Răspuns poeziei "Ca valurile lumii" scrisă de Ion Vanghele
Corăbii de lumină plutesc spre necuprins...
Lumina, ca un viscol, oceanul l-a cuprins.
Sunt mări de sărutare sub patimi sfâșiate...
Mă-ntreb, când se sfârșește neiertătoarea noapte?
Pe stânci încolțurate văd rozele de spumă
Unindu-se-n poeme... Se pierd și se adună!
Nevolnici, albatroșii au încolțit... Și țipă!
Și valuri de lumină în lume se ridică...
O stâncă fermecată, precum un sân de vată,
Te cheamă spre adâncuri... Se va sfârși vreodată
Apusu-n răsărituri?! Vor crește-n univers
Poeme foșnitoare cu dublu înțeles?!
Respiră în iubirii a devenirii stâncă
Ca un plămân de stele, o patimă adâncă.
Pulsează, se ascunde... În sunetele reci
Bătând precum un clopot, te-așteaptă să mai treci.
Pe valuri, mângâiere... O scoică dezbrăcată
Înfiptă-n carnea plajei, cu un surâs te-așteaptă...
O clip, viața-mi pare un zeu trudind tăcut
La temelia morții... De-aceea mă ascund.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.