în contemplare
nu sunt bolnav, nici n-am orbit

de ţin o vreme ochii
răsuciţi spre înăuntru
rămâi alături, aşteaptă în tăcere
dacă nu ai, ia de la mine, ia totul şi
lasă-mi numai rugăciunea, o cheie
a zilei fără mâine şi fără ieri-ul condensat
în lacrimă şi nici aşa să nu te temi.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu te temi

Să nu te temi de mine niciodată
Şi nici să nu alegi de pe tipsie
Doar ce-ţi ia ochiul şi îţi pare ţie
Că străluceşte. Ia tipsia toată!

Oricât ne va fi viaţa de ciudată,
Rămână ce-ar fi trebuit să fie,
Să nu te temi de mine niciodată
Şi nici să nu alegi de pe tipsie.

Să laşi iubirea-floare încrustată
În sânge, ca un strop de apă vie,
Când scrie stă cu fruntea aplecată
Peste un vers înlăcrimat de elegie?

Să nu te temi de mine niciodată!

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Unde, mândro, te-ai ascuns
De mă laşi fără răspuns?
Unde, mândro, ţi-este gândul
De-ţi duc dorul nopţi de-a rândul?
Eu mă zbat, mândra-mi dispare
Şi de mine habar n-are!
Mă zbat singur, ca un peşte,
Mândra nu mă mai iubeşte!

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui şi este-al meu!

Mândro, de te prind cu altul,
Fac scandal să afle satul,
Dacă nu-mi vii înapoi
Singur-cuc zac în zăvoi!
Să nu zici că nu ţi-am spus
Că de boală sunt răpus,
De-oi pleca să nu mă plângi,
Doar durere-n piept să strângi!

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui şi este-al meu!

Izbăvire vreau să-ţi fie
Izvorul de apă vie,
Numai ploaia când revarsă
Să-ţi sărute gura arsă,
Numai vântul când adie
Pletele ţi le mângâie,
Numai noaptea când coboară
În mantia-i te-nfăşoară,

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui şi este-al meu!

Iară boarea cea tihnită
Să-ţi vrea noaptea liniştită,
Numai stelele din zori
Fie-ţi ochi strălucitori,
Să stăm tâmplă lângă tâmplă
Că-n final aşa se-ntâmplă:
Stelele, noaptea şi luna
Ne-or veghea întotdeauna!

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui şi este-al meu!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile nu mint niciodată (exceptând atunci când spun adevărul)

Nu trebuie să te temi de ei, copile,
nu sunt decât oameni.
Oameni care se tem ei înşişi de moarte
sau de flori.
Oameni de alb şi de negru,
care petrec ore în şir citind printre pagini
în alb şi în negru.
Oameni care nu ţin partea nimănui,
dacă nu sunt pe un câmp de luptă,
unde se războiesc înfigând pioneze într-o hartă-a morţii.
În vreme ce soldaţii mor, ei culeg profitul,
până când profeţii lor proferă blesteme ucigătoare asupra lor.
Sau
până când florile de pe pajiştile din cimitire
îi înspăimântă trimiţându-i înapoi în mormintele lor masive
de raţionamente – sau în lipsa acestora.
Oameni cărora le e teamă de un Dumnezeu al iubirii.
Oameni care se supun la ceea ce au fost învăţaţi
Fără a se întreba de ce.

Nici măcar de ce sunt striviţi tocmai de idolii lor.
Oameni care sunt ei înşişi derutaţi de ei înşişi.
Oamenii sunt doar oameni.
Nu trebuie să te temi de ei.
Ei se tem unii de alţii mai mult decât mă tem eu sau te temi tu.
Teme-te de ignoranţa lor în ceea ce te priveşte
Şi, mai presus de toate, teme-te de ignoranţa ta în ceea ce-i priveşte.
Priveşte-i exact ca pe ceea ce sunt.

Oameni cărora le este teamă de flori.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

Dumnezeu e pretutindeni (punct)
chip şi asemănare (noi), dar
unde ascundem propria
pretutindenietate?
Cât de largi, cuprinzători ni se îngăduie…
liberul arbitru, ei bine
această condiţie
ne face puternici… şi singuri
sau umili şi în comuniune, unitate.
Cu toate acestea
am tot mai mult senzaţia
că sunt doar o traiectorie
nu am nici măcar
consistenţa unui bob de nisip

limitele sunt înăuntru şi
acest înăuntru este reflexia bogată
a lui afară…
din ce în ce mai greu îmi pare
să-mi asum destinul de om –
menirea mea dincolo de contemplare
cu motivul venirii sau plecării mă frământă
nu mijloacele
ci faptele în sine, rotundul în care
muchii acestui pretutindeni parcurgându-mă
«cine pe cine» sau «cine-cui»
lasă semn!
Oglinda aceasta arată un străin.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt un spaţiu gol
cu un fruct oprit, înăuntrul său
sunt
fără mine de multe ori
sunt
o fereastră fără ramă, fără geamuri
sunt o cheie încuită în gândul meu
am devenit o lacrimă ce încet coboară
acum pe chipul tău

să nu mă mai cauţi

pictez pe un apus o cruce
cu picături de sânge şi sârmă ghimpată
sunt o marmură rece

poezie de Viorel Muha (octombrie 2018)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşte în Oltenia

E noapte în toată Oltenia.
Cristos a-nviat de o vreme.
Mi-e tot mai adâncă smerenia
Şi sunt năpădit de dileme.

Pe cer încă ard lumânări
La crucile satului dus.
Sunt toţi sub cojoace de flori
Şi totuşi, cu toţii sunt sus.

Boierii alături de plebe.
Tâlharii alături de sfinţi.
Schilozi lângă fete superbe.
Copii înţelepţi şi părinţi.

Nimic nu-I desparte, nici timpul
Nici haine bogate ori zdrenţe.
E totul atâta de simplu!
Arv rea dar nu pot să ne-nveţe!

Vă naşteţi, trăiţi şi muriţi.
E doar a materiei schimbare.
Vreţi tot şi sfârşitul nu-l ştiţi.
O singură mare eroare!

Azi nu e, nici mâine, nici ieri.
E totul acum sau nimic.
Apasă pe umeri poveri.
În rest, nu apasă nimic!

poezie de Andrei Aurel Stomff (aprilie 2012)
Adăugat de Andrei Aurel Stomff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare dintr-o...

Anotimp fără zăpadă,
fără ţurţuri pe la streşini,
fără viscol şi nămeţi,
fără foc în sobe de...
pământ, fără fum, fără...
miros de jar mocnind,
fără pita de pe... plită!

Unde eşti... copilărie,
unde sunt copiii toţi,
nici o sanie pe pârtie,
nici-un animal prin curte,
nici-un pui de Om!

Totul pare dintr-o...
altă lume, nici-un lac...
nu-i îngheţat, nici-un...
geam de la fereastră...
nu-i pictat cu flori de...
iarnă, nici o iarnă...
nu mai vine, nici-un pui...
de câine nu mai latră...
prin ogradă, nici-un copil,
băiat sau fată, nu se joacă
cu bulgări mari de zăpadă!

Ah... ce timpuri...
fără timpuri, ne mai trec...
pe lângă tâmple,
nici cojoace, nici opinci,
numai jocuri pe tablete
şi iubiri doar virtuale!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu, albastra mea minune,
Cântec, răvăşit de vânt...
Şoapta mea de rugăciune,
Fie-mi ultimul cuvânt...

Fie-mi din lumina tristă,
Doar culoarea violetă,
Flacăra pe veci nestinsă,
Ce mă ţine incompletă.

Lasă-mi, dacă-mi laşi ce vrei,
Şi în toate mă ascunde,
Aş pleca să n-am idei...
Fără tine, eu n-am unde...!!

Să îmi caut negăsirea?
Ce mă leagă de-al tău drum?
Doar incerc şi calc aiurea,
Fără tine..., nu ştiu cum...!!

Unde pot să-mi vând durerea
Când îmi e stăpânul despot?
Pot numai să-mi simt mirarea
Fără tine să.. nu pot!!

Sarah Sarah blu

Eu albastra Ta minune,
Cântec dăruit de vânt,
Şoapta Ta de rugăciune,
O să-ţi fiu ultim cuvânt!

Nu lumină tristă!
Doar culoare violetă,
Flacără pe veci aprinsă,
Ce te ţine vie permanentă!

Am să-ţi las iubirea ce o vrei!
N-am să o ascund prin umbre!
N-ai să pleci, că n-ai idei,
Fără mine nici n-ai unde!

Eu sunt regăsirea,
Ce te-aduce-n al meu drum!
Nu-i doar vis, nu calci aiurea,
Doar cu mine, ştii Tu cum!

Unde poţi să-ţi vinzi durerea?
Când doar Eu îţi sunt stăpân!
Doar în mine fii mirarea,
Doar de Tine sunt flămând!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu sunt

Azi nu sunt, nici ieri n-am fost,
Şi nici nu cred că voi mai fi
Într-o lume fără rost
În zadar aştept să vii.

În zadar se sparge luna
De obrazu-mi singuratic
Desenând în mine urma
Chipului tău pal, noptatic.

Azi nu sunt. Nu mai contează
Ce am vrut cândva să fiu
Azi nu sunt. Moartea-mi durează
Doar atât cât încă scriu.

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Ieri erai online, te-am văzut la faţă
Mi-ai zâmbit frumos, dar de la distanţă.
Şi dacă de mâine te-ai deconecta
Nu ştiu ce m-aş face, cum aş rezista.
Fără tine cerul va fi mereu gri
Culorile toate se vor înnegri.
Fără tine frica-n minte-mi va intra
Ochii mei de lacrimi nu vor mai vedea.
Fără tine noaptea va fi fără stele
N-or avea lumină nici zilele mele.
Fără tine nu am inima întreagă
Şi trăiesc de parcă sunt lipsit de vlagă.
Fără tine oceanul parcă-i un lac mic
Fără tine alături eu nu sunt nimic.

poezie de Robert Cravens, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de prefaţă

N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Şi nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câţiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...

N-am fost aşa precum se spune
Şi nu sunt nici aşa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Şi nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aş putea fi pe pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe bune,
Ce-aştept un cititor cinstit să mă răzbune
Şi să m-arate lumii cine sunt!...

N-am vrut să fiu volumul ideal
Cu sute de ediţii repetate -
Volumul voluptăţilor mărunte,
Cu titlul gras,
Multiplu
Şi greoi -
Un titlu cât o listă de bucate,
Iar filele cu text aproape goale,
Ca dictatorii, fără osanale,
Ca boul Apis, fără pată-n frunte,
Ca Grigorescu, fără "car cu boi",
Sau ca Mihai Viteazul, fără cal!...

Sunt un volum ce n-are titlu încă,
Deşi există-n mine tipărit -
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Şi tot aşa, la fel,
De la-nceput şi până la sfârşit -
Până se va-nţelege ce daltă de oţel
Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar

În zadar mai caut în colbul amintirii,
Iarba va acoperi totul,
În zadar mai vii, făptură de vis, virtual mă săruţi,
Te văd înaintea treziei, goală ca niciodată,
Ei trec şi nu te văd, nepăsători,
Doar seara, în asfinţit, ceva se mişcă, şarpele erotic,
Iar alteori eşti doar o candelă subţire sub bolta-naltă,
Nici vânturile nu te pleacă, nici duhurile altor vieţi,
Ne pasă nouă azi de slava lumii? Dar nicidecum.
Nici bună, nici nebună e lumea, las-o-n pace,
Izvorul tainic va rămâne tainic, nu cerceta nici zodiile, sunt false,
Mă-ncred în propria-mi liră, te-ncrezi în dorul tău fecund,
Să nu te temi, cu mine eşti oricând, eu voi veni din ceruri, din pământ,
Oraşe – furnicar, să le lăsăm, mai este o pădure fără semne?
Ce sunt acele turme-n zare? Sunt legendarii zimbrii sau roboţi dimensionaţi?
Cum mă-nchinam la Kamadeva, eram elev, erai elevă,
Veneai oricând, râdeai oricând, apoi o stea căzu din cer,
Trecură ani, trecură ierni şi ploi toride, nu mai veneai,
Ai existat? Doar tu poţi şti. Am să adorm curând. Ce voi visa?
Dar pentru mine vor scrie versuri norii şi multicolorii fluturi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ţine legat de ziua de mâine!

Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineaţa ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieţi,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul şi locul de întâlnire!

Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerşind, un cerşetor condamnat la temniţă grea!

E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!

Mă înec în lacrimi, în regrete, în umilinţa dorinţei de a-mi fi,
Mi-e sufletul umil, de umilinţă plin, mi-e ruga fără de auz,
Mi-e glasul tot mai slab, se pierde în depărtări de timp,
Mi-e timpul tot mai nul, o zbatere într-un ceas de disperare!

Mi-e teamă, teama de a nu mai fi nici Om, mi-e greu, mi-e sufletul pământ,
Paşii îmi rătăcesc în urma ta, mă simt pierdut fără iubirea ta,
Mi-e teamă chiar şi de cuvânt, cuvântul tău un trăznet în amurg,
Îmi eşti un fulger de o clipă, îmi eşti o picătură între vieţi!

Mă dezarmezi, mă dezgoleşti chiar şi de ultima clipă,
Mă arunci în infinit fără de vină, mă condamni la nemurire,
Mi-e teamă cum nu mi-a fost vreodată, deja mă simt fără de mine,
Deja am trecut în altă lume, deja mă rup de timp dar nu şi de tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă

Minte-mă că mă iubeşti,
Că sunt totul pentru tine
Şi nu poţi să mai trăieşti
Nici o clipă... fără mine.

Minte-mă că ţi-am lipsit,
Că îţi sunt cuibar de vise
Şi că-n mine te-ai topit,
Când ferestrele-s deschise.

Minte-mă că ţii la mine,
Că-ţi sunt înger şi ispită
Şi că-n nopţile senine,
Numai eu... îţi sunt iubită.

Minte-mă că-s răsăritul,
Că sunt raza ta de soare,
Liniştea şi infinitul,
Minte-mă că îţi sunt floare.

Minte-mă că mă mai vrei,
Că-ţi sunt soarele şi luna
Şi parfum din flori de tei,
Că doar eu îţi sunt stăpâna.

Minte-mă că nu mă minţi,
Că-ţi sunt clipa aşteptată
Şi dorinţele -ţi fierbinţi,
Chiar şi... lacrima... curată.

Minte-mă ca îţi sunt dragă,
Că-ţi sunt demon şi păcat
Şi că-n buzele-mi de fragă,
Ai găsit ce -ai căutat.

Minte-mă că sunt frumoasă,
Că doar eu te-nebunesc
Si că vrei să-ţi fiu mireasă,
Veşnic, EU, să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de vers

Sunt poate totul sau nimic,
Pot să fiu mult sau doar un pic,
Un sub-atom sau univers,
Dar eu de fapt sunt numai vers.

Cuvinte simple-n ritm de dans,
Îmbrăţişate în balans,
Ce numai muzică aşteaptă
Şi suflete încet deşteaptă.

Sunt o iubire fără trup,
Din 'nalt de ceruri mă tot rup,
Plutesc uşor fără de chip,
Ca dragostea s-o înfirip.

Pot să fiu totul dar nu vreau,
Ascuns în poezie stau,
Aici e locul meu acum,
De-aici iubirea pot s-o spun.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa

Cu tăcere surdă calc
Pe nisipul alb...
şi cald,
care sfarmă asfinţitul
ce desparte
ce-i pe jos de ce e sus.

Dar eu sunt?
Eu stiu că nu-s.
Nu-s aici, aproape mie,
nici departe,
nici pustie,
nu-s tăcere,
nici fiinţă,
nu sunt nimeni undeva,
nu-s incet,
şi nici cândva...

Cresc fără răsad cuvinte
înapoi şi înainte,
mângâiate şi cuminţi,
fără fraţi, fără părinţi...

Iar eu cred...
Şi cred în ele...
Şi trăiesc
Fără fiinţă
Din credinţă...

poezie de Mara Chiriac
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă

Minte-mă că mă iubeşti,
Că sunt totul pentru tine
Şi nu poţi să mai traieşti,
Nici o clipă... fără mine.

Minte-mă că ţi-am lipsit,
Că îţi sunt cuibar de vise
Şi că-n mine te-ai topit,
Când ferestrele-s deschise.

Minte-mă că ţii la mine,
Că-ţi sunt înger şi ispită
Şi că-n nopţile senine,
Numai eu... îţi sunt iubită.

Minte-mă că-s răsăritul,
Că sunt raza ta de soare,
Liniştea şi infinitul,
Minte-mă că îţi sunt floare.

Minte-mă că mă mai vrei,
Că-ţi sunt soarele şi luna
Şi parfum din flori de tei,
Că doar eu îţi sunt stăpâna.

Minte-mă că nu mă minţi,
Că-ţi sunt clipa aşteptată
Şi dorinţele-ţi fierbinţi,
Chiar şi lacrima curată.

Minte-mă ca îţi sunt dragă,
Că-ţi sunt demon şi păcat
Şi că-n buzele-mi de fragă,
Ai găsit ce-ai căutat.

Minte-mă că sunt frumoasă,
Că doar eu te-nnebunesc
Si că vrei să-ţi fiu mireasă,
Veşnic, EU, să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!