Nu era nimic altceva

Nu era nimic altceva la vedere,
Or fiîn dischete? Care? Omorul.
Cântec, ordine, execuţie.
Apăru un mesaj – ai cuvântul cheie?
Nu. Fără cheie, cum ai umbla fără picioare.
Cu trompeta mai faci câte ceva..
Vorbim cu juma de voce,
Ventriloci oarecum, cu o inimă mare,
Purtăm armură, zale de aur,
Cavalerii morţi ne invidiază.
Obiectele latră uneori, părăsite,
Sărutul tău umed mă smulge din moarte..
Alisa în Ţara Minunilor îmi e soră,
Frate îmi e Don Quijote,
Pot trăi doar metaforic,
Pot înţelege corrida,
Dar şi teama bietului taur,
Arena vieţii noastre comune,
Alisa, eu îţi port trena.
Ce-i mai de preţ, memoria sau visarea?
Răzbunarea /iertarea. Tihna/ agonia?
Fiece pom cu fructele sale,
Fiece om cu păcatele sale
Cine cunoaşte roadele?
Numai Poetul culege cu ochiul minţii
Din Pomul Cunoaşterii.
Liber ca pasărea cerului,
Nimic nu mă-ncătuşează,
Cât timp iubesc. Ea ştie asta.
Nevolnic ajung în faţa tăcerii,
Dumnezeu, spune Cabala, este Femeie.
În rest, totul e prostituţie,
Un pact cu Diavolul.
Un mormânt uriaş pentru nobleţe.
O lumină de culoarea sângelui
Învăluie Timpul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbim cu juma de voce

1.
Vorbim cu juma de voce,
Ventriloci oarecum, cu o inimă mare,
Purtăm armură, zale de aur,
Cavalerii morţi ne invidiază.
Obiectele latră uneori, părăsite,
Sărutul tău umed mă smulge din moarte.
2.
Alisa în Ţara Minunilor îmi e soră,
Frate îmi e Don Quijote,
Pot trăi doar metaforic,
Pot înţelege corrida,
Dar şi teama bietului taur,
Arena vieţii noastre comune,
Alisa, eu îţi port trena.
3.
Ce-i mai de preţ, memoria sau visarea?
Răzbunarea /iertarea. Tihna/ agonia?
Fiece pom cu fructele sale,
Fiece om cu păcatele sale
Cine cunoaşte roadele?
Numai Poetul culege cu ochiul minţii
Din Pomul Cunoaşterii.
Liber ca pasărea cerului,
Nimic nu mă-ncătuşează,
Cât timp iubesc. Ea ştie asta.
Nevolnic ajung în faţa tăcerii,
Dumnezeu, spune Cabala, este Femeie.
În rest, totul e prostituţie,
Un pact cu Diavolul.
Un mormânt uriaş pentru nobleţe.
O lumină de culoarea sângelui
Învăluie Timpul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ca un câine

Timpul ca un câine latră uneori,
Trăiesc idei, mor cu idei, mai şi trăiesc,
Dumnezeu a vrut pace, dar tot mai apr răni grave
Pe suprafaţa pământului, este un om mai mare
Acest pământ, iar timpul latră la el.
În faţa cui să-ngenunchiez, poate în faţa mea?
Poate mi-e sete doar de moarte?
Poate vreau să intru în imperiul întunericului?
Fără spaimă. Nu este ceva eroic, dar nici să trăieşti
În nemurire nu e ceva eroic.
Mai bine noi vom prinde infinitul chiar de coarne,
Aşa, să-i rupem dinţii, coarnele, să-l dezvăţăm
De lunga sa domnie peste noi.
Eulalie, sunte şi lumină, un idol se ridică şi-apoi moare.
God gave a loaf to every bird, poftim. OK?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic...

Trecut-au anii, fără sens şi rost,
Sărutul tău... s-a şters, cum nu a existat...
Nimic am înţeles, că de fapt a fost,
Rămâi o amintire, care a expirat.

Fost-ai mult iubit, cum nu poţi înţelege...
Dar ai tratat povestea ca nimic!
Ştiu că în iubire, nu există lege,
Iar timpul te-a făcut din mare, să fii mic!

Totul se divide, nimic nu dăinuieşte!
Timpul pentru mine... este un duşman...
Inima mai speră, deşi se-mpotriveşte,
Mintea e lucidă, dar totul e în van!

Dragoste şi ură, simt eu pentru tine,
Ai rănit zâmbind, un suflet ce te-a vrut!
Inima zvâcneşte în cioburi de suspine,
Nimic este acum... ca tine: gol şi mut.

Şi învăţ să uit! Să uit să iubesc!...
Lecţii mult amare, mi-au schimbat cărarea.
Învăţ să ignor tot ce îmi doresc,
Învăţ zilnic... exersând iertarea...

Totul şi nimic... totul despre tine,
Se va pierde-n timp, ca şi un tren pierdut...
Pierzându-te pe tine, m-am regăsit pe mine,
Şi am înţeles... nimic nu am avut!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maldoror

Maldoror
Spre Lucia pe care noi urcam,
O treaptă fiecare, scara,
Iar zilele, pun preţ, un ban,
Ne ceartă-n valuri neagră, marea.
Cum timpul curge neostenit,
Din turn se prăbuşeşte ceasul,
Din lamentări în infinit
În dragoste respecţi păcatul.
Eu mă opresc, se-apropie-un hău,
Un monstru fără noimă, nume,
Când bine redevine rău,
Iar răul nu creează-o lume.

Vremelnici prieteni, vremelnici oameni,
În rest vârcolacii, raci răniţi,
Scoici în valuri, ce rost mai are
Să murim, dacă-nviem din nou, din nou?
Omnia fluunt, omnia mutantur,
Un marş forţat de ani-lumină.
În limba noastră, Dumnezeu este Cel Care Este.
Ce am putea adăuga?
O mie de nume,
Este Cel Care Nu Se schimbă,
El este cel care ne poartă
Ca o mamă pruncul său,
Fără să ştim, în somn adânc.

Privesc asfaltul, firimituri de pâine,
Pete de sânge, pene de corb,
Un cadavru imens s-a dizolvat în smoală,
Exală mirosuri cotropitoare,
Acesta este dragul nostru oraş,
În care se mai râde, se cântă, se dansează,
Deasupra sau în adânc, pe dedesubt.

Aşa cum plouă în inima mea,
Aşa plânge şi câinele-Dumnezeu,
Maldoror umbla pe şapte cărări,
Ca pe cele şapte coline ale Romei,
Circulate de cocote,
Smârcuri pustii în inima lui Maldoror,
Otravă grea, în vinele sale, sângele este verde,
El nu are oase, doar crengi îngălbenite,
Tulpini de brânduşe, sfielnic pătrunde
În Istoria Universală, alături
De Don Quijote Coţcariul,
Am văzut de curând un pui de corb rănit,
Nu zbura, croncănea fără ură, adânc umilit,
Poate-mpăcat cu o înfrângere apoteotică.

Boris Marian Mehr

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de poet

mai bine să-ţi asculţi inima şi să greşeşti
decât să trăieşti cu regrete tardive
mai bine să investeşti în dragoste şi suferinţa ei
decât să-ţi vinzi sufletul
pentru o stare de bine
doar pentru o stare de bine

poetul tot poet rămâne
şi chiar dacă-i rătăcitor printre cuvinte
sau exilat departe pe o insulă pustie
poetul tot poet rămâne
cu inima lui uriaşă
cât o patrie
bătând în pieptul unui copil

căci asemenea unei plante fără lumină
în trupul omului fără dragoste
creşte o mătrăgună
înveninîndu-i sângele

numai cine cunoaşte singurătatea
va stăpâni cuvântul
numai cine cunoaşte durerea
va stăpâni timpul
numai cine greşeşte şi recunoaşte
îşi va primi iertarea

nu, nu, aceasta nu este o poezie
şi nici o lecţie de viaţă

este oglinda
în care se priveşte un poet
cu inima lui uriaşă
cât o patrie
bătând în pieptul unui copil

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e frumoasă ca o păpădie

Viaţa e frumoasă ca o păpădie,
Sufli şi se duce-n fluturi pe câmpie,
Te răscoli degeaba, mai degrabă scrii,
Nimic nu se pierde sub factorul psi.
Clopotele sună, trece dricul lent,
Noaptea este albă şi fumează Kent,
Fata lăcrimează, urşii se ascund,
Mormăie-n tufişuri un defunct burgund.
Cândva muşchetarii viaţa şi-o dădeau
Pentru o batistă, diamant weiss-blau,
eu păstrez în vise casa şi în ea
tu erai mireasa albă, fulg de nea.

În Ţara Minunilor n-am fost niciodată,
Deşi cu Alisa sunt prieten la toartă,
La capătul lumii mă duc deseori,
Splendoarea din margini de patimi şi dor.
Ascuns în dantele arsenicul arde,
Viaţa şi moartea, surori de departe,
În noaptea-naintea Facerii, poate
A fost şi Iubirea. Noi nu avem parte.
Şi doar evadăm dintr-o lume în alta
Rostind De Profundis Iubirii-înalta.

poezie de Boris Marian Mehr (4 octombrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul

Profesorul nu dăruieşte din înţelepciune,
Ci din dragostea şi credinţa în frumos,
Aşa ne gândeam, iar el se suise pe o treaptă mai înaltă,
Desfăşurând larg mânecile halatului,
Mâinile sale erau subţiri ca surcelele,
În vorbele noastre gândirea era aproape ucisă,
Uneori ea respira în ritmul tăcerii,
Profesorul se îndreptă spre tablă şi desenă un copac,
Apoi o pasăre, rădăcina care primeşte,
Fructul care se dăruieşte, pasărea care cântă,
Perora profesorul, apoi se opri brusc,
Ieşi pe uşă desfăşurând larg mânecile
Halatului, în care se aflau mîinile sale subţiri
ca nişte crengi. Vocea lui rămasă în clasă,
continua, hiena crudă urmăreşte lupul,
lupul capra, capra salcâmul înflorit,
începu să plouă, noi, copiii priveam pe geam,
eram singurii martori ai simfoniei.
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Am scăpat, gigantul inamic s-a dovedit o insectă
Fără picioare, ochi, braţe, etc., dicis et non es,
Există un netimp al curajului, o eliberare din robia fricii,
Drogul este laşitatea raţionalizată, zi de zi,
Şantaj? Da, şantajul se hrăneşte din teama reiprocă,
Şantajistul se teme mai mult decît victima.
Ai schimbat numele, dar nu şi manşetele.
Nesus, centarul, e ceva de-nvăţat de la el.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem sărutul

Blestem sărutul buzelor nebune
Şi-mbrăţişările fără de rost,
Cuvintele, ce nu mai pot a spune
Nimic din inocenţa... unui fost.

Aş fi gelos, însă nu am pe cine,
Iertările-s la margini de păcat
Şi leagă neputinţa de suspine
Cu valurile... unui bal mascat.

Blestem destinul clipelor rebele
Şi frumuseţea sufletului, care
Va scutura, peste iubire stele,
Dar calcă infinitul... în picioare.

Dinspre tăceri, uitările mă cheamă
Spre ascunzişuri albe ca un dor,
Ce leagă aşteptările-n năframă,
Minciuna... risipind-o pe covor.

Blestem culoarea cerului ce plânge
Şi timpul ce-i mereu neputincios,
În faţa unui curcubeu de sânge,
Când bate ceasul... ca un ticălos.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Yahoo

Yahoo, yahoo, o, Katmandu,
Reţele literare, cât încape,
voi m-aţi blocat în două ape,
credeţi că-mi place să fiu prins?
Sunt Cavaler, deşi mă credeţi şui,
Eu realizez că uneori dau ghionturi,
Dar cel ce-i drag pricepe că sunt ponturi,
Eu mă închin iubitei Atehui.
Ti-am dat mai ieri sărutul mortuar,
Ai înţeles că te iubesc şi dincolo de moarte,
Te bucură copilă de pindar,
Tu ai motive să nu fugi departe.
Toate la timpul lor vor fi,
Mă bucur eu cu bucuria noului venit,
Poate voi scoate şi o carte de copii,
Poate o carte pentru premiul mult râvnit.
Eu zic să întreţinem orice foc,
Ce facem fără el, fără lumină?
Nu te-aş vedea, nu m-ai vedea deloc,
Îţi dau o întâlnire în grădină.
Acolo eu voi îndrăzni sărutul,
Îl vei simţi? Mai ştii trecutul?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie totuşi să faci ceva, să te validezi într-un fel? Atunci fă atâta linişte până când dispari dizolvat în ea, ca ea. Doar atunci vei vedea că doar Liniştea face Totul! Zgomotul minţii nu face nimic altceva decât să sufoce lumea, el face doar războaie şi conflicte. Aşa că rămâi Tăcut, nu fă nimic altceva în afara Tăcerii! Ce e mai valid decât conştiinţa tăcută infinită în faţa căruia orice gând este mereu invalid? Doar fă/fii linişte!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă pentru toţi

La cumpăna cerului
plânge ochiul Domnului,
umple fântâna cu lacrimi,
cin' le bea scapă de patimi.

Multe inimi seci, uscate,
vin acolo pe-nserate.
Beau, dar, rătăcind cărarea,
le cade în suflet sarea
şi-apoi sunt mai însetate,
suduie şi-şi fac păcate,
ridicând spre Dumnezeu
aprigul pumn de ateu.

Inimi seci, nemângâiate,
fără soră, fără frate,
pribegesc în lung şi-n lat,
făcând cu Diavolul pact.

Ochiul lor e plin de ură,
vlaga din alţii o fură,
vocea li se mieroşeşte
în minciuna ce sporeşte.
Mierea e de mătrăgună,
vor s-o-arunce în fântână,
patimile să-nmulţească,
lumea să o prăpădească.

Dar nu mai găsesc cărarea,
că mierea le-a dat uitarea.
Diavolul îi locuieşte
şi cu sete-i osândeşte.

La cumpăna cerului
plânge Maica Domnului
şi Domnul, de dragul ei,
i-adapă şi pe mişei.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chibzuieli

Nu chibzui nimic, adevărul este doar o părere.
Lumea se bazează pe iluzii, pe autonegare şi altele.
Trăieşte, nu şovăi, există înţelepţi şi la casa de nebuni.
Nici faptele şi nici gândurile altora nu ţi se potrivesc.
Nu există bucurie fără suferinţă, dar există suferinţă şi atât.
Totul trece numai tu rămâi acelaşi, deşi crezi că te schimbi.
Oricine se consideră nevinovat, dar nu este.
Când cauţi adevărul, leagă-te la ochi.
În libertate nu există autoritate.
Nici un cuvânt nu dă lapte şi pâine.
Când te rupi de realitate, trăieşti un vis absolut, dar cine ştie cum se termină?
Adevărul absolut e mut şi surd, degeaba strigi.
Ce cale trebuie să alegem? Calea care duce undeva.
Nu fi virtuos, te costă, dar şi păcatul te costă.
Învăţătura nu face lumea mai bună, nici mai rea.
Puterea este mereu împotriva omeniei.
Când nu se mai înţelege nimic, vine un înţelept şi spune ceva absurd.
Cine spune că noi am ieşit din Evul Mediu? Unii nu au ieşit nici din Era primitivă.
Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează?
Matematica este singurul domeniu care nu cunoaşte ura.
Sinceritatea absolută poate duce la crimă.
Consideră orice mişcare ca pe un exerciţiu fizic.
Şi altele.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chibzuieli

Nu chibzui nimic, adevărul este doar o părere.
Lumea se bazează pe iluzii, pe autonegare şi altele.
Trăieşte, nu şovăi, există înţelepţi şi la casa de nebuni.
Nici faptele şi nici gândurile altora nu ţi se potrivesc.
Nu există bucurie fără suferinţă, dar există suferinţă şi atât.
Totul trece numai tu rămâi acelaşi, deşi crezi că te schimbi.
Oricine se consideră nevinovat, dar nu este.
Când cauţi adevărul, leagă-te la ochi.
În libertate nu există autoritate.
Nici un cuvânt nu dă lapte şi pâine.
Când te rupi de realitate, trăieşti un vis absolut, dar cine ştie cum se termină?
Adevărul absolut e mut şi surd, degeaba strigi.
Ce cale trebuie să alegem? Calea care duce undeva.
Nu fi virtuos, te costă, dar şi păcatul te costă.
Învăţătura nu face lumea mai bună, nici mai rea.
Puterea este mereu împotriva omeniei.
Când nu se mai înţelege nimic, vine un înţelept şi spune ceva absurd.
Cine spune că noi am ieşit din Evul Mediu? Unii nu au ieşit nici din Era primitivă.
Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează?
Matematica este singurul domeniu care nu cunoaşte ura.
Sinceritatea absolută poate duce la crimă.
Consideră orice mişcare ca pe un exerciţiu fizic.
Şi altele.
Ce m-am gândit eu? Viaţa este o iluzie, uită tot ce ştiai.
Noi nici nu ştim unde-i sufletul. Inima este doar muşchi.
Creierul este o măduvă. Canibalii ştiu tăt. Ca şi proştii.
Fugi de proşti, mai mult decât de duşmani.
Istoria urmează isteriei, la fel cum poezia urmează suferinţei.
Tu nu eşti vecinul vieţii, eşti chiar viaţa, asta eşti.
Înalt este Numele spre care mergi, tu nu eşti un Nautilius.
Uitat este frigul iernii noastre învrăjbite.
Nu-L trimiteţi în exil pe Dumnezeu, de voi depinde.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai spus

Tu ai spus – nu cer nimic,
Nici cerul nu poate cere,
Tu ai spus, evoluăm pe raze diferite,
Este bine, iradiem ceva, tu ai spus,
Nu suntem nici aproape, nici departe,
Este drept, noi doar suntem,
Tu ai spus, nu este momentul,
Aşa este, nicio execuţie nu se potriveşte cu momentul,
Pentru mine nu există decât ACUM,
Dar nu ai cum înţelege, ai ceasul tău,
Nu-ţi sunt străin cât timp ne aflăm în această lume,
Tu ai spus, iubirea este-n tine, fals,
Iubirea mea este la tine, iubirea ta nu este nicăieri,
Poate că este în cuvinte, dar ce sunt cuvintele?
Pui de vrăbii, zboruri de rândunele, vorba Minulescului,
Cel ce pierduse cheia, pălăria şi bastonul,
Tot mai departe ne vom roti, mâine vom fi departe,
Acum este deja mâine, everyone around me is dying,
Fiecare pleacă în alt tren, avion, au rămas un pantof fără toc,
Un toc fără peniţă, din joacă se nasc iubirile,
Ca furtuna-n aprilie, copleşit îmi plec fruntea,
Parcă ieşeam din spital sau din închisoare,
Mă simt ca o libelulă, adică liber, în jurul meu moare timpul,
Acest fluviu pe care plutesc cadavre invizibile,
Eins, zwei, copii împuşcaţi în faţa mamelor,
Mame împuşcate în faţa copiilor, cine să-i mai plângă?
Istoria se scrie de jos în sus, apoi se autodecapitează,
Buzele mele muşcă aerul, pântecul aerului, mormânt aerian,
Am scos sabia de aur de sub nisip, ca Lancelot,
Pălăria lui Hamlet a fost uitată la rechizite,
Veneau lupii şi urinau peste tot,
Departe urlă felinele mari,
Mă acund şi repet, toate sunt vânare de vânt.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu, numai eu

Eu ştiu, numai eu,
Cât doare-această inimă
Fără credinţă şi fără lege,
Fără armonie şi fără gând.

Numai eu, numai eu...
Şi despre toate astea nu pot spune nimic,
Pentru că simţirea este asemenea cerului –
Cerul e văzut, dar în el nu-i nimic de văzut.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine n-a frecventat poeţii nu ştie ce e iresponsabilitatea şi nici dezmăţul spiritului. De câte ori îţi pierzi vremea cu poeţii, de atâtea ori simţi că totul e permis, căci ei îţi inspiră regrete absurde şi monstruoase... Nedând socoteală de nimic, fiindcă nu se adresează nimănui (decât lui însuşi), poetul se identifică ondulaţiilor lui sufleteşti. Iubesc poeţii, fiindcă nu ajung şi nu vor să ajungă la nimic. Poezia lor nu duce nicăieri. Atâta inutilitate în armonie! Este un mare blestem a-i înţelege. Înveţi prin ei să nu mai ai ce pierde.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Ce e azi nu este mâine
Şi ce a fost nu mai revine
Viaţa merge înainte
Cu ce-i rău sau ce e bine.

De când este omenirea
Viaţa-i clipă de trăire
Ea rămâne amintire
Un mormânt şi o umbrire.

Când ai trecut în veşnicie
Eşti uitat de soră, frate
Că nimic nu se mai ştie
Şi uitate rămân toate.

Omule! Ia bine aminte
Când dispari din astă lume
Nu mai eşti cel dinainte
Ci un străin cu-n searbăd nume.

În rest totul e uitare
Aşternută în mormânt
Fără a cere amânare
Pentru al tău suflet dispărut.

E minune când vreun frate
Îţi aprinde o lumânare
Memorându-ţi mai departe
Scurta-ţi viaţă călătoare.

Ce eşi omule în viaţă?
Decât colbul trecător
Visător, plin de speranţă
Şi un suflet călător.

Uiţi de azi, uiţi şi de mâine
Ca şi de celelalte zile
Care înseamnă renunţare...
Un mormânt şi o uitare.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trupul te doare

Când trupul te doare, ca şi inima,
Când nu mai vrei să scrii nimic,
Când toate iubirile s-au răspândit
Ca fluturii pe câmpul cu maci şi ciulini,
Atunci îndrepţi ochiul minţii spre Dumnezeu,
Zadarnic I-ai negat existenţa, El nu te mustră,
Simţi un gol necunoscut în tot trupul,
Inima sde opreşte o clipă, parcă ar gândi,
Uiţi toate cărţile citite, ca şi cum te-ai dezbrăca de haine,
Vei plonja în cerul –abis, nu vei zbura, nu poţi, dar vei crede
Că şi asta este posibil, fără mijloace de transport,
Decât o Iubire imensă de absolutul pe care nu-l vei înţelege
Cu mintea, ci numai cu sufletul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un poem liber e desenat un taur

Într-un poem liber e desenat un taur,
de la Atena la Troia se face tinichea,
un înger fraged se lipeşte de noi,
maci negri arată drumul, respiri un zâmbet,
omnia fluunt, şopteşti, ambulanţa aleargă degeaba,
caravanele trec cu morţi galbeni ca şofranul,
sub un gard doarme împărăteasa irina,
unus Petrus est in Roma, una turis in Verona,
unde te voi căuta voi găsi poe altul,
el mă va întreba de tine, eu îl voi ucide cu o privire,
de ce? Ai dreptate - de ce? Nimeni nu a promis nimic.
Nicio lacrimă nu va mişca pietrele.
Prea mult iubeşti albul, el te va acoperi.
Vicleana culoare albă. Cel fără sânge,
căruia vârcolacii şi aurolacii i-au luat totul,
acela va fi Mântuitorul. Iubeşte-L.
Este o nouă Biblie, ascunde-o.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl rog pe Dumnezeu

Îl rog pe Dumnezeu să mă omoare,
Dar El nu omoară pe nimeni,
Am fost de multe ori nedrept
Cu alţii, cu mine însumi,
Am învăţat ceva?
Ştiu, nici o femeie nu poate fi părăsită,
Aşa cum nu poţi părăsi
Mama Natură, ea ne naşte, ne creşte, ne-ngroapă,
"pe unde trec lebedele, noi bem vinul de foc",
Spune Poetul, "durere şi râs purpuriu",
La bătrâneţe, Ionesco se simţea plictisit,
Subzista, se temea de uitarea oamenilor,
El, neuitatul. Picta.
Cine nu pictează în minte?
Cine nu cântă în şoaptă?
Ne temem de propria voce.
A murit un câine din vecini,
Un suflet de cavaler.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!