Tinereţe

Să fii tânăr, e a nu şti că este o vârstă, ce trece cum cea ce o vezi la părinţi,
ce-i crezi nemurire, mereu neschimbaţi... cuvinte de dor, drag, pe obraji lăcrimaţi,
bucatele în gust te aşteptând toate întinse
şi camera veşnic la fel de curată, cu cearceafuri şi, perne în parfum, neatinse,
conclav de mătuşi, veri, de unchii chemaţi,
când vii să-i revezi, puri... cu gânduri de sfinţi.

A fi tânăr, nu-i doar o casă, natal, e pielea cu luciul de proaspete arome
şi, pieptul o dană ce aşteptă vapoare încărcate cu vise, ce zilnic descarci...
când orice nu doare, că trece, trecut e-un prezent viitor mai idilic,
când cartea e efort câteodată, nu-i timp şi scrisul îţi pare a fi un chirilic,
căci gândul e aiurea la chip de-o icoană ce-n inimă încarci,
iar ţeluri, de ai, nu-s mereu cele vrute de cei ce-ai în preajmă... sunt vii, policrome.

Tinereţea, e-o pală de simţuri, fiori ca briza de mare ce-ncrustă amintiri,
ce nu se despart, cum nisipul de plajă, rămân ca un sunet de val într-o scoică,
ce nu se deschide să nu-şi piardă perlă... e-un pururea vrut, o mărgea pe şirag
sclipind de-un frumos ce refuzi uneori, dar toţi te iubesc, le eşti tânărul drag,
iubit de bunici, de părinţi, de prieteni, de fete, femei, de băieţi, de natura... o doică
ce-ţi mângâie părul, tuleiele-n barbă şi ochi ţi se scaldă în ferici licăriri...

Tinereţea e-o sursă eternă de vise reale, e-un veşnic... că nu mai sfârşeşte de atâtea infinite trăiri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!