Singurătatea travestita în iubire
Se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunț la tot și-mi fac socotelile...
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
și atât
de aia nu sunt trist deși
mi-aș fi dorit să știu
cât de mult am fost iubit
am renunțat să mai știu de mine
de fapt nici nu știu cât mai sunt de uman
am corpul fleșcăit de întrebări
și nu contest nimic
e șase dimineața și restul din mine
încearcă un zâmbet
poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost
pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bilețel și
o întrebare
nimic mai mult
la distanță de-o lacrimă sunt doar eu și Ea
uneori mă întreb dacă e bine să aleg
nici nu știu dacă
m-ar ajuta la ceva
știu însă că
la marginea timpului meu sunt două umbre...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre zâmbet
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre religie
- poezii despre noapte
- poezii despre minciună
- poezii despre fotografie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.