Sfârlează cu sfârtecări

Avem o natură fosiliferă,
Nu recunoaştem nici argumente,
Ia-te în gură cu-o diblă, o sferă,
Precum strănepoţii vorbesc şi sug mentă.
Urcă păianjeni în munţii cei vestici,
Noi vom dansa un Tetanos-vals vesel,
Cinste specială celor alergici,
Perlamutarii joacă la mese.
Am un picior pândit de căpuşe,
Bate pendula, ficatul se sparge,
Cine mai cântă glorioase Katiuşe?
Noi ne iubim printre oase şi alge.
Că la final ajungem în Hades,
Asta o ştie şi mama lui Doris,
Ea ne-a adus romanul QUO VADIS,
Împrumutat de unchiul Sartorius.
Cred că era zece jum"ate,
Nebunul visa, dormea pe spate,
Soarele îl scălda ca o mamă,
Ce bine-i să nu fii nimic, doar o scamă.
Să nu primeşti reproşuri aiurea,
Să nu ai partea de-acreală şi ură,
Cerul e fără nori, e profund, prea profund,
Doamne, ajută-mă să mă ascund.
Poate-n bulion, să fiu un fruct,
Din pacea lumii să mă înfrupt,
Să fiu ciupercă adormitoare,
O, moarte dulce, o naltă floare.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbina

Verbina este soţia verbului,
Alină o vază de vază,
mi-e sufletul un evantai din Taipe,
dintre silabe aleg Ave.
Prea repede trecem pe lângă moarte,
Nici pe a noastră n-o înţelegem,
Un pas, un alt pas, de noi ne desparte,
Ateh a murit prin fărădelege.
Apa e limpede, ora e-naltă,
Nu ştii când vasul se sparge, se pierde,
Plutim între valuri, schelete şi alge,
Un chip reapare, contur pe-un perete.
Eşti tu, este El, sunt chiar eu, cine ştie?
Ce moare aici, nu aici reînvie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorabil

A spune ceva memorabil şi nobil?
Pornopsihia sperie snobii,
Dar despre moartea lui Ivan Ilici
Cine mai ştie, la examene pici.
Supravegheaţi-ne, totul se fură,
De la lingouri şi până la zgură,
Exhibă, omule, tot ce e-n tine,
Suflet şi spirit, gânduri haine.
Că tu ai talentul de a te eschiva,
Precum spadasinul din burgul mic Spa.
Doar tu, iubito, eşti cristalină
Să te sărut nu-ndrăznesc. Sunt de vină.
Precum invariabila constantă Pi,
Nici într-un vis n-aş îndrăzni.
Schimbăm idei, simfoniete de dor,
Iar patima mea e aiurea, în nori.
Precum Venera fără de mâini,
Tu mă cuprinzi doar cu ochii, bieţi câini,
În van vitejia, în van orice foc,
Eşti Sapho de care n-am parte, noroc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurt, concis şi mult profund

Scurt, concis şi mult profund
e curat ca un coşar,
gândul domnului Einhund
ne influenţează rar.
Că-i precis, n-am îndoieli,
cu morala e mai slab,
discobolii-n carusel
îl salută ca pe-un ştab.
Personaj animalier
ştie a vorbi romand,
are zilnic caracter,
disconfort & redundant.
Cu umorul stă perfect,
ce gândeşte e invers,
el răspunde la obiect,
joacă şah în stilul pers.
Nici defuncţii nu-s iertaţi,
fiecare-i cu păcat,
din orbite ochii-i daţi
când vă spune ce-a aflat.
Are creier pentru doi
indivizi cornuţi şi calmi,
nu vă spun, îl ştim doar noi,
din cartierul Cioibalsan.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi netemători

Cu ochi netemători privesc cerul,
El zâmbeşte, se sprijină pe arbori vechi,
Sunt fraţii mei, străbunii mei,
De mult nu mai fugim prin lume,
Bem doar nectar albastru,
Iar de iubit, cu vântul ne iubim,
Iubiţii se sărută pentru noi,
Copiii râd cu noi fără să ştie,
Că existăm nu-i nicio îndoială,
Auzi cum bate inima în toate
şi în iarbă şi în cărăbuşi de aur.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tauromachia

Zece tauri ucid un matador,
Zece matadori ucid un taur,
Puterea majorităţii sub formă de cuţit, spadă,
Coarne, copite, creierul este în minoritate.
Omul cu "putere" redevine fiară,
Loveşte, ucide otrăvind fântâni,
El nu vrea să ştie, cândva o să piară,
N-o să-l plângă nimeni, nici proprii săi câini.
Mare este bezna-n care el se scaldă,
Mai adânc, mai singur, se trezeşte cuc,
Lumânarea arde, îi şopteşte caldă,
El o stinge-n ură, hohotind năuc.
Trăim în adâncă şi dulce minciună,
Eu nu, zice unul, eu nu, zice-o brună,
În intrigi mizere, nectar otrăvit,
Eu cred, eu nu cred, sunt tot păcălit.
DA-ul e NU, NU-ul e nulă,
Prietenă-mi este o libelulă,
Măcar ea nu minte, doar zboară cântând,
De-aş fi fără trup, numai un gând.
Te-arată cu degetul, rabi Ieshua,
Cum Te trădează bigoţii din Tuva,
Că eşti "circumscris" ori botezu-l făcuşi,
Tu nu poţi fi Om? Credincioşi presupuşi.
De ce Poezia nu vindecă boala?
Satana-i oriunde, arată-ne calea,
Doamne, cât poţi fi de răbdător,
Trădarea mai bate, îţi dă un picior,
Te pupă, te-aruncă în disperare,
De ce Poezia n-aduce-Nălţarea?
Ne credem oameni, de ce? Că vorbim?
Când vorba-i lopată în ţintirim.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor ce scriu

Celor ce scriu mă închin, îmi sunt fraţi,
Multe oraşe sunt neasaltate,
Din turn rotiţi privirea-n zare,
O muncă fără glas, dar sufletul?
Mă închin celor care au suflet.
Celor ce cunosc frumuseţea, spaima, totul.
Nicio simţire nu-i prea departe.
Celor care îşi dezbracă pielea,
Celor ce descoperă o constelaţie,
Celor ce vor fi tulpini de trandafir,
Dar nu celor ce-şi mută ochii în spate.
"Suntem ca norii iuţi, lunecători"?
O, nu. Prin viaţă nu vom trece nerăniţi.
Iar uneori mai învăţăm ce-i moartea lupului.
"Din zori ni se şopti că pe-o corabie
Ne-om îmbarca doar tu şi eu", ce vis, ce amăgire.
Ai să laşi în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă, un rând, o vorbă de duh,
nimic? Dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic şi Dumnezeu
Este doar o diferenţă de nuanţă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mi, Doamne, ticăloşia

Iartă-mi, Doamne, ticăloşia
De a-mi suporta propria ticăloşie, ca şi pe a altora,
Trădarea şi falsa prietenie, dă-mi răbdarea de a asculta
Vocea şarpelui. Fericirea? Dă-mi fericirea nefericirii.
Orice pe lumea aceasta are un sfârşit.
Domnul, doamnă, mirosiţi a toamnă.
Duduie, duduie, iubeşti o statuie,
Un inginer de aur şi fier,
Domnul doctor, chemaţi-l pe Proctor,
Tinere, ginere, nu ai reţinere,
Lasă mireasa, cuvântu-i melasa,
Oaspeţii cântă, aiurea, pe lângă,
Hei, ospătar, adu un homar,
Ori un homer, un dalembert,
Bună dimim"neaţa, tavarăşa Ratza,
Sal"tare, bărbate, ia-o la spate,
Adio, tataie, primeşti şi-o bătaie,,
La revedere din Belvedere,
Ne-aşteaptă iubirea şi monastirea,
Comnplice şi martor, mi-eşti frate şi tartor,
Spirală, spirală, dulce oală,
Mă pierd, cad-năuntru
şi nu găsesc prundul.
Mioriţă, Mioară, nici vară, nici iarnă,
Nu ne întoarnă din ticăloşie,
Du-ne-n robie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns de mamă

Plâns de fluier şi de clopot,
În izvoare dulce şopot,
Glasul mamei împleteşte
Pentru pruncul ei poveţe.

Vânt de vară-n lanuri coapte,
Mama te veghează-n noapte.
Ea îţi dă iubirea-n faptă,
Dulce-i ca o pâine coaptă.

Mama – tricolor şi soare,
Mama – sfântă sărbătoare.
Bine-i Doamne să ai mamă –
Dină dulce-n fapt de seară!

Măicuţă bună, mama mea,
Eşti Soarele din viaţa mea.
Mă-nchin şi azi îţi mulţumesc...

TE IUBESC!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu seamănă cu o sferă, este închipuirea noastră.

aforism de Boris Marian Mehr din Sublimele
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant sau pulbere de stele

Dintr-un neant sau pulbere de stele,
O bună mamă ne-a primit în pântec
Şi ne-a adus pe lume-n chinurile grele,
Dar ne-a crescut frumos, cu dor şi cântec;

Ne-a ocrotit, somnul să ne fie lin,
Cu sacrificiul ei de sfântă mamă,
Şi am visat frumos la pieptu-i divin
Şi am crescut fără s-avem vreo teamă;

Ne-a oferit dragoste şi candoare,
Ne-a luminat cu sacra sa lumină,
Şi am zburat ca şi lăstunii-n soare,
Trăind în lumea încărcată, plină.

Cât mai avem norocul s-avem mamă,
Nu ne dăm seama ce de bogaţi suntem,
Iar visele ni-s tari, nu se destramă
Şi un bun reper în univers avem;

Şi dacă am avut cândva o mamă
Ce a plecat în pulberea de stele,
E de ajuns să ne uităm în ramă
Şi relele din suflet să se spele;

În viaţă, dacă suntem împovăraţi,
Nu disperăm şi nu ne este teamă,
Avem speranţă şi suntem împăcaţi,
Cât timp în suflet mai avem o mamă;

Doar de la mamă învăţam ce-i bine,
Prin ea ne facem visele curate,
Nu facem rău, c-o facem de ruşine...
Cu mama nu ne temem nici de moarte.

Doar ştim că pe pământ suntem în treacăt,
Trudim şi facem, din nisip, castele,
Rodim prin mame cum copacii-n freamăt
Şi-apoi urcăm în pulberea de stele.

poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Discutam cu o doamnă,
Nu aveam nimic în comun,
Ea era albă, albă, se rotea,
Nu ne-am atins, nu era fluture,
Părea o pisică parfumată,
Se desfăşura, tot albă, ca un vis,
Eu povesteam de copilărie,
De prima iubire, ea mi-a spus
Câţi muritori a dus dincolo,
Trenul s-a oprit. Doamna a coborât
Fără un cuvânt, am plecat mai departe,
n-am mai ştiut nimic despre ea.
Devenisem nemuritor.
*************************
Ulyses mai era şi Grant,
Avea garaj, n-avea garant,
Avea talent, scuipa doar Kent,
Venea, venea din Florida
Cu-o bidinea, cu-o bidinea.
Nu poţi pleda, îmi spune Grant,
Înalt, subţire, elegant,
Nici soarele n-a răsăsit,
Nici nicu nu ne-a părăsit,
Iubita cui era? Şocat
l-am întrebat pe Iosafat,
simţeam că nu pot părăsi
esenţele din Marcapi.
Atunci, pe loc am înţeles,
Că moartea este un eres,
Mormântul meu, oricât de mic,
Nu va cuprinde-n el nimic.
Eu voi fi iară peste tot,
Tu erai albă, eu - netot.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există?

Există şi metastaza binelui?
Un trist centaur în paşi de dans.
Iedera spune cuvintele sinelui,
În urechea mea stângă aud un balans.
Orchestra a tăcut prea devreme,
Mulţi pentru glorie s-au bătut,
Triumful urcă precum un vierme,
Raiul a fost ridicat din lut.
Munţii rumegă norii, sublimul,
Leul a fost cândva şobolan,
Doamne, nu-mi oferi doar prea-plinul,
Lasă-mi o porţie de catran.
Tobele bat, trompetele sună,
Mergem voioşi la carnaval,
Moartea are culoare brună,
Viaţa-i ascunsă-n recif de corali.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele nu ştie că emite raze.
Visez o lume fără pronume posesive.
Nimeni nu-şi pierde drumul în viaţă, doar şi-l schimbă.
Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul, cu Satana, se pare că există o confuzie.
Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente.
Urechile şi ochii tulbură mintea.
Nu-mi puneţi o piatră pe mormânt, voi ieşi în curând.
Unele idei nu le mai scoţi decât cu creier cu tot.
Minciuna rodeşte în creierele cele mai reavăne. Mincinoşii "se prind" imediat.
Ambiţia şi fragilitatea te pot duce la sinucidere.
Cea mai banală idee este premoniţia morţii.
Iubim mierea şi nu iubim albinele, numai pentru că înţeapă?
Animalele mari sunt mai puţin periculoase decât viruşii.
Pistolul prietenului nu este prietenul meu.
Gardul cimitirelor nu este pentru morţi, nici florile.
Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munţi.
BORIS MARIAN MEHR

Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te priveam

Eu te priveam cu ochii mei violeţi,
parcă aş fi urcat cu pioleţi,
pe o stâncă foarte dură şi înaltă,
eu sunt mai rece, tu eşti foarte naltă,
că am trăit cam optzecişi cinci la sută
dintr-o viaţă, am băut cucută
ba cu Socrate, Lache şi cu Rudy,
mă porecliră puştii Paparudy.
Toţi dispărem precum a dispărut
Ada Kaleh, un rai tăcut,
Memoria este o loterie,
cine rămâne, cine? Nu se ştie.
Noi ridicăm mereu alte ruine,
noi nu jertfim pe Ana, nu e bine,
mi-e dragă mie doar Mioriţa,
cine a scris-o? Poate morăriţa.
Că ea e cu fuiorul şi fiorul,
Furoul ei, durerea mea şi dorul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, îmi ascund umbra

Uneori, îmi ascund umbra printre cea a ierburilor,
Să mă converteasc în floare pe tulpină de lavandă,
Uşor, când adie vântul tot parfumul florilor,
Unui trup să-l daruiască, să fie a mea ofrandă.

Uneori, îmi ascund umbra printre cea a semilunii,
Să mă convertesc în raze, să mă scald în ochi de ape,
Legănând în dute-vino, valurile când nebunii
Se iubesc plutind aiurea, sărutându-şi buze, pleoape...

Uneori, îmi ascund umbra după fluturi singuratici,
Să mă convertesc în aripi, să zbor către vârf de munte,
Să ating cerul cu mâna, întrebând ai lui ostateci:
De acolo-nspre pămant, nu există nicio punte?

Uneori, îmi ascund umbra ca nimeni să n-o găsească,
Şi-i vorbesc, vorbesc întruna, până somnul mă cuprinde,
E singura ce m-ascultă, fără ca să îmi vorbească,
Mi-e fidelă pretutindeni, trupul, nici Morţii nu-l vinde!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aventură galantă

Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike, nici cu Sură,

O coniţă delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Şi-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici căprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,

Sânii, două rândunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptă
Nici prostuţă, nici deşteaptă.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutând ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.

Şi-am ajuns la ea acasă,
Nici prea'naltă, nici prea joasă,
Locuinţă minunată,
Nici murdară, nici curată.

Mi-a dat o cafea uşoară,
Nici prea dulce, nici amară,
Ş-a început să se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,

I-am sorbit formele toate,
Nici din faţă, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbă,
Nici prea neagră, nici prea albă.

Avea talia subţirică,
Nici prea mare, nici prea mică,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,

Nişte-îmbrăţişări divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sărutam prin beznă,
Nici pe nas şi nici pe gleznă,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mătuşe,

Ci bărbat-su, Şmil din piaţă,
Nici cu cioc, nici cu mustaţă,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartă, nu-i nici vie
Simt un fior care mă trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,

Şi când mă rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mă din ladă,
Nici în curte, nici în stradă,

Deodată uşa scapă,
Nici se sparge, nici se crapă,
Şi stă Şmil ca un sihastru,
Văd nici verde, nici albastru.

- Ce cauţi aici? – Mă întreabă,
Nici în pripă, nici în grabă,
I-am spus, fără să-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!

Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul...
... Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţă,
Nici spital, nici ambulanţă,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtă, nici pe spate,

De atunci mi-e viaţa roză,
Nici în versuri, nici în proză,
Şi aştept o aventură,
Ori cu Haike ori cu Sură.

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl rog pe Dumnezeu

Îl rog pe Dumnezeu să mă omoare,
Dar El nu omoară pe nimeni,
Am fost de multe ori nedrept
Cu alţii, cu mine însumi,
Am învăţat ceva?
Ştiu, nici o femeie nu poate fi părăsită,
Aşa cum nu poţi părăsi
Mama Natură, ea ne naşte, ne creşte, ne-ngroapă,
"pe unde trec lebedele, noi bem vinul de foc",
Spune Poetul, "durere şi râs purpuriu",
La bătrâneţe, Ionesco se simţea plictisit,
Subzista, se temea de uitarea oamenilor,
El, neuitatul. Picta.
Cine nu pictează în minte?
Cine nu cântă în şoaptă?
Ne temem de propria voce.
A murit un câine din vecini,
Un suflet de cavaler.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

În arşiţa nopţii

Îl văd pe Blecher chinuit în corset,
cu dureri în muşchi, articulaţii, oase.
Are forţa de a visa.
Nimic nu-i seamănă.
Pentru el zarurile au fost aruncate din naştere.
Viaţa este un joc obligat.
Ce sens are celebritatea pentru el?

Există progres în artă?
Nici vorbă. Fiecare artist este un Narcis.
Dar nu trebuie să-şi trădeze egolatria.
Abstinenţa la orice,
când nu este motivată intim,
devine o cauză a morţii.
Orice tren care aduce moartea este în orar.
Când Dumnezeu este mort, orice este posibil,
hulitorii nu mai există, duşmanii vieţii devin prieteni.

Păsările coboară pe pământ,
dar nu pot lua cu ele decât o pradă,
nu pot lua fericirea.
Nefericite păsări, izgonite în cerul pustiu.
Logica nopţii îmi spune
că există o armonie în noi
pe care nu o cunoaştem ziua.
De ce ne este frică de noapte,
de moarte?
Ascultă cum cântă iarba
cu glasurile celor plecaţi dintre noi.
Până atunci sărută-ţi iubita, ea există.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a murit Poetul

Nu a murit Poetul,
Cum nu poate muri Universul,
Arată-mi cu degetul pe cel care a murit,
Un chip gălbejit, o humă în devenire,
Ce este omul? Un pumn de ţărână.
Dar Poesia are alte legi,
n-are început, nici sfârşit,
ex nihilo nihil, poemul
se naşte din alt poem,
precum copilul din mamă,
precum sămânţa din iarbă,
precum dragostea mea
din mii de iubiri ancestrale,
cine a inventat sărutul,
fiorul, orgasmul, basmul?
Doar Dumnezeu poate şti.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Droguri

Trăim în epoca drogurilor
Mai ieftine, mai scumpe,
Iubirea e un drog suprem,
Nu e dat oricui să iubească,
Nu e târziu niciodată,
Pierde doar cine nu poate iubi,
Dincolo de moarte, drogurile
Sunt interzise, Dumnezeu e foarte sever,
Bate pendula în trupul meu obosit,
Mă tot sâcâie un idiot măscărici,
Seamănă mult cu corbul lui Poe,
Eu râd de acel Nevermore,
Never say never, rezist.
Iubito, tu eşti curată,
Ai un miros ameţitor, misterios,
Lasă-mă să intru în lumea ta,
Eşti o lume mirifică, elegant mă preumblu
În tine, mă-ntâmpină inima ta caldă,
Ea mă întreabă, cine eşti?
Sunt cel pe care-l aştepţi,
Renaştem ca doi siamezi inseparabili.
Cât te iubesc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!