Măsura dorului

privesc atent prin cameră,
ceasul mi-a stat de ceva zile.
şi pe fereastra dinspre pat
se-observă iz de amintire.
se scurge lin, căci plouă calm
de ceva zile.

mă uit la ea ca-ntr-o oglindă,
ceasul e stat, caloriferul rece.
nimic schimbat în cameră
cu ceasul stat, şi totuşi timpul trece.

pe fereastra mea spre amintire
văd aburii din ceaiul tău fierbinte.
şi-aud cu disperare râsul tău;
dar cel mai tare-ţi simt parfumul simplu,
dulce, îngropat adânc în capul meu.

timpul a trecut şi ploaia s-a oprit uşor.
toţi stropii-au dispărut de pe fereastră.
tot ce-a rămas să se observe în casă
e-un ceas.. ce-mi aminteşte de-al tău dor..

poezie de Ştefan Ababei
Adăugat de Ştefan Ababei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din noi, praf

Alb, până mai ieri.
Azi, gri, până când?
Negru?
Nu.
A trecut de ceva vreme,
şi a rămas cenuşă.

Mai întâi a fost Neant,
iar mai apoi, Ceva.
Acel Ceva ne-a transformat,
... am vrut Apocalipsă.

Aparent, se cam sfârşise,
însă dincolo era lumină.
Mă orbisei.
Mă orbisem.

Neant.
Ceva (?),
vag.
Apocalispă?
nu.
Neant.
Apoi, Ceva.

A trecut timp de atunci.
Ceasul ş-a urmat acele monoton.

Zile curgeau, se-nchidea Cerul tot mai tare,
se-nchidea Ceva-ul de la noi.
Ceva ce nu mai exista demult, în mod real.

Mă-ntrebam pe-atunci, de ce?

Ceasul acela...
ceasul acela m-a trezit.
Ceasul acela ce-şi urma acele monoton.
De aici, Neant, din nou.

Te uitasem.
Apoi Ceva.
Nu, nu era.

poezie de Georgiana Manolea (3 martie 2009)
Adăugat de Georgiana Manolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteia lacrimii de jar

Pe masa prăfuită şi plină de-amintiri,
E-un ghem şi-mi pare mie că viaţa l-a făcut,
Torcând fuior de zile ce-nseamnă-acum trecut
Cu degetele clipe din vechile-mi trăiri.

Mai sunt atâtea lucruri pe masa de stejar
Ticsită prin sertare cu multe, vechi, scrisori
Cu întinări de lacrimi, cu-a buzelor culori,
Cu gânduri scrise-n vremuri de dulce sau amar.

Aleg la întâmplare şi-un cunoscut parfum
Se-amestecă-n odaie c-o umbră de demult
Ce-mi cere, din privire, atent să îi ascult
Cuvintele din şoapte cu pâlpâiri de fum.

Citesc şi simt parfumul ce îl credeam uitat,
Aud şi vocea-i caldă ce pare că adie
Un vers plângând iubirea intrată-n agonie
Şi stinsă-n tresărirea din ultimul oftat.

Îmi tremură scrisoarea, privirea mea-i sărut
Ce-n lacrimă trimite scânteia dintr-un jar
Păstrat adânc în suflet, neîntinat altar,
La ceasul ce m-anunţă că timpul e trecut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a "stat ceasul"

Deja s-a terminat cu mine
Şi sunt cuprins de noi regrete:
De azi "pendula"-mi stă şi-mi vine
Să dau cu timpul de perete!

epigramă de Nicolae Bunduri din O, tempora! O, mores!, Tema "Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!", epigramă selecţionată dintre cele primite (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

SONETUL ULTIMULUI CEAS

Iar sună ceasul, iar e dimineaţă,
Şi soarele va răsări din zare,
Trezind cu rouă fiecare floare;
Fii bucuros, e-o nouă zi de viaţă!

Nu trânti ceasul, nu-l privi cu greaţă,
Trezeşte-te, ridică-te-n picioare!
Nu te văita, când nimic nu te doare!
Dacă eşti viu? Ciupeşte-te de faţă!

Că trece timpul, nu-i ceasul de vină,
El doar te-ajută să ţii vieţii pasul,
Ţi-arată dacă-i beznă sau lumină,

Îţi spune unde, când, să faci popasul...
Dar şi el e măcinat de rugină,
Şi în final... şi lui îi sună ceasul!

sonet de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul

aşa ai fost, aşa vei fi.
si nu spera
că vei schimba ceva
în viaţa ta.
un ceas interior
măsoară timpul
în pas uşor,
dar sigur.....
măsoară şi privirea ta,
si vocea ce va spune
da sau ba.
măsoară tot ce tu gândeşti.
el va dicta.
eşti efemer....
şi tot ce faci
măsoară ceasul ucigaş.
cu el te naşti,
si într-o zi se va opri
fără să vrei,
fără să ştii...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de reflecţie

nu ştiu dacă o să pot ieşi afară
astăzi plouă şi nici nu am umbrelă
dar voi alege partea cealaltă
sau pur şi simplu
nu voi privi
într-acolo
ceva se mişcă în ritmul unor bătăi de inimă
se întunecă
tremur
aprind focul şi mă uit în oglindă
aş mai putea intra în mine
ca într-o cameră a copilăriei şi
aş iubi indiferent de vreme dar
voi crede că nu-s eu
şi atunci
degeaba voi încerca
să dau ceasul înapoi
prin mine trec anii şi mulţi oameni
sunt un fel de gară cu un singur peron
şi nici nu ştim nimic unul despre celălalt

de ceva vreme o linişte absurdă
picură din pereţi şi
e rece ca un sloi
dar nu-i bai
dau din cap şi aştept

viaţa mea ademeneşte moartea care
va veni ca un oaspete
seara

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf - Unui ceasornicar

Viaţa-ntreagă a reparat
Ceasurile care-au stat,
Iar acum tic-tac-ul nu-i
Că a stat şi ceasul lui.

epitaf epigramatic de Adrian Timofte din Versuri şi vorbe (2005)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceasul uitării

E toamnă târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieşind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aud la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung la fereastră spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheaţă, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citeşte, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheaţă, pe loc,
ascultă şi vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur aşa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure sunt pomii mai goi.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul meu arată

ce vrea el şi dacă doreşte
nu-l pot obliga
l-am reparat de mai multe ori
are o inimă nouă recuperată
de la un individ care nu a reuşit
să plătească ratele pentru inima
transplantată pe o uşă de spital
metalică şi ruginită parţial

ceasul arată că timpul meu
a trecut din păcate
inutil a fost totul
îl ademenesc cu o minte sclipitoare
ceva pueril pentru bătrânul orologiu

ceasul merge alandala
nu se orientează după ceva
funcţionează un timp
stă puţin şi se odihneşte
pare că se gândeşte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măicuţa mea dragă

Mama nu-i un simplu nume
Poartă-i mereu recunoştinţă.
Mama te-a adus pe lume
Ea este cea mai dulce fiinţă.

Ţi-a stat la căpătâi mereu
Spre calea corectă te îndrumă
Un înger trimis de Dumnezeu,
Iar dorul de ea te sugrumă.

Şi multe lacrimi ea a vărsat
Doar din cauza ta câteodată,
Însă întotdeauna te-a iertat,
N-a stat pe tine supărată.

Nu uita, câte zile tu trăieşti
În inimă-ţi va fi mama stăpână.
Dovedeşte-i cât de mult o iubeşti,
Sărută-i cu drag îmbătrânita mână.

Lângă tine de la primul pas,
La primul strigăt, prima iubire
Preţuieşte-o, rival e al vieţii ceas,
Iar într-o zi va rămâne amintire...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (18 februarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beţie

curg lacrimile din stilou
cum curge toamna vinu'-n beci
iar eu m-am îmbătat de dorul tău,
sperând că după toamnă n-o să-mi pleci.

fix ca o damigeană fără fund îmi eşti
dând pe afară, plină de vin negru,
iar eu, ca ultimul beţiv te sorb continuu
cu teamă, nu cumva să te goleşti.

stai rece lângă mine. în beci e şi mai rece
şi ceasul bate calm, timpul şi mai calm trece.
te iau pe-neaşteptate şi te sărut cu patos
tu nu-mi refuzi nevoia şi mi te-oferi regeşte.
te-mbrăţişez de parcă nicicând ne vom vedea..
fiind sigur că după ce va răsări luna
voi fierbe lângă tine şi-mi voi lua viaţa.

poezie de Ştefan Ababei
Adăugat de Ştefan Ababei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a stat ceasul. Nu vă supăraţi, cât o fi secolul?

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beznă

tic-tac, tic... tac, tac
ceasul a stat
este atât de întuneric
în lume, în mine, în jur
o adiere rece bate îm fereastră
tic-tac, tic... tac
stau singur cu mine
plouă cu lacrimi de ceară
de multe ori mă întreb
cine este cu mine
tic-tac, tic... tac

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă şi ninge...

E toamnă târzie şi plouă şi ninge,
Se scutură norii şi streaşina plânge
Şi vântul s-agită, e vreme câinoasă
În sobă ard flăcări, fac umbre prin casă

E mut telefonul, tăcerea se-aude
Şi ceasul a stat, un bec nu s-aprinde,
E beznă afară, nu mai ştiu unde sunt
Se scurg amintiri prin tăceri de mormânt

De ce nu-s cu tine, mă-ntreb şi-i târziu
De ce n-am rămas?!.... Mă-ntreb şi nu ştiu...
E frig prin odaie şi focul se stinge
E toamnă târzie şi plouă şi ninge...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul – poem diamant

Măsurat
cu ceasul
sau cu clepsidra
timpul nu se opreşte
pe loc niciodată pentru nimeni;
ore, zile, luni, anotimpuri,
orologiul măsoară neîncetat...
făcând tic-tac
trece...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceasul uitării

E toamnă târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieşind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aduc la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung fără veste, spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheaţă, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citeşte, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheaţă ad-hoc,
ascultă şi vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur aşa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure copacii sunt goi.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 21.06.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul vieţii-i întors numai odată

Ceasul vieţii-i întors numai o dată
Şi nimeni nu ar putea să ştie
Când pe cadran limbile se vor opri,
La care oră, devreme sau târzie.

Să îţi pierzi averea este trist,
Să-ţi pierzi sănătatea e şi mai rău,
Să-ţi pierzi sufletul este cumplit,
Căci nu-l mai poţi recupera din hău.

Prezentul e tot ce-avem şi ne-aparţine,
Fii viu, iubeşte, fii întreg, femeie sau bărbat –
Şi să nu te-încrezi în vorba mâine,
Căci mâine se prea poate ceasul să-ţi fi stat.

poezie de Robert H Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul meu

a făcut depresie şi înfulecă
timpul sfios ca un chec
cu banane bine călcate în picioare
consideră că pot să mă descurc
fără el în următoarele două decenii
l-am dus la un medic psihiatru
care deţine un creier trecut
prin blendere în timpul şedinţelor
şi are sprâncenele ridicate
ca şi cum se pregătea să fie uluit
ceasul convalescent lipăia
în cabinet şi nu credea în blasfemie
am fost sfătuit să cumpăr trei
feluri de îngheţată pentru că nu
m-am putut hotărî între caramel sărat
ciocolată şi cafea mai mult
pentru mine şi plăcerea de a mânca
ceasul meu îmi mănâncă timpul
dar nu face vergeturi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul aruncat pe fereastră

am dat timpul mai departe
cu o oră
să nu ştiu că ştii
ce ştiai că ştiu,
basmul imoral
fuga de iad
uşa de cristal
neterminatul bal.
ceasul aruncat pe fereastră
îmi mai ticăie în piept
chiriaş pentru un timp.

poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul de piatră

Ceasul de piatră
Fără limbi şi rubine
Arată timpul mai bine
Decât tine, decât mine
Care avem,"nota bene"
Ceasuri elveţiene.

Dar ceasul de piatră
E motiv de ceartă
Căci nu se ştie cine
L-a făcut atât de bine
Cu mijloace puţine.

Până când, într-o bună zi
Ceasul de piatră împietri
Şi muri.

Poate o să-nvie
În anul trei mii.

Mai ştii?!

poezie de Mihail Mataringa (15 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!