Ce faci acum?

Ce faci acum, mă-ntreabă Dumnezeu,
De parcă nu ar şti, murim încet,
Mari profeţii s-au spus, se spun mereu,
Vin de la şcoala vieţii c-un caiet,
Vorbeşte mult, mai scrie pe pereţi,
Se plâng arhanghelii, eu râd cam pe ascuns,
Potopul a trecut, oameni –bureţi
Sar să mă pupe, eu am creier creţ,
Enoch şi-a împărţit progenituri,
Se umple lumea de hoţii, minciuni,
Iubirile s-au prefăcut în uri,
Ne-obişnuim să ţinem totu-n pumni,
Pe unde-s Ieremia şi Daniel,
Speranţele au rădăcini adânci,
doar eu şi tu, deasupra noastră El,
Doamne, pe noi nicicând să nu ne plângi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început Dumnezeu a făcut poezia

La început Dumnezeu a făcut poezia
Şi a văzut că ea este bună,
A împărţit lumea în poeţi şi nepoeţi,
Ceea ce se vede şi astăzi,
Indiferent de sex şi naţionalitate,
Gândul celui nebun nu este un păcat,
Domnul şi-a deschis casa de arme,
Zice Ieremia,
S-au luptat oamenii între ei,
Până a căzut Palatul de Iarnă,

Libertatea se plimba în pielea goală
Ca o femeie uitată de Dumnezeu,
Au privit-o bărbaţii, aşa, simplu, cu sufletul,
Don Quijote chicotea, ştia că el va veni
Sau va reveni, ca Messia,
Călare pe un tun gigantic,
Din tun vor ieşi marile poeme,
Dar nu va mai fi cine să le citească.
Poate mătuşile desfrânate ale poeţilor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup sfânt

Presiune de nestăpânit,
Nu scrie, nu scrie, nu scrie,
Lasă-i pe alţii şi lasă
Timpul să se-nvijelie.
Doamne, ce linişte-n jur,
Morţii clipesc doar din frunze,
Din razele lunii pe cer,
În geamătul lumii lehuze.
Poeţii nu scriu, mor mereu,
Respiră-n cuvinte-implozie,
Ei ştiu, Paradisu-i al lor,
Trup sfânt, nectar şi ambrozie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudat

Ciudat, nu ai glas, nu eşti materială?
Eşti numai un gând, zvâcnire arterială?
Eşti numai scris, ciudat, radiografic,
Un nor şi o lună, o stea, telepatic.
Au zi tu, cum bate o inimă-n centrul
Acestei mici galaxii, tu eşti pentru?
Într-o câmpie zărit-am un pian,
Singur cânta, o minune în van.
Oh, sa ira, cum strigau vechii frânci,
Cenuşăreasă nu eşti, de ce plângi?
Te însoţesc mari şambelani,
Bufniţe, cârtiţe sau şobolani,
Nu-i lua în seamă, o floare să iei,
Roşie – foc sau o floare de tei,
Ciudat, nu ai glas, iar încet toţi murim,
Deasupra să-mi cânte mierla un imn.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mic tratat de iubire

Iubito, de departe-ţi scriu,
Dintr-un subsol, dintr-un sicriu,
Toate s-au spus, s-au frământat
La Skagerat şi Kategat.
Noi ne-am iubit ori nu, va şti
Doar steaua X din grupa Psi.
Iubirea nu se cere-n dar,
Ea vine fără un orar.
.........................
Simt nevoia unei schimbări majore,
Să mă renasc femeie? Sau o statuetă de marmură?
Trupul meu a devenit o cămaşă a lui Nessos,
Sufletul caută alt locaş.
Mi-e dor cumplit de tinereţe,
Ce puţin am iubit?
Ce mult m-am închinat vanităţii.
Dar, Doamne, eu nu sunt Faust să opresc clipa,
Nici Tu nu poţi fi Mefisto.
Şi totuşi, fiecare clipă poate fi un nou început.
Nu credeţi?

poezie de Boris Marian Mehr (februarie 2013)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Megapoemul

Oricare organ are sunetul lui
În concertul vieţii, mai sus şi mai şui,
Creierul strigă tăcut ca un corb,
Organul iubirii e surd şi e orb,
Circulăm pe un drum fără borne, în jur,
Nu e câmp şi nici mare, imperiul e sur,
Infinitul la care nu ne-adaptăm,
Unde-s munţii şi hăul? Ca nebunii cântăm.
Creaţiunea-i tăcere ori numai păreri?
Există mai mult ce a fost până ieri.
Singur aprobi, singur renegi,
Nu e nimeni să-ţi spună să râzi şi să pleci.
Aventura aşteaptă, Providenţa-i mister,
Tăcerea complotului reginei Esther.
Vinovaţi fără vină, mereu pedepsiţi,
Culorile vidului, calicii căliţi.
Tăcere nocturnă, final aşteptat,
Prometeu şi Sisif ne-au înşelat,
Răul are a mie de flori, de culori,
O misiune de ai, faci numai erori,
Comoara-i pierdută, seminţe în vânt,
Ce a fost înainte de primul cuvânt?
Un ecou poate fi după orice eşec,
Generos e Neantul, aparent este sec.
Dar din imnuri se nasc şi îndemnuri, impuls,
Calea Lactee nu e de muls,
Marionetă sau om, alege sau uiţi,
Pe tine mizează vagabondul desculţ,
Violenţa tăcerii, rătăcirea-n rostiri,
Monolog paralel cu splendide iubiri,
Un joc început şi neterminat,
Unde eşti sau ai fost? Ori nu te-ai iscat?
Uitat e potopul, pe ce dimensiuni
Ne readunăm pentru promisiuni?
Dialog ventriloc, verbul naşte mereu,
Verbul este în toate, parcă e Dumnezeu,
Despuind adevărul nu găsim mai nimic,
Iubirile mor, se preumblă pe dric,
Elocvenţe de tablă, un vacuum stătut,
Mai mult decât fapta, un cuvânt te-a durut,
Iar abisul îşi cheamă noul abis,
Catastrofă nu este, a fost doar un vis?
Şi astfel parcurgem mereu acest drum
Fără borne, iubesc doar ce ştiu acum.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ani s-au adunat tăceri asurzitoare.

aforism de Boris Marian Mehr din Eufuria
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murind tânăr

Din clipa când ne-am născut începem să murim,
Şi-o ţinem, fără greş, aşa până-n prag de ţintirim.
Unii se duc mai uşor
Alţii mai greu, dar tot iau plasă,
Nu ne este dat nouă să-alegem cartea trasă.

Doi dintre colegii mei nu s-au prins
Cum cad zarurile şi parcă înadins
S-au înrolat voluntari spre-a se-întâlni cu soarta lor în lume,
N-au mai aşteptat recrutorii pe urma lor să umble:
Unul la Aviaţie şi altul la Marină,
Nici nu s-au gândit la carnea de tun ce-or să devină.

Primul s-a trezit fermier după cel dintâi zbor,
Survolând Germania-într-o noapte frumoasă, fără-un nor,
Dar, asta-i, zburând printre bombardiere rişti să fii trăsnit.

Iar celălalt a avut o soartă tristă-n submarin,
Pe atunci din ugerul cerului cădeau bombele din plin.
Îmi imaginez cum a murit în sicriul de oţel,
Lipsit de lumină şi de aer – încet, încet, încetinel.

Când numărul tău a fost rostit trebuie să te duci.
Unii se duc îndată,
Alţii mai trag de timp pe la răscruci.
E singurul lucru-n viaţă pe care, fără-încercări, îl reuşim,
Să murim, să murim, să murim, să murim.

poezie de George Hunter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vorbeşte mult, fără dinţi va rămâne.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din 1952, din primul an al studenţiei, în viaţa noastră nu am avut altceva de împărţit decât bucuriile scenei, deşi, bineînţeles, am avut şi stări de tensiune creatoare. Există promoţii în care au fost oameni foarte valoroşi şi care, întrucât nu s-au respectat reciproc, nu vreau să spun că s-au duşmănit, există o vorbă la români "s-au mâncat", au avut de suferit şi nu au dat ceea ce ar fi putut să dea.

Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

E mult de-atunci, este o veşnicie,
De când nu ne-am văzut, eşti străvezie,
Noi nu ne aparţinem, doar altora,
E mult de-atunci, tu te chemai Sefora.
Deasupra vieţii mai nimic nu este,
Dar şi mai sus, peripeţii celeste,
Poetul îşi iubeşte slava,
Surâd regine, Mab şi Maba.
Doctorul Oz, mai pişicher,
Ne tot măsoară c-un echer,
Ce ne priveşte? Mult de-atunci,
Atâtea opere şi prunci,
Masca poetului, cam mort,
O poartă astăzi Rapaport,
E peste fire, prenormal,
Ce-o fi zicând Sardanapal?
Redevenind floare, pământ,
Eu mă închin adânc şi blând.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirile nu mor, se transformă.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoconservare

Unde mi-or fi ochii de bărbat?
Parcă s-au ascuns ori au plecat,
Că nu mai adulmecă femei;
Doamne, ăştia nu sunt ochii mei!

Unde mi-o fi mintea de copil?
Parcă s-a ascuns în alt profil,
Că nu mai gândeşte cum gândea;
Doamne, asta nu e mintea mea!

Unde mi-o fi sufletul de om?
Parcă s-a ascuns într-un atom,
Că nu mai transmută din nucleu;
Doamne, ăsta nu-i sufletul meu!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-s?

Unde-s zilele frumoase?
Unde-s verile răcoroase?
Unde-s iubirile trecute?
Ieşiri pe faleză plăcute.
Unde-s?

Unde-s muzele inocente?
Puştoaicele uşor indecente?
Unde-s vremile neintrecute?
Unde-s liniştile absolute?
Unde-s?

Unde-s Freddie şi Prince?
Moartea i-a luat înadins.
Unde-s mama şi cu tata?
Unde-s costumul, cravata?
Unde-s?

Unde-s iernile prea lungi?
Şi motanii mei cei nătângi?
Unde-s vecinii cu toţii?
Ce munceau ca roboţii.
Unde-s?

poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murind

Din clipa când ne-am născut începem să murim,
Şi-o ţinem aşa, fără greş, până-n prag de ţintirim.
Unii se duc mai uşor,
Iar alţii mai greu, dar tot iau plasă,
Nu ne este dat nouă să-alegem cartea trasă.

Doi dintre colegii mei nu s-au prins
Că zarurile pot cădea şi anapoda, parcă dinadins:
S-au înrolat voluntari forţând soarta lor în lume,
N-au aşteptat recrutorii pe urma lor să umble,
Unul la Aviaţie şi altul la Marină,
Făr-a se gândi la carnea de tun ce-or să devină.

Aviatorul a devenit fermier după primul zbor,
Survolând Germania-ntr-o noapte frumoasă, fără-un nor,
Dar, asta-i, zburând pe bombardiere rişti să fii trăsnit.

Celălalt a avut o soartă şi mai tristă,-n submarin,
Pe-atunci din ugerul cerului bombele cădeau din plin.
Nu vreau să mi-l imaginez în acel sicriu de-oţel,
Lipsit de lumină şi de aer, murind încet, încet, încetinel.

Când numărul tău e rostit trebuie să te duci.
Unii o fac de îndată,
Alţii mai trag de timp pe la răscruci.
Un singur lucru-n viaţă întotdeauna reuşim:
Să murim, să murim, să murim, să murim.

***Am trecut pe 10 aprile, 2002, traversând Marea Barents în drum spre Murmansk, exact, dar
exact, peste locul unde s-a petrecut drama submarinului Kursk.
Şi acum, amintindu-mi, simt un fior rece pe şira spinării.
Mândria şi "patriotismul" pot uneori ucide.

poezie de George Hunter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plâng străbunii

Ne plâng străbunii în mormânt
Văzând ce se întâmplă pe pământ.
De ură, de dureri şi duşmănie,
De viaţa noastră dată chezăşie.

E tot mai plin pământul de sărmani,
De terorişti, de criminali şi şarlatani.
De oameni care pentru-un pumn de bani
Aruncă-n jur doar vorbe de ocară.
Oprşte, Doamne,-această cruntă boală!

Boala-i transfigurată-n pocăinţă,
Dar nu plecăm genunchiul cu căinţă.
E doar o mască falsă-n care arde
Dorinţa lumii pentru libertate.
Dorinţa de-a lăsa pentru Iisus
Povara ce ni s-a ursit de sus.

Se simte clocotind ipocrizia,
Căci am uitat ce-nseamnă omenia.
Sunt tot mai mulţi români plecaţi în lume...
Întoarce-te în ţara ta, române!
Ai fost prea mult străinilor o slugă...
Povara ce o duci, te rog, aruncă!
În ţara ta întoarce-te şi plângi,
Chiar dacă brazdele durerii sunt adânci.

De s-ar întoarce Ştefan sau Corvin,
De-ar şti că suntem slugă la străin,
Cu arma-ar face drum peste hotare
Şi ne-ar salva de greaua întristare.
Şi ar tăia cu fulgeru-n furtună
Pe cei ce la străini întind o mână.
Ei ne-au lăsat, murind, un jurământ:
Să apărăm murind acest pământ.

Noi azi ne vindem glia la străini
Şi-a prins străinu-n ţară rădăcini.
Acum pământul nostru roditor
E dat mai pe nimic străinilor.
Cu toţii l-au prădat, l-au umilit.
Şi în genunchi strămăşii ne-au trudit!
Plânge în suflet cumpăna fântânii
Că s-au pierdut printre străini românii.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între nebunie şi platitudine

Îmi plac nebunii, este unul pe strada mea,
Îmi reproşează că soţiei mele eu îi spun nevastă,
Ce multă-nţelepciune are, e nebun, dar sufletul
Este mai pur decât o rouă, în rest, ce să mai spun,
Mă mai ciocnesc de unul, altul, mormăim pardon,
Unul e academician în largi papuci, altul profesor
La catedra plictiselii, altul se crede mare actor,
Dar cine nu se crede? Trăim cu toţii din iluzii şi aluzii
La ce nu vom putea să fim nicicând,
Mai rău este când mai încerci să urci un munte
Care încet, încet se tot scufundă în adânc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veche poveste la ceai

Erau mereu nedezlipiţi în lumea lor caldă,
Se impartaseau unul cu altul la masa iubirii
Şi deschideau zilnic ferestre spre fericire.

O fereastră s-a deschis spre lumea noastră rece
Şi pasiunea se risipi cu aburii ceştilor de ceai.
Ochii li s-au deschis şi se priveau nedumeriţi,

Buzele se dezlipeau cuminţi din sărut.
Li s-au descâlcit mîinile una din alta
Şi s-au retras timide sub masa tăcerii.

S-a răcit ceaiul, a spus ea cu glas răguşit,
Închide toate ferestrele, e atât de frig
Că mi-au dat lacrimile! Şi el a închis.

poezie de David Daniel Adam (2 iulie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum în cer

În orice legendă există sămânţa
Viitorului, is not?
Rugi de iertare se lasă pe iarba cerului.
Iar mormântul meu aşteaptă la margine,
aproape de gard, de mersul tramvaielor.
Într-o noapte cimitirul dispăru, se spune
Că ar fi zburat la cer. Mormântul meu – ioc.
Iar eu mă plimb liber, fără baston, barbă,
Carte de rugăciuni, deşi nu am deschis-o
Până acum. Parcă nimeni numai crede în moarte.
Toţi vor să ajungă în cer vii şi nevătămaţi.
Cică un sfârşit tot există, cam ascuns,
Bătrânii ne spun ceea ce-i dor, dar
Nu ne anunţă la timp despre moarte,
De n-am fi atât de autonomi, eu cred
Că nimeni nu ar muri, din solidaritate,
Suntem toţi o materie şi un spirit,
Ce atâta autonomie trupească,
O bătrână în cârje, alaltăieri
s-a prefăcut într-un înger cu aripi,
acum zboară pe sus, unii chiar au zărit-o.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ehai, Toma Alimoş, fost haiduc şi fost cocoş,
Am să-ţi spun eu o poveste despre care nu mai este,
Te-am văzut, Alexandra, treceai pe sub nor,
Aveai aripi albastre şi policolori,
Sărutam trupul tău ca pe-un dar nevăzut,
Cavalerii de fier tac mărunt,
Alexandra, eram şi spirit şi trup,
Nu de mult ai plecat, ai înn piept carborund,
Cavalerii tăcerii, cavalerii – languste,
Nu de mult am murit pe căi mai înguste,
Bieţi cavaleri cu inimi cam fruste,
Cum să dăm înapoi visul meu c-am murit?
Parcă lumea devine un globus de vid,,
Zid înalt, cazi mereu înapoi, în abis,
Alexandra, te pierd neîncetat, nu eşti vis,
Rămâne gingaş trupul tău ca de floare,
Cavalerii ce mor atinşi de ninsoare.
Iar lumina cum scade mereu mai încet,
Iar inima-ngheaţă ca o pasăre-n piept.
Cine-o să vină de-acum prin câmpuri?
Alexandra, tu nu eşti femeie, nici sâmbur,
Se dilată şi munţii, ca sigiliul domnesc,
Alexandra, mai ştiu doar că te mai doresc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcea că pluteam deasupra mea

Se făcea că pluteam deasupra mea
Şi discutam felurite subiecte,
Îmi aminteam ce mi-a spus profesorul de sport,
Că sunt o calamitate, iar eu l-am înjurat,
El a chemat o ambulanţă şi m-au dus la spital,
Acolo, toţi umblau în halate largi, albe,
De atunci nu-mi plac halatele albe,
Ce faci, măi băiete, mă întreba un prieten,
Nu mai mergi în insula Creta?
Nu mai am timp, am răspuns, nu mai am timp
Şi nici răbdare, aş înota desigur, aş înota mult,
Aş scrie versuri înotând, Fridolina,
Rău visează Fridolina, lumea este foarte trează,
Eu aş dormi, aş dormi, prietene,
Lumea imnu-l fredonează,
Vin groparii de la bază, dar filiera Barbarosa
E cu ochii pe micoza ce se urcă precum roza,
Pe castelul din Formoza, unde stă madam Ciroza.
Juna mea, Periculoza, dă-mi ce ai,
Osteoporoza, ca să pot sări, săream
Chiar pe lampa din tavan, readusă din Taivan,
Robbi, dragă, liberează sclavii ce te venerează,
Că Nicole de mult aşteaptă o răsplată după faptă,
Ochii ei, minune dreaptă...

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!