În dimineaţa care a urmat nopţii în care federalii i-au ars casa şi l-au luat pe tatăl ei, Havaa s-a trezit visând anemone de mare. În timp ce fata se îmbrăca, Ahmed, care nu pusese geană pe geană toată noaptea, patrula în faţa uşii, privind cerul luminându-se de cealaltă parte a ferestrei; niciodată până atunci soarele răsărind nu-l făcuse să simtă c-a întârziat.

începutul de la Constelaţia fenomenelor vitale, Prima şi a doua zi de Anthony Marra (2013), traducere de Ioana Avădani
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rocky: Cea mai rea parte a boxatului e dimineaţa următoare. În dimineaţa de după o luptă nu eşti nimic altceva decât o mare rană, dacă ştii ce vreau să spun... Uneori am peste tot dureri. Îmi vine să chem un taxi să mă ducă din pat până la baie... Părul doare, ochii dor, faţa îţi e toată terminată, mâinile sunt umflate... Uită-te la faţa mea, 64 de meciuri. Uită-te la nasul ăsta. Îl vezi? În 64 de lupte, nasul ăsta nu a fost niciodată spart. Au fost unii care l-au atacat, l-au răsucit, l-au lovit... Niciodată spart. Sunt mândru de asta. E ceva rar.
Adrian: Atunci, dacă te doare, de ce faci asta?
Rocky: Tu de ce crezi?
Adrian: Pentru că... (Se opreşte.)... nu ştii să cânţi sau să dansezi.
Rocky: Da, ceva de genul ăsta.

replici din filmul artistic Rocky, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pură dimineaţa

Pură dimineaţa
Se arată cu soarele la răsărit
Cerul se vede-n oglindă
Ca un tablou de cristal
A mai trecut un veac
Fără odihnă, al nopţii val
În care se pătrunde liniştea
Caii sunt orbi şi eu departe
În galbene culori discrete când, răsărind
Când asfinţind, până la moarte
Mă tot colindă dragostea de tine
Aş vrea să zbor dar tot se fringe a minţii mele
Aur e talaz se aşterne mare,
Contopindu-şi norul în sfere de lumină pe obraji
Râd şi plâng ca în vechea rânduială
Săgeţi spre cer cu trupul de pământ
În ochi privindu-se statuile
Coboară din mit în nemurire spre pământ.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză şi ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ţi se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din faţa casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâşietor la lună
şi toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul şi casa
şi întunericul nopţii
mă înfricoşa
când s-a făcut dimineaţă
străinul i-a luat lui tata căruţa
şi caii şi pe mine sub braţ
de atunci nu mai ştiu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână şi m-a dus
înapoi acasă la părinţii mei
era linişte şi fain
ca şi cum aş fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
şi că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris şi Nichita

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt momente când într-o pornire nebună, omul se aruncă într-un gol infinit pentru a se supune fatalităţii; el devine obiectul propriului dramatism interior şi viaţa lui este o penitenţă. Iată cum poate fi recunoscută o închisoare în care trăieşti, stăpânit de agoniile care te alcătuiesc din ecouri. Te întrebi unde e viaţa din spatele uşii încuiate.

Nevăzându-te nimeni, suporţi toate aceste senzaţii nebune. Pluteşti într-un ocean stăpânit de flăcări şi în acelasi timp într-o mare ucisă de gheaţă, visând o moarte de vis. Viaţa se precipită în mod implacabil când te vrei a fi în transcendenţa flăcărilor. De cealaltă parte devii un punct minuscul de lumină până la autodistrugere.

Camelia Opriţa în Alergând spre iubire, fugim de catastrofe interioare
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţii îi urmează dimineaţa

descopăr zilei aceeaşi stare
pentru că prea tânjeşte să afle ce simt
îi voi îngădui numai cât să nu se simtă în surghiun
peste ceva timp
ea însăşi se va strecura tiptil tiptil în noapte
şi atunci nu va mai fi chip să ascundă
că face parte din ea
dispărând vor veni zile mai istovitoare decât
aceasta ce e numai curioasă
voi sta de multe ori cu inima strânsă
deşi ştiu că pe pământ
nopţii îi urmează dimineaţa

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Acum, când prin a sorţii vrere,
Pun geană peste geană,
Nepoţilor las o avere
Şi obştii o vădană!

epigramă de Neculai Darie din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Niciodată atingerea
nu a fost mai delicată,
ca în noaptea în care m-ai iubit
cu Cerul în palme,
iar mâna ta nu a fost niciodată mai blândă
şi mai catifelată, asemeni unei petale roşii
de trandafir răsfirat pe pielea mea albă.

Niciodată până atunci
nu mai simţisem tâmpla ta
atât de aproape de inima mea
pulsând
eternitate..

Ştii?
Niciodată Eu
nu am mai iubit Cerul
la fel ca în noaptea aceea
Iar Tu
niciodată nu ai mai ascultat
glasul Lunii
în pieptul meu
şoptindu-ţi numele...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu ştiu cum să spun
noaptea asta e diferită
stelele par a fi vii
aşa cum stau agăţate
pe cerul de hârtie

luna acceptă durerea
şi naşte o inimă mare
cât suflul exploziei de început

chiar nu ştiu ce să spun
despre câte se-ntâmplă
şi sunt atât de departe

locuiesc într-o geană de stea
care se-nchide sau nu
în nopţi cu lumină sălcie

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O geană

O geană de lumină
Străbate din oglindă
Unui univers parabolic
Purpurie sau străvezie
Trece oportună prin vid
Fosforescentă sau străcojie
Până la proba de foc
Ideală sau din fotoni
Cu iz de aventură
Ondulatorie şi crepusculară
Speranţă de viaţă
Energie vibrantă
De origine angelică
Fără egal în univers.

poezie de David Boia (7 februarie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă pot spune cât de trist era să fac dragoste cu propriul meu personaj şi nu cu fata pentru care m-aş fi lăsat jupuit de viu altădată. Dar întotdeauna când am înnoptat lângă ea m-am trezit noaptea şi am văzut-o cum privea tavanul, fără să clipească, fără să-l vadă, cu ochii lucind slab de la semi-lumina ferestrei.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de noapte

În fie care noapte mă porţi
Tu visul meu de noapte
La bolta cerului baţi la porţi
Zbori între vis şi realitate

Eşti sufletul mereu din vis
Zborul tău mă însoţea
Cu aripi de dor m-ai cuprins
Tu mi-ai descifrat iubirea

Şoimul transformat în nor
A plutit deasupra mea
Voi iubii văzduhul până mor
Şi lumina Lunei cu căldură sa

Zboară aripi prin văzduh
Îngeri ce ne înconjoară
Desfătări ale unui duh
Note calde scoase din vioară

Suflete se topesc în stele
Ploaie caldă cu meteoriti
Noi ne-numărăm prin ele
Să iubim suntem sortiţi

Ne-ntâlnim în noaptea ideală
Sori ce strălucesc în beznă
Praf de stele curge în beteală
Liniştea geană peste geană

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e greu să recunosc că, în ciuda acestui fapt, lenea mă ţine uneori în pat la răsăritul soarelui, iar de îndată ce mă ridic, cu soarele deja stăpânind cerul, mă cuprinde senzaţia că am pierdut ceva important, esenţial, din ceea ce aş fi putut să fac în ziua care, din păcate, nu mai face parte din viitor, ci e deja trecut. Din cauza asta, întotdeauna mă minunez mai mult când văd soarele răsărind, decât atunci când îl văd ascunzându-se la lăsarea întunericului.

citat din Kilian Jornet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispariţie misterioasă

Nu pot a pune geană peste geană
Şi nopţile mi-s vaier şi mi-s chin:
Eu ştiu că mai aveam o damigeană
... Şi-amantul soaţei mele nu bea vin.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce vorbea s-a răspândit o mireasmă parcă de mii şi mii de trandafiri, fiindcă fiecare lemn din rug făcuse rădăcini şi scosese ramuri. Rugul era acuma ca o tufă mare de trandafiri roşii, care toţi erau înfloriţi, în vârf cu o floare albă şi strălucitoare, care lumina ca o stea. Craiul a cules-o şi a prins-o Elizei în piept. Şi atunci ea s-a trezit uşoară şi senină.

Hans Christian Andersen în Lebedele
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Toamna a-început să pună
geană peste geană.
Tuturor vrea să ne spună
că se lasă iarnă.

Obosită, odihneşte
pânâ-n anul următor,
Când revine şi vesteşte
că va fi mai roditor.

poezie de Dumitru Delcă (19 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea-soarelui

adu-ţi aminte de câtă lumină
are nevoie zigzagul în plus al rădăcinilor
prelungit în nervurile ce se alungesc
prin tulpină în palmele frunzelor
până în vârful degetelor primitoare de cer
a preagalbenelor petale
călăuzite de un zeu nemuritor
pe care îl urmează
mai supuse decât orice femeie
ce ştie foarte bine cine trebuie iubit

aici jos nu se mai aude nimicziua-i pe ducă
pare-se că nimeni nu mai e atent
spre ce parte porneşte
soarele înainte să spună
noapte bună florii sale aşa cum a promis
când nu-l va mai putea zări răsărind
atât de treaz în cealaltă jumătate ascunsă ei
corp plin de el însuşi
supărător de strălucitor

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toate că universul pare aproximativ la fel pretutindeni în spaţiu, cu siguranţă se schimbă în timp. Acest fapt a fost înţeles abia la începutul secolului XX. Până atunci se considera că universul e în esenţă constant în timp. El ar fi putut exista de un timp infinit, dar aceasta părea să conducă la concluzii absurde. Dacă stelele ar fi radiat de un timp infinit, ele ar fi încălzit universul până la temperatura lor. Chiar şi noaptea, întreg cerul ar străluci ca Soarele – în orice direcţie am privi, am întâlni fie o stea, fie un nor de praf, care ar fi devenit, prin încălzire, la fel de fierbinte ca stelele.

Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se gândi la ceea ce învăţase, la ceea ce fusese ea odată şi la ce devenise acum. Era o femeie care primise sfaturi de la omul pe care îl iubise, pe care le urmase şi încercase din răsputeri să se vindece. Era o femeie care făcuse greşeli, care uneori plângea lunea dimineaţa sau singura noaptea în pat. Era o femeie care se plictisea adesea de viaţa ei şi care găsea dificil să se dea jos din pat dimineaţa pentru a merge la serviciu. Era o femeie care avea destul de des zile când era prost dispusă, care se privea în oglindă şi se intreba de ce nu se ducea la sala de gimnastică mai des; era o femeie care se întreba uneori care naiba era rostul ei pe această lume. Era o femeie care uneori încurca lucrurile. Pe de altă parte, era o femeie care ştia ce înseamnă iubirea adevărată şi care era gata să trăiască intens, cu mai multă iubire, şi să-şi facă amintiri noi. Indiferent dacă asta urma să se întâmple în zece luni sau peste zece ani. Indiferent ce o aşteptă mai departe, ştia că trebuie să-şi deschidă inima şi să o urmeze oriunde o ducea. Între timp trebuia doar să trăiască.

Cecelia Ahern în P.S. Te iubesc
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grup

Trăiau de foarte mult timp împreună
Şi cam începuseră să se repete.

El era ea,
Şi ea era el.

Ea era ea,
Şi el era tot ea.

Ea era, nu era,
Şi el era ele,
Sau cam aşa ceva.

Dimineaţa mai ales,
Până se alegeau bine,
Care cine mai este,
De unde şi până unde,
De ce aşa şi nu altminterea,
Trecea o groază de timp.
Trecea timpul ca pe apă.

Voiau uneori chiar să se sărute
Dar îşi dădeau seama la un moment dat
Că amândoi sunt ea.
Mai uşor de repetat.

Atunci începeau de spaimă să caşte.
Un căscat aşa de lână moale,
Care se putea şi croşeta
În felul următor:
Una căsca foarte atent,
Şi cealaltă ţinea ghemul.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Timpul este strivit
de trecerea anotimpurilor
în care fierb aşteptările.
Stropii de zori cad din sprânceana cerului,
făcând să apară
o geană de lumină
peste cearcănul nopţii.
Frânturi de mare
apar din valuri scânteind
în furtuni de sentimente.
Destinul înfrânt
se vede ca un felinar
pe umerii tristeţii
roase de emoţii.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!