* * *
Ehai, Toma Alimoș, fost haiduc și fost cocoș,
Am să-ți spun eu o poveste despre care nu mai este,
Te-am văzut, Alexandra, treceai pe sub nor,
Aveai aripi albastre și policolori,
Sărutam trupul tău ca pe-un dar nevăzut,
Cavalerii de fier tac mărunt,
Alexandra, eram și spirit și trup,
Nu de mult ai plecat, ai înn piept carborund,
Cavalerii tăcerii, cavalerii languste,
Nu de mult am murit pe căi mai înguste,
Bieți cavaleri cu inimi cam fruste,
Cum să dăm înapoi visul meu c-am murit?
Parcă lumea devine un globus de vid,,
Zid înalt, cazi mereu înapoi, în abis,
Alexandra, te pierd neîncetat, nu ești vis,
Rămâne gingaș trupul tău ca de floare,
Cavalerii ce mor atinși de ninsoare.
Iar lumina cum scade mereu mai încet,
Iar inima-ngheață ca o pasăre-n piept.
Cine-o să vină de-acum prin câmpuri?
Alexandra, tu nu ești femeie, nici sâmbur,
Se dilată și munții, ca sigiliul domnesc,
Alexandra, mai știu doar că te mai doresc.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.