Tauromachia

Zece tauri ucid un matador,
Zece matadori ucid un taur,
Puterea majorităţii sub formă de cuţit, spadă,
Coarne, copite, creierul este în minoritate.
Omul cu "putere" redevine fiară,
Loveşte, ucide otrăvind fântâni,
El nu vrea să ştie, cândva o să piară,
N-o să-l plângă nimeni, nici proprii săi câini.
Mare este bezna-n care el se scaldă,
Mai adânc, mai singur, se trezeşte cuc,
Lumânarea arde, îi şopteşte caldă,
El o stinge-n ură, hohotind năuc.
Trăim în adâncă şi dulce minciună,
Eu nu, zice unul, eu nu, zice-o brună,
În intrigi mizere, nectar otrăvit,
Eu cred, eu nu cred, sunt tot păcălit.
DA-ul e NU, NU-ul e nulă,
Prietenă-mi este o libelulă,
Măcar ea nu minte, doar zboară cântând,
De-aş fi fără trup, numai un gând.
Te-arată cu degetul, rabi Ieshua,
Cum Te trădează bigoţii din Tuva,
Că eşti "circumscris" ori botezu-l făcuşi,
Tu nu poţi fi Om? Credincioşi presupuşi.
De ce Poezia nu vindecă boala?
Satana-i oriunde, arată-ne calea,
Doamne, cât poţi fi de răbdător,
Trădarea mai bate, îţi dă un picior,
Te pupă, te-aruncă în disperare,
De ce Poezia n-aduce-Nălţarea?
Ne credem oameni, de ce? Că vorbim?
Când vorba-i lopată în ţintirim.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce face?

Ce face un om când e singur?

Simplu – un glonţ, un somn, un poem,
Vede un film, se uită la ceas, înfiază un leu,
Dar tot singur este.
De ce este singur?
A fost jignit. A jignit. A ucis. Nu a ucis.
Eu nu cred în singurătate, cum nu există vid absolut.
Dar o tragedie este. Undeva o lacrimă îşi fa ce drum.
Doamne, ce aş hohoti, de nu aş fi bărbat.
Amintirile mă asediază asurzitor.
Anii se perindă cu viteza unui tren nebun.
Lumea trăieşte, undeva e iarnă, undeva e o plajă,
Alcoolul? Drogul? Boala? Nimic nu seamănă cu singurătatea.
Nici plantele, nici animalele nu suportă singurătatea.
Nici Dumnezeu, că altfel de ce ar fi fost Creaţia?
Strada este pustie, casa este pustie, cimitir fără gard.
Singurătate, tu eşti un bolid care mă ucide.
Brusc apare un cititor timid. Îmi întinde mâna,
Sunt salvat. Mulţumesc, fratele meu, mulţumesc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau a nu fi poezie

poezia este sculptura. zace într-un munte de cuvinte.
poezia este pictura. o lacrimă într-o mare de culori.
poezia este muzica. o notă pe registrul inimii.
poezia este lutul în mâinile olarului.
poezia este dragostea. odată ce iubeşti,
vei iubi pentru totdeauna.
poezia este strigătul unui bolnav
pe patul de moarte.
poezia este trista despărţire
sau întâiul sărut.
poezia vine, pleacă şi-n rest amintiri.
poezia este tot ce ne-nconjoară,
tot ce este în noi
şi tot ce rămâne.
poezia este mântuire, dumnezeire,
posedare şi exorcizare.
poezia este blestem şi surghiun.
poezia este crucea poetului
şi drumul Golgotei.
poezia este ţigara ce-ţi arde plămânii
sau paharul de vin pe care-l bei
de unul singur.
poezia, să crezi şi să nu te prefaci că scrii poezie.
să renunţi la viaţă şi să fii veşnic
un cuvânt pe buzele celorlalţi.

poezie de Ionuţ Caragea din volumul Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aspră cu tine, ajungi şi la astre?

Eşti aspră cu tine, ajungi şi la astre?
Tu nu aveai aripi, ca oricare om.
Cum s-au frânt ele, când omul doar umblă?
Învaţă ce-i umbletul de la ţestoase,
doar ele cunosc poemul de secole.
Ah, neputinţa de-a-ntoarce trecutul,
precum Prometeu ce regretă azi focul,
cu veşnicia am un contract,
citeşte-l, vei înţelege mai mult.
Nu eu l-am scris, eu cred în Absurd.
Absurdul e însuşi Cel Unic, Puternic,
nu căuta în abis mângâiere,
nu căuta oglinzile mute,
poeţii ştiu să vorbească oriunde,
chiar şi în moarte, deşi ea nici nu este.
Zâmbeşti, ce e zâmbetul?
O rază firavă. Pierdută pe veci,
Pe veci adorată. Astfel să te vezi,
Poezia nu minte.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există nefericiţi care cred că orice dar este otrăvit.

aforism de Boris Marian Mehr din Sublimele
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este un om

Poetul este un om, el poate fi înjurat,
Scuipat, bătut, ucis, la nevoie, dar el nu va ucide pe nimeni,
Poetul este născut sub aripa unui înger,
El nu ştie exact ce va urma, el scrie şi nu ştie
Că se pune la întrecere cu Dumnezeu,
Dar El, Domnul înţelege, îi iartă prostiile,
Cum şi noi iertăm greşiţilor noştri,
Poetul iubeşte aiurea, năvalnic,
El nu poate fii un boşorog, cum îl numeşte
Vidanjorul de serviciu, el miroase a Paradis,
Chiar dacă-l ţii zece ani la pârnaie,
Iubiţi poeţii şi vă veţi iubi pe voi mai mult,
Poetul este un om, dacă vreţi, îl iertaţi,
Mai face şi măgării uneori, că din lut este făcut,
El lasă în urmă pene de porumbel,
Pagini stropite cu sânge.
Este sânge de om şi de înger.
Aşa cred.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, filosofia

Ah, filosofia s-a ruginit,
Îmi spune silfida din vechiul Egipt,
Doar poesia, doar poesia,
Ne mai trezeşte melancholia,
Dar şi seceta e foarte mare,
În poesie nu sunt motoare,
Nici motorele, nici motorete,
Dă din picioare şi scrie, băiete,
La ce bun poeţii în vremuri de crize?
Întreabă oricine, pipiţe, marchize,
Poeţii nici flori nu aduc şi nici cecuri,
Zece fecioare în cer aprind becuri,
Poeţii zac în beznă şi scriu,
Nu au, săracii, bani de sicriu,
Fiul lui fiul, la nesfârşit,
Nu poţi trăi doar cu un mit,
Cade Irod, rămâne ispita,
Nu-i Babilonul, dar e iubita,
Om din neom, antiom, paraom,
Doar din poem nu poţi face un pom.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul unei marmure

Dacă mângâi prea mult o marmură,
Te trezeşti cu silicoză sau poţi muri chiar,
Adică te răstrezeşti, fereşte-te de oamenii călduţi,
Nu sunt nici sfinţi, nici diavoli, mai broscuţi,
Ei cred că viaţa este o băltoacă, iar moartea doar o clipă, doar o joacă.
Iubirea-i doar un schimb, exchange-birou, un ring, alegi, alergi,
Adică un challenge, la mijlocul vieţii omul crede
Că o pădure poate arde verde. Iar eu mă sinucid de mii de ori,
Viaţa mea este din piscuri şi orori. Te rog să nu-mi răspunzi,
Aşa cum ai promis, tăcerea-ţi este mult mai grăitoare,
Ai preferat refugiul dinadins, într-un refugiu orice viaţă moare.
Tu uiţi că Domnul ne-a dat glas şi inimă şi minte să cunoaştem,
Să învăţăm a ne iubi, că de pripas sunt doar potăile.
Altfel de ce ne naştem? Sunt om ca orice om, dar om,
Tu eşti ca mine, suntem miliarde, de ce să ne considerăm atomi?
Deşi-n atomi este o inimă ce arde.
Miliarde de sălbatici insulari, vorbim tot mai puţin şi tot mai rar,
Cp are fiecare jobul lui, ce-i pasă viaţa nu ştiu cui?
Ce-i pasă că se moare neîncetat, e cel mai ieftin faptul c-ai uitat
De-aproapele carele ne este totuşi om, mai bine ne năşteam atomi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

poezie (vezi şi poem)

Poezia este un joc al fanteziei, o sfâşiere lăuntrică exprimată armonios, o armă împotriva morţii, un telefon fără fir, este absenţa şi prezenţa himericei iubiri, duşmană a sentinţelor de orice fel, poezia este multicoloră ca sufletele noastre, un concert scris pe clapele calculatorului, un balet pentru cei care nu mai pot merge, un sărut ce poate fi refuzat, dar ce nu este poezia? Orice, în afară de opacitate.

definiţie aforistică de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zece în zece

din zece în zece ani vin la balcic
sau
la nevoie o dată la zece vieţi
regret
nespus nu mai cred să fie
timp
pentru încă un balcic nostalgic în trăirea de-acum: simt
cum
pereţii de calcar îşi caută
fanta
prăbuşirii umbrelor dumnealor în oasele mele surcele
din zece
versanţi n-au rămas
decât
maximum zece
ani de
trăit cu pensula în putere
sau zece
vieţi fără semeţele coaste de-argint (?!) apropiate
inimii
inimii lor sfâşiate
în timp
de alte zece timpuri
zece alte
timpuri abia începute şi neterminate
poate
nici nu mai cred nu
mai
văd în culori

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prieten

Un prieten mă întreabă, despre
Ce vrei să discutăm? E o întrebare – prăpastie,
Cu multe fântâni de sânge, acum se practică briceagul la gât,
Telefonul care ucide, busola şi moartea pe o parte,
Pe malul mării se plimbă Kafka, nu acela, altul,
Elefanţii au chiloţi bufanţi, pasărea-spin loveşte din plin,
Pasărea- arc loveşte mai larg, morţii se roagă pentru cei vii şi cei goi,
Am exilat cuvintele, floricele, drăguţele, morfologic nu este corect,
Misiuni şi promisiuni goale, duet fals, cum poţi spunea DA tăcerii?
Viitorul este obscen, e nevoie de dren, printre muţi bâlbâitul spune ce vrea.
Cuvântul de fier nu-mi este prieten, cuvântul ca melcul îmi pare mai blând,
Te-nşeli, zice melcul, tu nu ştii ce zace, durere şi somn şi plâns în adânc,
Acidul cel tare aşteaptă doar clipa, lumina se poate preface-n pârjol,
Primeşte-mi, iubito, cuvântul, sărutul, tu nu ştii ce poate silaba – pistol.
Pot fi precum marea, umil ca pământul, primeşte-mă-n palmă ca pe un duh,
Pot fi stejarul, pot fi şi iarba, prin tine, din haos pot iară să urc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste din priviri

Dacă mâine nu ne vom mai privi-n ochii
Nu uita că numai cu cel cu care eşti compatibil sufleteşte
Poţi comunica fără cuvinte
Poţi trăi poezia în doi
Poţi fi chiar tu poezia,
Dar nu uita că atunci când te vei retrage din poezia mea
Cu siguranţă vei opri receptorul meu din persoana ta,
Dar nu poţi opri trăirile cititorului meu
Aşadar mă adresez întregii lumi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este cea dintâi uşă. Prin ea, poţi păşi în afara timpului. De aceea oricine vrea să fie iubit, oricine vrea să iubească. Şi nimeni nu ştie de ce este dată atâta importanţă dragostei, de ce există o tânjire atât de adâncă după dragoste. Şi, fără să o cunoşti bine, nu poţi nici să iubeşti, nici să fii iubit, întrucât dragostea este unul din cele mai profunde fenomene de pe pământ.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A

Ceva s-a întâmplat, hemoragie, cutremur,
chestie malignă, cine n-are?
Aveţi şi altă întrebare, domnul Diavol?
Noi nu suntem de piatră, nici lemn tare,
venim de undeva, plecăm oriunde,
nu-i nimeni să întrebe, nu răspunde,
lăsaţi să sune telefonul, taie capul.
Pe când un om în miezul vieţii lui,
dădu în mintea viviţelului,
pădure-ntunecată părea viaţa,
când nu aveai un scop, numai o raţă,
amar vorbeai pe-ascuns, o spun pe faţă,
frica pe nesimţite m-a pătruns,
că nu e poezia în pericol,
ci globul nostru, vechi vehicol.
Prea ne încrâncenăm uitând iubirea,
fără iubire nicio convertire
nu-ţi va salva nemernica făptură,
poţi aduna zeci de milioane-n bătătură,
în versul meu reînvie Beatrice,
decât poetul cine-i mai ferice?
Nici boala şi nici moartea nu-l doboară,
renaşte zilnic, scrie prima oară,
printre cuvinte, ca printre pocale,
un farmec nou aduc buzele tale.
*****************************
Mi s-a plâns o pitulice
că nu are niciun Nietzsche,
niciun Kafka, Kierkegaard,
ia, acolo, adorator.
Viaţa trece, norii zboară,
visele se fac o sfoară,
poţi să urci la Dumnezeu,
dar El nu dă din al Său.
Eu i-am spus, privind-o fix,
nici prea blând şi nici prea linx,
ai iubit, ai fost cândva
înrobită, draga mea?
Dacă vrei doar libertate,
te găseşti foarte departe.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai singur şi nesigur

Cel mai singur şi nesigur

Cel mai singur om este cel aflat
Înainte Porţilor Înalte, fie după ce le-a trecut,
Dar nu-i bai, nu-i bai, nu-i bai,
Restul este o hărmălaie de interese meschine,
Uneori dragostea îşi cere drepturile,
Precum greviştii din sistemul sanitar,
Mă simt fericit, mănânc hrana zeilor, nectar,
Respir uşor, miros a trandafiri,
Proptit de un gard, cresc încet cu atomii de aer,
Ferindu-mă de cleştele negru al Marei Insecte,
m-am depărtat de cuptorul cu pâine, carne şiu alte chestii solide,
o zi albăstruie încet se deschide, peste ipostaze şi ipoteze,
străjerii de fier ruginesc, or să dispară, vai, ce ne facem,
lumina ne loveşte peste ochi, peste coate, peste picioare,
ne sculăm ca Lazăr din Morţii Mamei Sale,
iertată fiindu-mi expresia.
***********************
Foamea, Ioană,
Nu este o toană,
Nici un muşuroi
Într-un plin război,
Recreez Geneza,
Pionier, pioneza,
Sânge taciturn,
Un nebun în turn,
Cai murind pe brânci,
Duhule, mă strângi,
Sfânt e bălegarul
Adunat cu harul,
Zgomot şi respect,
Sicriu cu defect,
Iese noaptea mortul,
Îl ştie tot Corful,
Casa-i peste drum,
Vin, iubire, acum.
Monştri foarte buni
Se mâncau la huni,
Nu ucid, Ioană,
Hrană-mi eşti, icoană.

BORIS M. MARIAN

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Nu ai ce să faci ca să fii fericit. Eşti fericit doar dacă ai acest noroc. E destinul, nu ai nicio putere tu." Sunt oameni care cred că fericirea este doar un noroc, că nu poţi face nimic dacă destinul tău este unul trist. Fie că dăm vina pe noroc, fie pe destin, fie pe "crucea" pe care o purtăm, toate acestea sunt doar metode de a scăpa de responsabilitate. Credem că dacă altcineva sau altceva este responsabil pentru fericirea sau nefericirea noastră, nu ne mai simţim vinovaţi pentru ceea ce se întâmplă în propria viaţă.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârlează cu sfârtecări

Avem o natură fosiliferă,
Nu recunoaştem nici argumente,
Ia-te în gură cu-o diblă, o sferă,
Precum strănepoţii vorbesc şi sug mentă.
Urcă păianjeni în munţii cei vestici,
Noi vom dansa un Tetanos-vals vesel,
Cinste specială celor alergici,
Perlamutarii joacă la mese.
Am un picior pândit de căpuşe,
Bate pendula, ficatul se sparge,
Cine mai cântă glorioase Katiuşe?
Noi ne iubim printre oase şi alge.
Că la final ajungem în Hades,
Asta o ştie şi mama lui Doris,
Ea ne-a adus romanul QUO VADIS,
Împrumutat de unchiul Sartorius.
Cred că era zece jum"ate,
Nebunul visa, dormea pe spate,
Soarele îl scălda ca o mamă,
Ce bine-i să nu fii nimic, doar o scamă.
Să nu primeşti reproşuri aiurea,
Să nu ai partea de-acreală şi ură,
Cerul e fără nori, e profund, prea profund,
Doamne, ajută-mă să mă ascund.
Poate-n bulion, să fiu un fruct,
Din pacea lumii să mă înfrupt,
Să fiu ciupercă adormitoare,
O, moarte dulce, o naltă floare.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet anti-zodiacal

Nu cred că-i bine să fii taur
Contrat cam des de-un lăncier
Cu suliţa-i din straşnic fier
De parcă luptă c-un balaur.

Cred că acel cu fuse faur
Al zodiilor cu mister
A fost un fel de pişicher
Ce aştepta un ban de aur.

Sunt OM (mă bucur!) din născare
Şi cred că e o treabă bună...
Deci, mă întreb: E bine oare

Mari coarne soaţa să îţi pună?...
Căci de eşti TAUR poţi fi bou
Şi pentru bancuri eşti... erou!!!

sonet epigramatic de Eugen Deutsch din Ocolul cuvântului în 80 de sonete plus încă 10 piruete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi poet

A fi poet nu este suficient,
Poţi fi un asasin sau un agent,
Singur, pe o planetă istovită
De intrigi şi masacre, un răpăit de tobe
În locul limbajului cald, omenesc,
Să nu ucizi în tine ce nu trebuie ucis,
Dar cine se rosteşte aici, în paradisul marilor absenţe?
Iei forma golului, dar te conţii pe tine,
În rest, singurătatea cea rotundă,
O sferă lunecoasă, cazi în hău, simt mâna ta,
Simt sânul tău şi astfel vom readuce sentimentul pe pământ.
Să iubeşti fără să fii iubit, ce sfânt supliciu,
Nici sfinţii nu-l cunosc, e o transfuzie de sânge,
Un transplant de inimă, în timp ce tu te-nalţi,
Rece, într-un sicriu îngheţat.
Şi ce vezi privind în jos?
Aceleaşi suferinţe pe care tu le-ai cunoscut.
Dar cred că viaţa merită trăită,
În ciuda unor mizerii care cad din cer
Sau poate doar din cerul gurii,
Greşelile nu sunt greşeli, sunt fapte,
Le faci ori nu la faci,
Dacă te-apuci să furi, deci fură,
Dacă devii un asasin, ucide,
Dar nu trăda în dragoste,
Este la fel cum ai strivi
Cu talpa grea un lujer de brânduşă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Dintr-o iubire-ntreagă,
Verigă a perechii,
Un numitor comun
Rămâne-n cartea vieţii,
Pentru că, fiecare
Lui însuşi este singur.

Rămâne fiecare
Pân' la sfârşitul său
Mai singur decât singur
În trupul vechi şi rău,
Lui însuşi, mereu singur.

Chiar morţii ce par vii
Şi cei încineraţi
Tot singuri sunt, cenuşă
Zburând către urmaşi
Te regăseşti iar, singur.

Şi câte mii de oameni
Cred că, printr-o credinţă,
Uniţi mereu prin cuget,
Aduc vreo biruinţă.
Degeaba, eşti tot singur.
Nu sunt mulţi, ci tot singuri
În timpul ipocrit.
Te retrezeşti iar unic,
Timp, condamnat la timp.

Hohotesc milioane
Ce fac un ton întreg
De râsete flambate
În gheţuri de dispreţ.
Dar, dintre milioane,
Tot singur te revezi
În reflectiva gheaţă,
Nu poţi să evadezi.

Eşti onorat de-o sută
De indivizi de vază,
Nu te vorbesc de bine,
Nici nu te venerează
Şi dacă întâmplarea
Te face prin ei, mare,
Tot singur te trezeşti
În ora care moare,
Doar cântecul, nătângul,
Te cheamă, mereu singur.

Dacă pe front de luptă
Cu încă zece, lupţi,
Trăieşti cu ei, alături,
Şi mori cu ei, pe câmp.
Tot singur eşti şi-atunci.

Nu poţi găsi perechea-ţi,
Nu poţi lovi destine,
Cä se anunţă clipa
Ce râde iar de tine.
E-acelaşi orologiu
Bătându-ţi la cap, singur.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă-nsor? Să nu mă-nsor?

Moşke Fafer, cam în vârstă
Şi c-o faimă oarecare,
Nici bigot, nici apicoirăş,
Şi-a pus gând să se însoare.

Şi fiind om cu angarale,
Nici puţine şi nici multe,
S-a gândit c-ar fi cu cale
Şi c-un Rav să se consulte.

Şi s-a dus la rabi Sloimke,
Tadicul din Sărărie,
Venerat de toţi evreii
Din întreaga Românie.

- Rabi dragă, viu la tine
Ca la un învăţător,
Ca să-mi spui, la vârsta asta
Mai se cade să mă-nsor?

Mi-am găsit o văduvioară,
Seină-Beilă, care-ar vrea,
De aceea, spune-mi, rabi,
Pot să mă însor cu ea?

Rabinu'-a deschis o carte
Ş-a citit plini de fiori:
"Dacă Cel Inalt ţi-arată
Drumul presărat cu flori,

Trebuie să-i faci pe voie,
Fiindcă-n Thora-i toată seva
Şi să te uneşti cu Seina,
Cum făcu Adam şi Eva."

- Mulţumesc, dar spune-mi, rabi,
Ce mă fac dacă muierea
Vrea să se mărite, numai
Pentru a-mi moşteni averea?

- De socoţi că gându'-acesta
Viaţa-îţi va turbura" –
Zise prea-înţeleptul Sloimke –
Atunci, nu te însura!

- Da, dar nici un trai de pustnic -
Zice Moske – nu-i kidai,
Nimeni nu-ţi dă bună ziua,
Nimeni nu-ţi prepară un ceai.

Eşti bolnav şi n-ai un doctor,
Până vine, poţi să mori...
- Ai dreptate! – aprobă rabi -
Atunci, musai să te-nsori!

- Da, dar dacă femeiuşca -
Mult mai tânără ca mine –
Are-un văr cu care nu ştiu
Nici când pleacă, nici când vine.

- Fiule, - a spus rabinul -
Neştiind ce să mai creadă –
Nu poţi da o condamnare
Până nu ai o dovadă!

Dacă presupui de-acuma
C-o să-ţi facă viaţa grea,
Calea cea mai bună este
Ca să nu te-nsori cu ea!

- Ti-e uşor matale, rabi,
Fiindcă nu ştii ce văpaie
Te cuprinde când eşti singur
Cu pereţii din odaie,

Când visezi femei şi chefuri,
Iar în faptul dimineţii
Te trezeşti vorbind cu perna,
Că te râd pân'şi pereţii...

- Bine, ca să-nvingi pustiul,
Care sufletu-ţi doboară,
Dacă nu ai altă breiră,
Atunci du-te şi te-nsoară!

- Da, dar vezi c-aici e buba:
Nu pot vrerea să-mi împac,
Să mă-nsor? Poate mă-nşeală...
Să rămân din nou burlac?

Va putea ea să mă-mbie?
Voi avea eu vr'un succes?
Din dilema asta, rabi,
Spune-mi, dragă, cum să ies?

- Dacă vrei să ai scăpare
Si în mine te încrezi,
Cât mai grabnic – zice rabi –
Trebuie să te botezi!

- Eu, să mă botez, reb Soimke
Nici nu pot să cred, prea sfinte,
Că din gura dumitale
Ies asemenea cuvinte!

Da! Botează-te, chiar mâine,
Si cum scrie-n Pericopă,
Nu-mi vei cere mie sfaturi,
Ci ai să te duci la popă.

În acest fel, dragă Moşke,
Devenind creştin fidel,
Ai să mă scuteşti pe mine
Ş-ai să-l plictiseşti pe el!

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!