Constat neamiabil

Rămân cu mintea zdruncinată că nicio şcoală nu m-ajută, am pierdere de fir,
nici nu mai ştiu abecedar, cuvintele se leagă altfel... şi unde-i raţiune
când ascult carul cu prostie în jur, anapoda în înţeles, minciuna-i azi o naţiune;
graşi, proşti, ce doar în nas n-au aur de belciug, se îneacă gratis cu sarmale
şi aplaudă zănateci pe doi lei, parşivi plătiţi şi ei să zbiere strâmbe efuziuni
că bunăstarea acum ne paşte, ni se dă totul de la stat, pe vorbe doar... de haimanale
din rădăcini, ce s-au întins din nou, rizomi dintr-o istorie ce-o credeam revolută... în emisiuni
mă uit cu tot mai multă scârbă, deplâng arid hău, o incultură,
aşa doar reîntors naiv, crezând că, al meu neam, nu eşti de minte "neam";
ce stă orbit şi mut, nu-şi spune ştiinţa din cei ce mai ştiu, la alţii noi... credeam
că este drept şi-s legi cum să fim şi mai buni, bogaţi... nu o adunătură!?...
doar trist, îmi pierd privirea în urmă, căci privesc la linia de start
şi văd, cum de la glonţul tras fugim cu sârg înspre înapoi,
să prindem o ştafetă falsă, ce-o scot, ca pe-un "bulan", ăi noi...
ce-n fond sunt vechi progenituri de-originali... de care-am zis odat'; "doar ce-am scăpat!..."?

Credeam... dar neamul "Draculii" azi suntem, cum s-a dus vorba... Ce păcat!...
Mai rău, de tot, ce-am fost vreodată; analfabeţi... E peste-o pierdere de fir... Mai abitir!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila debarasare

M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Şi-i tot mai rău, nu e mai bine.

Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau şanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puţin şi nu mai vreau.

Aş vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot şi eu şi anturaj...
Nu ştiu, e-o lipsă de curaj
Sau nu ştiu, eu, cum să fac saltul.

Îmi număr zile petrecute
- Nici nu ştiu, de sunt câştigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Şi le credeam pururi avute.

Mă pierd şi nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.

Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simţ şi suflet
Şi cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?

E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... şi existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar gând

Mă-ntorc cu rănile deschise
în scrijeliri pe trup, de zile,
de nopţi, de neîmpliniri promise
înscrise-mi în sângerânde file.

Îmi oblojesc gânduri răzleţe
ce-adun de p-unde-or fi, de ieri
când nu ştiam că-i bătrâneţe;
credeam doar veşnic primăveri.

Plutesc într-un eter mirific
de-opiaceu de endorfină
ce mi-o fac singur; mă certific
propriu călău, singur de vină.

Îmi port tatoo-uri de stigmat
pe carnea ce-am de împrumut
şi-o pierd într-un sfârşit... Păcat;
nepregătit, că n-am ştiut!

Îmi fac din văi circumvoluţii
şi-mi sap amintiri de visare
să-mi spăl trecutul în soluţii
de retrăit, eu, la-ntâmplare.

Nu pot să-mi stăpânesc alunec,
mă prăvălesc în avalanşă
pierzând respir în dulce întunec...
Axfisiat, m-adorm în transă.

Nu mă mai simt, nu mai sunt fizic,
căci nici nu vreau să fiu acum;
doar să rămân etern amnezic...
Pierdut pe drum, pe drum, pe drum...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O scârbă... de democraţie

Mi-e scârbă de democraţie
- Staţi, nu vă repeziţi, e doar la voi o tragedie -
Nu-n general
... De cea de-aici, din deal.

Iubesc democraţia
- Staţi nu vă-n veseliţi, cea ce-mi păstrează seminţia -
... Pe cea reală,
Ce n-o mai am, în ţara mea, natală.

Mi-e scârbă de democraţie
- Staţi nu vă repeziţi, e una din prostie -
Manipulată
Înspre sărăcia mea, subtil planificată.

Iubesc democraţia
- Staţi nu vă-nveseliţi, cea ce-mi respectă din trecut, copilăria -
Căci merit dar, s-o am
De drept, nu doar s-ascult şi veşnic s-o reclam.

Mi-e scârbă de democraţie
- Staţi nu vă repeziţi - vorbesc de-o Românie;
Unde doar tu-n respect o-asculţi
De la îmbogăţiţi din furt... tu făcând parte din desculţi.

Mi-e scârbă, dar iubesc democraţia
-Ce lumea a inventat-o, preţuind frăţia-
Nu să ne pierdem darul de-a vorbi, de-a spune;
Cu plasture pe buze, muţi, doar s-auzim, trăind deşertăciune.

Spuneţi-mi, cui să m-adresez, s-o am
-Nu toată, cum la alţii, doar un dram-
Nu doar prin dreptul la cuvânt, de mut, crezând c-ajunge
Strigăt, la cei ce nu ascultă... Şi-au numai gustul meu de sânge!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Mi-am luat vacanţă să te văd
Aveam un dor nebun de tine.
Credeam că singur e mai bine...
De-atuncea viaţa-i un prăpăd.

Visam "sublim" şi nu vedeam
Că sunt departe de-un "model"...
Vedenii aveam, mă înfierbântam;
Mi-am pierdut timp, nu mai am ţel.

Eram nebun de întâlniri,
Credeam că "noul" e mai bun
Fără să ştiu că-s doar "veniri"
Şi totu-i gol, nu-i simţ, nicicum.

Doream vâltori şi "stress "continuu
Să am ce nu mi se dădea.
Uram candoarea în rectiliniu
Şi mângâierea la o cafea...

Mi-e dor, sunt obosit de gol
Nu mă înţelege nicio fiinţă.
Amant, să fiu, nu mai vreau rol;
Sunt doar smerit şi cer căinţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Credeam că ştiu ce-i frumuseţea
Că eleganţa-am cunoscut
Credeam că ştiu ce e iubirea
Până ce chipul ţi-am văzut.

Credeam că inima se crapă
C-ai mei genunchi îi simt slăbind
Credeam că ştiu cum cântă mierla
Până te-am auzit vorbind.

Credeam că trandafiru-i roşu
Că ceru-albastru e tăcut
Credeam că-mi place mult natura
Până când tu ai apărut.

Credeam că soarele luceşte
Că am văzut tot ce se poate
Credeam că stau drept în picioare
Până când tu m-ai dat pe spate.

Credeam că ochii-mi sunt deschişi
Că văd că nu am niciun rost
Dar, iată, sunt îndrăgostit
Cum niciodată n-am mai fost.

Ce simt acum voi păstra veşnic
În sinea mea, ca într-o groapă
Până în clipa aceea în care
Iubirea noastră o să-nceapă...

poezie de Ashley Peter Loasby, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erecţie

Orice sămânţă îşi are vis să fie o zi cotiledon,
Să se înalţe de la sol –ce e şi cheie în sunet, zvon-
Şi adversar, de la pământ trântit încearcă o flexie,
Să se înalţe apoi ca nou, învingător... 'n erecţie!

Chiar mintea, în lenea ne simţirii ajunsă o debilă,
Se răzvrăteşte de-i sedată, în ţipăt umple filă,
Aşa că şi de prostu-ar fi aşa, fără reflecţie,
O zi se va trezi şi el c-un cap... într-o erecţie!

Aşa-i şi-n general speranţa că va fi tot mai bine
De când ne tot decidem soarta, crezând fără ruşine,
Căci votu-n sine nu-i cinstit, e partizan, elecţie,
Să îşi ajungă lingău scop; pe-a altuia... erecţie!?

Ah, cât naiv am fost mereu, credeam demult răscoală,
Cum c-ar fi fost cu adevărat –ni se spunea la şcoală-
Ca apoi să aflu că-i mai mult o jalbă, un vrut, pretenţie...
Cum revoluţia-i, ce-a fost, la şmecheri... o erecţie!

Mă tot întreb cum alţii sunt ambiţii de popoare,
Sârguincioşi, cinstiţi şi mândri –mai albi, sau de culoare-
Şi ce-am putea şi noi, culoar, să ne luăm pentru lecţie,
Poate-om fi tot la fel de exemplu; un neam... într-o erecţie?!

E tot dorinţă, cea mai sfântă, totul de-o viaţă, mai presus,
Ce doar credinţa –nu ce-a oarbă, în barba popii- ci-n Iisus,
Că-i doar un scop, fiind orişicui, cel ce-are în predilecţie
Un rai cinstit şi drept să fii... Înălţarea-i tot... erecţie!

Sunt multe piedicile în viaţă, emuli, prietenii ostile
Şi-s fără leac, că vinovat nu se tratează cu "pastile",
Doar singur tu... Şi să nu crezi în Viagra, e tot o frecţie
Şi rişti, sculat, să nu mai ai cui (s)pune... de-o erecţie?!

Într-un final, sunt subiecte, semne de interjecţie,
Ce pot sfârşi nefericit erecţia în... decepţie!!!
Rămânând minţii aşa ceva, o v(l)agă de percepţie...
Un acceptat, ca să nu zic... de-o prea bună intenţie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de... neagăţat

Am un alai, de ani în urmă, ce-mi ţine trena,
-un fel de nevasta trenului
cu casele ce-am colindat se-nşiruind vagoane,
în zdruncinul de linii- mi-acutizând migrena
perenului,
pe calea ce-o parcurg cu arse lampioane.

Mi s-a aruncat mie, un bărbat,
buchetul de flori, de la cununia Speranţei cu un Dram - de la dramă-
ce-au plecat pe Luna... de miere,
unde, fiind pe partea nevăzută, s-au abrutizat,
şi-au tăiat vinele cu lamă...
Dar doar Speranţa n-a scăpat, mi-a rămas cu tot mie doar... şi Dramul, de plăcere.

Privesc şi acum rama spartă, până şi de pânza de păianjen golită,
ce-aş fi vrut să-mi reţină tânăr, suflet tânăr... dintr-o viaţă pripită.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

ce-am păţit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
şi totuşi văd atâta negru peste tot şi, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune şi n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
şi, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
şi nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredinţă în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simţul foamei,
atâta de uşor rămas, fără dorinţi, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai ştiu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiţii, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alţii, să prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâră –dacă vrei s-o vezi-, un şir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt nişte umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ţi faci balanţa între alb şi negru;
Căci nu poţi pierde, ce de preferinţă, dai...

Ba încă, te poţi pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanţe;
Avutul de o viaţă, în instanţe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...

E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viaţă;
Ca şi cum existenţa-i simplă aţă
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...

Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduţii printre nori;
Sunt numai suferinţe, n-au dezmierd.

Să fie doar un tas cu dedicaţii
În care unii au prescris nereuşite;
Un tur de mâini cu minţile zdrelite,
Iar alţii, doar câştig şi incantaţii?

Şi oare cine ţine talere egale
Şi cum împarte greutăţi... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux şi fericire... cu spitale!?

Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?

Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate şi incertă pace?
Suntem sortiţi, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsaţi-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie

Nici n-am ştiut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Şi zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.

Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l ţineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.

N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanţ ce-i spunem ADN-eu
Şi-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpâneşte, nu sunt eu!

Înseamnă, în fond; cu toţi ne naştem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Minţiţi c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic ţintuiţi, ca nişte jagardele!

Mă uit cu detaşare; mă privesc
Şi-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?

Aş vrea, cel puţin la sfârşit, să ştiu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aş fi eroare şi nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebaţi la fel? Sau pot să vă... descos?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm de ţară

A fost odată, în ţara sfântă ce respecta pe moş şi babă,
A fost ce-acum sunt doar poveşti,
Când se învăţau puţin istorii de neam silabă cu silabă
Şi crez era doar adevăr de voievozi... cinstiri regeşti.

Şi era mândră ţara în toate, în straie albe, toată ii
Îşi purta cinstea în blazon îşi onora strămoşii drepţi.
Cu frica urii se închina şi Dumnezei făcea copii...
Se saluta popor pe uliţi... şi asculta doar de înţelepţi.

Era demult, odat' şi odată, cuvânt blajin cu mult domol,
Iar munca grea era onoare, cum castul de nevastă-fată...
Doar aprig se curma la rău şi viaţa se dădea obol
Pentru pământu' între uluce... când neam întreg era o armată.

Era iubire pentru neaoş, primire caldă la străin
Şi la biserici închinări, pioase în genunchi, umil,
Feciorii îşi moşteneau părinţi, la fel şi bun şi, cel hain
Să se îndulcească înspre iubire... c-a fost la fel şi el copil.

În bătătură avea loc câine şi mielu' pentru Paşte sfânt,
Iar cumpăna de la fântână dădea gând bun către dreptate...
Şi uite am poposit trecutul să vă las gustul să vă încânt
De ţara mea, ce-o vreau iubită din nou de voi... posteritate.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poli... tic-uri

Ce extaz novator moşteniţi din "politici"?
Pragmatism e, de fapte, ori deliru-n idei?
Cum un ieftin spectacol îl plătiţi ca fanatici;
Când tot voi sunteţi gluma, cât şi sursa... de lei!?

Care-i baza de calcul, dacă nu-i axiomă?
Cine-i face mai buni, mai deştepţi, creatori?
Care-i şcoala, sau ştiinţa; vorbitori fără noimă?
Cum pot ei să conducă; fără a fi... conductori?

Cine plata o face, pentru timpuri pierdute
În palavre, de-a spune, doar la alţii să facă?
Cum de ştiu spovedanii-n testări, ne avute?
Căci la muncă-s doar vorbe, claca lor e să... tacă.

Sunt cu sutele, mii, îmbrăcaţi peste poate.
Se aplaudă singuri, din cântări îşi fac imnuri.
Stau cu luni, spilcuiţi, purtători de cravate,
Înjurându-se într-una; confundând, ţel cu... şpiluri.

Nu îi doare de alţii, doar ai lor au "spitale"...
Nu de leacuri e vorba, căci în ele sunt neamuri,
Ce conduc peste tot. Pentru voi, sunt parale
Pentru şpăgi şi injurii. Şi plecări reci, traşi de hamuri.

N-au nimic din părinţi, sau câştig din breslaş.
S-au ajuns prin minciuni ticluite-n cuvinte.
Doar împart ce trimite-ţi şi când ceri, fug în laş!
Nu întreba ce-a promis, căci oricum, tot te minte.

Şi de bani şi de vise... onirisme promise!
Tu, ce tragi, ca să faci zi de zi, cu efort,
Ei împart tot "en gros"; ţie îţi dau ceva fise...
Telefon să plăteşti; să-i anunţi... de eşti mort.

Şi te îndeamnă,- frumoşi, căci stau zilnic, sunt sticlă,
Toţi curaţi, impecabili, în maşini fumurii-
Să pui deget pe foaie, să-i alegi,"tembelică";
Că te vinzi să munceşti pentru ei... nu copii!?

Ne înţeles este omul, ce-a învăţat tot prin ştiinţă
Să devină în priceperi, mândru, totul să facă.
Nu relicvă de slugă, acceptând neputinţă;
Când putea să-şi conducă, singur, ţara ce-i dată.

Nici nu ştii- ce uşor e să-ţi pui învăţatul
Cel din şcoli ce-ai tocit şi-i plătit de părinţi-
Să produci colectiv, tu să fii acceptatul...
Să te dai celor mulţi, să-i ajuţi, nu să-i minţi.

Doar voinţa lipseşte, ori curajul minor
De vorbit împreună, cei cu şcoli... şi cinstiţi.
Să produceţi schimbări- cu efectul major
Material şi moral- în fericiţi, şi plătiţi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh...

Oh, naţiune, îmi plâng sfârşit de voi!
Chiar aşa rău cu toţii am ajuns,
Ca toţi -nenorociţi, lichele, proştii, boi-
Să ne conducă-n mâine... popor neajuns?

Ce e cu neamul, zis demult, al meu,
Cel ce-n istorii aveam şi acuma-l pierd,
De am blestem de atât suportat greu,
Tot nesfârşit, s-ajung să nu-l mai cred?!

Unde s-au dus bun-simţ, onoare, crez,
Ce-ar fi numai covorul paşilor eterni,
Doar să mă încalţ în rituri, să urmez
Să fiu eu dacul primilor moderni...

O fi fost bob sămânţa de altădată,
Să crească pir şi volbură de oameni,
Mă înţelenind de spuza deşănţată,
Ce o arunc... şi-mi spune că sunt seameni?

Oh, unde-i şcoala mea de înţelepciune,
Donată în sânge, ce-mi mijeşte steag,
De nu văd cer, ce albastru nu apune
Şi, galben grâu, roş cărnuri, ce mă trag...

Oh, cât deplâng, deplâng poporul drag!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber la cuvânt

Am crezut că de intrarăm în liga celor bogaţi
O să stăm cu ei la masă şi-o să ne avem ca fraţi
Suntem toţi în jurul mesei cum ar trebui să fim,
Însă nu gustăm mâncarea, stăm doar ca să le-o servim!

Dac-aţi vrut egalitate între câine şi căţel,
V-aţi lovit de prag cu capul: "nu-i bai, pot şi fără el!
Ce-mi mai trebuie cap când alţii pentru mine pot gândi
Şi-mi setează de pe-un laptop modul meu de a trăi?"

Ne vor lua identitatea, tot ce suntem şi ce-am fost
Şi trecutul ni-l vor şterge ca pe-un zvon ce n-are rost
Căci ce poate fi pe lume mai uşor ca să dezbini?
Omul fără de tradiţii, pomul fără rădăcini!

Eu iubesc doar România, altă patrie nu am
Pentru mine Europa e-un distrugător de neam,
Seamănă-ntre noi doar vrajbă, ne tratează ca pe sclavi
Pe noi neam de Ştefan Vodă, pe noi neam de oameni bravi!

Când stăteam cu arma-n mână apărându-l pe Hristos,
Credeţi voi că occidentul ne-a fost de-un real folos?
Şi azi cu-ale noastre pene vestul se împodobeşte
Fără noi, azi Europa toată-ar fi vorbit turceşte!

După-atâtea circumstanţe în care le-am fost utili,
Tot noi să ne plecăm capul şi tot noi sa fim umili?
Nu mai e, români, de glumă! Ţara-i stârv servit la corbi,
Uniunea e o ciumă, cei care-o susţin sunt orbi!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţionări în pierdere

... partea mea, de pasăre uşoară,
îşi tot pierde din pene,
privirea ageră-i tot mai alene
şi totuşi, timpul zboară...

... şi câinele din mine, bun,
nici nu mai latră, nu păzeşte
ce-am, nu mai goneşte
nici stihii, pe-orice ne-bun...

... nici vorbă de vreun leu, rege,
căci scaunele-jilţ sunt ocupate
de mulţi alergători... palate,
îs multe, nu mai am vreo lege...

... noroc că i-am citit pe Platon, pe Seneca
şi gândul mi-a rămas îngreunat,
atât de greu că nu-mi poate fi, el, luat...
mă redescopăr singur, zilnic... Eureka!

PS
... şi ce să fac acum, să plâng
că nu ştiu ce fac alţii, ai mei,
ce sunt... nu, au fost, ei, zmei
şi n-au citit... cum oare se re-strâng...

... din pierderi, un întreg se mai ajung?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu nefiind

Tot copil sunt, tot un pui
Într-o inimă şi-o minte;
Ce le am la fel, pe-un cui,
M-aşteptând să mor cuminte.

La-nceput visam să fiu
Altfel decât ce eram;
Curios ce-o să deviu...
N-aveam timp, nu-l suportam!

Într-un timp, am fost ce-am vrut,
Sau s-a vrut ce-a fost să fie;
Ce părea neîntrerupt...
Doar etern, filozofie.

Şi-ncet nu mai vreau să fiu
El, în care stau schimbat;
Mă revăd ades iar fiu,
Cu părinţi, amorezat!

Tot mai des îs de unul singur,
Ca un figurant de-al meu
Şi din vise mă prefigur;
Cel ştiut, de derbedeu...

... Un ştrengar, jucând cu viaţa
Făr-a şti că-i alta-ntr-una
Şi-ntr-o zi din ani, fac piaţa
Cu ce-am zilele, cu luna...

Sunt o notă-n "eu", pe struna...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi... privirea Ta îmi,, spală" lacrima
Şi nu-i târziu, târziu am fost doar Eu
Şi Tu doar Tu... aşteptarea... mea
În viaţa mea ce-o credeam trecută!

Şi în priviri mă regăsesc o clipă
Şi toată clipa fă-mi-o înc'-o viaţă
Şi viaţa toată înc'-o dimineaţă
O lacrimă să-mi fie fericirea ta!

Iar ochii tăi să-mi fie poartă descuiată
Să trec prin ea vibrând de mulţumire
Să gust ce m-am mai gustat demult
Să reuşesc să pot să am... putere!

Putere când o pierdusem toată,
Când totul părea că-i doar fum,
Aprinde-mă dintr-o scântei acum
Şi am să ard doar pentru tine-n veac!

Şi veacul fă-mi-l nemurire-n... suflet
Iar Eu cerul pentru tine să-l deschid
Tu fereastră către-o altă lume, iar...
Iar Eu un Tot trăind doar pentru tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet din etern

Am clipit doar puţin, doar atât şi te-ai dus,
Cu privirea te caut, dar nu eşti, ai apus
Printre timpuri târzii eu aştept, nu mai vii,
Poate crezi că sunt trist, însă ştiu că revii

Pân-atunci am să scriu, tu citeşte de vrei,
De mă cauţi prin vers poţi să vii să mă iei,
Ştiu că ei nu-nţeleg dar nu-mi pasă deloc,
Sunt puţini care ştiu ce-am simţit reciproc

Tu un zâmbet mi-ai fost când apusul venea,
Răsărit deveneai din lumină de stea,
Adiere de suflet, ce nu mulţi au simţit,
Un păcat minunat, un etern ce-am trăit

Mă condamnă de vrei, mă iubeşte de poţi,
Însă dacă o faci, te-aş ruga să-mi arăţi,
Ca să ştiu că exişti, ca să ştiu că mai sunt
Între steaua din cer şi albastrul pământ

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parte de popor

Mă închin la firul, plin cu noduri de necazuri,
de care mă agăţ şi ce mă trage, suflet de atâtea viziuni
-înmormântate doar de-o glie în şipotinde iazuri-
ţinute în zborul de cocori colilii înveşmântaţi, pentru ai mei buni
şi simt răspuns în palmele crispate de speranţă
să nu-i las doar în somnul lin, de veci...
să trag din gândul, în filete împletite, a lor romanţă,
cântată imn, schimbat prea adesea, magistral de vise, acum poteci...
îmi fac colac de sfoară de la tei şi mi-o pun vers,
ce-l ţin pe frunte ca un laur... şi cutremur naşte,
că dau de laţ cu înăbuşire de trecut neşters,
ce vreau să-l ţin un manuscris, ca Biblia, să-l renasc Paşte.
Nu ştiu de ce m-alătur parte la trecute oase
şi, aldin, îmi pierd statut de drept, cu ai mei leat...
e, poate, că popor e-un simbol, cremenea fără crevase
şi vreau să fiu ca ea, pentr-o scânteie, un neam înflăcărat.

Rămân în rugă, îngenuncheat, să nu fiu parte ţării... un păcat.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!