O! Nu vă puteţi închipui cât îmi e de dor să mă duc odată acasă! Să şed în căsuţa caldă lângă sobă, să văz prin fereastră cum cade zăpada şi să mă visez la mândra Italie, unde am petrecut atâtea zile frumoase, unde mi-am recâştigat în câtva pierduta sănătate.

Ciprian Porumbescu în scrisoare din Italia (februarie 1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi e o zi ţesută în aur şi argint; de dimineaţă deja se ridică soarele cu maiestate din marea răcoroasă şi umple sinul de la Genua cu splendoare aurie... Mă uitam pe fundul apei, care, lângă mine, nu era mai adâncă de jumătate de metru, apa curată că se vedea fiecare pietricică pe fund. Şi iarăşi mai închideam ochii şi mă visam acasă, cugetând cum şedeţi undeva cu Marica lângă sobă şi vă încălziţi şi afară fluieră un crivăţ de-ţi ţiuie urechile... O! Italie, Italie! Frumoasă şi dulce mai eşti! Ah, dar ce folos? Nu plăteşte toată frumuseţea şi dulceaţa ei o ceapă friptă, dacă colea peste gard nu mă pot sui la Stupca!...

Ciprian Porumbescu în scrisoare din Italia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsuţa părintească

M-am tot plimbat şi eu prin astă viaţă.
Locuri frumoase multe-am cunoscut.
Dar cea mai scumpă-e casa părintească,
Acolo unde mama m-a născut!

Într-o căsuţă mică de la ţară
Mi-am petrecut şi eu copilăria.
Unde ca oaspete, seară de seară
În cap de masă stătea sărăcia.

Ne înghesuiam cu toţii într-o odaie
Şi cei mai mari şi cei mai mititei.
Mâncam turtiţe coapte pe tigaie
Şi ascultam voioşi poveşti cu zmei.

Râdeam cu toţii şi ne părea bine,
Chiar dacă foarte multe ne-au lipsit.
Dar gândurile mereu ne-au fost senine
Şi adormeam alături, fericiţi.

Era căsuţa noastră foarte mică.
Pitită la o margine de sat.
Doar că acolo am fost fericită
Şi mă simţeam ca Zâna din palat.

Copilăria mea a fost ca o poveste.
Şi azi fiind matură, o visez.
Dar din păcate deacum nu mai este.
Însă în suflet, în veci am s-o păstrez!

Prin multe am trecut în astă viaţă
Şi locuri foarte multe-am cunoscut.
Dar cea mai frumoasă-e casa părintească,
Acolo unde mama m-a născut!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
având alăturea pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să mai găsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
alăturea de mine având pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să regăsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde treceam odată

pe unde treceam odată
face corbul roată-roată,
cade timpul în târziu
şi locurile -n pustiu.

pe unde treceam odată
pe la mândra pe la poartă
nu mai am nicio cărare
căci a crescut iarba-mare.

pe sub umbra de la tei
au crescut spini şi ghizdei,
de când aşteptam să vie
mândra mea pe la chindie.

timpurile s-au turcit,
au trecut, s-au risipit,
valurile, vânturile,
pustiind pământurile.

apele tulburi s-au dus,
peste albii ele-au curs,
spălând pietrele tăcute
şi pe vale şi la munte.

alte vremi, aceeaşi roată,
şi din dragostea de fată
a rămas doar umbra ei
îngropată-aici sub tei.

vin toamne şi primaveri,
timpul a trecut ca ieri,
doar regretele ne umple,
ne dă albul pe la tâmple.

pun stăpânire pe noi
amintirile strigoi,
chipul de neunde închisu-l,
sărutând dorul şi visul...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cea mică asculta şi tăcea. Dară grădinarul, când intră în grădină, stătu în loc şi se miră. Apoi îşi închipui el că poate d-aia i se pare grădina mai frumoasă, unde nu intrase de mult într-însa. Peste câtva timp veni iarăşi o sărbătoare şi împăratul se duse la biserică iarăşi cu toată curtea lui. De astă dată fata cea mică se făcu bolnavă într-adins, rămase acasă şi se puse la fereastră. Argatul de al grădinărie scoase de astă dată nişte haine de argint, scutură frâul şi încălecă pe cal, carele venise cât ai clipi. Şi iarăşi încurcându-l prin grădină, o strică şi mai rău decât întâia oară şi iarăşi merse la biserică, făcu ca şi de-lalt rând şi se întoarse acasă, porunci calului să dreagă grădina, carele o făcu încă o dată mai frumoasă decât era. Fata împăratului cea mică privea de la fereastră şi tăcea. Îi spuseră surorile, îi spuse mumă-sa, îi spuse tată-său de tânărul cel mândru ce venise la biserică şi despre care nimeni nu ştia de unde era. Ea asculta şi tăcea.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Inima îmi cântă o doină dulce
E doina satului, e dor de casa mea
Cântu-i ca o pasăre ce plânge
Şi zboară singură în noapte spre o stea.

Cântul îmi e casa părintească
Refrenul nesfârşit al sufletului meu
Astăzi, eu mă-ntorc cu drag acasă
La mama mea, la tatăl meu, la Dumnezeu.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Casa noastră de odinioară
E-n sărbătoare mare, câte amintiri
Când ne adunăm cu toţi-n seară
La gura sobei, printre atâtea povestiri.

Azi, miroase-a mere coapte iară
Şi a gutui păstrate pe-un bătrân cuptor
Teiul din grădina de afară
Ne retrezeşte al copilăriei dor.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Acasă, icoană-i sacră din copilăria noastră
Acasă, e Dumnezeu cu noi duminica la masă
Acasă, ni-i ruga pusă în genunchi, ne e altar
Acasă, acasă, e Raiul unde ne întoarcem iar.

E Raiul unde ne întoarcem iar,
E Raiul unde ne întoarcem iar.

cântec interpretat de Paul Surugiu - Fuego, muzica de Paul Surugiu - Fuego, versuri de Adrian Artene (6 decembrie 2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon hibernal

Privesc din fotoliu, e iarnă afară,
iar focul din sobă îmi spune poveşti,
dorinţa din mine începe să doară,
te caut cu gândul, nu ştiu unde eşti.

Pe strada pustie se lasă-nserarea
şi gândul acasă se-ntoarce mai greu,
sub ţărmul stâncos se zbucimă marea,
cu stropii ajunge în sufletul meu.

Şi jarul din sobă mai tare trosneşte,
se-aude şi vântul cum bate în horn,
aştept la fereastră, în târg se zvoneşte
că vii din trecut călărind un licorn.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-o casă colonială, pe trotuarul însorit dinspre parcul San Nicolas, unde mi-am petrecut toate zilele vieţii fără femeie şi fără avere, unde au trăit şi au murit părinţii mei şi unde mi-am propus să mor singur, în acelaşi pat în care m-am născut, şi într-o zi pe care mi-o doream îndepărtată şi fără suferinţă.

Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoicile tritonilor în depărtare

Prin care unde
Înoţi, sirenă?
Răspunde: unde,
Sub ce carenă?

Din scoica mării
Dorinţa vie,
Pustiul zării
În van învie!

Din stâncă-n stâncă
Lovindu-şi plânsul,
Răsună încă
Pierind cu dânsul...

Îşi strigă marea
Pierduta fată;
N-auzi chemarea
înfricoşată?

Răspunde: unde,
Sub ce carenă,
Prin care unde
înoţi, sirenă?

poezie clasică de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mi-am aşezat lângă tabloul de pe hol
buza de sus lângă ochelari
şi buza de jos lângă chei
şi zâmbetul în cutia cu mărunţiş.
Mi-am zis
sunt acasă!
Pot să îmi întind pătura peste fereastră
dar
am adormit pe hol în gheata în care pisica năştea
în vis un atlet cu
ghiarele intrate în poiana
pieptului din piept
şi am luat-o în braţe
ca pe un torace ce-ţi sare din piept
o felină...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caravanserai

Am traversat nisipurile
prin oaze mi-am aşternut poemele şi iubirile
prin DUMNEZEU mi-au înverzit binecuvântatele insule

Eu nu călătoresc prin lumea asta
ci prin constelaţii divine
mi-am petrecut ultimele vieţi
iubindu-mă cu duhurile nisipurilor
lăsându-mi sângele prin temple de aur
colecţionând idoli, înălţând castele
să-mi adăpostesc propriile vise

Deasupra mea bântuie amorurile
cu aripi de ulii
prădându-mă, hrănindu-se din mine cu lăcomie
trupul meu e o adevărată Agora
unde prinţii poposesc la lăsarea serii
şi mai pun câte-o cărămidă
pe Altarul Soarelui

Mereu între două lumi
trec prin viaţă
în caleaşca de aur a faraonului
nu vreau să ştiu
unde se termină realul
şi unde-ncepe mirajul

poezie de Alina Beatrice Chesca (30 septembrie 2010)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ninge

nu ninge, nu mai ninge...
zăpada nu cade mai jos de noi...
ea se agaţă ca florile tristeţii...
intră în pântecul meu,
se înnoadă cu inima mea plină de păsări oarbe
... care cântă... neiubirea...
întotdeauna şi pretutindeni
căzând dintr-un cer foarte negru...

nu cade,
nu mai cade zăpada
ea doar ne şifonează gândurile, ideile...
noi suntem cei care intrăm în ea
cu lacrimile noastre de supărare infernală, preţioasele...
.. de acum a totdeauna...
pentru că nu mai suntem împreună...
acolo... unde grâul ieşea şi nu ne murea câmpurile vrăjite...

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt acasă

Eu sunt acasă între zi şi vis.
Unde copiii aţipesc, încinşi de joacă,
Unde bătrânii seara stau şi se înfoacă,
Şi vatra luminează locu-nchis.

Eu sunt acasă între zi şi vis.
Acolo unde clopotul de seară
adună fetele cu dangătu-i deschis,
lângă fântâna care le veghează.

Şi-un tei mi-e pomul preferat;
Şi verile tăcute-n sânu-i de abis
Se zbat în ramuri cu un şuierat
Şi stau de veghe între zi şi vis.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate din miezul tuturor lucrurilor

mă strecor tiptil
ca un poem haiku
până în fundul sufletului meu
prin toată efuziunea instinctelor adormite
cobor tot atâtea trepte
câte întrebări îmi pun zi după zi
încercând să aflu
unde găsesc jumătate din miezul tuturor lucrurilor
să o aşez lângă jumătatea din mine
sunt câteva biserici pe care
le vizitez în dorinţa de a crede şi a nu cerceta
dar întotdeauna plec din ele
cu un preaplin al sentimentelor de vinovăţie
uitându-mă în ochii copilului care cerşeşte la ieşire
umblu prin atâtea locuri de unde vreau să cumpăr liniştea
şi cu sacoşele pline
mă opresc lângă uşile glisante
unde un zâmbet ştirb imploră o ţigară
pare că e crăciunul
bătrânul a primit mandarine şi cozonac cu stafide
educaţie şi informaţii
mi-am zis
sigur e un progres
dar tânărul delincvent mă întreabă unde greşim
şi râde inocent
iisus este calea
iubiţi-vă mult spune o bătrânică uitată între patru pereţi
construiţi cu sacrificiu şi dragoste
pentru copiii ei depresivo- capitalişti
poate am nevoie de o vacanţă îmi spun
nu văd eu bine
esenţa
oricâte tratate de iniţiere
mi-au căzut în mână
la un moment dat
cea mai bună concluzie
a fost că miezul tuturor lucrurilor
este în suferinţă
şi în capacitatea de a simţi
până la capat
ultima lovitură de pumnal
ca apoi să te trezeşti zâmbind
a doua zi
şi să inventezi poveşti frumoase
despre privilegiul de a fi
picătura din ocean
care aşteaptă cu bucurie
să se evapore.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Mi-am dorit atâtea de la viaţă, ce a lipsit?" întreabă inima; "Ţi-am oferit atâtea, unde ai fost?" răspunde sufletul...

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lumini

Între două lumini întunericul are întotdeauna
dreptate...
Oare unde mi-am pus secunda
cu buzele ţăcănite?
Oare unde mi-am pus minutul cu ochii
scorojiţi?
Oare unde mi-am pus ora cu urechile
încâlcite?
Oare unde m-am pus?
Oare ştiţi?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul liber a devenit sinonimul timpului petrecut pe Internet. Unde poţi să-l mai pierzi? Să te uiţi pe fereastră?

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dorit atâtea de la viaţă, ce-a lipsit? întreabă inima; ţi-am oferit atâtea, unde ai fost? răspunde sufletul.

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această epistolie ţi-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunăţii, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase... frumoase... Dar coşcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă... Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopţi albe când hoinăream prin Ciric si Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieşul nostru uitat si părăsit de toţi. Şi dimineaţa când ne întorceam la cuibar, blagosloviţi de aghiazma cea fără de prihană si atât iertătoare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine ştie ce nelegiuire am făptuit şi noi. Ţi-as scrie mai multişor, însă a venit Enăchescu si trebuie să plec cu dânsul la tipografie.

Ion Creangă în Scrisoare către Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!