Sirenele

Sirenele pe luciul mării calme,
Când seara-şi plânge veşnica-i durere,
Plutesc uşor spre zarea-ndoliată
Gigantici fulgi desprinşi din alte sfere.

Plutesc uşor, şi-n părul lor de zâne,
Ce le-nveşmntă-n haina de mătasă,
Îşi joacă luna stinsele-i reflexe
Şi-n ochii lor tot farmecul îşi lasă.

Apoi pe stânci blănite-n spumă albă
Şoptesc târziu, cu drag înlănţuite,
Şi fragede cântări spre cerul nopţii
Înalţă-n taină firei adormite.

Şi cântul lor trezeşte marea-ntinsă,
Când spre-nălţimi eterice se stinge,
Căci plâng pe ţărm pădurile virgine
Şi plânge valul ce de val se-atinge.

Şi cântul lor răscoală firea-ntreagă,
Cufundă mari corabii în abisuri,
Corăbii ce porniseră în larguri
Cu pomi de aur şi grădini de visuri.

Distruge tot, şi tristele catarguri
Plutesc mai negre ca pe ceruri norii...
... Şi-atunci, privind spre stâncile vrăjite,
Se duc atraşi spre-adâncuri călătorii...

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel marin

Deasupra turnurilor negre, peste coloane şi clădiri,
Planează doruri efemere şi Eol plânge-n aiurare...
Visează portul prins în vraja firmamentalei străluciri
... Ca-n filme cenuşii şi triste plutesc corăbiile-n zare.

Din temple, ca din vis, răsună un cânt de rugă, vibrător...
Seninul plânge lacrimi calde, licăritoare şi divine...
Bizare păsări colorate spre ceruri strigă cobitor,
Rotesc sub bolţile sonore şi-adorm prin antice ruine.

Pe stânci de marmură spumată, în largul mărei luminat,
Apar castele ca din basme, grădini şi pomi cu fructe blonde...
... o barcă goală rătăceşte pe-albastrul val imaculat,
ca o supremă salvatoare, plutind spre pânze vagabonde.

Şi totul parcă-n vis trăieşte, un vis al unei minţi bolnave,
Evocatoare de ruine, de mări, de temple şi de nave...
... Răsună clopote departe, ca de prin sfere planetare...
... Ca-n filme cenuşii şi triste plutesc corăbiile-n zare.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când gândurile...

Când luna pe cer se arată
Privind spre lume tremurând,
Când vântul bate-ncet la poartă
Fiori în urma lui lăsând,
Când se îmbracă iar salcâmii
Cu-a florilor albă ninsoare
Şi greieri sub lumina lunii
Trimit în noapte a lor cântare,
Când vise plutesc printre stele
Frumoase şi fermecătoare
Spre tine gândurile mele
Pe-aripi de vânt le las să zboare,
Şi când tu dormi visând departe,
Plutind prin noaptea cea albastră
Gândurile mele-nfrigurate
Uşor să-ţi bată la fereastră,
Şi când salcâmi sub clar de lună
Şi-apleacă crengile uşor
Ale mele gânduri să îţi spună
De tine cât îmi e de dor.

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plutesc, plutesc, inerţie

Plutesc, plutesc în derivă, nici nu ştiu ce mă ţine pe val!
Nu sunt regină, nici divă şi nu-mi văd niciun ideal!
Cândva mă-mbăta răsăritul cu un cântec de ciocârlie
Şi-acum m-atrage-asfinţitul cu mantia lui sângerie...

Plutesc, plutesc fără voie, vâslisem cândva curajos.
Eram o,, Arcă-a lui Noe,, cu gândul şi trupul vânjos.
Mai port porumbelul pe umăr nu vede nici el un liman,
Ani buni pe degete-i număr şi mă topesc an de an.

Plutesc, plutesc, inerţie, şi-atâtea trădări mă-ngrozesc!
Nu mai am nicio bucurie şi ochii, mereu mi-i feresc.
Ce mult îmi doresc să îi spun, luminii că o mai iubesc...
Culorile se ceartă-n drum şi simt cum înnebunesc!

Plutesc, plutesc spre niciunde şi fruntea-mi ridic către cer
Slobozesc doar o rugăciune, liman şi-o iubire să-i cer.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stele

Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
M-alină ne-ncetat
un gând ascuns de iele;
aş vrea să-l ştiu,
dar nu-l cunosc...
căci e departe.
Este-n stele
şi numai astrele îl ştiu.
Să merg încet pe scară,
să iau ce nimeni
nu ar lua.
O stea!
Şi nu povara.
Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
Este un vis visat...
sunt gândurile mele.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Spre miezul nopţii luna în dangăt toaca-şi bate
Şi-şi plânge printre stele o lacrimă de-azur,
E ultima secundă în care-mi eşti aproape
Eu în genunchi plec gândul, mai mult nu pot să-ndur.

Mi-i sufletul a foame cuprins de-o grea durere,
Un clopot nalţă bocet spre cerul înstelat.
Mă-nţeapă-n ochi şi-n oase zeci suliţe-efemere
Ce-n glorii pasagere destine-a-ncercănat.

Mă roade-n plâns şi-n tâmple c-a răsărit durerea
Şi-n vântul cel tomnatic îmi zboară al tău chip;
S-a-nsângerat oftatul şi-a prins gustul de fierea
Cea roşie şi-amară, cu-obraz nedesluşit.

Tu pleci spre alte ţărmuri cu perle finisate
Să-ţi dai prisos averii cu sâmburi de iubiri.
Eu plâng sub bolta-albastră în mii şi mii de şoapte
Iar luna-mi ţine hangul în plânsul cu sclipiri...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul dimineţii de iarnă

Se stinge steaua din larguri îngheţate
Şi tremură zăpada pe-ntinsuri de pustiu...
Şi-n taină se renasc într-un târziu
Vise dulci, cuminţi şi nesperate.

Un vifor greu mă segetă în spate
Şi se joacă jos cu câmpul argintiu.
Se stinge steaua din larguri îngheţate
Şi tremură zăpada pe-ntinsuri de pustiu.

Zorii şi-au făcut din norii grei palate
Cu geamuri mari de vânt fiind sfărmate
Răsare soarele pe-orbită parcă viu -
E lucru evident pe care-l ştiu:

Se stinge steaua din larguri îngheţate...

rondel de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce de-atâtea ori greşesc?

Plutesc neliniştit pe valul vieţii
În nopţi târzii spre pragul dimineţii,
Mi-i stânga grea de vis şi încercare
Şi dreapta-i obosită de marea-ntunecare.

Cum să plutesc mereu spre lumea mare
Când trupul meu e gata de-necare?
Un punct strălucitor ar trebui în cale
Să-mi dea lumină pentru vindecare.

Soră mi-e ţara în valul întunecat,
Ea-şi doreşte-n frunte o mână de bărbat,
Dar inima mă-ntreabă şi nu prea înţeleg
De ce de-atâtea ori greşesc când îl aleg?

Poate ieşind odată la liman,
În ochii lumii nu voi fi sărman,
Voi fi învingător către vecie,
Frumoasă ţară, soră Românie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ţărmul mării

Prieteni, bună seara, sub clar de lună spun
Sub vântul care plânge trecând prin codrul brun
Ca nişte unde care, lovindu-se, se sparg
Şi sub uşoara briză ce trestia o-nclină
Un călător visează şi-n visuri se alină
Şi-ascultă glăsuirea talazului din larg.

Pe-acest pescar noptatec pe stânca sumbră-l văd
Cum îşi îndreaptă ochii spre al cerului prăpăd
Şi-n timp ce-a lui privire pătrunde-n firmament,
El se întreabă, poate ce este cu-acest cântec
Ce către ceruri suie rupt din al mării pântec
Se stinge şi renaşte în fiece moment.

Aţi auzit, prieteni, ce imn a înălţat
Nemărginita mare spre cerul înstelat?
Ce muzică sublimă trezeşte Dumnezeu
În lumea infinită Atoatecreator
Însufleţind talazul statornic călător
Să cânte imnul sufletului meu!

Prin Dumnezeu vorbeşte talazul vast al mării
Şi totul prinde viaţă la şoaptele chemării,
Venind din mari adâncuri ca soarele-n răsfrângeri
Al valurilor mării fantastic cor de îngeri
Care-şi topeşte-n spaţii nemărginite ceara
În castul clar de lună, prieteni, bună seara!

poezie celebră de Iulia Hasdeu din Destăinuiri, traducere de Ion Potopin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Şi-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Pluteşte cu norii împinşi de furtună
Spre zări neştiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Şi pare, pe cer, pescăruşul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieşit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieţii vrea sufletul scrum.

Se-aşează pe-o stâncă ieşită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescăruşul de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Eu vreau acum să zbor
spre cerul albastru,
să privesc cu atâta calm,
anii care trec uşor.

Nu am vrut să se ascundă
când timpul a fost prielnic,
să stea să se odihnească
într-o lume care-i surdă.

Doresc să rămân o clipă,
să plutesc prin norii grei,
să pot merge mai departe
dar mă doare o aripă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga de destin II

Epuizantă aşteptare spre Neant;
Slavă celor orbi, fără de lumină...
Mă curăţ de ispite şi de păcat
Când Moartea rănile mi le alină!

Şi, plânge, plânge preotul din sat!
De taine nedesluşite viaţa e plină...
Mă uit în urmă, la tot ceea ce-am lăsat
Prietenii în duşmani vor să devină?!

N-am vrut la nimeni niciodată
Să fac vreun rău sau să trădez...
Las lacrimile-n miez de piatră
Ca îngerii trăiesc, plutesc, visez!

În fuga mea spre un alt destin
Se răscolesc cuvinte însângerate...
Spre Mănăstiri merg şi mă-nchin:
Doamne, iartă-mă de singurătate?!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, lacrima-ţi mă doare,
Mai bine-n veselie îţi scaldă al tău dor,
Aşa şi pentru mine va fi mult mai uşor,
Şi zâmbet drept răspuns spre tine o să zboare.

Nu plânge mamă, fiind acelaşi trup
Tristeţea ta prin mine o să treacă,
Şi lacrima-ţi o simt cum mă îneacă
Şi din durere ta ajung să mă înfrupt!

Nu plânge mamă, doar mângâie-mă-n gând,
Sărută-mă ca ieri cu drag, pe ochi, pe gene
Şi leagană-mă iar, la pieptul tău fă-mi rând

Norocul mi-l trezeşte şi nu urzi blesteme,
Căci nimenea nu ştie măicuţă cât am plâns
Şi nici cât dor de tine în pieptul meu am strâns.

sonet de Valeria Tamas Iacob (2008)
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou marin

toţi caii albi s-au înecat în mare
unul câte unul
ochii lor sunt locuiţi de meduze
coamele plutesc la orizont -
o geamandură taie-n felii luna.

galopând
valul se-nedreaptă spre ţărm
dar căutătorii de potcoave
încă dorm
încă dorm.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând pe Yangzi spre secretarul Yuan

Melancolic, departe de prieteni şi de rude,
Plutesc, plutesc prin pâcle şi ceţuri
În barca mea cu pânze care mă duce spre Loyang.
În Yangzhou copacii susură-n amurg ca nişte clopoţei,
Marcând ziua şi locul despărţirii noastre...
Când şi unde ne vom întâlni iarăşi?
... Soarta este o barcă pe valuri,
Purtându-ne, fără să ne ceară părerea, încoace şi încolo.

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge Dumnezeu

Plânge Dumnezeu, (a câta oară?)
Îngerii în ceruri poartă doliu,
Viaţa a ajuns un promontoriu
Într-o mare de dureri... E seară...

Plânge Dumnezeu privind rebuturi,
Oameni doar la trup, la suflet draci,
Plâng părinţi şi nu ai ce să faci,
Răstigniţi în lacrimă plâng fluturi.

Cenuşii, cad stelele din ceruri,
Luna poartă trenă sângerie,
Fericirea-i oază-ntr-o pustie
Înspre care nu mai umblă trenuri.

Morţii ştirbe aducând obolul
Spre Şeol nebunii vând bilete,
Mame nu mai vor să nască fete
De când troc e socotit violul.

Plânge Dumnezeu... Sunt şanse slabe
Să zâmbească-n următorul veac
Când priveşte un popor sărac
Puşi de-ai săi aleşi în patru labe.

pamflet de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii plutesc
Spre mările sudului
Soare la apus.

haiku de Mihail Mataringa (8 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebedele sălbatice de la Coole

Copacii împlinesc splendoarea toamnei,
Potecile pădurii s-au golit;
În amurgul de octombrie în lac
Se-oglindeşte un cer încremenit;
Pe întinsul apei, printre pietre,
Plutesc cincizeci plus nouă lebede.

Au trecut nouăsprezece toamne
De când le-am zărit întâia oară;
Abia le numărasem, când brusc,
Într-un singur val, le-am văzut cum coboară
Prin aer cu-alura navelor în drum de capă
Şi-n sparte cercuri aterizează-n apă.

Am urmărit un timp aceste frumoase păsări
Şi-acum am inima-întristată.
Nimic nu mai e cum a fost când ascultam
Pe mal, în amurgul de-altădată,
Ritmul de inimă-ale aripilor vibrând sonor –
Când călcam prin iarbă cu pas sprinten şi uşor.

De neînvins, iubit lângă iubită,
Lopătează în răcoarea apelor albastre;
Mereu aceleaşi, împreună pe apă sau în zbor,
Ele nu cunosc bătrâneţea inimii sihastre.
Oriunde s-ar afla, în aer sau pe ape,
Iubirea şi lupta le vor găsi aproape.

Acum plutesc pe apa liniştită
Misterioase şi fermecătoare ;
Spre ce fluviu sau lac se vor grăbi-ntr-o zi,
Încântând alte priviri, în alba lor planare?
Se va-întâmpla oare-n aceeaşi oră când, cu mirare,
Voi descoperi că stolul a zburat spre altă zare?

poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Căci blestemată sunt de când eu te-am văzut.
Căci rouă cad peste-a toamei funingine
Şi mi se preling uşor pe trup
De parc- aş plânge.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când alţii plâng în locul meu
Şi trag cu greu pe trup a vieţii cruce
Şi-n ochii lor văd remuşcări
Şi-o dragoste amară, tristă.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când nimeni nu mai ştie de ce plânge
Şi-n faţa lui Christos îşi duc rând pe rând
cu greu pe trup a vieţii cruce.
Şi El îndurerat de dragostea amară, tristă,
Îşi blestemă pe cruce zilele
Şi rouă îi preling uşor pe trup
Privindu-mă- n a toamnei funingine
Şi plânge.

poezie de Otilia Leopold
Adăugat de Otilia Leopold
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti?

..
Precum corăbii negre mânate sunt de vânt
Cu pânzele umflate departe de pământ,
Cum între cer şi mare trec paserile-n stol,
Plutesc a mele gânduri pe-a sufletului gol
Şi-ntind a lor aripi spre negre depărtări,
Tu nu treci, cum nu trece luceafărul pe mări.
...
Dar cine eşti tu oare cu ochii de mă minţi,
Ai căror raze lucii sunt dulci făgăduinţi
De-amor fără de margini, de drage fericiri
Cari nu sunt în lumea aceasta nicăieri?
De ce cu arătarea-ţi îngreunai al meu gând,
Cu farmecul în visul vieţi-mi străbătând?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea ploii

Eu cred că norii vin să se-ntâlnească,
acolo-n cer, cu gândurile triste
ce urcă, fug, nu pot să mai reziste,
căci nimeni nu mai vrea să le cunoască.

Plutesc uşor spre locul de-ntâlnire,
pe-un cer senin, albastru şi frumos,
strălucitori în albul lor pufos
şi, dinspre zări, încep să se înşire.

Iar gândurile-acelea se aşează
pe coama lor, pictând cu întuneric
tot ce fusese pân-atunci feeric
în cerul care pare-acum de groază.

E cenuşiu, iar norii-s de tristeţe,
e un vacarm cu răbufniri de tunet,
sub ei, pământu-i văduvit de sunet,
căci orice glas e gata să îngheţe.

Şi se destramă norii-n stropi de ploaie,
purtând atâtea gânduri ca poveri
spălate, transformate în plăceri,
încât şi cerul pare să se-nmoaie

Şi-atunci, când ploaia cade-n jurul meu,
eu o privesc, mă bucur de-ntâlnire,
chiar dacă-n ea, prin stropi de amintire,
mai strălucesc tristeţi de tu şi eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!