Copil

Nesfârşit, un fel de imensitate ce încă n-a ajuns la termen
Şi nu-şi ştie încotro s-apuce, în tot de ce va fi e un germen,
Nevinovat, o doar sămânţă cu încolţiri din moştenire,
Un fir plăpând, transport de timp, un purtător de răsădire.

Nostalgic viitor reîntors în poze de album de gânduri,
Ce şi-au uitat din zile duse în vacanţele de clase în rânduri,
Ce stau în rid pe fruntea scut, se apărând... fragil infant,
Rămas din coli, poveşti citite, imemorabil de-un instant.

Neramplasabilul istoric, adevărat, parcurs mici fraze,
Însrise în catalog de note fără vreun fals, tânjite oaze,
Rămase multe doar oniric... şuvoi idilic de izbânde
Avute veşnic har de suflet, peste decenii vise blânde.

Nestăpânit bulgăr de ambiţii, mereu frumos şi mult iubit,
Înconjurat de braţe dragi, de chipuri greu de îmbătrânit,
Pe care tot le duce, o pururi, în sângele-i curgând pe vene
Şi le e seamănul etern, vărsat o zi, picând din gene...

Este-n căuş de palme pus, să îşi ia zbor, aşteptând pene...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil, nimic mai mult

Nesfârşit, un fel d-imensitate ce n-are vreun habar de termen,
nu vrea să ştie de încotro, de-un ce va fi infantul germen
nevinovat, e doar sămânţă cu încolţiri de-o moştenire
în fir plăpând, transport de timp recultivat în răsădire,
nostalgic viitor reîntors în poze de-un album de gânduri,
ce şi-au uitat zilele lungi, vacanţe-n şiruri rânduri, rânduri,
pur până la iresponsabil, aşa cum crezul în credinţă,
un nufăr alb, deschis impudic, plutind pe-un lin de suferinţă,
firul de puf de păpădie, din plopii, străjuind drumeaguri,
ce aşteptă vânt să mute-n zbor vise cu fluturări de steaguri,
jurate sincer în candid ce se repetă în uitări
pe zi ce trece, pârâu, râu, rostogolind 'n sărate mări...
ce poate ele ştiu ce înseamnă s-aduni, cu sufletul umil,
în lacrimi inocente cursuri, izvor, de inimi de copil.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De loc... resurse

Nu locurile-s sfinte, îs precum file
Dintr-un album, golit de poze, chipuri,
Ce c-un tapet de timp îi lipeşti zile,
De-un calendar căzut, ca tolele din nituri.

Alergi spre revederi de reverii trecute
Şi răsar zâmbete pe siturile fundal,
Twistând nostalgic simţuri dispărute
Într-o ţărână, colb... pasajul imoral.

Zvâcneşte tâmpla cu înfirări albite
De dorul de culori, ce nu mai sunt imagini
Mişcânde, susurări şoptind ispite...
Ce tot s-au ros, până la praf de pagini.

E ca o pacoste gând plastilinic,
Ce-l torc, ca un copil, mânjindu-mi palme
Ce-ar vrea să apuce iar fior idilic...
Rămas doar picur, peste pic, de-a valma, valme, valme...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conjugare

Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să ştiu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.

Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârşit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.

Căci este, nu se mai sfârşea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.

Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârşit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Şi, au rămas imaginile, toate de neşters, ce pacoste...
Doar ele şi cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.

Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Şi un dans de personaje se îmbulzeşte într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.

E tot cu aceeaşi vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăişul, într-o scoarţă de-un fanatic
Rănindu-şi singur minte şi suflet... din trăiri.

E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-şi scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...

Şi ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

ce-am păţit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
şi totuşi văd atâta negru peste tot şi, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune şi n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
şi, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
şi nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredinţă în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simţul foamei,
atâta de uşor rămas, fără dorinţi, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai ştiu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiţii, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alţii, să prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâră –dacă vrei s-o vezi-, un şir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt nişte umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i mult pre juvenilă

N-am înţeles şi n-o să înţeleg, se pare,
De ce e dragostea atât de multă la început?
De ce doar tinereţii pare ar fi avut
Şi apoi de ce, din ce în ce, mai mult e-o încercare?

Pentru ce e iubire fără înţelepciune,
Ca şi cum parc-ar fi lipsită de virtute,
De vreun control de sine, doar cuceriri avute...
De ce nu ne-am iubi cum şi la soare... apune?

Nu sunt matur 'ndeajuns amorul să-l discern,
Să aflu din ce naşte; din suflet, ori frumos?...
Ş-n timpu-n anticar, tabloul preţios,
De ce nu-s adoraţii, la fel... Etatea-i tern!?...

Parcă-i un pic păcat... aşa cum nu-i etern...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mamă

Minunea există, e încă în femeie,
Ce calea o ştie mereu, e-o alee
Ce duce parcurs negreşit la liman...
Ce-nvaţă iubirea şi-o dă fără ban.

E încă natura sublim dezgolită,
Când mamă, bunică, elevă, iubită,
E purul ingenuu, ce naşte copii...
Cum ciută, leoaica... creând veşnicii.

Şi creşte plăpânzii din sfârcuri de lapte,
Ţinuţi lângă piept, cald, în leagăn de şoapte...
E voalul lăsat în etern, o năframă
Pe gânduri, pe suflet, pe inimă... Mamă!

Sunt puiul din ea, piesa vieţii... O dramă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi... incertitudine

Ce straniu-i tot în existenţă,
ce n-o deţinem nicidecum;
zi de născare ni se spune,
iar moartea n-o ştim, viaţa apune
când soare a dispărut din drum...
Alţii, îţi văd ultima prezenţă!

Deci eşti jumatea între extreme
încă nu ştii ce se petrece;
când pleoapa pune oblon la gânduri
şi-n haos vise se scurg rânduri
în inexistentul cald, dar rece
la tot ce curge, în jur, la vreme...

E-un rest plăpând, printre fotoni
developând retina sumbră
c-o lume în poză răsturnată,
ce tinzi, dar n-o ai dezlegată
şi tot ce vrei e doar o umbră,
căci multe ambiţii îs avortoni...

... Pleci dus, spre drum de sfinţi, dragoni...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe

Să fii tânăr, e a nu şti că este o vârstă, ce trece cum cea ce o vezi la părinţi,
ce-i crezi nemurire, mereu neschimbaţi... cuvinte de dor, drag, pe obraji lăcrimaţi,
bucatele în gust te aşteptând toate întinse
şi camera veşnic la fel de curată, cu cearceafuri şi, perne în parfum, neatinse,
conclav de mătuşi, veri, de unchii chemaţi,
când vii să-i revezi, puri... cu gânduri de sfinţi.

A fi tânăr, nu-i doar o casă, natal, e pielea cu luciul de proaspete arome
şi, pieptul o dană ce aşteptă vapoare încărcate cu vise, ce zilnic descarci...
când orice nu doare, că trece, trecut e-un prezent viitor mai idilic,
când cartea e efort câteodată, nu-i timp şi scrisul îţi pare a fi un chirilic,
căci gândul e aiurea la chip de-o icoană ce-n inimă încarci,
iar ţeluri, de ai, nu-s mereu cele vrute de cei ce-ai în preajmă... sunt vii, policrome.

Tinereţea, e-o pală de simţuri, fiori ca briza de mare ce-ncrustă amintiri,
ce nu se despart, cum nisipul de plajă, rămân ca un sunet de val într-o scoică,
ce nu se deschide să nu-şi piardă perlă... e-un pururea vrut, o mărgea pe şirag
sclipind de-un frumos ce refuzi uneori, dar toţi te iubesc, le eşti tânărul drag,
iubit de bunici, de părinţi, de prieteni, de fete, femei, de băieţi, de natura... o doică
ce-ţi mângâie părul, tuleiele-n barbă şi ochi ţi se scaldă în ferici licăriri...

Tinereţea e-o sursă eternă de vise reale, e-un veşnic... că nu mai sfârşeşte de atâtea infinite trăiri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însuşire de testament

Când tot citesc din ce-a fost scris, demult, în timp imemorabil,
Mă uit în jur mai stânjenit la rama ce-oglindesc, culpabil
Că nu-s nici scrib măcar s-aştern file la fel, spirit de antic,
De învechiţi ce-i am model, joc cartea lor, erou romantic
Mă îmbăt latinic în cuvinte ce scurt descriu imensitate
Şi mă complac în cugetări ce-mpart de-un veşnic o dreptate...
Mă prosternez îngenunchiat cu fruntea pe-osuar-pământ,
Să simt vibrato în cor de genii de-un humus, ce-am uitat că-i sfânt
Şi îndoit mă scol cu greu de-atât regret că-i altă lume,
Ce nu mă învaţă, nici n-ascultă, îşi crede gafele antume,
Nu dă îndeajuns sobor de gând la uriaşi de înţelepciuni
Cu nume aflate din hazard şi mulţi necunoscuţi postumi...
Şi-n şirul meu anost de vorbe, nu ştiu de pot s-aduc prinos
La ce-a trecut şi-l vreau d-etern şi-o zi-l voi spune, os... la os...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspiraţie

Inspir, tot inspir, tot văzduhu-l inspir,
Ca să-mi umplu torace de saci aerieni.
Mă-nalţ, tot mă-nalţ, în înalt de Zefir...
Oasele îmi sunt goale, nu vă vreau pământeni.

N-am pene, n-am puf, sunt balon de săpun,
Mi-a rămas doar curatul, de suflet spălat...
Mă îndrept spre liman, spre planeta Neptun;
Am un dor de-un albastru total, azotat...

Nu mă vreau putrezire de suflet pierdut
Căci am alte idei, nu fac parte din voi;
Sunt mai pur, mult mai pur şi ţintesc absolut...
De mă vreţi înapoi, vă revin în strigoi.

Este-un greu pe Pământ şi îl faceţi mai greu,
Sunteţi huma şi lutul sau cernoziom...
Eu îmi vreau uşurinţa, planarea de zeu;
Nu de trup am nevoie, doar de ergii de-atom.

De-aş putea, aş purta doar axoni, neuroni,
Căci ce-i timp petrecut, este în ei experienţă.
Las trăitul meschin şi ambiţii, şi hormoni...
Căci oricum în neant, nu sunt trup, îs existenţă...
... În esenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugar în timp

Zile, zile fugare la rând
Avute, trecute mergând...
Nopţi şi iar nopţi tot visând...
Pierdute, nestând, mă culcând.

Ore şi ore muncind
Avute, vândute, servind...
Crezând câştigate... trăind
În calcul înscrise... murind.

Anii şi ani se serbând
În toast bucuraţi de... trecând
Uitaţi că s-au dus spre nicicând
Doar martoră, oglinda... văzând.

Timpul ca timp existând
Unicatul ce eşti invocând
Ceas ce n-ai cum întoarce, întorcând
Infinit, n-o să ai... te ducând.

Vis şi doar vise visând
Amintiri ce ai trăit memorând
Poţi intra în aieve, invocând
Bucuria de tânăr... furând.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile

Sunt cea mai fericită parte a vieţii, ele, nopţile, pline de vise
Şi nicidecum zile cu număr, cu limitările; în plăceri, ambiţii, avut.
Fără de margini ego, nu complicat real, doar simplele, promise...
Poate de asta în noapte ne ivim mai mulţi... îi suntem nou născut!

O luăm sfătuitoare, plinul de amor, de-un "tête à tête" idilic
Şi n-o urâm că ne scurtează paşii de parcurs, ne lăsăm pradă
Absenţei, în trecere de ore în secunde, de un sprint în neştiut, empiric...
Ne-o facem dulce sărbătoare; de aniversări, noi ani... Ne e dragă!

N-o supără că-i amintiri de crunte, în bezna-i, de accidente
Şi n-o numim de naştere, nici pentru nume nu o celebrăm!
Rămâne parcă un mister de jumătat' de viaţă, eminamente,
Uitată... Poate că nu, căci se răzbună eterna, ce la amurg urmăm!

E de-ntuneric drog, fără de licăriri, când paşaportul de serviciu... ni-l predăm.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insistent

Când ai plecat, ai uitat izul de înapoi,
Atinsul pielii, toată buze înroşite
De atâta sânge, lavă caldă de amândoi
Şi atâta dor strigat în şoapte înăbuşite.

Te-ai prelins toată, din torente un şuvoi
Cu purul cald de lacrimă în sudoare....
Eşti doar un nume, nu romanul cu eroi,
Doar ai rămas parfumul dintr-o floare.

Mai umpli rama, se-aplecând încă pe scrin,
Ce-o ţin cu suflet, să nu cadă-n disperare
Şi-mi ţin doar gând de amintiri, le tăind spin...
Plutind din vise, înlăcrimate cât o mare.

Poate te întorci, cum valul din oceane,
Mai înspumată, într-un galeş de privire,
Să mă topesc printre genunchi-ţi în volane,
Ce i-am atins şi-i mai ating în amintire.

Sunt tot aici, scurs tot răvaşul de amor,
Doar loc să stai, pe timpu-mi ce încă-l mai am,
Făcut buchet, tot numai braţe, pline dor,
Portretul, veşnic, dinspre stradă, pus pe-un geam...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii pământului

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac paşii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenţi, sunt totul doar un gând...
Se ţin într-un toiag, se îndoiesc din şale.

Sunt prea albiţi de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscăţivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaşte, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se ţin firavi de mână- de au pe cin' să ţină-
Vorbesc şoptit şi-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoţi- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aştepte, c-o fată au, să vină.. ".

Şi-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii şi-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraş, cu curte şi cu garaj la stradă
Şi-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Maşina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.

Se aşează încet la masă, şi scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au şi părinţii acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Şi sunt tot mai slăbiţi, şi An Nou e departe...
Sunt împăcaţi cu gândul... "la toţi au făcut parte"!?...
Vor fi şi ei, de mâine... o poză de album...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul dus

E gândul, câteodată dus, un arhipelag de plauri plutitori
Şi, te strecori în caiac strâmt, îţi părăsind banchiză
Golit şi de veştmintele udate-n lacrimi... doar valiză,
Plină ochi cu idei, păzite de-alţi atâţi înotători.

De atât uscat nu mai e chip de limpezirea minţii,
Înnămolită adânc de aluviuni depuse, vechi canoane,
Netezind, ce-au rămas speranţe în fante, canioane,
O bilă... aruncată la întâmplare, uitând-ţi până şi copii, părinţii.

E parcă-n lapsus timp, înceţoşat ca-n nesfârşit muson
Se revărsând peste orice diguri, inundând şi ultime tranşee...
Rămas doar istmul, ce-ar lega, absent, de-un fir de fee...
Te trezind brusc... de-un şuşotit, din femininul de-un uitat bluzon.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Album... fişic?!

Am dat o raită prin album,
Uitat de-un fad cotidian;
Nici bani şi nici meridian,
N-am handicap, să plec la drum.

Sunt clipe - de iubite dragi,
Părinţi, copii, puţini prieteni-
La schi, sau în culcuş pe jnepeni
Sau la nudişti, fără nădragi...

Sunt file scumpe de album
-Cu chip în rânjet afişate-
Prezente-n gând, demult uitate...
Îmi sunt cum dalele de drum.

Dau foi sau clic, să le revăd
-Ferice sunt, de-mi sunt frumoase
Le şterg, sau rup, de sunt hidoase-
Trecut îmi curăţ, şterg prăpăd.

Buimac mă uit, ca la un altul
-Nici cei din jur... nici eu n-aş fi-
La pozele color sau gri...
Am umezi ochi, simt catafalcul.

Suntem alături şi-mi dau mâna
-Căci nici nu e aşa departe-
Gândesc, timp mult, nu mă desparte;
Însă nu-i spaţiul, nu-i totuna.

Mă văd unde plângeam atunci
-De-o clipă singur, de-un nimic-
Şi-aveam adresa-n mână, în plic
Nedezlipit, pentru porunci...

... Erau mulţi ani spre experienţă
-Tânăr naiv- ce n-o aveam;
Pot vinde poze ce-adunam
Să-mi cumpăr timp... de existenţă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi, pur şi simplu

Un tur din negru în azur,
Întors în maşinal retur
În istoviri de treze faste
Culcate-n vise duse, caste.

Un termen fix prestabilit,
Tradus parcurs într-un tac-tic
Bătut termen într-o neştire,
S-audă timpu-şi amintire.

O relativă, o frugală,
Mai lungă când eram la şcoală;
Albine-i este un deceniu...
Nimicul, pentru un mileniu.

E simbol pentru dăruire,
Perfid, că-l ştim închipuire...
Promisiune-n fals câştig
De-un neştiut, spre final frig.

Calcul pentru rămas, trecut,
Ce-i singur certul, străbătut,
O rugăminte îndrugată
Când o simţim aproape luată.

O aniversăm în egoist
Pe cea ce naşte... de exist,
Uitând de cele celor duşi,
Chiar ştiindu-ne la rând apuşi.

O bucurie "nesfârşită"
Dorită, zbuciumat trăită.
Este cât suntem, o avem...
Plecată-i noapte, recviem...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată

Cu cât nostalgic peste timp gând lunec
Palmele întinse, cu inima toată
Din nou să te adulmec,
Parcă ar fi ieri, odată.

Alerg a vieţii cursă spre înapoi
Să împuşc eşecuri cu încărcătorul roată,
S-adun soare din zile fără ploi,
Să fiu iar, cum odată.

Citesc înfrigurat tomul, de la sfârşit,
Cu frica de coperta depărtată,
Să aleg doar litere ce spun... iubit,
Ce l-am crezut, singuru', că-i... odată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!