Felinare aprinse pe râu

Plutesc felinare pe râu
cuminţi călăuze spre moarte
corăbii de ambră şi grâu
topite în ceţuri, departe

Le facem cu mâna, blajini
de nu ni s-ar pierde solia
vecernia tremură-n crini
acum se-nfiripă magia

E ora când cei ce-au rămas
înalţă oraţii de jale
precum un Orfeu fară glas
orbit de făclii vegetale

Plutesc felinare-n armuri
de gânduri ce nu se destramă
spre câinele cel cu trei guri
ce rupe sigiliul la vamă

Un fel de şerpaşi eteraţi
prin munţii aducerii-aminte
ducând la părinţi şi la fraţi
merindele inimii, sfinte

Se pierd licărind tot mai rar
spre ţărmuri din altă plămadă
le prinde un înger-pescar
cu ancore mici de zăpadă

Lămpaşe fragile de fragi
pe apa ce nu se mai curmă
ofrandă la fiinţele dragi
ca semn că le-ajungem din urmă

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând pe Yangzi spre secretarul Yuan

Melancolic, departe de prieteni şi de rude,
Plutesc, plutesc prin pâcle şi ceţuri
În barca mea cu pânze care mă duce spre Loyang.
În Yangzhou copacii susură-n amurg ca nişte clopoţei,
Marcând ziua şi locul despărţirii noastre...
Când şi unde ne vom întâlni iarăşi?
... Soarta este o barcă pe valuri,
Purtându-ne, fără să ne ceară părerea, încoace şi încolo.

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stele

Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
M-alină ne-ncetat
un gând ascuns de iele;
aş vrea să-l ştiu,
dar nu-l cunosc...
căci e departe.
Este-n stele
şi numai astrele îl ştiu.
Să merg încet pe scară,
să iau ce nimeni
nu ar lua.
O stea!
Şi nu povara.
Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
Este un vis visat...
sunt gândurile mele.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima zi

Se'nalţă, născute din liniştea nopţii,
în valuri de vise, în pace deplină,
ca fulgi de speranţă în zbor spre lumină,
balanţe de gânduri ce par echinocţii.

Se 'nalţă spre ceruri în rugă lăptoasă,
amestec de ceţuri şi nori cenuşii,
de doruri pierdute pe ţărmuri pustii,
umbrite de aripi ce-n urmă le lasă.

Sunt clipele zilei când anul se curmă,
iar linii de ceaţă apar din decoruri
pierdute-n siajele zilelor-stoluri,
dar toate o-aşteaptă pe cea de pe urmă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea nemuriri

E bizară pădurea care-mi
înconjoară plutirea.
Se apleacă şi se înalţă,
se rupe şi se frânge,
se sfarmă.

Vântul, din când în când,
mai ridică inimi vegetale moarte,
le topeşte în pământul negru:
şi el ca un simbol al renaşterii
le înalţă şi cad în lac.
Putrezite în puterea apei,
nasc licheni şi muşchi şi pânze,
bolnave caută vindecare şn cer.
Plutesc în derivă,
suflate parcă de respiraţia
lui Dumnezeu.

poezie de Daniel Lăcătuş
Adăugat de Daniel Lăcătuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucru sfânt prietenia

cu prieteni lângă mine viaţa are sare şi piper
e dulce ca mierea de salcâm şi tei
în superbul anturaj umbrele tristeţilor pier
suspinele le poartă vântul departe de alei.

cu prietenii aproape simt fiori ameţitori
sufletul mi-e mângâiat inima se linişteşte
când plutesc pe valuri când plutesc pe nori
uit necazul şi durerea cugetul se odihneşte.

elixirul fericirii beau din cupă de cristal
o ciocnesc cu voie bună cu prietenii mei dragi
timpul parcă mă ridică pe un piedestal
secundele-s dulci cu aromă de fragi.

lucru sfânt prietenia alină conştientul pustiit
e oază verde în deşert e zbor lin spre infinit.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii plutesc
Spre mările sudului
Soare la apus.

haiku de Mihail Mataringa (8 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirenele

Sirenele pe luciul mării calme,
Când seara-şi plânge veşnica-i durere,
Plutesc uşor spre zarea-ndoliată
Gigantici fulgi desprinşi din alte sfere.

Plutesc uşor, şi-n părul lor de zâne,
Ce le-nveşmntă-n haina de mătasă,
Îşi joacă luna stinsele-i reflexe
Şi-n ochii lor tot farmecul îşi lasă.

Apoi pe stânci blănite-n spumă albă
Şoptesc târziu, cu drag înlănţuite,
Şi fragede cântări spre cerul nopţii
Înalţă-n taină firei adormite.

Şi cântul lor trezeşte marea-ntinsă,
Când spre-nălţimi eterice se stinge,
Căci plâng pe ţărm pădurile virgine
Şi plânge valul ce de val se-atinge.

Şi cântul lor răscoală firea-ntreagă,
Cufundă mari corabii în abisuri,
Corăbii ce porniseră în larguri
Cu pomi de aur şi grădini de visuri.

Distruge tot, şi tristele catarguri
Plutesc mai negre ca pe ceruri norii...
... Şi-atunci, privind spre stâncile vrăjite,
Se duc atraşi spre-adâncuri călătorii...

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Draga noastră "Isoscel"

Tamara porni spre stele,
În mâini c-o chită de fragi
Şi-o poală de rogodele
Să le-mpartă la cei dragi,

Duşi prin galaxii, departe,
În Boar, Ursa major
Şi... refugiaţi prin moarte
Într-o lume fără dor!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plutesc, plutesc, inerţie

Plutesc, plutesc în derivă, nici nu ştiu ce mă ţine pe val!
Nu sunt regină, nici divă şi nu-mi văd niciun ideal!
Cândva mă-mbăta răsăritul cu un cântec de ciocârlie
Şi-acum m-atrage-asfinţitul cu mantia lui sângerie...

Plutesc, plutesc fără voie, vâslisem cândva curajos.
Eram o,, Arcă-a lui Noe,, cu gândul şi trupul vânjos.
Mai port porumbelul pe umăr nu vede nici el un liman,
Ani buni pe degete-i număr şi mă topesc an de an.

Plutesc, plutesc, inerţie, şi-atâtea trădări mă-ngrozesc!
Nu mai am nicio bucurie şi ochii, mereu mi-i feresc.
Ce mult îmi doresc să îi spun, luminii că o mai iubesc...
Culorile se ceartă-n drum şi simt cum înnebunesc!

Plutesc, plutesc spre niciunde şi fruntea-mi ridic către cer
Slobozesc doar o rugăciune, liman şi-o iubire să-i cer.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebedele sălbatice de la Coole

Copacii împlinesc splendoarea toamnei,
Potecile pădurii s-au golit;
În amurgul de octombrie în lac
Se-oglindeşte un cer încremenit;
Pe întinsul apei, printre pietre,
Plutesc cincizeci plus nouă lebede.

Au trecut nouăsprezece toamne
De când le-am zărit întâia oară;
Abia le numărasem, când brusc,
Într-un singur val, le-am văzut cum coboară
Prin aer cu-alura navelor în drum de capă
Şi-n sparte cercuri aterizează-n apă.

Am urmărit un timp aceste frumoase păsări
Şi-acum am inima-întristată.
Nimic nu mai e cum a fost când ascultam
Pe mal, în amurgul de-altădată,
Ritmul de inimă-ale aripilor vibrând sonor –
Când călcam prin iarbă cu pas sprinten şi uşor.

De neînvins, iubit lângă iubită,
Lopătează în răcoarea apelor albastre;
Mereu aceleaşi, împreună pe apă sau în zbor,
Ele nu cunosc bătrâneţea inimii sihastre.
Oriunde s-ar afla, în aer sau pe ape,
Iubirea şi lupta le vor găsi aproape.

Acum plutesc pe apa liniştită
Misterioase şi fermecătoare ;
Spre ce fluviu sau lac se vor grăbi-ntr-o zi,
Încântând alte priviri, în alba lor planare?
Se va-întâmpla oare-n aceeaşi oră când, cu mirare,
Voi descoperi că stolul a zburat spre altă zare?

poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie

freamăt de frunze reci,
îmi vâjâie vântul prin cărările sufletului
ventriculul drept se zbate în piept, ca magma unui vulcan ce se trezeşte la viaţă

ascult sunetul. ploii ce aduce a toamnă
mă pierd printre castanii acum dezgoliţi
departe, departe un tunet tresare şi aduce lumină pe cerul miop.

prieten şi sfetnic îmi eşti tu acuma,
tu singur pe lume, eu singura iar
avem un destin şi purtam şi un nume
tu timp care trece, eu om fără leac

degeaba mai strig spre pădure, ecoul meu doarme
şi toamnei i-e somn, acum mă retrag spre
spre ţărmuri departe
s-aud doar frunzişul călcat de picior.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi nebuni

Am fost şi prin nelinişti sau tristeţe,
Am căutat, am încercat: n-a mers!
M-am îndreptat atunci spre frumuseţe
Şi am găsit-o deghizată-n vers.

Am alergat bezmetic prin înalturi
Şi am privit din ceruri spre pământ,
Apoi, prin nori, în fericite salturi,
Am început, cu glas timid, să cânt.

Era frumos când auzeam ecoul
La un poem ce se ducea spre zări,
Iar eu eram privit precum eroul
Ce-a cutezat să zboare peste mări,

Să uite de amarul ce, prin lume,
Se-agaţă de atâţia disperaţi
Ce nu mai ştiu de bucurii, de glume,
Sau de iubire, de părinţi sau fraţi.

Zburam neobosit, în zbor frenetic,
Cântându-mi bucuria de-a trăi,
Iar ea a apărut din vis, profetic,
Şi plină de dorinţa de-a iubi.

Era iubita mea din altă lume,
Din altă viaţă, din alt univers,
Era a zecea muză, fără nume,
Atrasă către mine de un vers?

Dar, cui îi pasă? – a venit la mine
Îmbujorată toată şi timid,
Din zone-ndepărtate, clandestine...
Şi o privesc, de dragoste avid.

Iubirea noastră nu mai vrea cuvinte,
Ci simţuri moştenite din străbuni,
Ne-am rupt de legi, ne-am rupt de cele sfinte
Şi râdem fericiţi, ca doi nebuni.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când gândurile...

Când luna pe cer se arată
Privind spre lume tremurând,
Când vântul bate-ncet la poartă
Fiori în urma lui lăsând,
Când se îmbracă iar salcâmii
Cu-a florilor albă ninsoare
Şi greieri sub lumina lunii
Trimit în noapte a lor cântare,
Când vise plutesc printre stele
Frumoase şi fermecătoare
Spre tine gândurile mele
Pe-aripi de vânt le las să zboare,
Şi când tu dormi visând departe,
Plutind prin noaptea cea albastră
Gândurile mele-nfrigurate
Uşor să-ţi bată la fereastră,
Şi când salcâmi sub clar de lună
Şi-apleacă crengile uşor
Ale mele gânduri să îţi spună
De tine cât îmi e de dor.

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti?

..
Precum corăbii negre mânate sunt de vânt
Cu pânzele umflate departe de pământ,
Cum între cer şi mare trec paserile-n stol,
Plutesc a mele gânduri pe-a sufletului gol
Şi-ntind a lor aripi spre negre depărtări,
Tu nu treci, cum nu trece luceafărul pe mări.
...
Dar cine eşti tu oare cu ochii de mă minţi,
Ai căror raze lucii sunt dulci făgăduinţi
De-amor fără de margini, de drage fericiri
Cari nu sunt în lumea aceasta nicăieri?
De ce cu arătarea-ţi îngreunai al meu gând,
Cu farmecul în visul vieţi-mi străbătând?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caleidoscop

În fiecare toamnă
se pierd în cascada întunericului
frunzele copacilor.
Luminate de lună,
legănate întru adormire
pe braţe invizibile,
plutesc spre pâmânt
în atingeri mistice...
nestematele ramului.
În zodia scorpionului,
Natura, ajunsă la maturitate
şi împietrită de răceala nopţilor
îşi sparge sub privirea stelelor
amfora cu aramă.
Forţele supreme,
în templul lor divin,
urmând ritualul naşterii
şi al morţii,
eliberează spre regenerare,
materia universului,
Iar spiritele pământului
în jocul lor magic
din jurul tronului sacru,
rostogolesc nemărginirea timpului
spre o altă destinaţie!

poezie de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc încet

Se duc încet, nebune clipe
Spre amurg,
Cerul întreg întinde-aripe,
Stele curg.

Păsări plutesc, ca o chemare
Sau îndemn,
Îmbobocită... ca o floare,
Îmi faci semn.

Rebele gânduri spre lumină
Mă împing
Şi-n lacrima de rouă plină
Vise sting.

Doar tu si eu, frunze căzute
Din nimic
Şi din dureri... necunoscute,
Mă ridic.

Se duc încet, acele clipe
Care-au fost,
Tot alergând înspre risipe
Fără rost.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţii Înţelepţi

Prima voce

De-atâta vreme-n derivă,-atât de rapidă eşuarea,
Spre ce soartă, spre ce fel de ruină ne-a împins marea –
Pe noi, ai Înţelepciunii Fraţi?
Ar fi putut fi cerul altfel, pământul diferit,
Încât să nu fi ajuns la un asemenea sfârşit –
Noi, dar nu şi oamenii ceilalţi?

A doua voce

Escortaţi de ce fel de blestem,
Ce calcul ne-a împins spre locul dezastrului extrem –
Pe noi, ai Înţelepciunii Fraţi?
Iar dacă naufragiului îi suntem, iată, camarazi,
De ce privim drept înainte din înfrângerea de azi –
Noi, noi mai mult decât oamenii ceilalţi?

A treia voce

Aruncaţi din porturi, care nu se mai văd, departe,
Nu s-ar putea, crezând, să trecem dincolo de moarte–
Noi, ai Înţelepciunii Fraţi?
Vegheaţi de sfere rotitoare-n al eterului parfum,
Nu vom fi oare mai bogaţi decât suntem acum –
Noi, deopotrivă cu oamenii ceilalţi?!

poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns poeziei "Ca valurile lumii" scrisă de Ion Vanghele

Corăbii de lumină plutesc spre necuprins...
Lumina, ca un viscol, oceanul l-a cuprins.
Sunt mări de sărutare sub patimi sfâşiate...
Mă-ntreb, când se sfârşeşte neiertătoarea noapte?

Pe stânci încolţurate văd rozele de spumă
Unindu-se-n poeme... Se pierd şi se adună!
Nevolnici, albatroşii au încolţit... Şi ţipă!
Şi valuri de lumină în lume se ridică...

O stâncă fermecată, precum un sân de vată,
Te cheamă spre adâncuri... Se va sfârşi vreodată
Apusu-n răsărituri?! Vor creşte-n univers
Poeme foşnitoare cu dublu înţeles?!

Respiră în iubirii a devenirii stâncă
Ca un plămân de stele, o patimă adâncă.
Pulsează, se ascunde... În sunetele reci
Bătând precum un clopot, te-aşteaptă să mai treci.

Pe valuri, mângâiere... O scoică dezbrăcată
Înfiptă-n carnea plajei, cu un surâs te-aşteaptă...
O clip, viaţa-mi pare un zeu trudind tăcut
La temelia morţii... De-aceea mă ascund.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raze de speranţă

Raze de speranţă
O boare caldă a dimineţii
îmi atinge pleoapele
grele de nesomn
îmi trec prin minte
neobosite făclii de cuvinte,
petale de gânduri adunate
apar şi dispar în tăcere
toamna deschide porţile
spre albul zăpezii
raze plăpânde aleargă spre mine
una câte una şi înfloresc sub priviri
las ochii să viseze...
drumul pietruit spre nemurire
copiii, răsăritul meu de soare
dau sens vieţii
cu clipe sfinte luminând
peste tristeţi
printre frunze reci,
raze de speranţă adie...

poezie de Maria Ciobotariu (15 noiembrie 2016)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger al iubirii

Am adormit, un înger m a trezit,
Cu sărutări, pe al meu obraz,
In urma lui,
Parfum, si praf de stele, a rămas,
E îngerul iubirii am aflat, m a sărutat si a plecat
De când eu m am trezit ca un miracol
Simt usurare că plutesc acum
Iar ma înalt spre cer privesc pot sa plutesc
Iti dăruiesc sufletul inima inger al iubirii
Suflet din clepsidra timpului te ai coborât
Din astrele albastre sa vii sa te sărut
Când dorm si vii să mă saruti in vis
Sărutul tău rămâne eternul paradis
Inger al iubirii te scriu cu litere pe iris
Cerul meu albastru iubirea din vis
Tu esti intregul univers al eternului meu paradis!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!