Bărbaţi ai Atenei

Nu ştiu, bărbaţi ai Atenei,
Cum veţi fi fost înrâuriţi...
De altfel, nici nu s-a cădea
Să vin în faţa voastră...
Drept, te-ai mistuit ca o lumânare
În sfeşnic, fără a crede în minunile lumii,
Ai dat şi fiarei un nume,
În jur – gropi comune, morminte,
Ce a trecut din tată în fiu,
Uri ancestrale, şi poate şi invers,
În rivers.
Mi-e frig, un frig al neiubirii,
Memoria a fost pulverizată
De un sinucigaş ce crede în zei-canibali,
Sunetul trist, îngrijorat, cad fructele
Din ramuri grele, cântec sugrumat,
Ucise galbene gazele, eu mângâi orga
Purtătoare de spaţii, nu fierbeţi clovnii,
Ei spun adevărul, au răni ce nu se pot ascunde,
Numai cel cu carapace merge-n linişte şi pace,
Creierul nu se mai mişcă, trepanăm cu-o toporişcă,
Toporişca e de zahăr, că ţestoasa este mahăr.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ca un câine

Timpul ca un câine latră uneori,
Trăiesc idei, mor cu idei, mai şi trăiesc,
Dumnezeu a vrut pace, dar tot mai apr răni grave
Pe suprafaţa pământului, este un om mai mare
Acest pământ, iar timpul latră la el.
În faţa cui să-ngenunchiez, poate în faţa mea?
Poate mi-e sete doar de moarte?
Poate vreau să intru în imperiul întunericului?
Fără spaimă. Nu este ceva eroic, dar nici să trăieşti
În nemurire nu e ceva eroic.
Mai bine noi vom prinde infinitul chiar de coarne,
Aşa, să-i rupem dinţii, coarnele, să-l dezvăţăm
De lunga sa domnie peste noi.
Eulalie, sunte şi lumină, un idol se ridică şi-apoi moare.
God gave a loaf to every bird, poftim. OK?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare scriitor crede că mai scrie pentru cineva, altfel nu ar mai scrie nimic.

aforism de Boris Marian Mehr (19 noiembrie 2001)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

E frig şi azi e ziua mea

E frig şi azi e ziua mea,
Dar ce contează pentru o vecie?
Simt că prietenii-s aproape,
Eu încă pot să cred în prietenie.

Bătrân naiv, sentimental
Am dăruit poeme
Mai limpezi decât un cristal,
mi-aţi fost şi-mi sunteţi gemeni.
Am întâlnit în drum iubiri,
Dar n-am trădat Iubirea,
Unii au fost fraţi, alţii vampiri,
Să-i judec, nu mi-e firea.
Poetul moare nescriind
şi necitit el moare,
ca orice om privesc cu jind
la tot ce mă-nconjoară,
milioane scriu, milioane mor,
din ceruri cad şi stele,
m-am dăruit poemelor,
mă regăsesc în ele.

Un cer fără de margini port în suflet,
Un cerc de foc mi-e timpul martirizat, desculţe
Merg clipele pe drumul înspre moarte,
Eu am crezut, în Tine, Doamne, nimic nu mă desparte,
Durere şi trădare, curg fluviile-n ocean,
Sunt fericit că-mi dărui otravă şi balsam,
Speranţa nemuririi, iubirile trupeşti,
În fiecare clipă îţi mulţumesc că Eşti.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile nedesluşite

azi a fost la fel ca ieri,
poate mai cenuşiu a fost cerul,
ne-am aruncat vorbe mai grele decât altădată
când felinarele păreau că aleargă pe lângă nori
mai repere decât noi,
paralel cu destinul.

azi a fost la fel de frig ca ieri,
crengile prea ude
sfârâie pe un foc făcut în pripă.
o jumătate de pădure a luat-o la goană dintr-un
peisaj prea liniar,
suntem doar nişte copaci cu ramuri
înlănţuite
care se mai gândesc
la o iarnă lungă de împăcare
înainte de balul bobocilor,

în definitiv ne raportăm la trecut,
punem într-o balanţă iubirile de ieri
cu greşelile de azi,
facem ceva ce ne doream doar pentru noi
de prea mult timp,

îmi plăcea să merg cu tine de mână
de la colţul străzii până la
capătul lumii.

mi-e dor de zilele nedesluşite
şi porţile albastre ale oraşului,
când nu mai ştiam de unde începe
Paradisul
şi până unde se termină
Pământul.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... (fără titlu)

Văd în faţa doi omuleţi
Frumoşi, în iarnă îmbrăcaţi.
Nu sunt, cum aţi crede, doi băieţi
Şi nici doi oameni mai curaţi.

Sunt doar doi îndragostiţi,
Cu cerul drept părinţi,
Ce stau drăguţ îmbraţişaţi,
De căldură, fraţi...

Nu pot crede când îi văd
Cum iubire îşi rostesc
În timp ce lumea toată
Pare că pe ei se lasă...

"Să mă simt eu, oare, neîndreptăţit
Când de viaţă am fost chiar răsplătit?
Să mai spun că n-am nimic,
Când trecutul mi-a fost darnic?"

Stau şi mă întreb, uitându-mă în gol...
De parcă ar trece secol după secol,
"Este oare fericirea selectivă
Sau îmi intră mintea în derivă?"

poezie de Costel Obadă (20 decembrie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între nebunie şi platitudine

Îmi plac nebunii, este unul pe strada mea,
Îmi reproşează că soţiei mele eu îi spun nevastă,
Ce multă-nţelepciune are, e nebun, dar sufletul
Este mai pur decât o rouă, în rest, ce să mai spun,
Mă mai ciocnesc de unul, altul, mormăim pardon,
Unul e academician în largi papuci, altul profesor
La catedra plictiselii, altul se crede mare actor,
Dar cine nu se crede? Trăim cu toţii din iluzii şi aluzii
La ce nu vom putea să fim nicicând,
Mai rău este când mai încerci să urci un munte
Care încet, încet se tot scufundă în adânc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Megapoemul

Oricare organ are sunetul lui
În concertul vieţii, mai sus şi mai şui,
Creierul strigă tăcut ca un corb,
Organul iubirii e surd şi e orb,
Circulăm pe un drum fără borne, în jur,
Nu e câmp şi nici mare, imperiul e sur,
Infinitul la care nu ne-adaptăm,
Unde-s munţii şi hăul? Ca nebunii cântăm.
Creaţiunea-i tăcere ori numai păreri?
Există mai mult ce a fost până ieri.
Singur aprobi, singur renegi,
Nu e nimeni să-ţi spună să râzi şi să pleci.
Aventura aşteaptă, Providenţa-i mister,
Tăcerea complotului reginei Esther.
Vinovaţi fără vină, mereu pedepsiţi,
Culorile vidului, calicii căliţi.
Tăcere nocturnă, final aşteptat,
Prometeu şi Sisif ne-au înşelat,
Răul are a mie de flori, de culori,
O misiune de ai, faci numai erori,
Comoara-i pierdută, seminţe în vânt,
Ce a fost înainte de primul cuvânt?
Un ecou poate fi după orice eşec,
Generos e Neantul, aparent este sec.
Dar din imnuri se nasc şi îndemnuri, impuls,
Calea Lactee nu e de muls,
Marionetă sau om, alege sau uiţi,
Pe tine mizează vagabondul desculţ,
Violenţa tăcerii, rătăcirea-n rostiri,
Monolog paralel cu splendide iubiri,
Un joc început şi neterminat,
Unde eşti sau ai fost? Ori nu te-ai iscat?
Uitat e potopul, pe ce dimensiuni
Ne readunăm pentru promisiuni?
Dialog ventriloc, verbul naşte mereu,
Verbul este în toate, parcă e Dumnezeu,
Despuind adevărul nu găsim mai nimic,
Iubirile mor, se preumblă pe dric,
Elocvenţe de tablă, un vacuum stătut,
Mai mult decât fapta, un cuvânt te-a durut,
Iar abisul îşi cheamă noul abis,
Catastrofă nu este, a fost doar un vis?
Şi astfel parcurgem mereu acest drum
Fără borne, iubesc doar ce ştiu acum.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă ceaţa

şi e frig. un frig ce ne-a intrat în suflete şi ne-a-împietrit
încât privim cu ochi dement în faţă moartea
în spitale se moare. dacă nu de boală sau malpraxis,
atunci se moare de plictiseală. fără motiv.
iar maternităţile se dau cu auriu pe la ochi ca să plângă
în oraşe se moare: de frig, de frică, de ciudă, de ură
la sat nu se mai moare, satele oricum sunt moarte fără lumânare
pădurile mor şi ele. fără nici o vină. şi fără lamentaţii
doar îşi tăie rădăcinile şi cad. să nu mai vadă fiara
ciudat. chiar şi în închisoare se mai moare
dar despăgubirile se plătesc
e legea talionului şi a dreptei justiţii
ţara de care vă spun s-a retras din viaţa asta
o ţară uitată de istorii şi de bucurii
o ţară experiment trist şi inutil
la scară umană

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atracţia sexuală ne urmăreşte toată viaţa, de ce nu am crede că şi istoria omenirii este un capitol de sexologie?

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a fost milă numai de omul ridicol, de handicapaţi nu mi-e milă, eu nu-i jignesc cu mila mea, încerc să-i iubesc.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o centrifugă aiuritoare,

Trăim într-o centrifugă aiuritoare,
Ai fost, mai eşti? Pe unde umbli?
Mlaştina nu e ţara de baştină,
Zice un struţ, doctor în turţ.
Finele lunii, pleadcă lăstunii,
Ploi şi belele, fetele-s grele,
Ah, viziune, ce vizuină
Ne-arată fostul premier Guină,
Trecem prin viaţă, feţi fără faţă,
Obişnuinţa miroase fiinţa,
Cine sunt eu? Milion plus un leu,
Mierla şi Kevin, Ava şi Edim,
Dar am să spun, de la Bodrum,
n-am fost acolo, poate Apolo.
Mai ştim şi noi ce nu se poate?
Mizeria mai dă din coate.
Fructe amare, poemul care....
BMM

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nume

De ce, mămico, m-ai abandonat?
Mi-e frig şi-s singurel în pat,
Nu ştiu să zic mamă şi tată
N-am cui să cer un strop de apă.

Sunt mame ce la sânul lor
Îşi cresc din greu al lor odor,
Îl cresc cu greu şi din nimic
De azi pe mâine câte-un pic.

De ce sunt eu printre străini
Născut cu împărţite vini.
De ce în lumea asta mare
Nu eşti să-mi dai o sărutare?

Cu ce-am greşit de m-ai lăsat
În pat străin şi-abandonat
Ca să trăiesc de azi pe mâine
Nebotezat şi fără nume?

Mai sunt copii abandonaţi
Cu numele de înfiaţi,
Dar mângâierea pentru noi
Era mai dulce de la voi.

Sunt trup şi suflet de la tine
Firav si fără nici un nume,
Şi-s în salon băieţi si fete,
Vino mămico... că mi-e sete...

poezie de Vasile Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi e să mai ning...

Mi-e toamnă, mi-e vis,
mi-e cântec şi ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.

Îmi este ninsoare şi-mi este descânt.
Îmi este durere şi-mi este furtună.
Îmi este plecare şi-mi este şi vânt…
Şi alb... si nesomn, şi mi-e lună.

Şi mi-este departe de tine şi frig.
Şi mi-e amurg şi pustiu.
Şi mi-e curcubeu şi-mi e să mai ning.
Şi mi-e, unde eşti, să mai ştiu.

Şi sete îmi este şi iar îmi e dor,
mi-e rană de cântec în gând.
Şi-mi este şi spaimă... şi-mi este şi... nor
de ploi prea albastre plângând

poezie de Lelia Mossora (11 iunie 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva se stinge, dar floarea de lotus

Ceva se stinge, poate soarele, poate dragostea,
O flacără într-o lampă afumată,
Întunericul are braţe lipicioase,
Creierul meu aleargă – titirez pe masa lucioasă a contelui,
Nu mai bate inima pentru tine, aşa mi se pare,
Dar nici o flacără nu ajunge la stele,
Am văzut morminte care umblau pe stradă,
Aud un râs pe scări, o fi râsul iubitei?
O fată suavă se făcu otravă, ca-n basmele cu pogonici,
Pentru cei mici, erai bună, te-ai făcut mătrăgună,
Altfel e umbletul, portul,
Îmi duc în mine şi mortul.
******************************,
Floarea de lotus şi-a deschis petalele
De un alb orbitor,
La fel ca femeile care ştiu să iubească,
ştiu să respingă ura prostească,
ştiu să aducă alinare celor străbătuţi de curenţii reci
ai singurătăţii concrete,
floare de lotus, care zeiţă te-a plămădit din propria ei carnaţie?
Ameţit de minunea naturii, străbat apele verzi ale minciunii,
Un crap viclean îmi face cu ochiul,
Te-nşeli, dragă, e doar o simplă floare de lotus.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frig de frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la camaşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul nopţilor de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameţii vor începe sa se-aştearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul ţurţurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îşi joaca rolul ultim şi-i e greu,
Ca îl priveste însuşi Dumnezeu,
şi dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frig şi ploua

neîntrerupt, fără milă, aşa cum
numai în oraşe poate să plouă
lăsând impresia că o s-o ţină
aşa un veac bătând în geamuri
în capotele maşinilor
sau pe asfalt

era frig şi ploua, fără milă
cu alte cuvinte, inundând staţiile
de metrou la coborârea
în întunericul plictisitor

era o ploaie bună pentru începutul
unei depresii care se instalează
mai uşor în frig şi umezeală

era o ploaie de sfârşit de februarie
cum nu mi-ar fi trecut prin minte
că poate exista vreodată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hyperiubirea

Poetul s-a îndrăgostit de-o zână,
Avea poetul 88 de ani,
Iubirea nu este o glumă,
E amorală şi nu costă bani.
Ebola a trecut pe-acolo,
Enola Gay a fost cândva ceva,
Eu scriu ceva cu aură creolă,
Tu nu mai eşti nici cât un fulg de nea.
Eu nu mai sunt nimic fără de tine,
Cum nu mai e nici cerul fără sori,
Copiii au nevoie de titine,
Bătrânii - de fanfare şi de flori.
Noi vom privi la poze luni şi marţea,
Un veac va trece până-n miercuri, nu e bai,
Vom desena cu deştul cercuri-cercuri,
Joi nu vom şti de suntem trei sau doi.
De vineri nu vom mai fi tineri,
De sâmbătă se-amână orice post,
Duminică şi prostul e un geniu,,
Noi vom pieri, iar tu nici nu ai fost.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era nimic altceva

Nu era nimic altceva la vedere,
Or fiîn dischete? Care? Omorul.
Cântec, ordine, execuţie.
Apăru un mesaj – ai cuvântul cheie?
Nu. Fără cheie, cum ai umbla fără picioare.
Cu trompeta mai faci câte ceva..
Vorbim cu juma de voce,
Ventriloci oarecum, cu o inimă mare,
Purtăm armură, zale de aur,
Cavalerii morţi ne invidiază.
Obiectele latră uneori, părăsite,
Sărutul tău umed mă smulge din moarte..
Alisa în Ţara Minunilor îmi e soră,
Frate îmi e Don Quijote,
Pot trăi doar metaforic,
Pot înţelege corrida,
Dar şi teama bietului taur,
Arena vieţii noastre comune,
Alisa, eu îţi port trena.
Ce-i mai de preţ, memoria sau visarea?
Răzbunarea /iertarea. Tihna/ agonia?
Fiece pom cu fructele sale,
Fiece om cu păcatele sale
Cine cunoaşte roadele?
Numai Poetul culege cu ochiul minţii
Din Pomul Cunoaşterii.
Liber ca pasărea cerului,
Nimic nu mă-ncătuşează,
Cât timp iubesc. Ea ştie asta.
Nevolnic ajung în faţa tăcerii,
Dumnezeu, spune Cabala, este Femeie.
În rest, totul e prostituţie,
Un pact cu Diavolul.
Un mormânt uriaş pentru nobleţe.
O lumină de culoarea sângelui
Învăluie Timpul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Busola nu-i de vină

O parte a lumii nu lasă nici o scrisoare în urmă-i,
nu de altceva, fără nici o aluzie,
însă că ar citi-o cealaltă parte a lumii şi ar muri de ruşine,
nu-i decât o iluzie. De fapt, lumea nu mai citeşte nici o scrisoare.
Nu se mai poartă busolă în buzunare.
Scrisorile, lumea le aruncă. Nedesfăcute. Sau le ia cu ea
pe tărâmul drept, în buzunarul de la piept,
în locul busolei absolute,
să nu-i ierte bietului obiect,
nici de-i cu argint poleit, adevărul închipuit.
Cum să arăţi numai nordul?
De ce nu sudul, muşchiul uscat pe trunchiul bătrân,
sau galbenă iedera verde?
Nimic limpede nu se vede. De ce să descrii nordul,
te întrebi, limpede, după umbra unui băţ la amiază,
când ar părea totul mai simplu prin perifrază?

Nu nordul, nu întinderi de frig, nu pământul ud,
acum, soarele bate numai din sud. Asta e tot. O vastă reţea de fum,
de ironii, un fel de iederă atinsă de frig, pătată de scrum.

Nu m-am dezvaţat să mă dezbar de obiceiuri, de teorii - pentru unii, acre -, nici de a distinge nordul între simulacre.
Astăzi, în această veşnică iarnă, cum şi ce se mai poate distinge?
Niciun vis nu se poate atinge.
Asta e tot. Busola nu-i de vină, nici nordul însuşi, fără torţă în mână.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miracole

Lumea mai crede
în miracole.
Un miracol ar fi
ploaia mult aşteptată.

Dar nimeni nu face nimic.
E drept că
nu poţi inventa ploaia
dar o poţi chema!

Cât te-am chemat!
Am implorat cerul
şi ai venit nesperat
aducându-mi însăşi, ploaia!

Să mai spun lumii
cât m-am rugat?
Numai aburii ploii ştiu
cât am ars în această iubire!

Lumea mai crede în miracole
dar nu le imploră cerului...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!