Un fel de reflecţie

nu ştiu dacă o să pot ieşi afară
astăzi plouă şi nici nu am umbrelă
dar voi alege partea cealaltă
sau pur şi simplu
nu voi privi
într-acolo
ceva se mişcă în ritmul unor bătăi de inimă
se întunecă
tremur
aprind focul şi mă uit în oglindă
aş mai putea intra în mine
ca într-o cameră a copilăriei şi
aş iubi indiferent de vreme dar
voi crede că nu-s eu
şi atunci
degeaba voi încerca
să dau ceasul înapoi
prin mine trec anii şi mulţi oameni
sunt un fel de gară cu un singur peron
şi nici nu ştim nimic unul despre celălalt

de ceva vreme o linişte absurdă
picură din pereţi şi
e rece ca un sloi
dar nu-i bai
dau din cap şi aştept

viaţa mea ademeneşte moartea care
va veni ca un oaspete
seara

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

prin mine trec anii şi mulţi oameni
sunt un fel de gară cu un singur peron

poezie de Teodor Dume din Durerea din spatele cărnii (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi cer e o umbră

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rar

Singur, singur, singur,
Într-un han, departe
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur…

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă…

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine
Şi de-atâta vreme
Nu ştie de mine
Nimeni, nimeni, nimeni…

Tremur, tremur, tremur…
Orice ironie
Vă rămâne vouă
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur…

Veşnic, veşnic, veşnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic…

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur…

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două singurătăţi

mă plimb între două singurătăţi
nici nu ştiu pe care să o aleg
una dintre ele îmi biciuie obrajii
negreşit voi continua să mă plimb
şi să sorb din trupul meu ca
dintr-o ceaşcă
cu iluzii

prin ochiul de sticlă al timpului
imaginile trec una câte una
nu mă recunosc
ştiu însă că Ea
va veni
dinspre partea cealaltă a răsăritului
şi-mi va spune că
viaţa are gust de pământ

voi trece şi prin gândul acesta
aşa cum de la o vreme
am trecut pe lângă mine însumi

... şi nu m-am recunoscut

poezie de Teodor Dume din Timpul, devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de remiză

ştiu că nu ne-am văzut de mult
nu mai contează oricum
între mine şi tine
nu-i decât un punct
în care se adăpostesc
pentru o vreme
umbrele şi mirosul greu de igrasie
care mă împiedică să te văd

nu e nici ură nici încăpăţânare
ci doar un zid umed şi înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...

încerc să mă târăsc prin
smoala din zid
şi mi-e greu
presimt ceva rău
neputinţa se-ncolăceşte pe mine
şi îmi taie răsuflarea dar
mă gândesc că de fapt
toate sfârşiturile sunt părţi
care egalează distanţa dintre noi

aici în lumea mea
cu o singură moarte
e ca un fel de joc cu remiză...

***

nu nu-mi doresc nimic mai mult
decât să stau în faţa oglinzii
şi să privesc depărtările

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept

când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine)
mai ştii când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine
mai ştii când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...

acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de reprimare. Ploaia

privesc cum plouă peste Criş
şi nu înţeleg mai nimic
la buletinul meteo
se anunţă ploi cod galben
dincolo dealul copiii joacă fotbal
privirea mă duce într-acolo
aud zgomote râsete şi
încă e soare

cei mai frumoşi ani sunt acolo
sub dealul deschis ca o umbrelă

irezistibil plouă

închid fereastra şi mă retrag
în întunericul dintre pereţi
şi poate mai înspre seară
o să cobor în mine
să mă privesc

ştiu oricât pare de nefiresc
imaginile rămân aceleaşi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă afară

..

plouă afară
o ploaie amară
chiar dacă e vară...

tu stai într-o gară
şi-aştepţi trenul de seară
să treacă iară...

în care să urci
dacă apuci
să te tot duci...

prin ploaie bulbuci
pân' la răscruci
să nu te întorci

vreodată aici
nici măcar să zici

ce viaţă amară
când eşti singur într-o gară
chiar dacă afară
plouă a vară...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar astăzi

frigul trece prin pori şi sângerează puternic
am îmbătrânit altă soluţie nu există

poate e timpul să ademenesc moartea
şi să o împiedic să mai treacă
printre oameni

aş face orice dar nu mai am timp

e inutil să mai vorbesc despre asta

liniştea creşte ca un muşuroi
şi în ochiul stâng am o zbatere
de ceva vreme
simt o senzaţie ciudată
în dimineaţa asta o să las lumea
să se caţere pe mine ca iedera pe ziduri
să coboare în adânc
să picteze scene cu sfinţi
sau ceva obscen

nu-mi pasă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mi-a răpit moartea

nu vă grăbiţi să mi-o aduceţi înapoi

sunt un trecător anonim
cu tălpile tăbăcite de vreme
umbra mi-e ca o pânză
pusă la uscat
cum aş putea să-i plătesc răscumpărarea
când răpitorii
nici nu îşi spun pe nume şi
mereu sosesc mult prea devreme

azi am privirea unui condamnat
nici nu-mi amintesc că sunt viu
carnea îmi trosneşte pe os
par o pasăre decapitată de aripi
şi mă târăsc printre oameni
dar nu-i bai
ştiu că sunt un început de poveste
ce rescrie ceea ce am fost

şi cum aş putea să-i plătesc răscumpărarea
când nici nu-mi amintesc că sunt viu
de fapt
nu-i moartea mea
şi nici
nu o cunosc prea bine

curând îmi voi schimba domiciliul
şi voi fi singurul trecător anonim
fără moarte

şi totuşi
cineva mă aleargă...

poezie de Teodor Dume din Exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet te uit... dar nu, nu pot

Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipseşte,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...

Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înţeles... dar fără tine...

Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
şi nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar să par indiferent,
la fel cum ai fost şi tu...

Eu acum,
nici nu mai doresc să te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferinţă, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...

Nu a fost vina ta
că tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu-mă prost.
Cum de altfel şi eram... orbit în iubire...

Acum eu vreau
să mă înţelegi... şi să accepţi,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
ştiind că am reuşit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtăşite...

Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubeşti.
Dar numai eu ştiu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...

Îţi urez şi ţie baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
şi vom încerca,
să trece nepăsători unul pe lângă celălalt...

Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în braţe la altul...
sudaţi în nemurirea dragostei
... dintre noi...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea travestită în iubire

se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunţ la tot şi-mi fac socotelile
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
şi atât
de aia nu sunt trist deşi
mi-aş fi dorit să ştiu
cât de mult am fost iubit
am renunţat să mai ştiu de mine
de fapt nici nu ştiu cât mai sunt de uman
am corpul fleşcăit de întrebări
şi nu contest nimic

e şase dimieaţa şi restul din mine
încearcă un zâmbet

poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost

pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bileţel şi
o întrebare

nimic mai mult

distanţă de-o lacrimă sunt doar eu şi Ea

uneori mă întreb dacă e bine să aleg
nici nu ştiu dacă m-ar ajuta la ceva
ştiu însă că la marginea timpului meu sunt doi gemeni

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea travestita în iubire

Se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunţ la tot şi-mi fac socotelile...
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
şi atât
de aia nu sunt trist deşi
mi-aş fi dorit să ştiu
cât de mult am fost iubit

am renunţat să mai ştiu de mine
de fapt nici nu ştiu cât mai sunt de uman
am corpul fleşcăit de întrebări
şi nu contest nimic

e şase dimineaţa şi restul din mine
încearcă un zâmbet
poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost

pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bileţel şi
o întrebare

nimic mai mult
la distanţă de-o lacrimă sunt doar eu şi Ea

uneori mă întreb dacă e bine să aleg
nici nu ştiu dacă
m-ar ajuta la ceva
ştiu însă că
la marginea timpului meu sunt două umbre...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din mine o durere fără moarte

nu datorez nimănui nimic şi
nici nu ştiu dacă
ziua de la capătul săptămânii
e duminică sau luni şi că
ar fi existat fără Dumnezeu
ştiu însă că-n fiecare zi
prin mine
trec Dumnezeii altor lumi
în care
moartea este doar una şi
se hrăneşte din sfârcuri de curcubeie
şi câteodată cu resturi de durere

în tot acest timp
mă eliberez de puţinul din mine
şi alerg pe călcâiele goale înspre
biserica văruită în alb...

mi-e frică de-atâta linişte

în speranţa că o voi revedea pe mama
şi pentru că nu mai am timp
mă voi muta în dangătul din clopot

să nu vă îngrijoraţi
din mine va porni o altă zi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsura dorului

privesc atent prin cameră,
ceasul mi-a stat de ceva zile.
şi pe fereastra dinspre pat
se-observă iz de amintire.
se scurge lin, căci plouă calm
de ceva zile.

mă uit la ea ca-ntr-o oglindă,
ceasul e stat, caloriferul rece.
nimic schimbat în cameră
cu ceasul stat, şi totuşi timpul trece.

pe fereastra mea spre amintire
văd aburii din ceaiul tău fierbinte.
şi-aud cu disperare râsul tău;
dar cel mai tare-ţi simt parfumul simplu,
dulce, îngropat adânc în capul meu.

timpul a trecut şi ploaia s-a oprit uşor.
toţi stropii-au dispărut de pe fereastră.
tot ce-a rămas să se observe în casă
e-un ceas.. ce-mi aminteşte de-al tău dor..

poezie de Ştefan Ababei
Adăugat de Ştefan Ababei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea din care lipsesc

ceea ce nu ştie moartea despre mine
e partea pe care dorm
nu întotdeauna aceeaşi
de altfel a devenit o plăcere
să păcălesc moartea

voi continua să mă trezesc
din când în când
o să mă întorc pe partea cealaltă
nu întotdeauna aceeaşi

când îmi va pipăi şoldul
senzaţiile se vor amesteca şi
dezorientată va privi
înspre partea din care lipsesc

nu întotdeauna aceeaşi

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva din mine caută ceva

Ceva din mine caută singurătatea, ceva caută oamenii.
Bine că am ce alege.
Ceva din mine caută lumina, ceva caută întunericul.
Bine că pot arde, bine că mă pot stinge.
Ceva din mine caută liniştea, ceva caută larma.
Bine că există cuvântul.
Ceva din mine caută moartea, ceva caută nemurirea.
Bine că există cerul.
Ceva din mine caută ceva din tine.
Bine că există iubirea.
Ceva din mine caută adevărul, ceva caută minciuna.
Bine că există cugetul.
Ceva din mine caută totul, ceva caută nimicul.
Bine că există ceva care caută ceva.
Ceva din mine caută suferinţa, ceva caută alinarea.
Bine că există lacrima.
Ceva din mine caută fericirea.
Bine că există speranţa.
Ceva din mine caută agonia, ceva caută extazul.
Bine că mai pot să respir.
Ceva din mine îl caută pe Dumnezeu, ceva îl caută pe diavol.
Bine că am în cine să cred şi de cine să mă lovesc.
Ceva din mine caută uitarea, ceva caută amintirea.
Bine că mai există visele.
Ceva din mine caută o secundă, ceva caută un minut,
Ceva caută o oră, ceva caută o zi, ceva caută o lună,
Ceva caută un an, ceva caută o viaţă,
Ceva caută mereu ceva.

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (27 decembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi atât...

printre dimineţile mele
din care ies zilnic
cu paşi programaţi
şi printre puţinele lucruri
pe care le mai am
sunt mulţi prieteni
care-şi storc transpiraţia
ca pe nişte coşuri la pubertate
spunându-mi că mă iubesc
apoi se retrag într-un petic de viaţă
ca şi cum ne-am împărţi trupul
de fapt e un fel de trădare reţinută

atunci mă apucă o haită de draci
încep să iradiez şi împing totul
spre oamenii care mă urăsc...
reacţia mea e nocivă dar
până ies din ea
nu fac mare caz
scuip înapoi
şi atât...
fără să-mi fie frică
păşesc prin mine ca pe o alee
pe care timpul aleargă
sub formă de aburi
dimineaţa devreme

durează câteva clipe

în întunericul din jur
doar eu o oglindă spartă
din care lumea adună cioburi
şi nu-i puţin lucru...
careva reazemă privirile
de coapsele mele şi aruncă
cu pietre înăuntru
ce pot să fac...
îi ţintesc ochii
ca să am
imaginea perfectă apoi
îmi ancorez limba de o linişte
şi spun doar atât
mai du-te-n...

aerul cald dilată distanţa dintre noi
mai arunc o privire

şi atât...

ceea ce simt nu e nici măcar
ieşirea care duce înspre copilărie

o bucată din mine
rămâne cantonată pe os
în suflet mi se preling
culorile copilăriei
reacţia crapă o lacrimă şi
doar regretele duc într-acolo

ies din mine
ca dintr-un trup decupat
dintr-o fotografie
şi aştept preventiv

atât...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!