Percepţie colectivă

E dreptul adevăr; îs soluţii în decantare
Ce-ar trebui să aibă chimii determinate
În unicate logici, creând conformitate
Fără cusur... cum plus algebric, e-adunare?

Ce simplă-i raţiunea când e mediator
De secole trăite cu aceleaşi experienţe,
Extrapolate în grup, din simple existenţe
Se repetând citatu', în simbolic autor!

E simţul natural, recunoscut genune
Şi care-şi umple fire călătorind senzaţii,
Să aprindă neuroni cu certe dedicaţii...
Specialişti, experţi, modeştii fără nume!

Iar natural, natură, imensitate şi una,
Nu ştie pervertire, minciuni, mistificare,
Că-şi apără etern, ce nu cunoaşte "moare"...
Doar maşinal respectă acelaşi "totdeauna".

Ce greu e de înţeles cum "sapiens" dezminte
Apelativ "pro domo", doar invocat pretins
La empirism mascat, superlativul "Homo",
Ce- amestecă-n mojar falsul, real... distincte.

Hidoasă apologie, de inducere parşivă,
Perpetuează timpul fără asumată lecţie,
Că tot ce nu-i lăsat şi-i doar indus, percepţie
Sinucigaş ascunsă, e-o moarte colectivă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La întâmplare

Pe firul dintre ani se înşiră apusuri, multe răsăriri
neînsemnate, curs în treceri ce par eterne, un şirag
plin de mărgele, un rotund ca un atol, purtat cu drag
pe oceanul ce corali hrăneşte... şi-i groapa, tot el, la pieiri.

Este beţia existenţei, ce cont de face, ar da frică
cum diagnosticul de-o boală ar pune eul în peril
şi neştiutul e mai sigur decât ascunsul cert, abil...
poate de aceea Creatorul lasă incert, când termen pică...

Totul nu are precizare, e doar cherem de întâmplător
şi cum nu-i leac la întâmplare, e tot ştiut necunoscut,
ori poate calendar există, fără sfârşit şi început...
doar numere şi nume puse, fără atestat de autor?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frontispicii

Cât anormal conduce, atât straniu, o lume
În detaliile-i răspândite panterestru,
Aleatoriul -afişat mereu cu aceleaşi nume-
Se pronunţând, se etalând fără motiv; poate doar estru
De-o divă goală... nu pentru talent,
Sau un alt motiv pretins, nici c-un abuz de expertiză
De cel mai bun -că ar fi fost, ceva student,
Dintre mulţi alţii... Un anonimat, în criză!...
Până la domnitori de azi, iresponsabili,
"Unici", domnind cu "nu"-ul, criticând
Pe toţi ce-au fost -la fel ca ei- indezirabili
La rând şi iar şi iar, o cursă-n furibund...
Aşa se scrie istoria în fond; nenatural,
Punând în pagini nume non valori, simple delicii,
Uşoare, fără aş merita un loc atemporal...
O lume-n anormal... 'n minţite frontispicii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa

Perfidul nume, fără acoperire
-Corespondent, absent în realitate-
Doar simplă noţiune despre cantitate,
Crezută de novici!... E-o ispitire!

E judecata oarbă-ntr-o minciună
Înşelătoare-n dublul de-nţeles;
E neputinţa, la dreptate, fără acces,
Ce moare iluzoriu-n vis... fără arvună.

Ustensil zilnic, mască la sustras,
Ce-nclină-n avantaj de numerar;
Cu unic sens la cel ce-are cântar
Cu greutăţi apăsătoare, într-un tas.

Înclinaţie paranormală-n caracter,
Cu iz de explicaţie astrală;
Un simplu horor scop ce-ţi spune boală,
Ori ghinion, averi... ce-ar fi din cer.

Dar însăşi viaţa-i cumul de minciuni,
Cu păcăleli, în false de percepte;
Că munca, cinstea şi morala-s drepte,
Iar fericire, lux şi averi-s deşertăciuni?!

În fond, natura însăşi nu o are,
Proliferând şi oamenii ca-n junglă;
În marş, peste cadavre, ca să strângă
Doar cei fără de milă... la oroare!

E titlul lecţiei de primă importanţă,
Că răutatea-i singurul destin
Ce-asigură o apreciere... Doar un vis divin
Căci tot ce-i, Univers şi lume, n-au nicio balanţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul evidenţei

Ce multe ştim despre infern,
Din spuse sau trăite tern
Şi tot nu credem... diabolici
Cu minţi etilizate, alcoolici.

Ne plac învăluiri perfide,
Cotloane de minciuni, firide
Tenebre, ce tot noi căscăm
Pe semeni să ni-i afundăm.

Curaju-i veşnic îndoeilnic;
Ascundem, protejăm nemernic,
Ne vindem pe-o promisiune
Evidenţiată... O deşertăciune.

Raiul oricum l-eliminăm,
Pretins de greu, prea mult să dăm
Şi-i doar în viaţa de apoi...
... Ce-oricum nu o mai prindem noi!?!

Şi-n fond nici rai nu-i evidenţă,
Nu-i nicio probă d-existenţă
Şi-aşa debarasăm ce-i bine...
Putem fi rău la orişicine!

Ne contopim când iang, când ing,
Cu-ardoare-n singur scop de "înving",
Vremelnici pierduţi în mistere!
... Ciudate fiinţe efemere!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adversitate-i...

... Când opoziţia-i un cert în preambul
Neexplicat, căci e inexplicabil
Când din haotic faci indubitabil,
Vestimentând în robă jurământ credul...

... Se înfiripă încet cu gust de ură
Hrănită sadic din exces narcisic,
Se virulând ca-ntr-o ştafetă de olimpic,
Pasându-se-n ranchiună, ce-adevăr sperjură...

Justificată, e calitate şi-şi conferă
Temeinicie-n dreptul la dreptate
Fără rabat; că făr-adversitate
Întregu-i incomplet, doar (h)emi-sferă...

... Şi se prelinge-n încâlciri colante,
Negând valori prin afirmări meschine
Răstălmăcind bun, rău... şi răul bine,
În falsul facerii abracadabrante.

Este pe viaţă sau pe părţi de bunuri,
Împarte-o lume fără scara hărţii,
Mizând pe neştiinţa de mister a morţii;
Pân' la o cere, a lăsa pe drumuri...

E purtătoare de dureri atroce
Fără vreun leac, căci nu este o boală;
Doar nevăzutu-i negru, prostul fără şcoală
Ce crede drept cuvânt doar urletul de voce...

E peste "adversar", nu ştie echitate,
Se lăfăie-n minciună, crez, de-i repetată!
Nu are vreo geneză, nu ştie soră, tată...
E yangu-n excelenţă, e doar adversitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata

Când judecata nu e dreaptă
E semn... că-i fără judecată;
Cum proasta, nu e înţeleaptă,
Fecioara nu-i... o desfrânată!...

Când orice probă-i ignorată
Şi adevăr răstălmăcit;
Ori judecata e ingrată,
Ori cine-o face, pervertit!...

Când cel ce judecă nu simte
Că rău făcut fără de vină
E precum capul fără minte
Şi bec aprins, fără lumină...

... Aşa e "dreptul", râs în barbă
Cu uşa-nchisă... luată clanţă;
Justiţia pe-ascuns e oarbă,
Cu greutăţi... fără balanţă!!!...

Căci... "altul"... n-are importanţă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politrucul este o specie umanoidă nouă, Homo degeneratus (omul degenerat), cu sinonimele: Homo agrammaticus (omul agramat), Homo atheus (omul ateu), Homo avarus (omul avar), Homo demagogus (omul demagog), Homo duplex (omul duplicitar), Homo egocentricus (omul egoist), Homo ferox (omul feroce), Homo hypocritus (omul ipocrit), Homo ignorans (omul ignorant), Homo ilogicus (omul ilogic), Homo inanimis (omul fără suflet), Homo ireligiosus (omul nereligios), Homo mendax (omul mincinos), Homo necans (omul ucigaş), Homo sanguinis (omul sângeros), Homo vindictus (omul răzbunător). Specia Homo degeneratus a degenerat din specia Homo sapiens subspecia sapiens (omul înţelept sau omul inteligent) şi n-are nici conştiinţă, nici suflet, nici remuşcări. Multiplele sinonime ale lui Homo degeneratus arată doar o parte dintre trăsăturile definitorii ale acestei specii.

George Budoi în Politică şi politicieni (14 aprilie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divine senzaţii

Dacă iubirea este-n aer, că altfel n-are un' să fie,
cum poate ea, aşa cum ploaie
în picuri, ce udă pe alese, cum poate să nu crească
în toţi,
de atât ocean, imensa sursă, cum de nu-i vie,
cum de se poate să nu înmoaie
şi splendid să se oglindească
în orice fire... Doamne poţi?

Şi dacă dragoste nu doare, că nu e un lucru ce perimă,
doar naşte din nimic, un vid
şi se înfiripă în fire ramuri,
seminţe dând...
ce o oprimă?...
ce spirit, sau ce individ
orbit de doi pereţi, plini geamuri...
de ce-i laşi Doamne, le spărgând?

Şi-i una, ori sunt amândouă,
cum este aer, dar şi apă;
dragostea, foc stins de licoare
unind chimii nestudiate...
iubirea, aer fiind din rouă,
topind şi stânci cu cald, ce crapă,
pătrunsă, se înfiltrând cu spin de floare...
Doamne ne iartă, de-s uitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Un tot de scurgeri necontabilizate
Din frică, pe ascuns, sau neştiinţă...
Nu sunt fără de cont şi fără "date";
Irefutabile-s de-o viitoare... neputinţă!

Chiar risc de nu-i, a fost, sau sigur este,
Totul începe cert şi măsurabil...
Prin muncă-l defineşti indubitabil
Trecut, adăugat în lada genelor de zestre.

Un taboo creem cu mintea ce ne-o stoarcem;
Că doar refuzu-opreşte evoluţii,
Uitând de timpul, singur veşnic cu soluţii
Şi linia de start, un "finish" unde... întoarcem.

Indiferent ce-i, spirit, vis, real...
Toate-au un trend, este o scară-n "V";
N-a fost, posibil e, a fost şi nu mai e...
Epuizantul maraton, ce-alergi, către FINAL!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiune

Se zbat secundele să spargă timp, să se elibereze,
Neştiind de pierderea în eter, tot mai destins, fără de întors,
Bătând la porţi de infinit un Dumnezeu să alerteze,
Când gongul sunetul va naşte... s-anunţe vid de golu-i stors.

Vor trece talerul vibrând secundele, în reţea de fire,
În zborul peste infinit întins cum gândul fără margini;
Când nu-i nimic, dispare tot, neantu-i doar o nesimţire...
Şi un univers va naşte iar dintr-un cotor scris cu-alte pagini.

E scena scrisă în multe acte, rupându-se filă cu filă,
În care-s punct imperceptibil din litera ce-mi scrie soartă,
Dintr-un volum fără sfârşit, de-un praf imens, cu fir o bilă
Rostogolită într-o secundă... din timpul de-o natură moartă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ţi faci balanţa între alb şi negru;
Căci nu poţi pierde, ce de preferinţă, dai...

Ba încă, te poţi pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanţe;
Avutul de o viaţă, în instanţe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...

E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viaţă;
Ca şi cum existenţa-i simplă aţă
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...

Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduţii printre nori;
Sunt numai suferinţe, n-au dezmierd.

Să fie doar un tas cu dedicaţii
În care unii au prescris nereuşite;
Un tur de mâini cu minţile zdrelite,
Iar alţii, doar câştig şi incantaţii?

Şi oare cine ţine talere egale
Şi cum împarte greutăţi... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux şi fericire... cu spitale!?

Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?

Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate şi incertă pace?
Suntem sortiţi, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsaţi-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume

"My name is", "je m'apelle",
fără vreo importanţă
"cum mă cheamă",
când poate aş fi doar cel
lipsit de aroganţă,
dintr-o mamă
pur şi simplu, ca un viţel,
sau cheia de la clanţă,
ori metrul dintr-o vamă...
deci "kak tibia zavut",
sau "ei, come ti chiama"
e-o poreclire de altul dată,
brut,
după ce-n sunete a dat iama
printre silabe de băiat sau fată,
un uzufruct,
la care obligatoriu îi iei seama,
deja de alţii atestată
şi nu te reprezintă în niciun fel... ocult,
cu atâta ştiinţă adunată, rămâi osul, din zeama
în empirism amestecată...
nu tu; cuvinte, nişte cifre, o dată!
Doar o dată... Un, a fost numit, odată!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun zbor nu tulbură minunile lumii. Doar le apără, le răcoreşte, le dă viaţă, le umple de adevăr, de lumină dulce, de poezie. Doar pentru a le reîntregi într-un ciclu fără sfârşit.

Eli Gîlcescu (23 iunie 2022)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elucidare

Inexplicabil trebuie să mă explic,
Deşi n-ar fi nevoie, oricum nu schimb nimic,
Dar parc-aşa sunt eu născut extrovertit
Şi-mi spun pe şleau, din mine, ce nu s-ar fi zărit.

O să fiu foarte scurt, că timp nu-i şi-i de preţ
Şi-aş vrea să fiu înţeles; nepretinzând "isteţ"
Pretins ades el însuşi o minte ascuţită
De diamant ce taie, paranoiac, smintită...

Mă adresez deci celor ce nu-nţeleg simbol,
Ce cred că scris egonic e pornografic, gol,
Că sentimente puse sub nume dezgolite
Din propriu-a fi, nu-s stimul, acupuncturi d-ispite...

... Mai pe-nţeles, când scriu din eul scurs din mine
Nici nu mai sunt doar unul, sunt duplicate fine
Ce-aş vrea în râs sau plâns să-şi stoarcă amintiri
Ce s-au uitat, helas, trăind fără trăiri!

Încerc să fiu din lut o puşculiţă vie,
Să pui monedă alături de-alţii ce timp ar scrie
Şi poate n-au nici gust, dar nici nu vor să şteargă
Traseu parcurs... Nici suflet nu au prea mult, să-l spargă!

Şi atunci mă sparg model, mă-mpart din avuţie
Ce-am strâns cu suferinţe, râs, pierderi... bucurie
Să te găseşti bucată de-un infinit incert
Ce-ţi ceri... şi banii nu-s, ca să-ţi plăteşti expert.

Deci sper să-ngrop snobism, metafore albite
Fără suport real de vise neîmplinite,
Fără elaborări! Să scriu vers ce nu moare
De praful gros deasupra!... O reelucidare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i mult pre juvenilă

N-am înţeles şi n-o să înţeleg, se pare,
De ce e dragostea atât de multă la început?
De ce doar tinereţii pare ar fi avut
Şi apoi de ce, din ce în ce, mai mult e-o încercare?

Pentru ce e iubire fără înţelepciune,
Ca şi cum parc-ar fi lipsită de virtute,
De vreun control de sine, doar cuceriri avute...
De ce nu ne-am iubi cum şi la soare... apune?

Nu sunt matur 'ndeajuns amorul să-l discern,
Să aflu din ce naşte; din suflet, ori frumos?...
Ş-n timpu-n anticar, tabloul preţios,
De ce nu-s adoraţii, la fel... Etatea-i tern!?...

Parcă-i un pic păcat... aşa cum nu-i etern...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ţi-l tot creşti, i-l făgăduieşti;
i te faci dator chiar din prima zi, îi eşti o obişnuinţă,
că aşa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice fiinţă
şi îşi face rondul ca pe-un cart de veghi... Toţi dumnezei... eşti!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veşnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neaşteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăţă de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Şi în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaşte, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-şi face un calcul, n-are etalon, nu ştie etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toţi, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toţi leat din sfera neantă din aceleaşi ere,
obligând orice-i bun, seminţii, să înnască singurele gânduri
cum să nu şomeze, angajată sieşi, morţii... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naşte, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... nişte efemeride!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promis parcurs de amor

Te voi iubi, nerăbdător, mereu,
Chiar de-am aflat că va fi tot mai greu,
Că tot se adună meteoric praf
Şi o tastă, va fi scrisul caligraf,
Fără citit, doar ascultări-secvenţe,
Săpate şanţ pe-un disc, de ieri prezenţe,
Cu nostalgii, oricum le-având izvoare
Pentru însetat, că dragoste nu moare,
Căci picurii se sorb pe vârf de buze
Şi-o zi vor fi-ndeajuns... doar să ne amuze.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica

Final de semne, în cumul, sau în pierderi, şir făcute,
Cum la mărgele îs adunate, risipite, pân' la a face nod,
Ce nod va fi redesluşit imaginar, de timp 'l va cere, cât mai iute, iute...
E şnuru' împletit în colan, cunună, ori laţul gafei, de la eşafod.

Alegerea supremă-i din mii, de miile, împământate crezuri,
Cum apa face ploaie, oricât de multe ar fi lichidele, soluţii.
O lipsă de orice dogmă, pân' şi credinţele îşi trădând botezuri...
Deci nu-i alternativă; nu-i ori, ori sau, sau ori şi ce... discuţii!

E acelaşi adevăr ce cosmosul îl deţine oriunde, peste tot la fel,
Cum şerpuieşte râu pe acelaşi săpat curs din timp ateologic
Şi sigur un sezon după un altu' urmează, fără un scop, vreun ţel...
Aşa şi cenuşiul de-o scoarţă în canioane, îşi ţese înţeles în unic... firul logic.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!