* * *

prin mine trec anii şi mulţi oameni
sunt un fel de gară cu un singur peron

poezie de Teodor Dume din Durerea din spatele cărnii (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de reflecţie

nu ştiu dacă o să pot ieşi afară
astăzi plouă şi nici nu am umbrelă
dar voi alege partea cealaltă
sau pur şi simplu
nu voi privi
într-acolo
ceva se mişcă în ritmul unor bătăi de inimă
se întunecă
tremur
aprind focul şi mă uit în oglindă
aş mai putea intra în mine
ca într-o cameră a copilăriei şi
aş iubi indiferent de vreme dar
voi crede că nu-s eu
şi atunci
degeaba voi încerca
să dau ceasul înapoi
prin mine trec anii şi mulţi oameni
sunt un fel de gară cu un singur peron
şi nici nu ştim nimic unul despre celălalt

de ceva vreme o linişte absurdă
picură din pereţi şi
e rece ca un sloi
dar nu-i bai
dau din cap şi aştept

viaţa mea ademeneşte moartea care
va veni ca un oaspete
seara

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

voi călători prin mine până în ziua în care
voi învăţa să trec printre oameni

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii

Trec anii prin toate cele
Şi cu bune şi cu rele
Câte unul sau în şir
Se duc anii în delir,
În zile calde sau reci
Pe cărări sau pe poteci,
Ani rebeli şi ani integrii
Ani albi şi anii negrii
Se duc anii cu antren
După acelaşi refren,
Trec prin ziduri de cetate
Indiferent de etate
Prin noianul infinit
Trec anii la nesfârşit
Şi la soare şi la umbră
Trec cu o alură sumbră,
Hotărâţi fără tăgadă
Se duc anii în cascadă,
Trec anii într-o clipită
Nu iau şpagă iau mită,
Trec ani din zare-n zare
Peste munte, peste mare
Lasă semne de întrebare.

poezie de David Boia (31 ianuarie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un peron acoperit de seară

Se-nalţă printre fumuri de ţigară,
Un cântec trist, îngânat la saxofon
Şi tu priveşti tăcută într-o gară,
Cum trenurile se-nşiră la peron...

Ai vrea să pleci departe, fără ştire,
Să uiţi aici săracu-ţi geamantan,
Cu tine doar, să iei o amintire,
În căutare să-ţi fie talisman...

Trenul să gonească fără oprire
Lăsând în urmă gară după gară...
Un saxofon mai cântă-a despărţire
Pe un peron acoperit de seară.

poezie de George Ioniţă din Ranita , umbra mea, volum de poezie, Editura Singur, Targiviste,,2011
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec prin zi şi las semne pentru atunci când fiul meu îşi va aminti de mine.

aforism de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de limitele tale sunt alţi oameni şi un singur Dumnezeu.

aforism de Teodor Dume din Durerea pietrelor
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât dormi mai mult cu atât ţi-se încetineşte timpul şi anii trec degeaba.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugi la gară

să ajungi în altă gară
unde te dai jos încolţit
de îndoială că nu ai ajuns
în aceeaşi gară mică ocolită
de atâtea ori vântul zboară
înainte o cauţi din ochi
şi ai impresia că clipa începe
să te prindă în mrejele ei
toarse fugind din gară
în gară trandafirii plâng
la peron sub ochii iubirii
de ieri şi de alaltăieri încet
auzi un acord de chitară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriitorii sunt oameni, însă puţini ştiu că şi ei trăiesc prin oameni ca şi Dumnezeu.

aforism de Teodor Dume din Colecţionarul de răni (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriitorii sunt oameni, însă puţini ştiu că şi ei trăiesc prin oameni, ca şi Dumnezeu.

aforism de Teodor Dume din Colecţionarul de răni (martie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De împrumut

e o toamnă blândă şi-mi ţine de cald
ca un poem de dragoste
în dimineaţa asta
totul se vede din mine
pământ oameni păsări
şi cer
doar câteva iubiri
îmi scormonesc prin suflet
(şi cine mai ştie a câta oară)
în rest tăcere...

frigul se uită pieziş

dar nu-i bai
îmi trec chipul prin piatra
spălată de val
şi mâine
o să-mi iau o altă identitate

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, oameni buni!

La mulţi oameni, Ţară,
Că mulţi dintre noi
Ţi-au plecat afară
Ca după război!

La mulţi oameni, Mamă,
Că mulţi dintre fii
Nu au nicio teamă
Că n-o să mai fii!

La mulţi oameni, Limbă
Frumoasă, cu rost,
Că prea mulţi te schimbă,
Vorbindu-te prost!

La mulţi oameni, Umbră
Ascunsă prin sate
De vânzarea sumbră
A codrului-frate!

La mulţi oameni, Vatră
De foc, din străbuni!
Viitor de piatră!
La mulţi oameni buni!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Gări şi iar gări se perindă pe-o cale
Dusă de-a valma, în ropot de tren,
Peste urcuşuri ori pante domoale,
Des prin pustiuri şi rar prin eden.

Gări cu peroane în tristă-aşteptare,
Scrâşnet de frâne, sincope, final,
Strigăte, larmă, semnal de plecare,
Trenul ce iese din gară, brutal.

Unii îl pierd şi aşteaptă un altul,
Alţii coboară pe câte-un peron,
Mulţi îşi încep prin vreo gară asaltul
Spre un mai plin de speranţă cotlon.

Stâlpii se-aleargă spre gara din urmă
Într-o-mbulzeală mai greu de-nţeles,
Căci, printr-o gară ce-a fost nu se scurmă
După ce calea-nainte-ai ales.

Gări şi peroane şi stâlpi ce aleargă,
Vuiet prin urme de paşi, amintiri,
Trenul ce încă mai poate să meargă,
Eu... aruncând prin fereastră priviri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-un peron

Te-aştept în fiecare seară
Pe-un peron pustiu de gară.
În mână c-un buchet de flori,
În piept cu-ai dragostei fiori
Şi fredonând un vechi refren...
Coboară din al vieţii tren!
Mă uit la ceas, lacrimi curg
Oraşul se scufundă-n amurg
Coboară-n staţie alţi camarazi,
Ce trist, tu n-ai venit nici azi.
Mă înec în lacrimi şi suspine
Sunt iarăşi doar eu cu mine...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 februarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sunt o secvenţă sau orice altă mişcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată şi Dumnezeu rămâne singur

stau în mijlocul unei lumânări aprinse
şi tremur
în tot acest timp întunericul
iese din mine ca dintr-un chip
fără umbră
simt greutatea cerului cum
se prelinge în oameni

liniştea scrijeleşte adânc

s-ar putea spune că cineva a trecut pe aici
şi într-o bună zi va întreba de mine
iar tu prin fereastra închisă
o să-l rogi pe Dumnezeu
să ţină timpul în loc

eu voi privi din tăişul unei lacrimi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă în faţă cu mine

azi stau faţă în faţă cu mine
pentru a-mi putea da seama
cât sunt adevăr
cât minciună şi
cât sunt eu
ceea ce înseamnă
că fac parte din lumea
lucrurilor ce încă respiră

azi voi învăţa cât
să dau vieţii
cât morţii şi cât să
las lui Dumezeu
apoi
mai am de făcut
un singur drum
unul singur

poarta o voi lăsa întredeschisă
să intre toţi rătăciţii pământului
şi când moartea
mă va căuta pe acasă
eu
voi fi departe
departe

departe...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă în faţă cu mine

azi stau faţă în faţă cu mine
pentru a-mi putea da seama
cât sunt adevăr
cât minciună şi
cât sunt eu
ceea ce înseamnă
că fac parte din lumea
lucrurilor ce încă respiră

azi voi învăţa cât
să dau vieţii
cât morţii şi cât să
las lui Dumnezeu
apoi
mai am de făcut
un singur drum
unul singur

poarta o voi lăsa întredeschisă
să intre toţi rătăciţii pământului
şi când moartea
mă va căuta pe acasă
eu
voi fi departe
departe

departe...

poezie de Teodor Dume din Cartea: Devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin de mine, străin de tot

Străin de tot...
Străin de mine,
Străin de tot,
De viaţă,
De fiecare loc;
Sunt un pion mobil,
În mâinile ale cărui destin,
Mă aflu şi suspin...

Dar nu mă plâng,
Încerc să depăşesc frontiere,
Nu-mi impun limite.
Sunt victima unei vieţi, deşi,
Am fost nevoit să decid,
Să dezertez ori
Să mă pierd lucid.

Sunt gata să plec,
Privesc în urmă,
Nu am nici un regret;
Sau poate că
Totuşi am,
Renunţ la puţinii prieteni
Pe care îi mai aveam.

Scot din buzunar
Un bilet spre o destinaţie,
De care nici nu am habar
Am cu mine o valiză,
În ea, paşaportul fără viză.

Sunt un dezertor într-o lume,
Ce pentru unii ca mine,
E un refugiu pentru ziua de mâine.

Mă plimb pe artera principală,
De-a lungul unei străzi
Ce duce spre gară,
Dar gara e goală,
Doar câţiva mai mişună pe-afară.
Cred sau doar presupun,
Că sunt oamenii,
A unei vieţi fără stăpăn.

Trec pe lângă ei,
Mă privesc umil
Cu zămbetele şterse.
Nu mai au cuvinte
Să mai spună:
"Merit o viaţă mai bună!"

Aştept pe peron,
Găsesc un ziar aruncat
La intâmplare
Răsfoiesc pagini,
Citesc doar titluri
Încărcate de valoare.
Sunt genul care se afundă în esenţă
Nu prefer o reală consistenţă.

Mi-a sosit trenul,
Trebuie să plec.
Privesc pe geam,
Cum mă îndepărtez,
Dar nu regret.

Sunt conştient că las tot,
Dar nu pierd nimic,
Din ce am avut
Sau ce-am fost,
Sunt călător prin lume,
Îmi caut un rost
Anii trec unul câte unul
Pierd lupta cu timpul
Pierd trenul ‘speranţei'
Poate ultimul.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!